Mariia Avvakumova
Să ne gândim unii la alții.…..(În memoria tuturor jurnaliștilor care ne-au părăsit, de-a lungul timpului, mulți dintre ei, prematur!)
Să ne gândim unii la alții,/Cum, cu puritate, ne gândim la stele./Să ne gândim, că prietenii, prietenele/Sunt aceiași, mereu aceleași./Aceiași, cu care în timp, înaintăm/Și pe care în ajutor, îi chemăm./Să ne gândim, că nu doar noi iertăm,/Ci, și că și ei pot să nu ne ierte ceva./Să ne gândim la moarte, e prea devreme,/Totuși, ne vor aduce, credem,/Apă sa bem, ne vor fi alături/Și ne vor înmormânta creștinește./Dacă prietenii nu vor birui zilele/Și vor cădea sub raza de soare,/Să ne gândim la ei, cu tristețe,/Ca la o stea căzătoare!
Frumoasa frumoaselor
Totul în ea este divin, totul este armonie,/Totul este deasupra pasiunii și a lumii./Ea este o fire retrasă,/Așa a fost ea educată!/În jurul ei, abia se uită/Nu are confidente, nici prietene./Cercul palid al frumoaselor noastre,/Dispare când ea apare!/Indiferent, încotro te-ai îndrepta,/Chiar la o întâlnire de dragoste,/Indiferent, cu ce sacru vis/Inima ta se hrănește,/Netotule, dacă nu o întâlnești,/Un netrebnic înseamnă că ești!/Preaslăvește, în tăcere dumnezeiască,/Această frumusețe, atât de nefirească!
Nu mă-ntreba, de ce am cugetul abătut
Nu mă-ntreba, de ce am cugetul abătut,/De ce la petreceri sunt de nerecunoscut?/De ce-mi ridic spre toți privirea-mi dezolantă,/De ce nu-mi mai e dragă o viață palpitantă?/Nu mă-ntreba, de ce am cugetul obosit,/De iubirea veselă, de ce m-am dezobișnuit?/Pe nimeni iubită, nu o mai pot numi,/N-o să mai iubească cel care odată a iubit!/Cei care au cunoscut fericirea, n-or s-o mai știe vreodată./Doar, pentru o clipă, desfătarea le va mai fi dată!/Din tinerețe, din huzur și din plăcere,/Va rămâne ceea ce se numește- durere!
Corabia
Lucește o corabie singuratică/În ceața unei albastre mări!…/Ce caută ea într-o îndepărtată țară?/În țara sa pe cine a părăsit?/Valurile aleargă, vântul șuieră,/Iar catargul scârțăie și oscilează…/O, Voi, ea nu fericirea își caută/Și nu fuge din această cauză!/Sub ea, se află a mării strălucire,/Deasupra ei, -auritele raze de soare…/Dar ea, înverșunată, imploră să vină furtuna,/De parcă în furtună și-ar găsi liniștea.
Norii
Voi, nori ai cerului, stranii în veci!/Vă chinuiți, ca și mine, voi cei goniți!/Prin lanurile de mărgăritar, prin stepa de azur,/Din partea de nord, până-n partea de sud./Cine vă gonește: a sorții hotărâre?/O ură tainică, oare? O dușmănie fățișă?/Sau vă pasă, poate, o nelegiuire/Sau ale prietenilor veninoase bârfe?/Nu, pe voi vă plictisesc discuțiile inutile…/Vă sunt străine pasiunile și suferințele!/Întotdeauna, reci fiind, întotdeauna, liberi,/Voi nu aveți o patrie, voi nu sunteți expulzați!
Lacrimi omenești…
Lacrimi omenești, lacrimi omenești,
Din timpuri târzii și noi, curgeți…
Curgeți necunoscute, curgeți nevăzute,
Curgeți nesecate şi necontenite.
Curgeți, cum curg şuvoaiele de ploaie
În toamna surdă, pe timp de noapte!
Ape de primăvară
Iar apele susură a primăvară, deja –
Aleargă şi țărmul de vis își doresc,
Aleargă, strălucesc și vestesc…
Ele vestesc peste toată țara:
“Vine primăvara! Vine primăvara!
Noi suntem ai ei vestitori,
Ea, înainte, ne-a trimis pe noi!”
Primăvara vine! Primăvara vine!
Hora de copii rumenă și zglobie
A zilelor de mai liniștite,
Veselă, după ea, se precipită!
Pleacă, deci…
Pleacă, deci, nici voce nu mai am.
S-a spus tot ceea ce doream.
În fața nimănui, o ştiu deja,
Dreptate eu nu voi avea.
Se vede că-n toate aceste dispute,
Nu pentru mine ai gânduri deosebite,
Dar, dragul meu, pentru putere,
Eu nu voi pierde multă vreme!
Şi știu că oricum nu-ți pasă
De versul meu, atent lucrat.
Poate, din cauza altor femei
Să nu observi ochii mei.
Orb, la tot zbuciumul meu ești,
Dar mie forța nu-mi lipsește.
Orice demon ai nesocotit
Ce-n sufletul meu sălășluiește.
Dar, ține minte, va veni o judecată,
Ascuțită, așa ca o săgeată,
Când deasupra ta vor străluci
Două aripi în flăcări, să ştii!”
El a plecat
El a plecat,-foame nu-mi mai e./Pustiu e acum gustul pâinii./Totul e acum zădărnicie,/Nu am pe cine mă sprijini!/El mie,-pâine mi-a fost/Și zăpadă mi-a fost./Zăpada nu mai este albă,/Nici pâinea nu-mi mai este dragă!
Eu am văzut bețivi
Eu am văzut bețivi cu ochii mândri/Și femei decăzute cu sclipiri de inocență./Eu am cunoscut oameni puternici/care, în hohote, plângeau/Și am văzut oameni slabi/care-și purtau demni crucea./Nu blama, nu judeca ceva/De care sigur nu ești!/Nu promite, dacă ești hotărât să minți!/Nu mai verifica,/atunci, când ești sigur, deja/Și nu dărui, plănuind, înapoi să iei!
Pleacă de la fereastra mea
Pleacă de la fereastra mea/Și iarba verde n-o călca!/Eu, demult, nu te mai iubesc,/Dar nu plânge, stai liniștit!/Din tot sufletul, de tine, milă mi-e./Că sunt frumoasă, ce-ți pasă ție?/De ce, în pace, nu mă lași/Și, de ce, atât te zbuciumi?/Oricum, eu a ta nu voi mai fi,/Acum, eu nu mai iubesc pe nimeni./Nu te mai iubesc, dar milă de tine-mi-e,/Pleacă de la fereastra mea!/Uită că eu a ta am fost,/Că, nebunește, te-am iubit./Acum, eu nu te mai iubesc, dar te plâng,/Pleacă, de aici, nu mă mai chinui!
Îmi amintesc, iubito, îmi amintesc…
Îmi amintesc, iubito, îmi amintesc…/A părului tău strălucire./Nu-mi este ușor, nu este o bucurie/Că a trebuit să te părăsesc./Îmi amintesc nopțile de toamnă,/A mestecenii foșnitoare umbre./Chiar dacă, mai scurte zilele erau,/Mai mult timp, luna ne lumina./Îmi amintesc, tu spusu-mi-ai:/,,Vor trece albaștrii noștrii ani/Și tu, dragul meu, mă vei uita,/Mereu, tu vei iubi pe alta!”/Astăzi, teiul ce a înflorit,/De tine mi-a reamintit./Cu câtă dragoste, atunci, am presărat/Petale de flori în părul tău buclat!/Să te lase, inima nu este gata/Și să iubească trist pe altcineva,/De parcă povestea de iubire cu alta,/Totdeauna de tine îmi amintește.
Încântare-veninul otravei…
Încântare-veninul otravei…/Printre oameni, să nu trăiești!/Al tău joc, nu trebuie să-l schimbi/Cu splendoarea zilelor fade./Totul va trece, iar frigul vieții/Inima sensibilă o frânge./Tot ce-am trăit, cât tânăr eram,/O glumă proastă se cheamă./Ferește-te de suflul rozei,/Nu-i atinge petalele!/Ce este iubirea? Vedenii pustii,/Delirul unor vise ireale.
La revedere, prietene, la revedere
La revedere, prietene, la revedere,/În inimă-mi ești, dragul meu!/A sorții despărțire, întotdeauna cere,/O altă întâlnire, mai târziu!/La revedere, prietene, fără cuvinte,/Nu te întrista, nu te jeli, la căpătâi!/În această viață, a muri nu este o noutate,/Dar, desigur, nu este nici în viață să rămâi!
Bella (Izabella) Ahatovna Ahmadulina (Bella Ahmadulina)
Florile
În sere cresc flori multe./Ele sunt de plafon ferite./Rădăcinile lor sunt cu apă îmbibate,/Iar petalele le sunt foarte sensibile./Potasiu amar lor li se pune/Și alte substanțe, multe,/Pentru ca galbenele pansele/Să privească, în jur, vesele./Au crescut în sere florile./Lor li s-a dat pământ și lumină,/nu pentru că le era milă de ele,/ci, pentru ca mult timp să reziste./Ele sunt dăruite de sărbători,/Dar pe mine soarta lor mă sperie./Nu vor mirosi nicicând aceste flori/Așa cum o fac cele din grădini./Ele pe buze nu ne vor sta,/Niciun bondar nu vor legăna./Ele nu vor ști niciodată,/Pământul umed ce înseamnă !
Nu îmi acorda multă vreme
Nu îmi acorda multă vreme/ anumite întrebări nu-mi pune./ Cu ai tăi credincioși ochi și buni/ nu atinge ale mele mâini.// Să nu mergi prin lunci, primăvara,/După-ale pașilor mei urme !/Eu știu, din nou, nu se va alege/nimic din întâlnirea aceasta.//Tu îți închipui că eu, din mândrie, ca un prieten, nu mă port cu tine ?/Nu din mândrie, ci de durere, atât de demnă, îmi țin a mea privire !
Că ești dușmanul meu, așa credeam
Că ești dușmanul meu, așa credeam,/că ești nenorocirea mea cea grea,/dar a ieșit așa: tu ești un moralist/și tot jocul tău este unul ieftin/Acolo, în piața Manejnaia/o monedă în zăpadă am aruncat./Cu ajutorul ei să ghicesc voiam /Dacă te iubeam sau nu te iubeam.//Cu fularul tău picioarele îmi înveleai, acolo, în Grădina Aleksandrov./Îmi încălzeai mâinile și mă ademeneai, crezând totuși că eu te mințeam.//În ochii mei nu-i negru, nici senin,/dar vei supraviețui, nu te întrista !/Eu nimic nu am avut de câștigat,/dar pentru ultima dată, ne despărțim//În fine, totu-i în zadar, La fel cum totu-i absurd./De-acum, tu vei merge pe partea dreaptă,/iar eu voi merge pe partea stângă !//
[…] Constanța Modell. Traduceri din lirica universală rusă […]