Feciorul lui Carol al II-lea (recrutat de Securitate în anul 1965, cel care semna, în majoritatea cazurilor, cu numele de cod „Laurențiu“) a fost cel mai prodigios turnător…A rămas doar vorba pentru că rouă nu mai cade, a uscat Dumnezeu și ultima urmă…La vârsta de 100 de ani, venerabilul Constantin Bălăceanu-Stolnici a dat ortu popii. Dumnezeu le rânduiește pe toate frumos, așa că turnătotul a murit în patul lui, cum se spune. Eu cred că a trait așa de mult fiindcă nu prea avea timp să moară. Când să mai mori cu atâtea rapoarte, cu atâtea funcții și grade? Când să le faci pe toate? Eu am văzut cum lucrau muncitorii la turnătoria de la Combinatul Siderurgic din Galați. Nu se urau cum îl urăsc turnătorii rămași pe boierul Bălăceanu…
La un moment dat, era (până a murit) director onorific la Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer” al Academiei Române. Cu vreo 10 ani în urmă, am convenit cu el să realizăm un interviu despre craniile populației pre-romane din Dacia, care se păstrează la institut. Mă obsedau craniile dolicocefale, despre care unii cercetători susțineau că erau ale unor sacerdoți, închinați de mici pentru altarele zeilor daci. Nu erau dovezi, dar craniile există, stau turtite acolo și așteaptă să fie studiate. Boierul Bălăceanu habar nu avea ce era prin vitrinele institutului. Nu a zis mai nimic. Asista la dialog o gospodină care deținea funcția de director executiv. Nu știa că, în prima lună de viață, craniul copilului e moale și poate fi modelat. „Cum să modelezi craniul copilului?” „Așa făcea bunica. Soacra mea modela craniul nepoților ca să aibă capete frumoase…” „Nu se poate! Asta înseamnă rele tratamente applicate minorului!”, s-a revoltat directoarea. Boierul Bălăceanu tăcea și s-a ales praful de interviul meu.
O situație mai nostimă s-a produs prin 2004. La sugestia mea, prietenul Gabriel Klimowicz a realizat o excelentă emisiune cu ultimii doi boieri: Constantin Bălăceanu-Stolnici, liberal cu scoarță, și Șerban Milcoveanu, legionar cu torță, fost comandant al organizației nationale a studenților legionari din România de pe vremea lui Corneliu Codreanu. Eram curioși să vedem cum trăiau tinerii boieri în perioada interbelică. De exemplu, cum se pregăteau ei pentru un bal. „Tinerii liberali se pregăteau cu mult înainte pentru a merge la un bal, spune Bălăceanu. Băieții își comandau costumele la Londra, iar fetele își făceau rochiile la Paris. Veneau îmbrăcați frumos la bal și o alegeau pe regina balului…” Și cam atât reținusem. Tinerii legionari erau rupți de muncă sâmbăta, dar mergeau și ei cu bucurie la baluri. Șerban Milcoveanu graseia puternic, ca pe malurile Senei: „Tinerrretul legionarr începea orrrice petrrrecerre cu rrugăciunea „Tatăl Nostru”.” Atât mi-a rămas în minte, dar emisiunea ar merita re-văzută. Nu știu dacă domnul Klimowicz o mai are…
Șerban Milcoveanu îmi povestise altădată că Bălăceanu-Stolnici era fiul nelegitim al regelui Carol al II-lea. „Te-ai uitat atent la nasul lui? Este nasul lui Carol… L-am auzit pe tata cum îi povestea mamei. Carol al II-lea s-a dus cu suita la o petrecere la moșia Bălăcenilor. Acolo, regele a înghesuit-o pe gazdă într-un ungher și Bălăceanu bătrânul i-a surrrprins…După război, Bălăceanu era doctor, eu nu mai aveam voie să lucrez în niciun spital din România, dar aveam mulți pacienți în Cartierul Evreiesc din București. Evrrreii m-au scos de la pușcărie! Și mergeam cu Bălăceanu la pacienții mei. El era medic neurolog, eu eram generalist și făceam consultații. El avea mașină, eu–de unde? De multe ori îi povesteam despre crimele lui Carol al II-lea. Odată, a oprit mașina brusc și mi-a zis: „Dacă mai vorbești urât despre el, te distrug!…” Și nu am mai zis nimic despre rege. Știa că este tatăl lui…”
Nu am avut acces la documentele CNSAS... Tare aș vrea să știu cum l-a turnat el pe bunul prieten Șerban Milcoveanu… Iată doar o probă pentru îngropăciunea altuia. Într-o notă din 4 noiembrie 1989, întocmită și semnată cu numele conspirativ „Laurențiu”, el scria: „Sursa a discutat cu atașatul militar al Franței. Acesta și-a exprimat dezaprobarea totală față de politica externă și internă a României. A criticat în ansamblu tot poporul român, care după părerea sa și-a pierdut orice simț de demnitate, căci acceptă să fie strivit de cea mai infamă dictatură personală. A criticat și corpul ofițerilor, în special al generalilor români care nu au simțul onoarei pe care portul uniformei îi obligă să-l aibă și acceptă să fie tratați ca niște slugi. A criticat și conducerea statului, care în loc să apere interesele statului, apără interesele dictatorului împotriva poporului propriu. Nu vrea să asiste la mascarada Congresului XIV, susținând că singurul lucru nou pe care îl va aduce va fi demonstrarea corupției și oportunismului aparatului de partid, care se va lansa în formele cele mai scabroase de cult ale personalității. În genere, toți diplomații au aprobat punctul de vedere că acest congres nu e decât un narcotic pentru liniștea familiei Ceaușescu, în fața organismului politic care înlătură stalinismul din lume”.
Gabirel Liiceanu scrie despre suferințele Monicăi Lovinescu de la Paris, bătută de doi negri la ieșirea din metrou și dă un citat scris în „Orizonturi Roșii” de generalul Pacepa. Ceea ce nu știe este că însuși Pacepa dăduse ordinul pentru mutilarea Monicăi Lovinescu. „„Bălăceanu-Stolnici este „boier de viță veche” (strămoșii lui urcă până în secolul al XIII-lea) din neamul Bălăcenilor, neam vestit întru binefaceri istorice (urbane, bisericești și educative). Iar prin Falansterul de la Scăieni (1835), întemeiat pe moșia strămoșului Emanoil Bălăceanu, am avut și noi fourieriștii noștri. Pe scurt, Bălăceanu-Stolnici se prezintă, și ne este prezentat, ca om mare al neamului, „ultimul aristocrat autentic””, neurolog, profesor, doctor în științe medicale, șef al Institutului de Geriatrie, din 1992 lider al Grupului de Reformă Morală al PNL.
Nota redacției. În 1978, în plină glorie, cumulând câteva funcţii esenţiale – consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu, general-locotenent, director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe şi secretar de stat în Ministerul de Interne-Ion Mihai Pacepa a făcut un gest paradoxal, părăsind România. Apoi, publicând Orizonturi roşii, Pacepa a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti. Cartea sa a dat în vileag un sistem al crimei organizate la nivel de stat care funcţiona în virtutea unei autentice tradiţii leniniste. Dar aici nu este vorba de ideologia omniprezentă în materialele de propagandă, ci de faptul că Ceauşescu, ca şi Lenin odinioară, îşi finanţa proiectul politic personal din acţiuni profund ilegale: trafic de persoane şi de armament, spionaj industrial, extorcare de bani, acţiuni de influenţă, mită şi corupţie. Dacă în Rusia presovietică gangsterul însărcinat să facă bani pentru partid era Stalin, în România lui Ceauşescu, cei ieşiţi pur şi simplu la furat bani şi secrete de prin toată lumea erau miile de ofiţeri acoperiţi ai DIE. O asemenea depoziţie a deranjat afacerile colosale ale unei veritabile mafii. De aceea, aşa cum subliniază Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, „Securitatea şi moştenitorii săi nu i-au iertat vreodată lui I.M. Pacepa ceea ce ei consideră o trădare“. (Traducere revăzută, actualizată şi completată de Ion Mihai Pacepa)
Același Bălăceanu-Stolnici este însă, din 1965, colaborator al poliției politice comuniste, desfășurând, ca informator cu o vechime impunătoare, una dintre cele mai prodigioase cariere de turnător și agent de influență al Securității. Prin relațiile (și creditul moral) pe care, ca boier cu vechime genealogică multiseculară, le avea în emigrația română, a reușit să pătrundă în cele mai importante locuri din exil, de la directori ai Radioului Europa liberă și până la vârfuri ale intelectualității române din Franța și Germania. În portretul pe care i-l face, Neculai Constantin Munteanu, jurnalist la Europa Liberă din 1980, îl situează în top 5 al „celor mai scârboși informatori”: „A turnat din toate pozițiile, liberali, țărăniști, monarhiști, diplomați, colegi, medici, pacienți, rude”, spune despre el Munteanu. Și adaugă: „A turnat pentru bani, pentru carieră și din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaș și de slugă hoață. (…) A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare și cu bani peșin, în lei și valută. Oricât i se dădea, mult, puțin, omul lua. De la bacșișul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în vest. I-au fost decontate chiar și fleacurile artizanale dăruite celor vizitați și turnați. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, director al secției românești de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiță detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele securității.”
Cristian Tudor Popescu scoate flăcări pe nări: „„A sucombat un sfânt. A încetat din viață boierul academician Bălăceanu-Stolnici, unul dintre cei mai vomitivi turnători din istoria Securității. A dat pe mâna organelor, contra bani și titluri universitare, zeci de ani, zeci de „dușmani ai poporului”, potrivit verdictului CNSAS din 2007. Mult lăudat de Securitate pentru „calitatea informațiilor” și „capacitatea de sinteză”. Mult lăudat, de asemenea, de către Ioan Aurel Pop și Raluca Turcan, pe 7 iulie anul acesta, la Academia Română, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Patriarhul Daniel i-a conferit ordinul numit, cum dracu altfel, „Sfântul Ioan Gură de Aur””.
O întrebare pentru credincioși: unde-l va trimite Dumnezeu pe acad. dr. Bălăceanu-Stolnici, în iad, pentru păcatele lui, sau în rai, că are și „Tatăl Nostru” nevoie de informatori performanți? Ce s-a mai distrat Dumnezeu când a citit ce gărgăuni avea Savonarola! Cum să aibă nevoie tocmai el de turnători? Chiar dacă este absolut illogic, mulți și-ar dori un asemenea rol la prea înalta ureche…
Notă. Alte articole ale ziaristului și scriitorului Viorel Patrichi în Jurnalul Bucureștiului
A se vedea și alte articole ale autorului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
