Acasă Constructor Metoda celor 6 pălării gânditoare!

Metoda celor 6 pălării gânditoare!

Ce este gândirea laterală?

Este aproape opusul gândirii argumentative, adversariale şi contradictorii unde fiecare parte are un punct de vedere opus. Gândirea vestică se concentrează pe „ce este”, ceea ce este determinat prin analiză, judecată şi argumentare. Este un mod de gândire util, dar nu e singurul.

În zilele noastre, cultura vestică depinde de acest tip de gândire. în disputele în familie, în discuţiile în afaceri, în conducerea şedinţelor, noi folosim sistemul de gândire grec, bazat pe argumentare şi gândire critică şi promovat de Socrate, Aristotel şi Platon. De la Socrate am moştenit emfaza pe argumentare şi gândire critică, el alegând să facă din argumentare principalul instrument al gândirii. De la Platon avem noţiunea că există un adevăr undeva, dar că trebuie să-l căutăm ca să-l găsim. Calea prin care căutăm adevărul este să folosim gândirea critică pentru a ataca neadevarul. De la Aristotel avem un tip de logică bazat pe identitate şi non-identitate, pe includere si excludere.

Până în zilele noastre, argumentarea este considerată baza gândirii normale. Cea mai pură formă a acestui tip de gândire o găsim în sălile de judecată unde acuzarea susţine o parte a argumentării şi apărarea cealaltă parte. Fiecare vrea să dovedeasca că cealaltă parte greşeşte. „Adevărul va fi căutat prin argument.

În gândirea tradiţională, dacă avem o casă frumoasă şi o persoană stă în faţa ei, o persoană stă în spate şi câte una pe parţile laterale, fiecare va avea un unghi de vedere diferit şi persoanele se vor contrazice că ceea ce vede fiecare este punctul de vedere corect. În gândirea paralelă, toţi patru se uită la partea din faţa casei, apoi toţi patru privesc partea laterală, apoi partea din spate şi cealaltă parte. Deci, în acelaşi moment toţi văd în paralel aceeaşi parte a casei. Şi pentru că fiecare persoană vede toate părţile casei, aceasta este explorată pe deplin. Gândirea paralelă înseamnă că în orice moment, toţi se uită în aceeaţi direcţie.

În gândirea paralelă, ambele puncte de vedere, oricât de diferite ar fi, sunt puse în paralel. Dacă mai târziu este necesar să se faca o alegere, se va începe din acest punct. Dacă nu se poate face nici o alegere, atunci design-ul trebuie să acopere ambele posibilitaţi. În orice moment, concentrarea este pe rezultat.

Esenţa gândirii paralele este ca în orice moment, fiecare se uită în aceeaşi direcţie, dar direcţia se poate schimba. Unui explorator i se poate cere să se uite spre nord sau spre vest. Acestea sunt etichete standard ale direcţiilor. La fel avem nevoie de direcţii pentru gândire. Care sunt direcţiile standard în care oamenii pot fi invitaţi să privească ?

Cele Şase Pălării !

Cele Şase Pălării reprezintă şase moduri de procesare a informaţiei, creat de Edward DeBono pentru dezvoltarea personală şi profesională. Acestea nu sunt etichete pentru tipuri de oameni. Purtând mental fiecare pălărie şi schimbând-o poţi uşor să îţi concentrezi sau să-ţi focalizezi gândirea într-o conversaţie sau într-o şedinţă pe unul din cele şase moduri de gândire.

În gândirea traditională adversarială, A şi B sunt în conflict. Fiecare parte critică punctul de vedere al celuilalt. Metoda Six Thinking Hats® permite Gândirea Paralelă. Ambii A şi B poartă fiecare pălărie împreună în timp ce explorează fiecare parte a problemei. Confruntarea adversarială este reânlocuită cu explorarea cooperativă a subiectului.

Metoda Six Thinking Hats® permite o conştientizare crescută a tipului de gândire care este folosit cu fiecare ocazie şi astfel oamenii au ocazia să-şi dea seama dacă sunt blocaţi într-un anumit tip de gândire şi să înveţe să le folosească pe toate, mărindu-şi astfel eficienţa.

Pălăriile sunt utilizate proactiv şi nu reactiv.

  • Pălăria Albă se concentrează pe informaţii. Se referă la fapte, figuri, informaţii disponibile sau necesare;
  • Pălăria Galbenă se concentrează pe beneficii şi aspecte pozitive;
  • Pălăria Roşie dezvăluie intuiţiile, sentimentele şi emoţiile;
  • Pălăria Neagră este pălăria problemelor, criticilor şi a precauţiilor;
  • Pălăria Verde este cea a creativitătii, schimbării, a alternativelor, propunerilor, a ceea ce este interesant şi provocativ. Aici pot fi folosite tehnici de Gândire Laterală; Pălăria Albastră este pălăria coordonării. Nu vizează un subiect în sine, ci procesul gândirii. – uşor de învăţat, folosit şi implementat

 Beneficii

  • organizează şi clarifică gândirea;
  • îmbunătăteşte calitatea deciziilor;
  • toţi participanţii au şansa de a-şi exprima opinia;
  • poate fi folosită la toate nivelurile;
  • salvează timp, scurtând întâlnirile;
  • permite schimbări ale comportamentului fără a-l ataca;
  • îmbunătăţeşte comunicarea inter-culturală;
  • sprijină iniţiativele de schimbare; 
  • şedinţele devin mai concentrate şi mai productive;
  • nu există criticism, ci numai punctarea slăbiciunilor;
  • măreşte numărul şi calitatea ideilor practice;
  • energizează echipele prin caracterul ludic;
  • separă ego de performanţă;
  • permite emoţiilor şi scepticismului să moduleze luarea deciziilor;
  • reduce conflictul între membrii grupului;
  • poate fi folosită atât individual, ca şi în grup.

Aplicarea metodei celor 6 Pălării Gânditoare

  • rezolvare de probleme;
  • training creativ;
  • luarea deciziilor;
  • formarea echipelor;
  • gândire critică şi analitică;
  • managementul proiectelor;
  • dezvoltarea proceselor şi produselor;
  • comunicare inter-culturală;
  • facilitări ai întâlnirilor;

 Utilizarea tuturor resurselor

Cu metoda Şase Pălarii, experienţa şi cunostinţele tuturor membrilor grupului sunt utilizate pe deplin. Fiecare se uită şi lucrează in aceeasi directie, spre deosebire de argumentare sau discutiile libere. În cazul argumentării, fiecare parte vrea sa câstige. Dacă o parte se gândeste la un aspect din care poate beneficia partea adversă, atunci nu-l va prezenta. Scopul este preponderent de a câstiga, nu a explora în întregime subiectul respectiv. Aşa cum concentrarea razelor de soare poate topi un metal, concentrarea abilităţilor mentale ale mai multor persoane asupra unei probleme poate rezolva uşor problema respectivă.

Salvarea timpului

Metoda Şase Pălării reduce timpul alocat şedinţelor cu până la 75 %. în gândirea obişnuită, tradiţională, dacă cineva spune ceva, tu trebuie să răspunzi, chiar dacă numai din politeţe. Cu gândirea paralelă, toţi se uită în acelaşi timp în aceeaşi direcţie. Nu trebuie să răspunzi la ceea ce a spus ultima persoană. Pur şi simplu, adaugi altă idee în paralel. La final, subiectul este explorat repede şi în întregime.

Îndepărtarea ego-ului

Probabil ca cel mai mare obstacol în calea unei gândiri rapide şi eficiente este propriul ego. Oamenii tind să folosească gândirea pentru a: întări, consolida, lauda + propriul ego. Gândirea este folosită pentru a ataca gândirea altor oameni, pentru a arăta altora cât eşti de deştept, pentru a exprima poziţii antagonice personale. Confruntarea şi gândirea adversarială problema ego-ului. Cu metoda şase pălării… ego-ul tău va performa cât mai bine sub fiecare pălărie. Metoda Şase Pălării asigură o explorare obiectivă şi neutră a subiectului – ceea ce argumentarea nu face.

Organizare

Confuzia este cel mai mare dusman al unei gândiri bune, de calitate. Noi încercăm să facem prea mult deodată. Ne uităm la informaţii, suntem afectati de sentimente, căutam idei noi, vrem să fim precauţi, vrem să gasim beneficii şi totul deodată. Este mult mai uşor să facem totul pe rând cu metoda celor Şase Pălării.

Îţi urez cât mai multă gândire laterală!


Articolul precedentTaina scrisului! (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist, Grecia – Atena)
Articolul următorArome toxice în alimente procesate
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.