Mi-e dor de primii ghiocei din grădina amintirilor mele … Prima zi de martie îmi aducea–o dată cu şoapta plină de afecţiune a acestor clopoţei–şi primele semne ale unui anotimp plin de speranţă. Eram încă la vârsta basmelor, când ghioceii, însoţiţi de mărţişoare–fiecare avându-şi povestea şi semnificaţia sa–, mă aşteptau în mâinile tatălui meu, ale prietenilor şi colegilor mei. Le simt încă răcoarea petalelor în palmele mele fierbinţi. Îmi transmiteau umezeala rece a zăpezii. Citisem, cândva, că Domnul crease zăpada lăsând-o incoloră, dăruindu-i însă libertatea de a-şi alege culoarea. O şansă unică. Zăpada ar fi putut avea veşmântul oricărei flori. Îmi imaginez spectacolul grandios al dansului floral. Închid ochii şi savurez priveliştea. Petale ce strălucesc în toate nuanţele … În adierea zefirului plutesc mii de flori, fără a da atenţie dorinţei zăpezii. Doar ghiocelul, firav, modest şi timid, trece cu paşi înceţi şi nesiguri. Doar el ascultă rugămintea zăpezii şi i-o împlineşte, dăruindu-i propria sa culoare. De atunci este zăpada albă, iar ghiocelul singura floare ocrotită de ea.
Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta munţii şi văile acoperite de o zăpadă albastră? Primii fulgi ar părea fluturi născuţi din însăşi bolta cerului. Prima pătură aşternută ne-ar aminti talazurile oceanelor… În orice caz, relatările privitoare la zăpada roz până la maroniu, din 11 martie 2010 din Stawropol, ne-au neliniştit. Albul imaculat este frumos. De multe ori întâmplarea face cea mai bună alegere. Înfiorată, ating frăgezimea petalelor. Mi le-ai dăruit tu acum, de 1 Martie. Ce tradiţie frumoasă … Ele trezesc în mine bucuria primăverii. Îmi place să le simt apropierea pe masa mea de lucru, răspândind o aromă dulceagă în vecinătatea lalelelor. Mă întreb dacă ghioceii şi lalelele sunt înrudite… Noi avem rădăcini comune, dar cum ar fi să avem bulbi comuni? Să păstrăm în noi acea sevă vitală, care ne-ar permite să depăşim perioadele glaciare ale vieţii noastre? Poate că, dacă am avea curajul să ne recunoaştem întotdeauna culoarea părerilor şi a sufletului, am fi mai echilibraţi pe sârma îngustă a vieţii. Limba germană exprimă plastic această necesitate: “Man muss Farbe bekennen”. Tradus mot-à-mot, înseamnă: „trebuie să-ţi recunoşti deschis culoarea, apartenenţa”. Dar unii nu posedă nici o culoare, nu le-a fost dăruită sau nu s-au putut decide pentru una dintre ele. Sunt simple cioburi de sticlă, prin care descoperi părerea altora. Te gândeşti acum şi tu la cristalele transparente ce răspândesc curcubeul? Ele sunt persoanele care ne împodobesc cotidianul, văd alternativele, aspectele multicolore ale vieţii. Refractând, cristalele reuşesc să dezvăluie nuanţele ascunse în spectrul culorii albe
Privesc petalele ghiocelului, această rochiţă de balet pe scena anotimpului ce se apropie, şi înţeleg că, datorită purităţii ce o emană, a devenit simbolul renaşterii. Renaşterea copiilor alungaţi de acasă, afară, în viscolul unei ierni cumplite, şi care, din bunăvoinţa Cerului, s-au reîntors ca nişte ghiocei, după cum ne povesteşte o legendă balcanică. Doar în Marea Britanie a ajuns această floare, din pricina culorii sale albe, “floarea morţii” şi nu este adusă niciodată în casă. Curioase sunt asociaţiile născute la privirea gingăşiei…Vino acum lângă mine. Dăruieşte-ţi pauza căutătorilor pasionaţi de soiuri noi. Catalogul editat de Günter Waldorf prezintă 300 de varietăţi ale ghiocelului. Am putea să ne uităm împreună la aceste mici bijuterii. Alegeţi un măr. Este delicios. Nu te-ai întrebat niciodată cum de n-au încercat Adam şi Eva să se reîntoarcă în Rai? Cum de n-au încercat să scape de frigul iernii? Tremurau de frig, mergeau desculţi prin zăpada pe care nu o cunoşteau, dar drumul desemnat avea un sens unic. Îngerului ce-i conducea i s-a făcut milă de ei. A luat în mână un bulgăre de zăpadă şi l-a transformat în ghiocei. Odată cu apariţia ghioceilor, a început şi zăpada să se topească, apărând, pentru prima dată pe pământul nostru, primăvara.
Într-adevăr, această plantă gingaşă este capabilă să răspândească o căldură biotermică. Dacă te uiţi atent în jurul ei, vezi cercul zăpezii topite. Poate de aceea–dar poate şi datorită efectelor tămăduitoare împotriva unor boli neurologice, împotriva demenţei– împodobesc italienii, deja în mijlocul iernii, la 2 ianuarie, statuia Sfintei Fecioare cu ghiocei. La 2 februarie–40 de zile după Crăciun–se acoperă cu ghiocei şi altarele bisericilor, cu ocazia Întâmpinării Domnului. Sărbătoarea îşi are originea în religia iudaică, în care femeia este considerată, abia după 40 de zile de la naşterea unui băiat, purificată. Atunci este prezentat şi noul născut la sinagogă. Vezi cât de multe ne povesteşte acest mic bucheţel? Ghiocelul este o floare ieşită din comun
Dacă, la începutul anului 1637, s-au dat, în Amsterdam, pentru un bulb de lalea Semper Augustus, 10 000 de guldeni, de curând s-au oferit, pentru un bulb de ghiocel de soiul E.A.Bowles, 422 de Euro, la o aucţiune făcută prin intermediul internetului. Nu trebuie să ne mire, căci există astăzi mari iubitori ai acestei flori, iar Edward Augustus Bowles a fost acela care a introdus, la începutul secolului al 20-lea, termenul de Galantophilie, ce descrie pasiunea de a colecţiona ghiocei. Ar trebui acum să-mi trec o floare peste ochi pentru a scăpa de boli tot anul. În Slovacia se dau bulbi de ghiocei, primăvara, vacilor, pentru ca vrăjitoarele să nu le poată bea laptele. Homer aminteşte şi el, în Odiseea, floarea Moly, un ghiocel pe care-l poartă Mercur (Hermes), zeul viselor, cu el. Se spune că un extract de ghiocei ajută împotriva insomniilor. În orice caz, există specii otrăvitoare şi somnul ar putea fi de veci…
Mă cuprinde acum o dulce oboseală… Mă voi întinde să visez… Despre un ghiocel? Da! Mi-ar plăcea, căci s-a înrădăcinat credinţa că cine visează un ghiocel va trăi o renaştere, va avea multe schimbări bune în viaţa lui…Du-te acum şi tu să dormi… Îţi doresc să visezi un ghiocel
Corespondenţă de la JHK (Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România, Germania – Frankfurt am Main)
