“Omul îşi petrece timpul căutând un adevăr care să se potrivească realităţii sale. Dată fiind realitatea noastră, adevărul nu ni se pare potrivit. Dacă aveţi experienţa lui, este adevărul. Dacă doar îl credeţi, este o minciună. În viaţă, a înţelege este preţul consolării.” (Werner Ehrard).
Există o dispută în programarea neuro-lingvistică, cu privire la “Harta nu e teritoriul“. Majoritatea celor care ştiu despre programarea neuro-lingvistică, ştiu că fondatorii ei au fost Richard Bandler şi John Grinder. Ei sunt vedetele. Capul de afiş.
Dar puţină lume ştie că de fapt nu ar fi existat nici mama programării neuro-lingvistice dacă nu ar fi fost munca epistemologică a filosofului Alfred Korzybski, autorul uneia din cele mai revoluţionare, apreciate şi vizionare cărţi din domeniul epistemologiei în secolul al XX-lea. Cartea Science and Sanity a fost publicată iniţial în 1933.
La momentul respectiv, noţiunile pe care le conţinea Science and Sanity erau mult prea avansate pentru a pute fi prelucrate de nivelul de inteligenţă existent atunci în lumea ştiinţifică, ce pur şi simplu bâjbâia şi dezbătea pe marginea ideilor filosofului. Cartea a fost editată, republicată şi adăugită, ultima ediţie fiind publicată în 1993, după moartea autorului. Are aproape 1000 de pagini. Este una din cele mai dificile lecturi posibile. Autorul avertizează cititorul cu privire la asta încă din primele pagini, cartea trebuie citită cel puţin de 2 ori cu maximă atenţie pentru a fi înşeleasă.
La aproape 70 de ani de la apariţia acesteia şi la aproape 40 de ani de existenţă dovedită cu succes a programării neuro-lingvistice, încă există oameni care se îndoiesc de lucrurile care pot fi realizate cu ajutorul acestor instrumente. Şi am făcut această paranteză pentru că doresc să menţionez că, după părerea mea, nimeni nu poate crede că a înţeles cu adevărat ce e programarea neuro-lingvistică până când măcar nu a citit această carte. Este o adevărată provocare. Putem să citim articole despre indici de acces vizual până ni se duc ochii la spate. Poţi să faci şi n formări în programare neuro-lingvistică, toţi care cunosc cu adevărat te vor trimite la această carte. Nu la Bandler, nu la Grinder, ci la Korzybski.
În carte, Korzybski pomeneşte că “Harta nu e teritoriul”, lucru citat şi răs-citat de toţi NLP-iştii. Dacă vreţi însă să faceţi zile fripte unui PNL-ist care suţine asta în public, precizaţi şi cum continuă Korzybski: “Dar, deşi harta nu e teritoriul, conţine în ea însăşi o reprezentare la nivel structural a teritoriului”. Şi că fiecare hartă, dacă ar conţine la rândul ei o hartă despre cum a fost făcută acea hartă, am tinde din aproape în aproape la teritoriu, fără însă a-l atinge. Ce înseamnă asta, ca impact ideologic asupra programării neuro-lingvistice?
Comentariu
Desigur,Harta este diferită de Teritoriu, dar aceasta este la un nivel limitat al înţelegerii. La un nivel mai profund de explorare a epistemologiei, ne dăm seama cum de fapt… mingea e în terenul nostru. Şi asta e la fel de adevărat, dar la un alt nivel….
Mai precis:
- Există o lume exterioară, o realitate obiectivă, care nu se află în controlul nostru. Că există fapte care se întâmplă, obiectiv, şi pe care putem să le contracarăm cu minte cât vrem, puterea minţii noatre este limitată în faţa deşertului realităţii. Nu poţi schimba lumea!
- Pentru a reuşi să explorăm teritoriul, avem nevoie să descoperim structura interioara a realităţii la nivelul căreia se poate descoperi o hartă cât mai decvată a teritoriului. Există hărţi la scară mică şi hărţi la scară mare. Există hărţi cu resurse minerale neexplorate şi există hărţi cu păduri şi ape. Există hărţi cu nori. Fiecare din acestea compun o parte a unei realităţi care există, pe care nu o putem cuprinde şi nu o putem controla.
- Cineva care foloseşte harta poate să schimbe nivelul de reprezentare şi să exploreze teritoriul în mod diferit. O hartă asupra lumii este programarea neuro-lingvistică. O altă hartă este analiza tranzacţională. O altă hartă este gândirea laterală. Ş.a.m.d. Acestea conţin niveluri diferite de reprezentare a realităţii, şi, schimbând nivelul, sau schimbând harta, putem să explorăm lucrurile altfel.
- Teritoriul nu se schimbă atunci când schimbi harta. Prin faptul că schimbi modul în care gândeşti o situaţie, nu înseamnă că schimbi realitatea exterioară. Însemnă că îţi schimbi modul de gândire, ceea ce îţi schimbă comportamentul, ceea ce transformă realitatea. Dar tu nu faci o modificare asupra realităţii decât atunci când pui gândul în practică. Dacă toată lumea ar fi judecată după gândurile bune pe care le-a avut, iadul ar fi gol.
- Fiecare îşi controlează modul în care construieşte propria hartă, pe care o poate modifica aşa cum doreşte. Dacă modifici ceva pe hartă, nu înseamnă că acel ceva nu mai există. Spre exemplu, dacă cineva a murit şi tu spui că « a, nu, mai trăieşte ! », aceasta este o aberaţie. Ce faci este să modifici harta şi să te prefaci că de fapt s-a schimbat teritoriul. Aceasta este structura nebuniei. Sau, în cazuri mai puţin grave (oare?), a prostiei. Să ne amintim că Einstein a zis “Două lucruri sunt infinite pe lumea asta. Prostia şi Universul. Dar despre Univers nu sunt sigur.”
La început, a fost Newton. El a postulat anumite legi pentru funcţionarea fizicii, care au fost recunoscute de comunitatea ştiinţifică drept adevărate, pentru că erau o reprezentarea asupra realităţii pe care ei o puteau înţelege. Era un lucru universal recunoscut. În momentul în care cineva, cum a fost Einstein şi cei care i-au netezit drumul (Maxwell, Bohr, Alexander Friedman, Edison), a combătut acest punct de vedere, şi a adus argumente experimentale şi epistemologice cum că la viteze care le depăşesc pe cele convenţionale şi se apropie de cea a luminii, există un alt nivel de legi ale fizicii care funcţionează, a fost considerat un excentric. Dar el şi-a demostrat cel puţin o parte din teorii. Suficiente experimente nefericite ale SUA folosind ştiinţa au demonstrat la ce poate duce explorarea unori niveluri pe care nu suntem pregătiţi să le înţelegem, fără să avem bazele practice suficiente pentru a acţiona în sensul explorării acelei realităţi obiective – un exemplu simplu e testarea radioactivităţii nucleare pe soldaţi şi bolnavi americani, imediat după al doilea război mondial. Aşadar, pe măsură ce ştiinţa descoperă teritoriul realităţii, hărţile şi percepţiile asupra acestuia se schimbă.
Nota autorului. A se vedea și forma revizuită a articolului pe Discerne WordPress
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
