Am părăsit eu
Casa părintească.
Scumpule! Bunicule!
Îți scriu, din nou…
La voi, sub fereastră,
Șuieră acum viforul
Și în coșul de fum,
Vuietul și urletul.
De parcă o sută de draci
S-au furișat în podul casei,
Dar tu nu dormi. Toată noaptea,
Dai din picioare
Și ai vrea
Să arunci vestonul,
Să te duci acolo
Și să-i lovești pe toți cu vătraiul.
Dragă naivitate
A sufletului curat!
Nu, în zadar, străbunicul,
Pentru trei măsuri de ovăz,
Te-a dus la paraclisier,
Intr-un ținut îndepărtat,
Să înveți: „Să fii vrednic”,
„Tatăl nostru” și „Simbolul credinței”.
Calul bun este bine păscut,
Hrana este bine aleasă.
Pe mine însumi,
Chemandu-mă la judecată,
Tu ai început
Să-ti înveți nepotul,
Dar nepotul nu a priceput
Această învățătură
Și, spre mâhnirea ta,
A plecat într-o țară străină.
După părerea ta,
Eu hoinăresc, ca un vagabond,
Compunând, în gând,
Un vers prost, inutil.
Tu spui:„Pe tine te-au furat”,
Spui că sunt un prost,
Că orașul este un escroc.
Se poate să fie așa, se poate,
Dar, bunicule,
Hoțul nu fură
Un cal rău.
Calul rău
Nu este gonit de acasă,
Dar cel care vrea
O altă perspectivă,
Acela va spune:
„Ca să nu putrezesti în vreun golf,
Țara natală
Trebuie părăsită!”
Și, iată eu am părăsit-o.
Mă aflu într-o țară îndepărtată.
Este primăvară.
Aici trandafirii
Sunt mai mari ca pumnul,
Iar eu trimit un salut călduros,
Destinului tău singuratic,
Din depărtare.
Acum, viscolul
Șuieră peste tot, în Riazan,
Iar tu ai o dorință puternică
Să mă vezi,
Dar tu știi bine – Niciun fel de sanie
Nu te va aduce
Aici, la mine.
Eu stiu -Tu ai veni la trandafiri,
La căldură,
Dar, iată care este necazul,
Blestemul tău: Forța locomotivei
Pe tine, în veci,
Nu te va duce nicăieri.
Și, dacă eu voi muri,
Tu auzi, bunicule,
Dacă voi muri,
Tu vei urca sau nu, într-un vagon,
Ca să fii prezent
La nunta înmormântării mele,
Și să-mi cânți,
Pentru ultima dată,
„Aleluia”?
Atunci, urcă-te, bătrâne,
Urcă-te, fără lacrimi,
Ai încredere
În iapa de oțel.
O, ce cal,
Ce cal-locomotivă!
Cu siguranță,
Ea a fost cumpărată din Germania.
Gura ei de fontă
Este obișnuită cu focul
Si fumul, de deasupra ei, este că o coamă de cal,
Negru, des, clar.
O astfel de coamă
Are calul nostru, –
Oare, câte mături și perii diferite
Ar ieși din ea?
Eu stiu –
Timpul fărâmă până și piatra
Și tu, bătrâne,
Vei înțelege cândva,
Că, chiar dacă vei înhăma,
La sanie, cel mai bun cal,
Pentru un ținut îndepărtat,
Vor ajunge acolo, doar oasele.
Vei înțelege și faptul
Că eu nu am plecat, în zadar,
Acolo, unde fuga
Este mai iute ca zborul.
În tara cuprinsă de vifor
Și de arșiță,
Calul rău
Nu se fură!
_____________________
Traducere din limba rusă, de Constanta Modell, din volumul Serghei Esenin, „Poeme și Poezii”, Moscova, Editura „Limba rusă“, 1986.
__________________
„Adio”, îmi spun florile…(1925)
Adio, îmi spun florile,
Înclinându-si căpușoarele,
Pentru că eu nu voi vedea
Fața ei și natala regiune.
Iubito, ce este? Ce s-ar întâmplat?
Eu le-am văzut și pământul l-am vazut
Si acest fior de moarte
Îl primesc, ca pe-o alinare.
Și, pentru că eu am înțeles,
Am trecut prin viață, c-un zambet
Și spun, în fiecare moment,
Că totul se repetă pe lume.
Dar, oricum, va sosi o alta,
Trece tristețea pentru cel plecat.
Cea care rămâne și cea dragă,
Mai bine cântecul o să-l compună.
Și, compunând cântecul, în liniște,
Iubita mea și cu un alt iubit,
Poate de mine își va reaminti,
Ca de o irepetabilă floare.
____________________
Nota traducătorului. Bunicul poetului, din partea mamei, F. A. Titov, în familia căruia Serghei Alexandrovici Esenin și-a petrecut primii ani ai copilăriei. Nu stiu, din ce cauză, acest poet, atât de îndrăgit, a preferat să scrie unele poezii, fără rimă, ritm si măsură, printre care și aceasta! Sper să găsesc un răspuns la această nelămurire!
Lirica lui Serghei Esenin/Yesenin este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism și o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocarea miturilor vechi păgâne și creștine, de la nostalgia satului până la fronda față de formele civilizației orașului:
- 1915: Ziua pomenirii („Radunița”);
- 1918: Seninul („Goluben”);
- 1918: Transfigurare („Preobrajenie”);
- 1918: Ceaslovul satelor („Selskii časoslov”)
- 1918: Inoniia;
- 1918: Toboșarul ceresc („Nebesnîi barabanscik”);
- 1919: Cheile Mariei („Kliuci Marii”);
- 1920: Confesiunea unui huligan („Ispoved` huligana”);
- 1921: Pugaciov;
- 1924: Moscova cârciumăreasă („Moskva kabațkaia”);
- 1924: Balada celor douăzeci și șase („Ballada o dvadțati șest`”);
- 1925: Rusia sovietică („Rus` sovetskaia”);
- 1925: Anna Sneghina.
Alte articole ale autoarei
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Traducere din lirica universală rusă. „Scrisoare bunicului” (Serghei Alexandrovici Esenin). Co… […]
[…] Traducere din lirica universală rusă. „Scrisoare bunicului” și „Adio”, îmi spun flor… […]