Acasă Oameni suntem Reflecții personale social – politice, sub fomă de „tablete pandemizate”. Corespondență de...

Reflecții personale social – politice, sub fomă de „tablete pandemizate”. Corespondență de la SGK (Dr. Sofia Gelman–Kiss, muzicolog, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)

Se pare că prea repede am spus „Adio Corona !” Cuprinși de o incomensurabilă euforie–pe bună dreptate, cred–consideram că odată cu vaccinarea majorității populației pericolul reapariției Coronei a trecut. Din păcate însă, Covid 19 nu se lasă învins ! Noi și noi variante ale virusului își fac apariția, mutațiile care poartă numele țării de origine, ajung și la noi, aterizează pe aeroportul Ben Gurion… Autoritățile de rigoare, vor să reglementeze zborurile și să-i controleze cu migală pe cei sosiți pe calea aerului. Sperăm că nu este prea târziu. Pe de altă parte, se vehiculează ideea reveniri la nesuferita mască spre a evita contaminarea în masă. Eu personal, sunt de părere că la ora actuală este valabil dictonul potrivit căruia : „paza bună trece primejdia rea !”

Data de 21 iunie marchează începutul verii în mod oficial; este și cea mai lungă zi a anului, apoi începe micșorarea orelor  luminii naturale și implicit  întunericul dobândește câteva minute în plus, mereu, până la echinoxul de toamnă-23 septembrie când ziua și noaptea vor fi egale. La noi, vara a debutat cu un val de căldură neobișnuit, canicula a durat mai mult de o săptămână. Desigur, temperaturile ridicate în Israel sunt la ordinea zilei,   cunoaștem condițiile atmosferice ale verii noastre, totuși, ne plângem când ne este prea cald. „Totul este relativ” a formulat marele adevăr, marele Albert Einstein (1879-1955) și îi vom da dreptate când vom constata că în Canada–în aceiași perioadă – temperaturile s-au ridicat la 48 (!) de grade. Care este cauza? Încălzirea globală în cadrul schimbărilor climaterice, încălzire care periclitează însăși existența noastră în viitor. Se iau măsuri adecvate în acest sens pe plan internațional ? Există o colaborare serioasă între marile puteri ? Cred că aceste întrebări sunt retorice…

Forma de guvernământ în Israel este cel parlamentar. Knessetul numără 120 de membri împărțiți în multiple partide. Ca peste tot și la noi există coaliție și opoziție, la ora actuală opt partide formează forumul la putere iar cei care încă nu demult fuseseră la cârma țării, se află în opoziție. Rezultatul se vede (aude) mereu, conflictele sunt la ordinea zilei, din păcate strigăte neplăcute și cuvinte nelalocul lor caracterizează limbajul aleșilor poporului. Până și la prezentarea noului guvern în fața Knessetului, moment care ar fi trebuit să poarte însemnele solemnității, membri opoziției și-au exprimat nemulțumirea prin întreruperea alocuțiunii vorbitorilor, aproape non-stop. A fost foarte trist să privești spectacolul coborât la cel mai nedemn nivel–ca să mă exprim eufemistic! În schimb, la ceremonialul de investire al noului președinte, dată la care Reuven „Ruby” Rivlin (n.1939, avocat, membru al partidului conservator Likud, fost președinte al Israelului între 2014-2021) i-a predat lui Izthak Herzog (n.1960, avocat, om politic social-democrat) ștafeta simbolică a țării spre a continua rolul unificator al tuturor cetățenilor Israelului, Knessetul a devenit de nerecunoscut: într-o perfectă armonie, toți cei prezenți au aplaudat protagoniștii. Oare acest frumos consens se va repeta numai peste șapte ani când din nou vom  asista la investirea noului președinte sau, printr-o minune înțelegerea se va manifesta și cu alte ocazii chiar mai curând ? 

Corona, sau cu numele mai oficial Covid 19, și-a pus amprenta pe toate aspectele vieții de pe Terra; exemplu elocvent: Olimpiada de la Tokyo. După o amânare de un an, Jocurile Olimpice care inițial fuseseră programate pentru anul 2020-din cauza manifestării acute a virusului din vara trecută – s-au amânat și au loc în aceste zile, grație curajului japonezilor. Dată fiind situația dificilă în care ne aflăm, s-a hotărât (în mod absolut fără precedent) ca stadionul și celelalte locații ale întrecerilor sportive, să se desfășoare fără public! În acest context, participanții la emulație vor fi privați de sunetul plăcut al încurajării, sunet cu care fuseseră obișnuiți în  împrejurările de dinaintea virusului. Dacă e de ales între a-și încerca potențialul, după ani și ani de antrenamente, sau a amâna din nou Olimpiada, sine die, presupun că toată lumea este de acord cu versiunea bizară de la Tokyo.

Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)

Alte articole ale autoarei Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției

 

Articolul precedentExpoziție Foto: „Femei care inspiră” – vernisaj la Centrul Comunitar Evreiesc – JCC Bucuresti
Articolul următorDeclarația Academiei Române  în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.