Cu sprijinul nemijlocit al autorităților române care, ca de obicei, se fac că nu văd acest tip de pericol și care ignoră cu desăvârșire posibilele repercursiuni asupra sănătății populației datorate consumului acestor produse, pătrund zilnic în țară mii de tone de biscuiți, dulciuri, lapte condensat, conserve de legume, conserve de peste de apă dulce și multe altele, porțile de intrare fiind probabil deschise de felul în care sunt tratați românii din provinciile aflate în componentă Ucrainei.
De verificat din punct de vedere radioactiv nu le verifică nimeni, fiți absolut liniștiți în această privința! Sunt la fel de verificate că și conservele de peste, alge, fructe de mare ce provin din Japonia, Korea de Sud, Thailanda, Malayesia. Că doar provin dintr-un ocean perfect sănătos în care întâmplător se varsă zilnic apele radioactive de la Fukushima, dezastrul care a depășit din toate punctele de vedere Cernobîlul!
Revenind, putem constata că, unele din produse alimentare din Ucraina provin din zone aflate la doar 30 de kilometri de Cernobîl (Leliv, Koshivka). Conserve de peste dulce de la 60 km de Cernobil (Karpelovka, Starosillya). Să se fi schimbat atât de radical legile fizicii nucleare încât contaminarea în aceste zone să fie redusă la valorile normale? Timpul de înjumătățire al principalelor substanțe radioactive vărsate în acele zile de coșmar asupra Europei spun cu totul altceva!
Minimizarea pericolelor este o caracteristică a guvernanților români care se îndoapă cu apă de Vichy și pate de ficat din Franța. Dar omul de rând? Ce soluțîi are el? El crede că dacă un produs este pus în vânzare pe piață românească este și verificat corespunzător! Și nu e! Dar cui ii pasă! Necunoașterea consecințelor nu scutește din păcate pe nimeni de efectele ingerării unor alimente contaminate radioactiv! Iar vizită la medic se poate lejer transformă într-o tragedie! Credeți cumva că va suferi altcineva în locul dumneavoastră? Ei bine, va înșelați! Veți fi singurul beneficiar al acestei nerozii! Cât despre daune, poate în viață următoare, că în cea de apoi nu poate fi vorba de așa ceva. Și asta doar dacă veți avea șansă să va nașteți departe de această zona.
Glosar de termeni
Radioactivitatea naturală. Radioactivitatea a fost descoperită în 1896 de Henri Becquerel, pe când studia luminescenţa unor săruri ale uraniului. În 1898, soţii Marie şi Pierre Curie au descoperit poloniul şi rădiul, două elemente cu radioactivitate mult mai puternică decât a uraniului. Legile generale ale radioactivităţii au fost elaborate de către Ernest Rutherford şi Frederick Soddy în 1903. Radioactivitatea artificială a fost descoperită de soţii Irène şi Frédéric Joliot-Curie în 1934.
Radioactivitatea artificială. Experienţele de bombardare cu raze α au dus în 1934 la o nouă descoperire de importanţă primordială. Este vorba de radioactivitatea artificială descoperită de soţîi Frederic şi Irene Joliot-Curie, ginere şi fiică ai descoperitorului poloniului şi radiului. În 1934 aceştia au supus unui bombardament cu raze α nişte foiţe de aluminiu. Au observat faptul că în timpul bombardamentului, aluminiul emitea neutroni. Când bombardamentul înceta, foiţele de aluminiu încetau şi ele să mai emită neutroni, însă foiţele de aluminiu continuau să emită o radiaţie asemănătoare cu razele β. După multe cercetări, soţii Joliot-Curie au lămurit ce se întâmpla: sub acţiunea razelor α, nucleul de aluminiu se transmuta într-un nucleu de fosfor radioactiv care nu există în natură.
Dezintegrarea alfa. Dezintegrarea alfa are loc atunci când un nucleu greu emite un nucleu de heliu încărcat pozitiv (particula alfa), constând din doi protoni şi doi neutroni, devenind un atom cu numărul atomic mai mic cu doi decât valoarea iniţială. Cel mai des întâlnit în natură izotop al uraniului, U-238, se descompune în urma acestui tip de dezintegrare nucleară. Particulele alfa penetrează cu greu majoritatea materialelor, chiar şi o foaie subţire de hârtie putând opri trecerea acestora. Ca aplicabilitate practică, putem menţiona că detectoarele de fum folosesc izotopul radioactiv Am-241 (americiu) ca sursă de particule alfa.
Dezintegrarea beta. Dezintegrarea beta constă în transformarea unui neutron într-un proton, reacţie însoţită de emisia unui electron şi a unei particule de masă extrem de mică şi fără sarcină electrică numită anti-neutrino. Electronul emis poartă numele de particulă beta, iar acest tip de reacţie se mai numeşte şi descompunerea beta-minus, prin asociere cu sarcina electrică a electronului emis. Izotopul de hidrogen numit tritium (3H) suferă acest tip de dezagregare radioactivă. Există şi un alt tip de descompunere beta, ce a fost botezată beta-plus. În cadrul acestui proces un proton se transformă într-un neutron, fenomen însoţit de emisia unui pozitron (un electron cu sarcină pozitivă, perechea de antimaterie a electronului) şi a unui neutrino. Cum neutronul are masa mai mare decât cea a protonului, acest tip de descompunere presupune introducerea de energie în sistem, pentru a se respecta legile de conservare
Dezintegrarea gama. Razele gama, produsul dezintegrării gama, sunt cele mai periculoase pentru om dintre toate radiaţiile descrise aici. Acestea sunt de fapt fotoni din afara spectrului vizibil şi pot fi găsiţi în cadrul spectrului electromagnetic în zona frecvenţelor foarte mari, ceea ce înseamnă că au energii mari. Razele gama au fost descoperite în anul 1900 de către Paul Villard (1860-1934), fizician şi chimist francez, în timp ce studia la Paris comportamentul uraniului şi radiului. Numele acestui tip de radiaţie a fost dat de către Ernest Rutherford. Când un nucleu radioactiv emite radiaţie gama, numărul de neutroni şi protoni rămâne neschimbat, modificându-se nivelul energetic al nucleului, care scade. Conform legilor de conservare a impulsului, rezultă şi faptul că nucleul va suferi un recul la expulzarea razei gama, deplasându-se în direcţia opusă celei de mişcare a radiaţiei gama. Radiaţia gama apare ca efect al modificărilor nucleare ori al anihilării reciproce a unei perechi particulă-antiparticulă.
Spre deosebire de radiaţia alfa sau beta, razele gama pot pătrunde prin aproape orice material, deoarece dispun de o energie foarte mare. Ele pot produce vătămări foarte serioase ale ţesuturilor vii. Plumbul este o substanţă a cărei structură chimică îl face să fie un bun absorbant de radiaţie gama. Să vedem acum deci, pe scurt, premisele care stau la baza acestor afirmații anterioare vorbind nițel despre Efectul Cernobîl.
La 26 aprilie 1986 avea loc primul, cel mai grav accident nuclear din istoria de până atunci, cu consecinţe majore și nefaste asupra sănătăţii publice şi mediului înconjurător, precum şi cu urmări sociale şi economice importante. La aproape 20 de ani de la accident, termenul „Cernobîl” a intrat în conştiinţa colectivă, căpătând proporţiile unui mit. Efectele accidentului de la Cernobâl nu pot fi minimalizate, însă, chiar şi astăzi, nu există o opinie comună în privinţa impactului asupra sănătăţii umane. Numărul total de decese variază, în funcţie de sursă, de la câteva zeci de cazuri până la câteva milioane, la fel că şi numărul de cancere sau de malformaţiicongenitale. Incendiul care a urmat exploziei reactorului numărul patru nu a fost stins decât la dată de 6 mai 1986. Pe toată această perioadă au fost eliberate în mediul înconjurător cantităţi mari de gaze rare şi de materiale radioactive. Conform estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobîl asupra sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urmă exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki.
S-a estimat că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive prezente în reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare (deci localitățile aflate până în 120 km se pot lejer consideră că aparțînând acestei zone „privilegiate”), în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, din cauza schimbării direcţiei vântului, au fost afectate mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus.
Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. Aproape 350.000 de oameni au fost evacuaţi sau au părăsit zona imediat după accident, dar încă 5 milioane mai locuiesc acum pe această suprafaţă. Mărimea acesteia a fost calculată pe baza măsurării nivelului de radioactivitate a izotopului de Cesiu-137, al cărui timp de înjumătăţire este de 30 de ani (tocmai ce se produce injumatatirea radioactiva cu eliberarea unei particule alfa). Zona iradiată cu izotopi de iod în primele săptămâni a fost apreciată ulterior pe baza răspândirii Cesiului-137, dar evaluările sunt aproximative. În toate ţările emisferei nordice a fost înregistrată o creştere a nivelului general al radioactivităţii.
Majoritatea consecinţelor accidentului de la Cernobîl asupra sănătăţii umane sunt corelate efectelor radiaţiei electromagnetice ionizante. Acest tip de radiaţie, capabilă de ionizarea atomilor la impactul cu aceştia, este de mai multe tipuri: alfa, beta, gamma, X şi fluxuri de neutroni. Impactul acestui tip de energie la nivelul ţesuturilor este legat de transferul de energie către diverse structuri celulare. Acest efect a fost studiat mai ales la nivelul ADN-ului nuclear. Dacă rata de distrugere a acestuia şi leziunile sunt reduse, atunci efectele la nivel celular sunt compensate prin funcţii specifice de regenerare.
În mod esenţial, consecinţele acestui tip de energie asupra materiei vii sunt dependente de tipul de ţesut, de natura radiaţiei şi de cantitatea absorbită. Din acest ultim punct de vedere, urmările la nivel histologic sunt deterministice (efecte acute, gravitatea afecţiunii este dependentă de doză) şi stocastice (efecte tardive, frecvenţa apariţiei se corelează cu cantitatea de radiaţii total absorbită). Pentru a cuantifica riscul biologic global de iradiere, se foloseşte o unitate de măsură numită Sievert, care exprimă doza medie absorbită de diferite ţesuturi umane. Este calculată ţinând cont atât de coeficienţii de absorbţie ai diferitelor structuri histologice, cât şi de specificul de iradiere al fiecărui tip de radiaţie ionizantă (alfa, beta etc.).
Doza de radiaţie ionizantă „naturală” se situează în jurul valorii de 2,5 mSv/an. Alţi factori influenţează această valoare: o explorare radiologică pulmonară adaugă 0,5 mSv, o călătorie cu avionul timp de câteva ore – 0,03 mSv, iar un week-end petrecut la o altitudine de 1.500 de metri – 0,01 mSv.
Conform recomandărilor unanim acceptate, limita maximă de iradiere din surse artificiale este de 1 mSv/an în populaţia generală şi 20 mSv/an pentru cei care lucreaza în domeniul nuclear. Atunci când se depăşeşte pragul de 0,5 Sv la o expunere, se consideră că apar efectele adverse deterministice, indiferent de circumstanţe, după un interval scurt – câteva ore sau zile. Pentru o cantitate de radiaţii absorbită de 1 până la 2 Sv, mortalitatea este de 20%, iar peste 7 Sv, se consideră ca letalitatea este 100%. Primele decese au fost constatate în rândul persoanelor care au primit mai mult de 2 Sv, cauza fiind sindromul acut de iradiere.
Afectarea în România
Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primele zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. Zonele în care sau înregistrat depunerile radioactive cele mai mari sunt la nivelul celor montane din lanţul Carpatic. Informaţii privind explozia au ajuns la populaţie la data de 2 mai, iar distribuţia tabletelor cu iodură de potasiu a început tardiv, la 3 şi 4 mai. Efecte psihologice şi sociale Unul dintre cele mai semnificative efecte indirecte ale evenimentului din 1986 a fost afectarea societăţii în ansamblu din cele trei foste republici sovietice. A fost constatată o scădere generală a nivelului de trai şi o creştere generală a morbidităţii, care nu poate fi asociată efectelor radiaţiei ionizante. Costurile economice ale accidentului au fost apreciate la aproximativ 13 miliarde de dolari.
La anxietatea populatiei determinată de necunoaşterea efectelor contaminării pe termen lung s-au adăugat problemelor legate de numărul mare de persoane evacuate şi lipsei de încredere în autorităţi. În special în rândul lichidatorilor s-a remarcat creşterea frecvenţei următoarelor acuze nespecifice, legate în special de expunerea la stres:
- cefalee;
- tulburări de somn;
- probleme de concentrare;
- anxietate;
- sentimente de victimizare şi nesiguranţă;
- probleme de relaţionare, izolare socială.
Situaţia României în privinţa efectelor pe termen lung ale accidentului de la 26 aprilie este similară altor ţări din Europa, existând multe controverse şi ipoteze, însă prea puţine certitudini. Un raport din anul 2000, asupra situaţiei radioactivităţii factorilor de mediu din România, a arătat prezenţa de Cesiu-137 şi Cesiu-134 (în unele probe de sol necultivat, în reţeaua hidrografică, ca aerosoli şi în vegetaţia spontană). Aceşti dionuclizi au drept sursă accidentul de la Cernobâl, expunerea suplimentară a populaţiei fiind de 1/10.000 mSv/an, cu patru ordine de mărime mai mică decât expunerea naturală de referinţă. Este improbabilă o creştere detectabilă a incidenţei cancerului. Într-un studiu longitudinal efectuat de Institutul de Sănătate Publică, între 1986 şi 1994, pe un lot de 310 copii, cu vârste între 0 şi 6 ani, au fost studiate posibile efecte ale accidentului: morbiditate crescută, întârziere în dezvoltarea fizică şi valori mai scăzute ale coeficientului de inteligenţă. Dintre afecţiunile cu contribuţie mai mare la creşterea morbidităţii, mai frecvent observate au fost cele ale sistemului osteoarticular şi cariile dentare. Indicatorii privind dezvoltarea, talia şi greutatea au fost sensibil mai scăzuţi în cadrul lotului probant, iar diferenţele în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică au fost nesemnificative statistic.
Poate acum, si ma refer la cineva cu toate tiglele pe casa, sa creada ca brusc radioactivitatea a scazut in zonele limiitrofe si se incadreaza in limitele naturale, astfel incat sa nu existe nici un pericol datorat consumului de produse vegetale, animale si procesate provenind din aceste zone. Daca nu, atunci ne aflam pe drumul corect, daca da atunci suntem pe drumul pe care deja am pornit si urmarile se vor vedea curand, foarte curand.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
