
Pentru atingerea păcii cu Emiratele Arabe Unite, Israel a pus în așteptare reunificarea Iudeii și Samariei cu restul patriei evreiești. Pacea Israel-Emiratele Arabe Unite nu este un pas ușor de făcut nici pentru Israel sau pentru Emiratele Arabe Unite. Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, a declarat, săptămâna trecută, că în timpul pandemiei de coronavirus violenţa domestică a crescut şi a arătat că orice persoană care suferă din această cauză „trebuie să vorbească” şi să facă ceva. „Orice persoană care suferă de violență domestică”, a declarat diplomatul pentru Agerpres. Epidemia de coronavirus s-a dovedit deosebit de dificilă pentru sectorul cultural din întreaga lume, astfel că inițiativele în aer liber sunt aproape singura alternativă pentru evenimente culturale. În presa din Israel, în urma aprobării acordate de Ministerul israelian al Sănătății evenimentelor în aer liber, municipalitatea Tel Aviv-Yafo a lansat un cinematograf plutitor „sail-in”, sub cerul nopții în parteneriat cu Cinemateca Tel Aviv. Cinematograful tip Drive-In nu este nou, dar municipalitatea din Tel Aviv-Yafo lansează primul cinematograf plutitor din Israel, pe lacul de agrement din Parcul HaYarkon. „Nu mă voi lăsa pradă disperării” a declarat pe contul său de socilaizare actrița Maia Morgenstern. Regizoare și directoare a Teatrului Evreiesc de Stat (TES), Maia Morgenstern a fost profund afectată ca toți oamenii de teatru și cinema de pandemia de Coronavirus.
Reprimarea violenței conjugale (Mondo Police – Corespondență din Franța)
Nota redacției
Epidemia de coronavirus s-a dovedit deosebit de dificilă pentru sectorul cultural din întreaga lume, astfel că inițiativele în aer liber sunt aproape singura alternativă pentru evenimente culturale. În urma aprobării acordate de Ministerul israelian al Sănătății evenimentelor în aer liber, municipalitatea Tel Aviv-Yafo a lansat acum un cinematograf plutitor „sail-in”, sub cerul nopții tel-aviv-iene în perioada 22-28 august, în parteneriat cu Cinemateca Tel Aviv.
Ron Huldai, primarul din Tel Aviv-Yafo a declarat: „Criza coronavirusului creează noi provocări pentru municipalitatea din Tel Aviv-Yafo, în special prin blocarea capăt vieții culturale a orașului. Inițiativa proiectării de filme pe lacul din parcul HaYarkon este o modalitate creativă de a petrece zile fierbinți de august, așa cum a fost indicat de Departamentul de Sănătate”.
Deschiderea cinematografului plutitor „sail-in” se alătură unei lungi liste de inițiative municipale lansate în ultimele luni pentru a sprijini activitatea culturală a orașului. Inițiativele de până în prezent includ spectacole în aer liber în restaurante și cafenele, evenimente culturale online și în aer liber, în conformitate cu instrucțiunile Ministerului Sănătății, vizite ghidate în aer liber prin oraș, cursuri educaționale, educație fizică pe acoperișul Primăriei Tel Aviv sau concerte pe acoperișul Muzeului Eretz Israel.

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului














[…] Israel a lansat primul cinematograf plutitor […]