Acasă Patrimoniul cultural național Omagiu profesorului Constantin Macarie. „Remitizarea Mioriței? De ce?” – cu Jurnalul Bucureștiului...

Omagiu profesorului Constantin Macarie. „Remitizarea Mioriței? De ce?” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență din Franța de la Victor Ravini (prozator, eseist, membru al Uniunii scriitorilor din România) 

Cinste și onoare profesorului Constantin Macarie (un „apologet al Mioriței”)! A făcut, face și va continua să facă pentru Miorița mai mult decât au făcut alți profesori vreodată prin toată țara. E singurul care a ridicat Mioriței un monument. Dânsul notează, documentează și comunică întregii țări toate cunoștințele vrâncenilor despre viața și traiul ciobanilor noștri la stână. Dânsul întocmește o arhivă vie cu tot ce se știe prin Vrancea despre domeniul pastoral. A alcătuit un depozit de cunoștințe folositoare etnologilor care vor veni după noi, în vremurile când ciobanii își vor teleghida câinii cu zgardă Wi-Fi și vor supraveghea oile prin satelit.

Profesorul Constantin Macarie a arat și a prășit temeinic terenul etnografic din Vrancea. Vrancea este la răscrucea drumurilor transhumanței și e inima geografică a spațiului pastoral și cultural al românilor, de la Carpați până dincolo de Dunăre și de Prut. Demersul pe care l-a întreprins dânsul cu asiduitate vreme de decenii dă roade folositoare, pentru o cât mai bună cunoaștere a muncii ciobanilor și a traiului lor la stână. Dânsul contribuie cu o abnegație admirabilă la efortul pe care trebuie să îl facem cu toții pentru ca să repunem Miorița pe înaltul piedestal pe care se află în enciclopediile din Occident și de unde unii dintr-ai noștri au trântit-o în noroi, cu doctrina lor de resemnare a ciobanului și cu fatalismul din propria lor concepție personală despre viață.

  • Miorița nu are de a face cu crima, nici cu trădarea, nici cu resemnarea și nici cu fatalismul. Cărțile mele despre Miorița anulează interpretările fataliste ale Mioriței și arată că e vorba de o experiență sufletească de înălțare spirituală spre îndumnezeire. De când e omul om și-a înălțat ochii la cer și și-a proiectat sufletul printre divinitățile pe care le-a plasat pe cer. Nemurirea pe care omul o acordă divinităților este nemurirea pe care și-o dorește pentru sine însuși. Asta face ciobanul nostru prin unirea lui cu Mândra crăiasă, Sora soarelui. Ciobanul se gândește cum ar fi dacă ar fi să moară. Cam la fel zicee Apostolul Pavel că el moare în fiecare zi, pentru a se apropia de Dumnezeu și recomandă tuturor să facă la fel ca el.
  • Miorița este un mit și–ca orice mit–e gândită pe două niveluri de înțelegere. Un nivel concret (la suprafață și profan, destinat celor mulți), iar altul abstract (în profunzime și sacru, destinat celor puțini). După cum zice vorba veche: Mulți chemați, puțini aleși. Sau: Mulți văd și aud, puțini pricep. Cercetătorii de până acum au analizat și ne-au explicat doar nivelul profan (exoteric). Trebuie analizat și explicat nivelul sacru (esoteric, zis și ezoteric). Sub aparența unor realități concrete, metaforele simbolizează idei abstracte. Pe nivel sacru și abstract, nu este vorba despre uciderea nimănui, ci despre cu totul altceva, îmbucurător și înălțător sufletește până la o fericire poetică sublimă.

Vasile Alecsandri n-a avut cum să știe că în versurile variantei culese de Alecu Russo sunt ascunse tainele a două rituri secrete de inițiere a ciobanilor în misterele religiei lor arhaice. În alte variante, de prin alte regiuni, mai sunt încă alte cinci rituri arhaice de inițiere a ciobanilor în misterele religioase secrete străvechi și uitate de lume. Am explicat taina din cele șapte rituri diferite și rostul lor psihologic și social la vremea aceea. Unii disprețuiesc înțelepciunea poporului și spun că Miorita este invenția lui Alecsandri. Nimic din ce a scris Alecsandri nu se ridică la valoarea desăvârșită a versurilor din Miorița plină de idei sublime. Asemenea idei nu l-au preocupat pe Alecsandri niciodată. Cum să fi preluat folclorul Miorița, dacă ar fi fost creația lui? De ce n-a mai preluat folclorul și vreo poezie creată în mod sigur de Alecsandri? Folclorul, din orice țară ar fi, nu are nevoie să se hrănească cu firimiturile căzute de la masa cărturarilor. Nu cărturarii au pus temelia culturii universale, ci înțelepciunea celor mai inteligenți oameni, încă de pe vremea când nu se inventase scrisul. Înțelepciunea populară multimilenară s-a păstrat mai bine în Carpați, ca și în alte regiuni greu accesibile puterii din centrul politic, precum Albania, Sardinia sau Pirineii. În zonele ferite de tăvălugul puterii, educația nu s-a făcut de sus în jos, din inițiativa unor instituții create de stăpânire, ci de jos în sus, de la firul ierbii, din familie. Folclorul s-a transmis de la bunici și străbunici la nepoți, sărindu-se peste generația care muncea toată ziua.

Miorița – „o fereastră spre cultura, personalitatea și realitatea românească”

Ion Diaconu a cules prin Vrancea 402 variante ale Mioriței, dintre care sumedenie sunt asemănătoare cu cea notată de Alecu Russo. Au multe versuri în plus și sunt la fel de bine realizate artistic ca varianta publicată de Alecsandri. Variante vrâncene culese de Diaconu conțin elemente tipice perioadei paleolitice– printre care și competențele de șaman ale mamei ciobanului care se poate transforma în corb și poate vorbi cu divinități matriarhale animistice. Ea se oglindește pe sine însăși în aceste divinități, fără echivalent masculin.

În cele 1955 de variante ale Mioriței pe care le-am analizat în câteva cărți, divinitățile feminine ale ciobanului sau ale mamei lui nu au un echivalent masculin. Arheologii au găsit mii de statuete feminine din paleolitic, fără vreun echivalent masculin. Echivalentul masculin apare abia în neolitic, ca la perechea de Gânditori de la Hamangia. Animismul este o religie cu mult mai veche decât mitologia greco-romană sau din India, în care divinitățile masculine sunt dominante și amorale, oglindind imoralitatea acelor vremuri. Astfel de elemente arhaice din religia matriarhală sunt hotărâtoare pentru a data crearea Mioriței în epoca paleolitică, epoca pietrei cioplite. Textul străvechi al Mioriței a urmat evoluția limbii de-a lungul generațiilor, mii și mii de ani și s-a diversificat cu adaosuri, în peste două mii de variante. Chiar și adaosurile pot fi datate, deoarece au legătură cu vremea când au fost adăugate.

Varianta pe care a auzit-o Alecu Russo a fost ciuntită, pin comparație cu celelalte variante pe care le-a cules Diaconu prin Vrancea și care sunt la fel de desăvârșite poetic pe cât este varianta publicată de Alecsandri. Prin compararea textelor, se poate constata ce modificări a făcut Alecsandri la textul cules de Alecu Russo. Alecsandri a orășenizat pronunția rurală, pe care Diaconu a consemnat-o cu precizie de dialectolog. În variantele culese de Diaconu sunt trei rituri de inițiere. Varianta culeasă de Alecu Russo nu conține elementele fantastice din portretul mamei ciobanului, care sunt specifice religiei animistice și care se păstrează în variantele culese de Ion Diaconu tot prin Vrancea. Lăutarii lui Alecu Russo au eliminat versurile referitoare la cel de al treilea rit de inițiere. Nu se poate să le fi uitat, ci au considerat că nu era adecvat să cânte acele versuri despre obiceiuri păgâne, în mănăstirea în care i-a auzit Alecu Russo, unde era închis pentru ideile lui revoluționare.

Variantele vrâncene culese de Diaconu și asemănătoare cu cea culeasă de Alecu Russo nu pot să fie derivate de la varianta publicată de Alecsandri, întrucât conțin în plus elemente arhaice, caracteristice epocii matriarhale, din paleolitic, păstrate în text. Diaconu a notat spusele informatorilor, care au precizat că au învățat versurile în copilărie de la bătrâni: Asta-i Niorița. O știu și ieu dim bătrâni, ca unkeșu neu. De bună seamă că bătrânii și uncheșii tot așa o învățaseră în copilărie, de la cei mai bătrâni din sat.

Stravechea balada romaneasca Miorita ca expresie a transcendentei si a comuniunii cu Dumnezeirea - Lidia Muscalu

În profunzimea textului, la adâncimea nivelului sacru, versurile din Miorița publicată de Alecsandri, la fel ca și variantele culese de Diaconu, conțin nectarul unor idei valoroase, luminoase și folositoare existenței noastre, pe care nu le-au putut vedea cei ce au subestimat capacitatea intelectuală a miilor de autori colectivi care au creat și ne-au transmis variantele. Capodopera culturii române a fost înjosită de către români de bună credință, însă plini de prejudecăți sfoiegite și intoxicați cu dispreț urban pentru înțelepciunea strămoșească a ciobanilor. Ne-au băgat pe gât explicații defăimătoare, ce jignesc demnitatea de român. Demonstrez cu ajutorul unor lucrări de referință ale unor universitari români și occidentali că în:

Victor Ravini

Victor Ravini, prozator, eseist, membru al USR (Uniunea scriitoeilr din România)

Notă. „(…) Specific misticului este și faptul că acesta e tentat să preamărească mai mult moartea decât viața. De aceea, „clipa în Miorița se oprește și devine eternitate”. Ravini susține și argumentează faptul că alegoriile și conținutul Mioriței au asemănări fundamentale cu unele dintre cele mai cunoscute opere literare și religioase din lume: Cântarea Cântărilor, rubaiatele lui Omar Khayam, Divina Comedie, Cartea morților tibetană, Epopeea lui Ghilgameș, Biblia (sacrificiul lui Iisus). Însă, concepția despre viața de după moarte a ciobanului nostru este diferită, încărcată de mult optimism, seninătate, frumusețe. Concepția lui despre viața de după moarte este mult mai optimistă decât în alte religii sau opere literare, și poate fi o moștenire din credința precreștină a geților, credință care îi făcea să cânte și să joace la moartea unui confrate, să plângă la venirea pruncilor în lume. Ravini face o paralelă între sacrificiul lui Iisus și sacrificiul ciobanului din Miorița, citându-l pe Eliade. Astfel, Eliade susține că Miorița ar fi fost unul dintre factorii importanți care au dus la acceptarea creștinismului în Dacia de timpuriu, fără frământări sociale și fără vărsare de sânge, așa cum s-a petrecut în alte părți ale Europei. Dacii noștri au făcut analogia între „sacrificiul lui Iisus și sacrificiul ciobanului din Miorița, ambele săvârșite în vârful unui munte, ambii eroi fiind păstori. Miorița a putut ușura răspândirea și integrarea creștinismului înainte de formarea limbii și poporului român.” În concluzie, lucrarea monografică de excepție a lui Ravini, dedicată Mioriței, demolează, demontează cuvânt cu cuvânt, întreaga construcție monstruoasă a modului în care a fost privită, înțeleasă Miorița, iar prin prisma ei, a întregului popor român, a mentalității noastre, a existenței noastre ca neam printre alte neamuri. Am fost acuzați mereu de pesimism, fatalism și lipsă de acțiune. Ravini, prin lucrarea sa, schimbă fundamental acest mod de a privi Miorița, citând-o printre mulți alții pe scriitoarea franceză Adelaide Filleul, care întrebată care este optimismul absolut, a răspuns: „A-și începe testamentul astfel: dac-o fi să mor.” (Commencer ainsi son testament: Si par hasard je meurs).  Nu mai trebuie să adaug faptul că ciobanul nostru își începe la fel testamentul, pentru acest mod de exprimare fiind hulit de mulți. Chiar făcând abstracție de spusele de mai sus, Ravini demonstrează cu asupra de măsură faptul că „Miorița poate fi una dintre cele mai importante relatări din literatura universală despre principala problemă existențială a omului, despre cunoașterea eternității universului și rolul omului în lume. Ciobanul din poem nu poate fi o persoană concretă, el este un personaj literar și reprezintă simbolic omul în general, de oriunde din lume.” De aceea, „Miorița este și va rămâne pentru toți oamenii, din toată lumea, ca un ghid spre izvorul nemuririi. Nemurirea nu este pentru mai târziu, e pentru clipa de față, s-o trăim acum, aici. Ciobanul se impune literaturii universale ca o metaforă, ca o alegorie emblematică, un model de urmat, cu care să se identifice oricine caută fericirea și nemurirea aici, măcar și pentru o clipă în viață (…) Acest lucru poate speria pe cei slabi de inimă. Miorița ne învață că fericirea și nemurirea nu sunt un scop în sine, ci un mod de viață.”” (Victor Ravini – Miorița, izvorul nemuririi,   Monica Dușan)

Articol asociat

Remitizarea Mioriței? De ce? (Partea I, în format pdf)

Remitizarea Mioriței? De ce?  (Partea a II-a, în format pdf)

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Articolul precedentMinisterul Afacerilor Interne (MAI) – Expoziția „Scrisori de dragoste” – O incursiune discretă prin emoțiile și pasiunile de acum un veac și jumătate de la Arhivele Naționale ale României – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Articolul următorProfesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Siamo tutti Pinocchio” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
„Nous avons toujours une part de responsabilité dans ce qui nous arrive et nous semble injuste, car nous sommes responsables de nos choix, lesquels à notre insu, déterminent notre avenir. Dès lors, nous devons accepter leurs conséquences, sans regrets, ni résignation, mais, avec sérénité et humilité!” (Întotdeauna avem o parte de răspundere în ceea ce ni se întâmplă și ni se pare nedrept, pentru că suntem responsabili de alegerile noastre, care la rândul lor, fără să ne dăm seama, ne determină viitorul. Prin urmare, trebuie să acceptăm consecințele lor, fără regrete, fără resemnare dar cu seninătate și umilință)-Thomas Csinta  („Un monde à la dérive”). Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf Text generat de AI. Thomas Csinta este un profesor universitar, fizician teoretician și matematician, precum și jurnalist de investigații criminale franco-român. Este un promotor activ al sistemului ultra-elitist de învățământ superior francez, filiera „regală” „Prépas–Grandes Écoles” în spațiul educațional românesc. Prin activitatea sa academică și de cercetare în cadrul CUFR R&D România (Conseil Universitaire–Formation–Recherche auprès des Grandes Écoles Françaises, Recherche et Développement) și al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural-educațională și științifică cu caracter academic) al cărui director și redactor-șef este, el facilitează accesul tinerilor supradotați, cu abilități intelectuale înalte, din România în aceste instituții de învățământ superior de prestigiu din Franța. Este cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii și Cercetări Avansate în Educația de Excelență), militând pentru implementarea unor sisteme de învățământ ultra-selective și ultra-performante de tipul „Grandes Écoles”–un sistem educațional de înalt nivel academic, unic în lume, care funcționează în paralel cu universitățile publice accesibile publicului larg. Printre acestea se numără École Normale Supérieure (ENS), École Polytechnique (X), concursurile Centrale-Supélec, Mines-Ponts, HEC, ESSEC, ESCP Europe și Sciences Po (IEP), în care accesul nu se face pe baza diplomei de bacalaureat, ci după absolvirea unei Clase Pregătitoare (CPGE) cu o durată de 2-3 ani de studii post-bacalaureat, corespunzătoare primului ciclu universitar din România–Licența. Programul CPGE este extrem de intens și axat pe matematici generale și aplicate, științe fizice, computer science, științe sociale și economice, științe socio-umane etc. În calitate de profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în diverse școli superioare franceze de înalte studii inginerești și economice, prin intermediul CUFR R&D, Csinta publică regulat subiecte de concurs de admitere în aceste școli, precum și subiecte propuse pentru celebrele concursuri franceze de titularizare în învățământul preuniversitar și primul ciclu universitar „Capes” și „Agrégation”. Materialele includ suport de curs, soluții detaliate și comentarii în limbile română și franceză, realizând o convergență între programa educațională din CPGE (Franța) și cea de Licență (România).Thomas Csinta este, de asemenea, cel care a introdus în anul 1981 conceptul de Cod Socio-Genetic (CSG/Cod Sociogenetic), pe care l-a dezvoltat ulterior. Scopul CSG este de a complementa Codul Biogenetic (ADN-ul biologic) în cadrul Codului Genetic Personal (CGP), prin cuantificarea influențelor (psiho)sociale asupra comportamentului uman. Acest concept este aplicat cu precădere în criminologie, psihiatrie judiciară și psihosociologie (psihologie socială) matematică, pentru a studia, analiza și prezice comportamentele infracționale, în special pe cele criminale. Acționând ca o „genetică socială” structurată, CSG definește individul uman în raport cu mediul său socio-judiciar, ca un sistem complex. Teoria susține că profilul unui criminal nu este determinat strict biologic, ci și de interacțiuni (psiho)sociale modelabile. Pentru descrierea acestuia, sunt utilizate modele fizico-matematice complexe care „traduc” comportamentul uman în formule cuantificabile. Conform lucrărilor și cercetărilor publicate de Thomas Csinta în spațiul academic și jurnalistic, modelul include analiza modului în care mediul (psiho)socio-cultural și traumele trăite influențează discernământul în spațiul socio-judiciar asociat individului uman și jurisprudența penală. Utilizarea instrumentelor fizico-matematice de analiză structurală aplicate testelor sociometrice „judiciare” va revoluționa psihiatria judiciară și criminologia clasică utilizată astăzi. Subiectele elaborate de profesorul Thomas Csinta pe această tematică, propuse pentru teze de doctorat, se concentrează pe domenii inter-, pluri- și transdisciplinare, prin intermediul sistemelor complexe. Acestea îmbină matematicile aplicate–teoria haosului, sistemele formale de tip Gödel, cercetarea operațională etc. – în spațiul „separabil” juridic și penitenciar, cu psiho(sociologia) și psihiatria. Abordarea permite o apreciere riguroasă și corectă a persoanei cercetate penal din punct de vedere socio-judiciar, inclusiv în privința (i)responsabilității sale penale. Profesorul Thomas Csinta este autorul a peste 1.000 de lucrări de investigație jurnalistică și științifică (prezentate și la diferite congrese și conferințe internaționale), publicate în special în Jurnalul Bucureștiului–multe dintre ele constituind subiectul unor teme de teze de doctorat. Acestea au fost publicate și într-un ciclu de cărți de mare anvergură, „Investigații jurnalistice în serial” (12 volume, totalizând peste 50.000 de pagini în format aproape A4), dar și în cicluri de cărți de matematici generale și aplicate și fizică, adresate „elevilor preparatoriști” din CPGE. Lucrările sale au fost integrate și repertoriate în Biblioteca Națională a Franței (Bibliothèque nationale de France–François-Mitterrand), mai multe dedicate unor mentori ai lui, precum și în Biblioteca Academiei Române. Thomas Csinta este atașat de presă al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO- Națiunile Unite) la Curțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze și este distins pentru activitatea sa de investigații jurnalistice și științifice cu „Crucea de Aur cu Diagonală” în grad de Cavaler (OADO-ECOSOC-ONU), Diploma de Onoare și Diploma de Diploma de Merit din partea organizației. Numele lui apare în mai multe cărți la „mulțumiri” alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi, pentru contribuțiile sale aduse în restabilirea adevărului istoric în mai multe dosare criminale, cum ar fi cea lui Dany Leprince și Bernard Nicolas cu titlul „Ils ont volé ma vie”.