Etichetă: Erwin Johannes Eugen Rommel

Dedic această carte memoriei unchiului meu Joe Banyay, absolvent al Academiei Tehnice Militare din Viena (Austria), fost membru în Consiliul de Administrație al Companiei Alcan (din 2007, Rio Tinto Alcan) și Senator de British Columbia (Canada), care angajat în Wermacht, sub comandă lui Erwin-Johannes-Eugen Rommel („Der Wüstenfuchs/Vulpea Deșertului”) în cel de-al Doilea Război Mondial, a luptat alături de acesta în Nordul Africii (Magreb) și care la sfârsitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 m-a introdus în haosul  labrintului  social-politic și economic al Statelor Unite Mexicane (de care era profund atașat), o  imensă „gaură neagră” în Noua Ordine Mondială, care  din punct de vedere semiotic, nu respectă reguli și nici principii, în care „corupția generalizată în cadrul instituțiilor guvernamentale, precum și legăturile acestora cu organizațiile criminale de narcotraficanți și kidnapping, fac din acestea o lume aparte, fără limite, imposibil de gestionat, indiferent de culoarea politică, respectiv, de credința leaderilor politici care sunt și care, ulterior,  vor veni la putere!".

Pe 20 octombrie 1981, la puțin timp după alegerea lui François Mitterrand că cel de-al 21-lea Președinte al Republicii Franceze (1916 -1996,  în funcție între 1981-1995),  în discursul său, cunoscut că cel „de Cancún” (Mexic), acesta spunea: „Salutări celor umiliți, emigranților sau celor exilați de pe bucata lor de pământ, care vor să trăiască și vor să trăiască liberi. Salutări celor care sunt persecutați sau torturați, care vor să trăiască și vor să trăiască liberi. Salutări celor sechestrați sau dispăruți și asasinați, care vroiau să trăiască și vroiau să trăiască liberi. Salutări preoților brutalizati, sindicaliștilor încarcerați, șomerilor care își vând sângele pentru a supraviețui, indienilor vânați pe teritoriile lor, muncitorilor fără drepturi, țăranilor fără pământ, rezistenței neînarmate, care vor să trăiască și vor să trăiască liberi. Tuturor, Franța spune: Curaj, libertatea va învinge! Și dacă Ea spune acest lucru, înseamnă că aici aceste cuvinte au sensul lor.” Dedic acest articol de investigație jurnalistică memoriei unchiului meu Joe  Banyay (1920-1997), absolvent al Academiei Tehnice Militare din Viena (Austria), fost membru în Consiliul de Administrație al Companiei Alcan (din 2007, Rio Tinto Alcan) și Senator de British Columbia (Canada), care sub comanda lui Erwin Johannes Eugen Rommel („Der Wüstenfuchs/Vulpea Deșertului”), în cel de-al Doilea Război Mondial a luptat în Nordul Africii (Magreb) și care la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 m-a introdus în haosul  labrintului  social-politic și economic al Statelor Unite Mexicane (fiind profund atașat de acestea!), o  imensă „gaură neagră” în Nouă Ordine Mondială, care  din punct de vedere semiotic, nu respectă reguli și nici principii, în care corupția generalizată în cadrul instituțiilor guvernamentale, precum și legăturile lor cu organizațiile criminale de narcotraficanti, respectiv de kidnapping, fac din acestea o lume aparte, fără limite, imposibil de gestionat, indiferent de culoarea politică, respectiv, de credința, leaderilor politici care sunt, sau/și care, ulterior,  vor veni la putere! Ironia sorții face că deși eliberarea lui Florence Cassez a fost pusă la cale de către Președintele al Franței Nicolas Sarkozy (n.1955, în funcție între 16 mai 2007-15 mai 2012), care a acționat „energic″ în acest dosar, amenințându-l pe Felipe Calderón Hinojosa (n.1962, în funcție între  1 decembrie 2006 - 30 noiembrie 2012) pe toate planurile (diplomatic, politic, economic și chiar militar !), anulând și festivitatea „Anul Mexicului″ care urma să aibă loc în Franța în 2011 (dedicat lui Florence Cassez), roadele acestui eveniment istoric (atât pentru Franța cât și pentru Mexic), să fie „culese” de către sucesorul său, discipolul preferat a lui François Mitterrand, François Hollande (n.1954, în funcție între 15 mai 2012 - 14 mai 2017), cel mai titrat președinte al celei de a V-a Republicii Franceze (până în prezent).Pe de-o parte, pentru ca acesta a încercat un alt mod de „abordare″ al dosarului (mult mai diplomatic!) cu noul președinte al Mexicului Enrique Pena Nieto (n.1966, în funcție între 1 decembrie 2012 - 1 decembrie 2018), care l-a înlocuit pe Felipe Calderon, cu o orientare politica de stânga, social-democrată, iar pe de alta parte, pentru că în momentul eliberaraii lui Florence Cassez, s-a întâmplat (ca urmare a alegerilor prezidențiale din mai 2012) să fie presedintele Franței, în exercițiu.Nu este exclus nici faptul ca daca Sarkozy ar fi castigat alegerile prezidentiale in 2012, rezultatul sa fi fost acelasi: Eliberarea lui Florence Cassez. Sau din contra, ea sa nu fi fost eliberata, daca Calderon ar fi fost reales. Cu toate ca, cu certitudine, climatul politic din ambele tari (castigarea alegerilor prezidentiale din 2012 de catre stanga !) a favorizat pozitiv acest eveniment, considerat istoric, atat de catre presedentia franceza, pe de o parte,  cat si de catre opinia publica franceza, pe de alta parte.Masacrul de la Ayotzinapa a avut loc pe 26 septembrie 2014 la Iguala, în Mexic. Victimele acestuia  au fost studenții de la Escuela Normal Rural Raúl Isidro Burgos din Ayotzinapa, care se deplasau la Mexico City la bordul a 3 autobuze confiscate pentru a realiza o inițiativă de strângere de fonduri. Detaliile masacrului sunt încă neclare, însă, după diversele anchete efectuate de procurorul general, s-a ajuns la concluzia că, după răpire, tinerii răpiți au fost predați unor membri ai unui grup criminal cunoscut din zonă, Guerreros Unidos și ucis. (...). Pe 14 octombrie, leaderul Cartelului din Statul Morelos, Benjamin Mondragón, simțindu-se încolțit de către Poliția Federală, se siuncide, iar marți, pe 4 noiembrie 2014, José Luis Abarca și soția să Maria de Los Angeles Pineda, sunt arestați într-un modest apartament, dintr-un cartier popuar la Iztapalapa (Statul/Ciudad de Mexico), el fiind încarcerat într-o închisoare de maximă siguranță, iar ea, ținută în arest preventiv, timp de 40 de zile, fiind eliberată în aceste zile.„Cuplul imperial”, care deținea 17 propietati luxoase în Iguala, lanț de framacii, un mare centru comercial, precum și un lanț de magazine de îmbrăcăminte de lux,  dormea pe o saltea gonflabilă (sic!), într-un imobil părăsit (abandonat), practic, în  așteptarea  arestării și nu a opus niciun fel de rezistență autorităților polițienești federale.Pe 7 noiembrie 2014, într-un comunicat de presă, Procurorul Jesus Murillo Karam anunță că cei trei ucigași, membri al Cartelului GU, Patricio Reyes Landă, Jonathan Osorio Gómez și Agustín García Reyes sunt arestați și că aceștia ar fi făcut  dezvăluiri complete, evident, numai legat de ceea ce știau sau cu ceea ce ei ar fi fost însărcinați! Conform declarațiilor celor trei (consemnate în procesele verabale din dosarul de instrucție), operațiunea de „carbonizare” a cadavrelor ar fi durat între 14h00-15h00, începând cu miezul nopții (al aceleași zile, în care a avut loc manifestația), iar corpurile carbonizate nu au putut fi manipulate, încă cca 03h00-03h30 datorită căldurii degajate, până la căderea serii, ziua următoare, pe 27 septembrie. Astfel, rămășițele trupești ale celor 43 de studenți-normalieni sunt adunate (și „mărunțite” cu topoare și cuțite!) în jurul orei 18h00-18h30, iar ulterior, stocate în 8 saci de plastic, care în seara zilei de 27 septembrie, între orele 20h00-21h00 vor fi dispersate în răul San Juan din Cocula. Acest lucru ridică și mari probleme tehnico-medicale, în privința identificării ADN-urilor acestor rămășițe coroprale („pescuite” din rău), ceea ce face că apropiații (rudele) studenților să nu fie convinși (în prima faza) că ar fi vorba de aceștia.