
Au trecut 60 de ani de când, din inițiativa unor importanți cineaști precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan a fost înființată Asociația Cineaștilor din România, care, începând din 1990, a continuat ca Uniunea Cineaștilor din România (UCIN). La câțiva ani de la înființare au început să se acorde Premiile ACIN-ului și apoi ale Uniunii Cineaștilor din România care au intrat, în acești peste 60 de ani de existență, în conștiința lumii cinematografice. Premiile UCIN au răsplătit, de fiecare dată, valoarea filmului românesc. Anul acesta, Gala Premiilor UCIN se va afla sub semnul a 100 de ani de la nașterea a două personalități care au înnobilat lumea teatrului, a filmului și a animației românești și internaționale: Liviu Ciulei și Ion Popescu Gopo. Ca un omagiu, multe din premiile acordate poartă numele unor importanți creatori: Premiul Academic „Mihnea Gheorghiu”, Premiul pentru regie „Lucian Pintilie”, cel pentru muzică originală al compozitorului Adrian Enescu, iar Premiul de Debut Opera Prima-„Alexandru Tatos”.
Anul acesta, Premiul Academic „Mihnea Gheorghiu” va răsplăti creația unor mari personalități din lumea filmului și teatrului: Mariana Mihuț, Horațiu Mălăele și Dan Condurache. Printre filmele cu cele mai multe nominalizări la ediția din acest an se numără „Imaculat”, regia: Monica Stan și George Chiper Lillemark (10 nominalizări), „Oameni de treabă”, regia: Paul Negoescu (6 nominalizări), „Miracol”, regia: Bogdan George Apetri (5 nominalizări), „Crai Nou/Blue Moon”, regia: Alina Grigore (5 nominalizări), „Marocco”, regia: Emanuel Pârvu (4 nominalizări), „Balaur”, regia: Octav Chelaru (4 nominalizări). Vă așteptăm la această Gală în data de 25 septembrie 2023, orele 18h00, în sala Operei Naționale București să ne bucurăm împreună, prețuindu-ne, ca de fiecare dată, valorile.
Evenimentul va fi transmis live pe canalul tv CineMaraton. Parteneri: Ministerul Culturii, CNC–Centrul Naţional al Cinematografiei, ICR–Institutul Cultural Român, DACIN SARA–Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual–Societatea Autorilor Români din Audiovizual, UPFAR-ARGOA–Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România–Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual. Sponsori: Autonet, Jidvei, Aurelia Vișnescu, Trends by Adina Buzatu, Alina Cernătescu, Ana Are. Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, All about Romanian Cinema, Revista Film, CineFan, Cinemagia, CineGhid, Prompt Media, Ultima oră, Agenția de Carte, România Pozitivă, Timp românesc, Starfilme, Radio 7. Organizator: UCIN–Uniunea Cineaştilor din România. Producător: Asociația CineCultura.
Articol asociat
UCIN (Uniunea Cineaștilor din România) anunță nominalizările pentru „Gala Premiilor – 2023”

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024












Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 








[…] Gala premiilor UCIN (Uniunea Cineaștilor din România) – 2023. Mariana Mihuț, Horatiu Mălă… […]