De aproape douăzeci de ani – cam de la moartea lui Mircea Nedelciu (1950-1999, fost scriitor, considerat a fi unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist, ai postmodernismului în literatura româna și un afiliat activ al mișcării artistice a minimalismului) nu știu mai nimic despre Cristi Teodorescu (n.1954, romancier, prozator și jurnalist) fostul meu bun prieten, camarad și chiar coleg de redacție.
Anii carnivori de după 90 ne-au cam despărțit.
Fiind „banați” rețiproc eu cu Cristi, nu aveam habar despre textul ăsta pe care cu multă repejune și delicateță mi l-a pus sub ochi un prieten apropiat.
O împletire de lucruri concrete, o procesare de amintire, o duioasă ocheadă aruncată asupra tinereții.
Din seria povestirilor despre Cenaclul Junimea: Avea ceva din pinguinul Apolodor prozatorul junimist Nick Iliescu. Era și el grăsuț, curat și atrăgător și uneori trecea prin nostalgii-anxioase a căror cauză la el n-avea nume. Apolodor, cel puțin, știa că-i era dor de frații lui din Labrador. Nick pe care mi-l amintesc–nu l-am mai văzut de vreo douăzeci de ani!–, cu ochelari cu multe dioptrii și cu un început timpuriu de chelie, era politicos, purta cravată și rostea simpatic r-ul–un pic graseiat, ceea ce uneori părea să-l contrarieze. Zicea des „Ce să-ți spun!”, cu un dispreț de om superior.
De multe ori avea dreptate. În scris, textua cu umor, iar la cenaclu îl lua benign peste picior pe Iova.
Cînd venea să ne citească ceva își aplica mai întîi cîteva autoironii și spunea un banc, două, să destindă atmosfera. Apoi își dregea vocea de sanchi și își slăbea nodul de la cravată.
Știa să-i binedispună pe ceilalți și se prindea primul de probele de umor involuntar ale vorbitorilor, pe care le repeta rotunjindu-și ochii.
Bunăoară „Cunoaștem: Șklovski!” cum îl auzise zicînd pe unul la Cenaclul de luni. Tipul cu Șklovski voia două lucruri cînd invocase numele Formalismului rus (școală influentă de critică literară în Rusia între 1910-1930, inclusiv cu studiile mai multor oameni de știință ruși și sovietici extrem de influenți precum Viktor Șklovski, Iuri Tînianov, Vladimir Propp, Boris Eichenbaum, Roman Jakobson, Boris Tomașevsky, Grigori Gukovski care au revoluționat critica literară între 1914 și 1930, prin stabilirea specificității și autonomiei literaturii și limbajului poetic) să arate că-l citise și să-i reteze discursul cam lung unuia dintre cei ce-și dădeau cu părerea despre niște poezii.
La Junimea, Nick venea în tandem cu George Cușnarencu (n.1951, scriitor și publicist) cel ce scria proză fantastică, pe atunci.
Dacă spunea careva ceva de rău despre George, se strica definitiv cu Nick, în timp ce Cușnarencu nu se sinchisea de răutăți.
Nick avea spirit de corp, așa că dacă erai prieten cu el puteai fi sigur că te susține chiar și atunci cînd n-aveai dreptate în vreo querellă. „Dacă ai dreptate de zece ori și un prost o nimerește o dată, din greșeală, nu-i bine să-i dai satisfacție, că se învață.” susținea Nick pe un ton cu care parodia solemnitatea.
Unii îl credeau snob. Părea, dar nu era.
Făcea alergie la proști și la cei lipsiți de bun-gust, încît îi apăreau des în colțul gurii zăbăluțe durerose pe care le acoperea cu pastă de dinți. Avea același nume ca un traducător din literatura rusă, motiv de confuzii.
Nici unul dintre ei nu și-a adăugat o inițială sau alt mijloc de recunoaștere.
Nick s-a consolat în felul lui: avea să-l facă celebru și pe rusnacul ăsta.
Celălalt Nicolae Iliescu spunea că avea vreo 20 de ani mai mult decît Nick și că ar fi fost ciudat dacă la vârsta asta ar fi umblat la numele sub care-l cunoșteau prietenii cărora le dădea traduceri cu dedicație.
Nick era citit și la zi cu lecturile iar autorii pe care-i citea el nu puteau fi decît extraordinari. Iar dacă cineva despre care avea o părere proastă îl lăuda pe vreunul dintre autorii lui favoriți, îl diagnostica înveselit: „Nu mai citi, că tot nu înțelegi!”
[…] descoperit tardiv, în primul rând, grație traducătoarei din limba rusă (în limba română) Constanța Modell, dar mai târziu, cu ocazia demersurilor administrative pe care le-am făcut în Franța, pentru […]
[…] Din seria povestirilor despre Cenaclul Junimea și Formalismul rus […]