Acasă Invatamant, Educatie Pași prin istorie, călător prin timp – Grigori Efimovici Rasputin (Corespondență de...

Pași prin istorie, călător prin timp – Grigori Efimovici Rasputin (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist, Grecia – Atena)

 

Câte și câte n-am auzit să se spună desre Grigori Efimovici Rasputin, așa ca a venit vremea să aflu cât mai multe despre acest om misterios, să aflu adevărul ce se ascunde în spatele multor acestor istorisiri! Cine a fost Rasputin la urma urmei ? Ce mituri și adevăruri despre călugărul sau demonul, care a reușit să definească una dintre cele mai critice perioade din istoria Rusiei ajungând să conducă aproape o țară întreagă? Cine este misticul care a făcut orgii în numele lui Dumnezeu, a influențat ultima împărăteasă a Rusiei și a prezis căderea Rusiei după război? Misterul este necesar chiar și pentru un copil de stepă incult, pentru a explica prin ce a trecut ulterior și cele ce-au urmat au transformat evenimentele în mitologie. El a fost o figură extrem de controversată, cu practici de șamani siberieni; un sfânt ciudat, extatic și un profet pentru adepții săi pe de o parte, dar și întruparea Antihristului pentru numeroșii săi dușmani. A fost un mistic rus care a avut un impact extrem în Imperiul rus pe lângă Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (Nikolai Alexandrovici Romanov) și Țarina Alexandra (Alix de Hessa-Darmstadt-Alexandra Feodorovna Romanov); el, care nici nu știa cum să-și scrie numele, a reușit să fie adorat și și-n același timp urât, făcându-și mulți dușmani ce i-au dorit și înfăptuit în final moartea! Dar, să despicăm firul istorisirii de la început!

Grigori Efimovici Rasputin s-a născut la 21 ianuarie 1869 în satul Pokrovskoye din Siberia și a murit asasinat la 30 decembrie 1916 la Petrograd. Se aude numele Grigory Giefimovich Rasputin și se crede că a fost poate vreun prinț rus. Eroare! A fost copilul unui sătean din Siberia care s-a născut în sărăcie. Istoricul Douglas Smith insistă asupra faptului că tinerețea lui a fost „o gaură neagră despre care nu știm aproape nimic”. Sătenii îl considerau un copil ciudat, deoarece avea capacitatea de a prezice viitorul și de-a vindeca pur și simplu caii doar atingându-i. Deși a mers la școală, a rămas fără educație până la punctul în care nici nu putea să scrie.  De fapt, se spune adesea că s-a lăudat că nici măcar nu știa alfabetul. Conform înregistrărilor locale, el a trăit o adolescență sălbatică, plină de greutăți, alcool, furturi mărunte și lipsă de respect față de autoritățile locale. Tendințele sale spirituale și tipul său psihologic l-au condus la vârsta de 18 ani la mănăstirea Verhoturier, unde a fost inițiat în învățătura „„Biciul”, care se baza pe reprezentări în direct ale Răstignirii cu ritualuri delirante de activitate sexuală „neînfrânată””, sectă ai cărei membri erau numiți și „disciplinați”, purtând glugă și fiind biciuiți din motive de pocăință și ispășire. Această sectă, o ramură obscură a creștinismului ortodox, se manifesta prin ceremonii care amintesc de dansurile satirice cu inclusiv bătăi și orgii, influiețându-l pe „călugărul nebun” în cariera sa ulterioară. Erau adepții unei teozofii populare, în care prin extaz de tip sexual, se ajunge la ispășirea păcatului prin păcat.

În Rusia, în jurul lui Rasputin, care pretindea că are viziuni despre Fecioara Maria, s-a format o biserică eretică în care se pretindea că prin epuizare sexuală te apropii de Dumnezeu. Astfel, el se întâlnise cu nenumărate femei care îl urmau ca pe-o persoană aleasă. În casa sa a fost vizitat zilnic de femei pentru a le oferi serviciul său religios, au băut cu el și s-au angajat în acte sexuale „sacre”. Distorsionând propovăduirea acestei erezii, Rasputin și-a formulat propria doctrină, potrivit căreia această epuizare sexuală era cel mai bun mijloc pentru credincios să ajungă la starea de „neliniște divină” pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. El credea că, pentru a ajunge la Dumnezeu, trebuie să te rostogolești în păcatul absolut. Fiind înalt, chipeș multe doamne temătoare de Dumnezeu crezând în învățătura sa, s-au „rostogolit” în păcat cu el crezând cu ochii închiși în spusele sale. „Păcătuiți-vă pocăiți-vă rugați”– acesta era tripticul rasputian al succesului. Înainte de a se călugări a părăsit mănăstirea și s-a întors în satul său, unde s-a căsătorit în 1889 cu Proskovia Dubovina (1866-1930).

Deși se spune că Rasputin ar fi avut copii nelegitimi, cartea lui Frances Welch „Rasputin: o viață scurtă” afirmă că, din cele șapte sarcini ale soției sale Proskovia, trei copii au ajuns la adolescență: Dmitri (născut în 1895), Matryona (născută în 1898 și care și-a schimbat numele în Maria când a plecat la Petersburg cu tatăl ei în 1913) și Varya (Varvara, născută în 1900). În cele din urmă, acesta, în 1901 și-a părăsit casa și familia pentru a deveni pelerin și a petrecut mult timp rătăcind pe Muntele Athos și-n Ierusalim. În tot acest timp, a trăit din donațiile sătenilor ca pustnic. Nu s-a spălat luni întregi și a postit continuu. La întoarcerea în patria sa, toată lumea a putut vedea o schimbare în Rasputin, care a fost descris ca o ființă spirituală și considerat a fi înconjurat de un sfânt. El era în esență un mistic, un presupus vindecător și un călugăr rătăcitor. În cei doi ani care au trecut de când a părăsit Pokrovskoye, a reușit să devină cunoscut pentru presupusele sale puteri de vindecare, dar și pentru comportamentul său sexual scandalos.

Pe lângă „sfințenia” sa, Rasputin pare să fi fost înzestrat cu un organ genital neobișnuit de mare, cu care își dobândise propria-i reputație. După moartea sa, se spune că organul său a fost găsit de o femeie de serviciu și după multe rătăciri este păstrat azi în Muzeului Erotismului din Moscova. În 1903, Rasputin, însoțit de o reputație pentru presupusele sale abilități supranaturale, a sosit la Petersburg unde, datorită unei manii care apucase înalta societate pentru misticism și ocultism, a reușit să câștige admiratori fanatici în cercurile aristocratice. Primul contact al lui Rasputin cu familia imperială a avut loc în toamna anului 1905, când în Rusia aveau loc evenimentele celebrei răscoale împotriva monarhiei. Întâlnirea sa cu episcopul Teofan la Petersburg l-a adus în contact cu aceasta. În ciuda aspectului său inestetic și a mirosului dezgustător din cauza neglijenței igienei personale, el a stârnit uimire printre cercurile aristocratice și toată lumea vorbea despre ochii lui larg deschiși și magnetici. Țarina l-a admirat mult, dar țarul era mai sceptic, pentru că fusese informat de poliția secretă despre orgiile sale sexuale și viața-i risipitoare.

Cu toate acestea, familia imperială a fost șocată să descopere că Alexei Nikolayevich, moștenitorul tronului, suferea de hemofilie (o boală ereditară, transmisă de mamă, mai ales băieţilor, care constă în predispoziţie spre hemoragie prin dereglarea sistemului de coagulare al sângelui). Rasputin, cu puterile sale supranaturale (cum se credea), cu preparațiile siberiene din propria-i inițiativă dar, firește, după ce a anulat tratamentul cu aspirină dat de medicii vremii ca medicament pe-atunci pentru toate bolile (aspirina fiind un anticoagulant, deci cu tendințe hemoragice) a reușit să salveze lăstarul regal împiedicându-l să ia „medicamentul”, atenuând astfel problema sângerării băiatului. După acest eveniment a început un deceniu de dominație și intervenție în treburile familiei țariste și ale statului, reușind să convingă familia imperială că viața copilului depindea de el, fapt care a determinat o legătură și mai strânsă cu perechea imperială.

Locuind în Sankt Petersburg și declarând că contactul fizic cu el ar avea efecte purificatoare și vindecătoare, a reușit să seducă multe femei și, în timp ce rapoartele despre tratamentul său au ajuns la Țarul Nicolae, acesta nu le-a dat importanță, pedepsindu-i pe persecutanți. Până în 1911 comportamentul lui Rasputin ajunsese la proporții scandaloase și poveștile de dragoste despre acest „călugăr” murdar erau pe buzele tuturor. În cele din urmă, sub presiune, Țarul Nicolae și-a exilat favoritul, dar la insistența țarinei Alexandra a fost forțat să-și ia decizia înapoi câteva luni mai târziu, nefiind pregătit nici să riște viața fiului său, nici să-și supere soția, fanatizată cu Rasputin. Țarina Alexandra, care avea în general o înclinație spre misticism, l-a adorat pe„călugărul nebun”, care i-a spus că este o sfântă și că a văzut-o în somn cu o aureolă. Rasputin a fost împotriva Primului Război Mondial (1914-1918) și a încercat să-l convingă pe țar să facă pace cu Germania, ceea ce, desigur, a eșuat. Într-o scrisoare pe care i-o trimisese Țarului Nicolae, el a descris marea catastrofă pe care războiul o va provoca în țară.

Portrait of Grigori Efimovitch Rasputin (1869-1916) among his followers (Russia). Ca. 1907. (adoc-photos/Corbis/Getty Images)

Puterea săteanului aventuros a atins apogeul când Țarul Nicolae a plecat pe front în timpul Primului Război Mondial preluând personal conducerea armatei, după ce Rasputin a susținut că a văzut într-o viziune, că altfel războiul se va pierde. În absența lui Nicolae, împărăteasa Alexandra a jucat un rol mai activ în guvern, iar Rasputin a reușit să exercite o influență considerabilă devenind principalul ei consilier, cu putere de-a numi și revoca personalul de stat după bunul său plac, putere care l-a înnebunit. Comportamentul său ciudat a devenit cunoscut în cercurile bisericești, întrucât de mai multe ori pe zi intra în băi fie cu membrii aristocrației, fie cu prostituate și era acuzat că acționează pe baza diavolului. Bineînțeles, Țarina Alexandra i-a exilat pe membrii defăimători. Zvonurile că Rasputin ar fi avut o relație mai strânsă cu Țarina Alexandra, că aceasta i-a fost amantă, că i-ar fi dat patru fiice ca daruri sexuale, că doamnele de la curte au avut prioritate asupra patului său și, că acesta ar fi fost un spion german, au început să se facă din ce în ce mai auzite. În curând au început să circule zvonuri că se culca chiar cu țarul, că el ar fi fost tatăl lui Alexei și că îl controla pe Țarul Nicolae.

Ascensiunea lui Rasputin s-a încheiat când Gavrilo Princip (1994-1918, sârb, condamnat la 20 de ani de închisoare și mort de tuberculoză în spitalul închisorii din Theresienstadt, actualmente, Terezin, în Cehia, pe 28 aprilie 1918), membru al organizației Mâna Neagră (cunoscută oficial sub numele de Unitate sau Moarte, o societate secretă teroristă fondată în Regatul Serbiei pe 6 septembrie 1901, parte a mișcării panslaviste, cu intenția de a uni toate teritoriile populate de slavii din sud, teritorii aflate în Austro-Ungaria cu scopul înfăptuirea Serbiei Mari prin alipirea Bosniei și Herțegovinei la Regatul Iugoslaviei) a împușcat pe Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei (moștenitorul tronului imperiului Austro-Ungar din 1986 până la asasinarea sa în Atentatul de la Sarajevo  pe 28 iunie 1914, factorul declanșator al Primului Război Mondial și pe soția acestuia, Contesa Sophia Chotek-Sophie Maria Josephine Albina Chotek, Contesă de Chotkova și Wognin (ducesa de Hohenberg).

Serviciile de informații susțin că Rasputin ar fi acționat ca un agent care a incercat să-l convingă pe Țarul Nicolae să semneze un acord cu Germania. Țarul Nicolae, spun ei, a făcut ca țarul să meargă pe front pentru că văzuse o viziune că va câștiga războiul. Depășise deja toate limitele. Milioanele de ruși morți vopseau deja Petersburgul în roșu, iar farmecele și intrigile mistice nu mai erau tolerate în curtea regală. Odată cu furia Primului Război Mondial, plecarea Țarului Nicolae pe front a sporit senzația că Rasputin conducea într-adevăr Rusia. Potrivit asasinului său, dacă țara și țarul ar fi salvate, influența lui Rasputin trebuia să se încheie. Au fost nobili care au văzut că monarhia era în pericol, pentru a nu mai tolera puterea unui fermier semi-analfabet la putere. În același timp, oamenii care îi cunoșteau comportamentul îndeaproape îl considerau deosebit de periculos pentru țară deci, Rasputin trebuia să moară!

Au urmat încercări de asasinare a lui Rasputin, care nu au reușit. Conform cărții lui Greg King „Omul care l-a ucis pe Rasputin”, la 29 iunie 1914, când și-a vizitat soția și copiii în Siberia, a fost atacat cu un cuțit de o fostă prostituată, Chionia Guseva, care l-a înjunghiat pe Rasputin în abdomen și, când i-a văzut măruntaiele afară, a strigat: „L-am ucis pe antihrist!”. Aceasta a fost prima tentativă de asasinat. Rasputin a fost operat și a supraviețuit. Fiica sa Maria notează că după această operație nu mai era el însuși. Obosea deseori ușor și lua opiu pentru durere. Încă de-atunci și până azi, sfârșitul lui Rasputin, de-o 100 de ani rămâne un mister nerezolvat. Deși a evitat multe încercări de asasinat, Rasputin a căzut într-o capcană în decembrie 1916, unde trei persoane, prințul Felix Yusupov, deputatul Vladimir Puriskevich și vărul țarului Dimitrios Pavlovich Romanov, au decis să scape țara de periculosul Rasputin. Deși faptele exacte nu sunt clare, se crede că a fost otrăvit, împușcat și aruncat în râul Neva, unde în cele din urmă i s-a găsit după trei zile corpul său înghețat.

Sfârșitul lui Rasputin a fost la fel de episodic ca și viața lui. Astfel, în noaptea de 29-30 decembrie 1916, pe la ora 23:00, Yusupov l-a invitat pe Rasputin la el acasă, acesta din urmă având o dispoziție proastă toată ziua în urma apelului, ca o presimțire, după spusele fiicei lui! Yusupov îi pregătise o sticlă de vin și dulciuri, toate înmuiate în cianură pe care i le-a dat doctorul Lazovert. În timp ce Rasputin se relaxa mâncând dulciuri și bând trei pahare de vin, Yusupov a așteptat, a așteptat, dar el nu dădea semne de otrăvire. … Călugărul Diavolului ar fi trebuit să moară în câteva secunde, dar cianura părea să nu-i provoace nimic! Îngrijorarea lui Yusupov a crescut. S-a dus în camera alăturată și s-a întors cu o armă împușcându-l pe la spate, țintind inima! Ceilalți complici au plecat, lăsându-i pe Yusupov și Purishkevich în conac cu cadavrul lui Rasputin – așa au crezut. Există o teorie conform căreia zahărul a neutralizat efectul otrăvii. Ceva ciudat l-a făcut pe Yusupov să controleze corpul. De îndată ce a atins gâtul lui Rasputin, a simțit pulsul și ochii lui Rasputin s-au deschis. Călugărul Diavol s-a ridicat țipând și l-a atacat pe prinț. Așa cum a scris Yusupov în 1953, „a existat ceva oribil și monstruos în refuzul său diabolic de a muri. Atunci mi-am dat seama ce este cu adevărat Rasputin… reîncarnarea lui Satan însuși !”

Rasputin a încercat să se târască din ușa pivniței, în curte, în zăpadă strigând ! Purishkevich l-a impușcat de patru ori și-apoi victima s-a prăbușit în sfârșit în zăpadă. Yusupov a leșinat. Când ceilalți s-au întors, au legat corpul cu frânghiile, l-au înfășurat într-o haină de blană, l-ar fi pus, sau nu, într-un sac, i-au legat o greutate și l-au încărcat într-o mașină pentru a-l arunca în râul înghețat de pe Marele Pod Petrovsky. Când au scăpaseră de el, au constatat că trupul lui încă se mișca și când a fost găsit după trei zile, toată Rusia a aflat că Rasputin nu încetase să respire până când nu a fost aruncat în râu, la autopsie găsindu-i-se plămânii plini de apă. Trupul lui înghețat era fără ochi, cu trei răni de gloanțe și nenumărate tăieturi și vânătăi. Cel mai cunoscut om din Rusia a murit, a fost ucis la vârsta de 47 de ani!

Există, de asemenea, un raport potrivit căruia corpul său a fost ars în foc, mulți martori l-au văzut să se ridice prin flăcări, ceea ce a întărit mitul care fusese creat în jurul ființei sale. Oamenii de știință spun că acest lucru se datorează faptului că nu au pregătit corpul înainte de incinerare, un proces care implică ruperea ligamentelor osoase. Astfel, din cauza căldurii excesive, acestea se contractă și se ridică, rezultatul fiind iluzia că și-a revenit cadavru în foc! Mai presus de toate, însă, încă nu s-a răspuns la o întrebare: ce s-a întâmplat exact cu Rasputin în primele ore ale dimineții din 30 decembrie 1916 ? Țarul a exilat furios pe ucigașii consilierului său secret. La câteva zile după ce a fost găsit corpul lui Rasputin, ziarul rus Russian World a scris povestea detectivilor englezi susținând că agenții britanici l-au ucis pe Rasputin pentru că avea influență anti-război asupra țarului. Povestea a devenit atât de populară încât Țarul Nicolae  s-a întâlnit cu ambasadorul britanic în acea săptămână și l-a numit ca suspect pe-un agent, Oswald Rayner, un fost ofițer britanic de informații care locuia în Rusia. Rayner era prieten cu prințul Yusupov. Alte dovezi ale implicării britanice sunt că rănile lui Rasputin provin de la un revolver Webley, pistolul folosit de soldații britanici în primul război mondial. Cu toate acestea, autopsia nu a putut localiza arma. În cele din urmă, există o scrisoare din 7 ianuarie 1917 de la căpitanul Stephen Alley din  Sankt Petersburg către un alt ofițer britanic, care spune: „„Obiectivul nostru a fost atins. Reacția la prăbușirea „Forțelor întunecate” a fost recompensată””. În memoriile lor, atât Yusupov, cât și Purishkevich au scris despre apatia lui Rasputin față de otravă. Autopsia nu a găsit însă urme de cianură. Este posibil ca Rasputin să nu fi primit niciodată cianură. Este posibil ca doctorul Lazovert să fi încercat să-l otrăvească pe Rasputin, dar și-a respectat slujba. Aproape 20 de ani mai târziu, Lazovert a confirmat aceste suspiciuni. El însuși a mărturisit în casa mortuară că în ultimele minute conștiința și jurământul său față de Hipocrate l-au făcut să schimbe praful cu o substanță inofensivă. Sacrificarea lui Rasputin s-a dovedit inutilă. Istoria a decis să pună capăt dinastiei Romanov. Câteva săptămâni mai târziu s-a declanșat Revoluția din februarie și-apoi, câteva luni mai târziu, Revoluția din Octombrie (Revoluția bolșevică) .

„Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular (1917 – 2017). Marea Revoluție bolșevică din Octombrie și Ofensiva de la Raqqa (Staul Islamic – Daesh – ISIS)

În lunile următoare asasinării lui Rasputin, dinastia Romanov s-a prăbușit! Imediat morții sale au apărut mulți care au pretins că sunt moștenitorii lui Rasputin existând informații contradictorii despre soarta celor mai mici și mai mari copii ai lui Rasputin. Los Angeles Times a raportat că Maria și Varya s-au refugiat în familia imperială, dar în cele din urmă au fugit în Siberia. Unii spun că Varya a murit de tifos în 1925 și Dmitri de dizenterie în 1933. Majoritatea sunt de acord că frații Mariei au murit la o vârstă foarte fragedă, dar Maria a supraviețuit și a avut o viață incitantă, având și ea un caracter fascinant, ca a tatălui ei ! S-a întors la Sankt Petersburg, unde s-a căsătorit cu Boris Soloviev, un ofițer al Armatei Albe. Cuplul a avut doi copii, Tatiana și Maria, Boris murind de tuberculoză în 1926. În 1930, Maria a mers la circul Ringling Bros ca îmblânzitor de lei și a imigrat în SUA. Într-un articol din Associated Press din 1977, Maria a explicat cum a devenit îmblânzitor de animale: „De ce nu? Am fost într-o cușcă cu bolșevicii”.

Cariera ei la circ a fost scurtă, abandonând-o când a fost lovită de un urs. S-a căsătorit cu un inginer și, după divorțul lor, în 1945, a lucrat pe un șantier naval. Maria a încercat să restabilească reputația tatălui ei colaborând cu jurnalista Patte Barham, care a adunat amintirile și jurnalele în cartea „Rasputin: Omul din spatele mitului”, publicată în 1977, în același an în care Maria a murit. Pentru unii ruși, Rasputin a rămas un simbol al țărănimii și, până în ziua de azi, vor să creadă că cele ce s-au spus împotriva sa au fost doar zvonuri. După prăbușirea comunismului din 1993, unii naționaliști ruși au încercat chiar să-i restabilească reputația, în timp ce unii chiar au sugerat sfințirea sa, dar dovezi noi au infirmat pretențiile de sfințenie. Totuși, pentru unii, chiar și azi Rasputin a fost frumusețea și înțelepciunea sălbatică a vieții rurale rusești, expresia fermecătoare asiatică misterioasă, primitivul obraznic care acceptaseputerea și care la rândul său era „generos”. Poate că occidentalii au fost fermecați mai mult decât curtea țarului în acele luni, deoarece până în prezent sunt scrise multe cărți, arhivele sunt deschise și cercetările continuă…

 Alte articole ale autoarei Anna-Nora Rotaru în Jurnalul Bucureştiului

Notă. A se vedea și articolul conex

Prima căsătorie morganatică acceptată de familia imperială, a Tatianei Constantinovna (nume inspirat din romanul în versuri,  Eugene Onegin al lui Aleksandr Sergheevici Pușkin – cu citarea traducerilor autoarei Constanța Modell)

Nota redacției

 

Articolul precedentIsrael a lansat primul cinematograf plutitor
Articolul următor„Târgul de Sfânta Maria” la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
„Nous avons toujours une part de responsabilité dans ce qui nous arrive et nous semble injuste, car nous sommes responsables de nos choix, lesquels à notre insu, déterminent notre avenir. Dès lors, nous devons accepter leurs conséquences, sans regrets, ni résignation, mais, avec sérénité et humilité!” (Întotdeauna avem o parte de răspundere în ceea ce ni se întâmplă și ni se pare nedrept, pentru că suntem responsabili de alegerile noastre, care la rândul lor, fără să ne dăm seama, ne determină viitorul. Prin urmare, trebuie să acceptăm consecințele lor, fără regrete, fără resemnare dar cu seninătate și umilință)-Thomas Csinta  („Un monde à la dérive”). Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf Text generat de AI. Thomas Csinta este un profesor universitar, fizician teoretician și matematician, precum și jurnalist de investigații criminale franco-român. Este un promotor activ al sistemului ultra-elitist de învățământ superior francez, filiera „regală” „Prépas–Grandes Écoles” în spațiul educațional românesc. Prin activitatea sa academică și de cercetare în cadrul CUFR R&D România (Conseil Universitaire–Formation–Recherche auprès des Grandes Écoles Françaises, Recherche et Développement) și al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural-educațională și științifică cu caracter academic) al cărui director și redactor-șef este, el facilitează accesul tinerilor supradotați, cu abilități intelectuale înalte, din România în aceste instituții de învățământ superior de prestigiu din Franța. Este cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii și Cercetări Avansate în Educația de Excelență), militând pentru implementarea unor sisteme de învățământ ultra-selective și ultra-performante de tipul „Grandes Écoles”–un sistem educațional de înalt nivel academic, unic în lume, care funcționează în paralel cu universitățile publice accesibile publicului larg. Printre acestea se numără École Normale Supérieure (ENS), École Polytechnique (X), concursurile Centrale-Supélec, Mines-Ponts, HEC, ESSEC, ESCP Europe și Sciences Po (IEP), în care accesul nu se face pe baza diplomei de bacalaureat, ci după absolvirea unei Clase Pregătitoare (CPGE) cu o durată de 2-3 ani de studii post-bacalaureat, corespunzătoare primului ciclu universitar din România–Licența. Programul CPGE este extrem de intens și axat pe matematici generale și aplicate, științe fizice, computer science, științe sociale și economice, științe socio-umane etc. În calitate de profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în diverse școli superioare franceze de înalte studii inginerești și economice, prin intermediul CUFR R&D, Csinta publică regulat subiecte de concurs de admitere în aceste școli, precum și subiecte propuse pentru celebrele concursuri franceze de titularizare în învățământul preuniversitar și primul ciclu universitar „Capes” și „Agrégation”. Materialele includ suport de curs, soluții detaliate și comentarii în limbile română și franceză, realizând o convergență între programa educațională din CPGE (Franța) și cea de Licență (România).Thomas Csinta este, de asemenea, cel care a introdus în anul 1981 conceptul de Cod Socio-Genetic (CSG/Cod Sociogenetic), pe care l-a dezvoltat ulterior. Scopul CSG este de a complementa Codul Biogenetic (ADN-ul biologic) în cadrul Codului Genetic Personal (CGP), prin cuantificarea influențelor (psiho)sociale asupra comportamentului uman. Acest concept este aplicat cu precădere în criminologie, psihiatrie judiciară și psihosociologie (psihologie socială) matematică, pentru a studia, analiza și prezice comportamentele infracționale, în special pe cele criminale. Acționând ca o „genetică socială” structurată, CSG definește individul uman în raport cu mediul său socio-judiciar, ca un sistem complex. Teoria susține că profilul unui criminal nu este determinat strict biologic, ci și de interacțiuni (psiho)sociale modelabile. Pentru descrierea acestuia, sunt utilizate modele fizico-matematice complexe care „traduc” comportamentul uman în formule cuantificabile. Conform lucrărilor și cercetărilor publicate de Thomas Csinta în spațiul academic și jurnalistic, modelul include analiza modului în care mediul (psiho)socio-cultural și traumele trăite influențează discernământul în spațiul socio-judiciar asociat individului uman și jurisprudența penală. Utilizarea instrumentelor fizico-matematice de analiză structurală aplicate testelor sociometrice „judiciare” va revoluționa psihiatria judiciară și criminologia clasică utilizată astăzi. Subiectele elaborate de profesorul Thomas Csinta pe această tematică, propuse pentru teze de doctorat, se concentrează pe domenii inter-, pluri- și transdisciplinare, prin intermediul sistemelor complexe. Acestea îmbină matematicile aplicate–teoria haosului, sistemele formale de tip Gödel, cercetarea operațională etc. – în spațiul „separabil” juridic și penitenciar, cu psiho(sociologia) și psihiatria. Abordarea permite o apreciere riguroasă și corectă a persoanei cercetate penal din punct de vedere socio-judiciar, inclusiv în privința (i)responsabilității sale penale. Profesorul Thomas Csinta este autorul a peste 1.000 de lucrări de investigație jurnalistică și științifică (prezentate și la diferite congrese și conferințe internaționale), publicate în special în Jurnalul Bucureștiului–multe dintre ele constituind subiectul unor teme de teze de doctorat. Acestea au fost publicate și într-un ciclu de cărți de mare anvergură, „Investigații jurnalistice în serial” (12 volume, totalizând peste 50.000 de pagini în format aproape A4), dar și în cicluri de cărți de matematici generale și aplicate și fizică, adresate „elevilor preparatoriști” din CPGE. Lucrările sale au fost integrate și repertoriate în Biblioteca Națională a Franței (Bibliothèque nationale de France–François-Mitterrand), mai multe dedicate unor mentori ai lui, precum și în Biblioteca Academiei Române. Thomas Csinta este atașat de presă al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO- Națiunile Unite) la Curțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze și este distins pentru activitatea sa de investigații jurnalistice și științifice cu „Crucea de Aur cu Diagonală” în grad de Cavaler (OADO-ECOSOC-ONU). Numele lui apare în mai multe cărți la „mulțumiri” alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi, pentru contribuțiile sale aduse în restabilirea adevărului istoric în mai multe dosare criminale, cum ar fi cea lui Dany Leprince și Bernard Nicolas cu titlul „Ils ont volé ma vie”.