Prima căsătorie morganatică acceptată de familia imperială, a Tatianei Constantinovna (nume inspirat din romanul în versuri,  Eugene Onegin al lui Aleksandr Sergheevici Pușkin – cu citarea traducerilor autoarei Constanța Modell)

Blânda prințesă, văduvă de două ori, a devenit Maica Tamara și a slujit la Ierusalim. Prințesa Tatiana Constantinovna a Rusiei s-a născut pe 23 ianuarie 1890 și a fost al treilea copil și fiica cea mare a Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei (fost nepot al împăratului Nicolae I al Rusiei, poet, dramaturg rus, mai bine cunoscut sub numele „KR” care provine de la transliterarea numelui său Konstantin Romanov) și a soției sale, Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg (născută Prințesa Elisabeta Auguste Marie Agnes de Saxa-Altenburg, fostă Mare Ducesă a Rusiei prin căsătoria cu Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei cu care s-a căsătorit la Sankt Petersburg). Numele Tatiana a fost ales la ideea bunicului ei și a fost inspirat de personajul Tatiana Larina din romanul în versuri,  Eugene Onegin scris între 1823-1831 de către Aleksandr Sergheevici Pușkin (fost poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderneși inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale). Fetița a fost prietenă apropiată cu cele două fiice mai mari ale țarului Nicolae al II-lea, Olga și Tatiana Nikolaevna, și a fost menționată frecvent în jurnalele acestora. În copilărie, ea a fost descrisă ca o fată liniștită căreia îi plăcea să cânte la pian, pasiune pe care a moștenit-o de la tatăl ei, Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei.

Destinul Annei Petrovna Kern, cea mai faimoasă dintre iubitele lui Pușkin (cu citarea traducerilor autoarei Constanța Modell)

Prințesa Tatiana și-a făcut prima apariție oficială la curtea imperială pe 11 august 1904, la botezul vărului ei, Țareviciul Alexei Nikolaevici, care a fost botezat în Biserica de la Palatul Peterhof, aceasta fiind prima dată când a apărut în rochie tradițională de gală completă. Se spune că purta mănuși albe lungi, un șirag de perle ale mamei sale în jurul gâtului și un kokoshnik din satin pe cap.

Fetița iubea foarte mult animalele, iar fratele ei, Gavrill, i-a oferit un papagal roz pe care a încercat să-l învețe să vorbească, dar fără rezultat. La un moment dat Prințesa Tatiana se juca cu micuța pasăre când aceasta s-a întors brusc și a lovit-o cu ciocul pe frunte, iar cicatricea a rămas vizibilă tot restul vieții. La începutul anului 1911, se zvonea că prințesa se va căsători cu Prințul Alexandru al Serbiei, dar planurile nu au fost duse la capăt și Alexandru se va căsători mai târziu cu Prințesa Maria a României. 

În primăvara anului 1911, Prințesa Tatiana Constantinovna s-a logodit cu Prințul  Konstantine Bagration of Mukhrani (1889-1915) un georgian care a servit într-un regiment al Gărzilor Imperiale Ruse și avea să moară în timpul Primului Război Mondial. Ea avea să fie prima membră a familiei Romanov care s-a căsătorit cu un prinț nedinastic și, din punct de vedere legal, căsătoria Tatianei a fost considerată morganatică. Tatăl ei nu a fost de acord cu această uniune și inițial a trimis-o pe fată în Crimeea pentru a o vizita pe împărăteasa văduvă Maria Feodorovna, dar aceasta i-a dat binecuvântarea. Căsătoria ei era legală, dar Prințesa Tatiana Constantinovna a fost nevoită să renunțe la drepturile dinastice, iar Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei a recunoscut acest lucru printr-un ucaz adresat Senatului Imperial emis pe 9 februarie 1914: „Alteța Sa Prințesa Tatiana Constantinovna ne-a prezentat prin semnătură o renunțare la dreptul de succesiune la Tronul Imperial al Rusiei”, primind, în schimb, autorizația lui Nicolae al II-lea de a se căsători cu Bagration-Mukhransky.

Prințesa Tatiana Constantinovna și prințul georgian s-au căsătorit la moșia tatălui ei din Pavlovsk pe 6 septembrie 1911. Țarul a fost prezent la nuntă și, conform unei tradiții de familie repetate ulterior de fiul miresei, se spune că Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei a sugerat ca mirele să semneze în registrul de nuntă ca „Prințul Gruzinsky”. Prin schimbarea legii, acordarea permisiunii fără precedent pentru acest mariaj și mai ales prin participarea lui la nuntă, Nicolae al II-lea a admis, de fapt, că această căsătorie nu era un act de rebeliune, nici o rușine pentru familia Romanov. În aceeași zi, împăratul a emis încă un ucaz: „Prin acordul nostru și al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și al Marii Ducese Elizaveta Mavrikievna (Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg) nunta a avut loc în ziua de 24 august a acestui august. Ca urmare a acestui ordin: Prințesa Tatiana Konstantiovna poate să păstreze titlul de Alteța și de acum înainte să poarte numele Alteța Sa Prințesa Tatiana Constantinovna, Prințesă Bagration-Mukhransky”.

Tatiana Constantinovna și Konstantine Bagration of Mukhrani (Prințul Constantin Bagration de Mukhrani) au avut doi copii: Teymurez Bagration și Natasha Bagration. După izbucnirea Primului Război Mondial, Konstantin a plecat pe front și a fost ucis în luptă în 1915. Ea a găsit alinare la Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna a Rusiei (fost o prințesă germană care aparținea Casei de Hesse, soțiaMarelui Duce Serghei Alexandrovici al Rusiei, al 5-lea fiu al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și al Mariei Alexandrovna de Hesse) cunoscută în societatea rusă atât pentru frumusețea și farmecul ei, cât și pentru actele sale de caritate, care a știut să o consoleze cu multă blândețe, dar a refuzat să poarte negru la înmormântarea soțului ei. După câteva zile de la înmormântare s-a mutat cu fratele ei, Igor, în Caucaz, primind binecuvântarea tatălui său, dar la doar două zile după înmormântarea soțului, tatăl său a murit.

Fratele Oleg a fost rănit și el pe front și a murit pe 29 septembrie 1914 la Spitalul Vitebsk din Vilno. Alți trei frați, Ioan, Konstantin și Igor, au fost uciși de bolșevici în 1918. În acea perioadă Tatiana Constantinovna a devenit deosebit de apropiată de unchiul ei, Marele Duce Dmitri Konstantinovici, care era văduv. După Revoluția din Februarie, prințesa a rămas cu acesta în palatul lui și s-a îndrăgostit de Alexander Korochenzov (1877- 1922) care era asistentul Marelui Duce. Îndemnată de unchiul ei, prințesa avea să părăsească Rusia împreună cu Korochenzov și copiii ei care erau micuți, fiind norocoși pentru că au plecat la timp. În ianuarie 1919 unchiul Dmitri avea să fie executat de bolșevici la Sankt Petersburg.

Tatiana Constantinovna și Alexander Korochenzov au fugit la început în România și apoi au plecat în Elveția. Prințesa s-a reîntâlnit la Bruxelles cu mama și sora ei, Vera Konstantinovna, și cu fratele ei, Georgy Konstantinovici. În noiembrie 1921, s-a căsătorit cu Korochenzov la Geneva, dar trei luni mai târziu Tatiana a devenit văduvă pentru a doua oară pentru că Alexander a murit la Lausanne.

Și-a crescut singură copiii, oferindu-le cea mai bună educație pe care a putut să și-o permită, și, după ce amândoi au crescut și s-au căsătorit, a decis să se călugărească în Elveția, imediat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La început prințesa Tatiana a slujit la Mănăstirea Sfânta Maria Magdalena din Ierusalim (construită în anul 1886, de către Țarul Alexandru al III-lea al Rusiei, in onoarea mamei sale, imparateasa Maria Alexandrovna), unde aveau să fie mutate moaștele Marii Ducese Elisabeta Feodorovna care a fost ucisă de bolșevici în chinuri groaznice pe 18 iulie 1918. Mai târziu Tatiana Constantinovna a servit ca stareță la Mănăstirea Muntele Măslinilor din Ierusalim, luându-și numele maica Tamara, după numele reginei medievale georgiană Tamar. Marea Ducesă a murit pe 28 august 1979, la vârsta de 89 de ani, și a fost înmormântată Ierusalim, la mănăstirea în care a slujit cu mult devotament și pioșenie.