Acasă Poezii Constanța Modell. Traduceri din lirica universală rusă (Mariia Avvakumova,...

Constanța Modell. Traduceri din lirica universală rusă (Mariia Avvakumova, Aleksandr Sergheevici Pușkin, Mihail Iurievici Lermontov, Fiodor Ivanovici Tiutcev, Marina Ivanovna Țvetaeva, Serghei Alexandrovici Esenin, Bella Ahmadulina)

127
1

Mariia Avvakumova

Să ne gândim unii la alții.…..(În memoria tuturor jurnaliștilor care ne-au părăsit, de-a lungul timpului, mulți dintre ei, prematur!)

Să ne gândim unii la alții,/Cum, cu puritate, ne gândim la stele./Să ne gândim, că prietenii, prietenele/Sunt aceiași, mereu aceleași./Aceiași, cu care în timp, înaintăm/Și pe care în ajutor, îi chemăm./Să ne gândim, că nu doar noi iertăm,/Ci, și că și ei pot să nu ne ierte ceva./Să ne gândim la moarte, e prea devreme,/Totuși, ne vor aduce, credem,/Apă sa bem, ne vor fi alături/Și ne vor înmormânta creștinește./Dacă prietenii nu vor birui zilele/Și vor cădea sub raza de soare,/Să ne gândim la ei, cu tristețe,/Ca la o stea căzătoare!

Aleksandr Sergheevici Pușkin

Frumoasa frumoaselor

Totul în ea este divin, totul este armonie,/Totul este deasupra pasiunii și a lumii./Ea este o fire retrasă,/Așa a fost ea educată!/În jurul ei, abia se uită/Nu are confidente, nici prietene./Cercul palid al frumoaselor noastre,/Dispare când ea apare!/Indiferent, încotro te-ai îndrepta,/Chiar la o întâlnire de dragoste,/Indiferent, cu ce sacru vis/Inima ta se hrănește,/Netotule, dacă nu o întâlnești,/Un netrebnic înseamnă că ești!/Preaslăvește, în tăcere dumnezeiască,/Această frumusețe, atât de nefirească!

Nu mă-ntreba, de ce am cugetul abătut

Nu mă-ntreba, de ce am cugetul abătut,/De ce la petreceri sunt de nerecunoscut?/De ce-mi ridic spre toți privirea-mi dezolantă,/De ce nu-mi mai e dragă o viață palpitantă?/Nu mă-ntreba, de ce am cugetul obosit,/De iubirea veselă, de ce m-am dezobișnuit?/Pe nimeni iubită, nu o mai pot numi,/N-o să mai iubească cel care odată a iubit!/Cei care au cunoscut fericirea, n-or s-o mai știe vreodată./Doar, pentru o clipă, desfătarea le va mai fi dată!/Din tinerețe, din huzur și din plăcere,/Va rămâne ceea ce se numește- durere!

Mihail Iurievici Lermontov

Corabia

Lucește o corabie singuratică/În ceața unei albastre mări!…/Ce caută ea într-o îndepărtată țară?/În țara sa pe cine a părăsit?/Valurile aleargă, vântul șuieră,/Iar catargul scârțăie și oscilează…/O, Voi, ea nu fericirea își caută/Și nu fuge din această cauză!/Sub ea, se află a mării strălucire,/Deasupra ei, -auritele raze de soare…/Dar ea, înverșunată, imploră să vină furtuna,/De parcă în furtună și-ar găsi liniștea.

Norii

Voi, nori ai cerului, stranii în veci!/Vă chinuiți, ca și mine, voi cei goniți!/Prin lanurile de mărgăritar, prin stepa de azur,/Din partea de nord, până-n partea de sud./Cine vă gonește:  a sorții hotărâre?/O ură tainică, oare? O dușmănie fățișă?/Sau vă pasă, poate, o nelegiuire/Sau ale prietenilor veninoase bârfe?/Nu, pe voi vă plictisesc discuțiile inutile…/Vă sunt străine pasiunile și suferințele!/Întotdeauna, reci fiind, întotdeauna, liberi,/Voi nu aveți o patrie, voi nu sunteți expulzați!

Fiodor Ivanovici Tiutcev

Lacrimi omenești

Lacrimi omenești, lacrimi omenești,
Din timpuri târzii și noi, curgeți…
Curgeți necunoscute, curgeți nevăzute, 
Curgeți nesecate şi necontenite. 
Curgeți, cum curg şuvoaiele de ploaie 
În toamna surdă, pe timp de noapte!

Ape de primăvară

Iar apele susură a primăvară, deja –
Aleargă şi țărmul de vis își doresc, 
Aleargă, strălucesc și vestesc…

Ele vestesc peste toată țara:
“Vine primăvara! Vine primăvara!
Noi suntem ai ei vestitori, 
Ea, înainte, ne-a trimis pe noi!”

Primăvara vine! Primăvara vine!
Hora de copii rumenă și zglobie 
A zilelor de mai liniștite, 
Veselă, după ea, se precipită!

Marina Ivanovna Țvetaeva

Pleacă, deci…

Pleacă, deci, nici voce nu mai am. 
S-a spus tot ceea ce doream. 
În fața nimănui, o ştiu deja, 
Dreptate eu nu voi avea.

Se vede că-n toate aceste dispute, 
Nu pentru mine ai gânduri deosebite, 
Dar, dragul meu, pentru putere, 
Eu nu voi pierde multă vreme!

Şi știu că oricum nu-ți pasă 
De versul meu, atent lucrat.
Poate, din cauza altor femei 
Să nu observi ochii mei.

Orb, la tot zbuciumul meu ești, 
Dar mie forța nu-mi lipsește. 
Orice demon ai nesocotit 
Ce-n sufletul meu sălășluiește.

Dar, ține minte, va veni o judecată, 
Ascuțită, așa ca o săgeată, 
Când deasupra ta vor străluci 
Două aripi în flăcări, să ştii!”

 El a plecat

El a plecat,-foame nu-mi mai e./Pustiu e acum gustul pâinii./Totul e acum zădărnicie,/Nu am pe cine mă sprijini!/El mie,-pâine mi-a fost/Și zăpadă mi-a fost./Zăpada nu mai este albă,/Nici pâinea nu-mi mai este dragă!

Serghei Alexandrovici Esenin

Eu  am  văzut  bețivi

Eu am văzut bețivi cu ochii mândri/Și femei  decăzute  cu  sclipiri  de  inocență./Eu  am  cunoscut  oameni  puternici/care, în  hohote, plângeau/Și  am  văzut  oameni  slabi/care-și  purtau  demni  crucea./Nu  blama, nu  judeca  ceva/De  care sigur  nu ești!/Nu  promite, dacă  ești  hotărât  să  minți!/Nu  mai  verifica,/atunci, când  ești  sigur, deja/Și nu dărui, plănuind, înapoi să iei!

Pleacă  de  la  fereastra  mea

Pleacă  de  la  fereastra  mea/Și  iarba  verde  n-o  călca!/Eu, demult, nu te mai  iubesc,/Dar  nu  plânge, stai  liniștit!/Din  tot  sufletul, de  tine, milă  mi-e./Că sunt frumoasă, ce-ți pasă ție?/De ce, în pace, nu mă lași/Și, de ce, atât te zbuciumi?/Oricum, eu a  ta  nu  voi  mai  fi,/Acum, eu  nu  mai  iubesc  pe  nimeni./Nu te  mai  iubesc, dar  milă  de  tine-mi-e,/Pleacă  de  la  fereastra  mea!/Uită  că  eu  a  ta  am  fost,/Că, nebunește, te-am  iubit./Acum, eu  nu  te  mai  iubesc, dar te plâng,/Pleacă, de  aici, nu  mă  mai  chinui!

Îmi amintesc, iubito, îmi amintesc…

Îmi  amintesc, iubito, îmi  amintesc…/A  părului  tău  strălucire./Nu-mi  este  ușor,  nu  este  o  bucurie/Că  a  trebuit să  te  părăsesc./Îmi  amintesc  nopțile  de  toamnă,/A   mestecenii   foșnitoare  umbre./Chiar  dacă,  mai  scurte  zilele  erau,/Mai  mult  timp, luna  ne  lumina./Îmi  amintesc, tu  spusu-mi-ai:/,,Vor  trece  albaștrii  noștrii  ani/Și  tu, dragul  meu, mă  vei  uita,/Mereu, tu  vei  iubi  pe  alta!”/Astăzi, teiul  ce  a  înflorit,/De  tine  mi-a  reamintit./Cu  câtă  dragoste,  atunci,  am  presărat/Petale  de  flori  în  părul  tău  buclat!/Să  te  lase,  inima  nu  este  gata/Și  să  iubească  trist  pe  altcineva,/De  parcă  povestea  de  iubire  cu  alta,/Totdeauna  de  tine  îmi  amintește.

Încântare-veninul otravei…

Încântare-veninul  otravei…/Printre  oameni, să  nu  trăiești!/Al  tău  joc, nu  trebuie  să-l  schimbi/Cu  splendoarea  zilelor  fade./Totul  va  trece,  iar  frigul  vieții/Inima  sensibilă  o  frânge./Tot  ce-am  trăit, cât  tânăr  eram,/O  glumă  proastă  se  cheamă./Ferește-te  de  suflul  rozei,/Nu-i  atinge  petalele!/Ce  este  iubirea?  Vedenii  pustii,/Delirul  unor  vise  ireale.

La   revedere,  prietene,  la  revedere

La   revedere,  prietene,  la  revedere,/În  inimă-mi  ești,  dragul  meu!/A  sorții despărțire, întotdeauna  cere,/O  altă  întâlnire, mai  târziu!/La  revedere,  prietene, fără cuvinte,/Nu te întrista, nu te jeli, la căpătâi!/În această viață, a muri nu este o noutate,/Dar, desigur, nu este nici în viață să rămâi!

Bella (Izabella) Ahatovna Ahmadulina (Bella Ahmadulina)

Florile

În sere cresc flori multe./Ele sunt de plafon ferite./Rădăcinile lor sunt cu apă îmbibate,/Iar petalele le sunt foarte sensibile./Potasiu amar lor li se pune/Și alte substanțe, multe,/Pentru ca galbenele pansele/Să privească, în jur, vesele./Au crescut în sere florile./Lor li s-a dat pământ și lumină,/nu pentru că le era milă de ele,/ci, pentru ca mult timp să reziste./Ele sunt dăruite de sărbători,/Dar pe mine soarta lor mă sperie./Nu vor mirosi nicicând aceste flori/Așa cum o fac cele din grădini./Ele pe buze nu ne vor sta,/Niciun bondar nu vor legăna./Ele nu vor ști niciodată,/Pământul umed ce înseamnă !

Nu îmi acorda multă vreme

Nu îmi acorda multă vreme/ anumite întrebări nu-mi pune./ Cu ai tăi credincioși ochi și buni/ nu atinge ale mele mâini.// Să nu mergi prin lunci, primăvara,/După-ale pașilor mei urme !/Eu știu, din nou, nu se va alege/nimic din întâlnirea aceasta.//Tu îți închipui că eu, din mândrie, ca un prieten, nu mă port cu tine ?/Nu din mândrie, ci de durere, atât de demnă, îmi țin a mea privire !

Că ești dușmanul meu, așa credeam

Că ești dușmanul meu, așa credeam,/că ești nenorocirea mea cea grea,/dar a ieșit așa: tu ești un moralist/și tot jocul tău este unul ieftin/Acolo, în piața Manejnaia/o monedă în zăpadă am aruncat./Cu ajutorul ei să ghicesc voiam /Dacă te iubeam sau nu te iubeam.//Cu fularul tău picioarele îmi înveleai, acolo, în Grădina Aleksandrov./Îmi încălzeai mâinile și mă ademeneai, crezând totuși că eu te mințeam.//În ochii mei nu-i negru, nici senin,/dar vei supraviețui, nu te întrista !/Eu nimic nu am avut de câștigat,/dar pentru ultima dată, ne despărțim//În fine, totu-i în zadar, La fel cum totu-i absurd./De-acum, tu vei merge pe partea dreaptă,/iar eu voi merge pe partea stângă !//

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.