Acasă Economie Costul inacțiunii este mai mare decât costul oricărei reforme (Dr. Victor Iancu...

Costul inacțiunii este mai mare decât costul oricărei reforme (Dr. Victor Iancu este consultant în strategie și transformare de business) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

România cheltuiește anual aproximativ 5,4 Mld de lei pentru a menține în viață companii de stat care, în mai multe cazuri, nici nu își mai desfășoară activitatea pentru care au fost create. Nu vorbim de o criză, vorbim de o hemoragie cronică, auto-perpetuată de trei decenii printr-un singur mecanism: absența consecințelor juridice pentru inacțiune. Petrotrans SA este în faliment din 2007, fără nicio perspectivă de finalizare. SNCFR RA are zero angajați și datorii bugetare de 1,27 Mld de lei. Niciuna dintre aceste situații nu încalcă vreo prevedere legală. Acesta este adevărul incomod pe care dezbaterea politică din această săptămână l-a evitat sistematic: problema nu este ce facem cu companiile profitabile, ci faptul că statul român nu are niciun mecanism legal care să îl oblige să facă ceva cu activele pe care le deține și pe care le distruge prin pasivitate.

 Argumentele populiste ignoră că Hidroelectrica e deja listată și că tocmai de aceea funcționează

Hidroelectrica este listată la Bursa de Valori București din iulie 2023. Nu este o propunere, nu este o intenție, este un fapt consumat. Propunerea din documentul de informare nu are nicio legătură cu listarea companiei: vizează vânzarea, printr-un mecanism ABB, a unui pachet suplimentar de 5–10% din acțiunile pe care statul le deține în prezent, statul rămânând acționar majoritar cu minimum 70%. Este o tranzacție bursieră standard, executabilă în câteva zile, nu o cedare a controlului strategic. Faptul că dezbaterea publică continuă să vorbească despre „listarea” Hidroelectrica spune ceva îngrijorător despre calitatea discursului politic din România; fie criticii nu au citit documentul, fie aleg deliberat un limbaj inexact pentru a mobiliza emoțional un electorat care nu face distincția între listare și vânzarea unui pachet minoritar.
 
Argumentul populist este, în plus, demolat de propriul său exemplu: Hidroelectrica a intrat în insolvență în 2012 tocmai pentru că statul o gestiona fără nicio disciplină corporativă. Redresarea a venit prin restructurare forțată, nu prin bunăvoința statului proprietar. Statutul de companie listată a consolidat această redresare, impunând transparența, auditul independent și protecția acționarilor ca obligații permanente. Întrebarea la care suveraniștii nu răspund rămâne simplă: cum servește mai bine interesul național un stat care deține 70% dintr-o companie transparentă față de unul care deține 80% dintr-una opacă și captivă politic?

Legea 48/2025 există pe hârtie. În realitate, nu obligă pe nimeni să facă nimic. Nota produce un exercițiu de politică de proprietate foarte serios. Separarea statului în 3 roluri distincte (acționar, strateg și disciplinator), matricea de prioritizare bazată pe importanță strategică și nivel de distress economic, și mecanismul de avertizare timpurie pe patru niveluri reprezintă instrumente conceptuale solide, absente din practica anterioară. Problema fundamentală este că tot ce produce acest document rămâne, în forma actuală, un fel de voluntariat ministerial. Legea 48/2025 definește și clasifică, dar nu obligă și nu sancționează inacțiunea. Un Memorandum la nivel de Guvern nu are forța unui act administrativ cu consecințe juridice directe. Reforma structurală a companiilor de stat nu va deveni realitate până când inacțiunea nu îi va costa juridic, instituțional și personal pe cei responsabili de ea. Până atunci, avem un diagnostic excelent, o metodologie credibilă și zero garanții că întregul demers nu va ajunge în același sertar cu planurile de reformă din mandatele anterioare.
 
Calculul costului de oportunitate pe care nimeni nu îl face public
 
România se confruntă cu un deficit structural care presupune simultan reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, iar în acest context, cele 3-8 Mld de lei potențiale din primele 3 tranzacții vizate (ABB Hidroelectrica, ABB Romgaz și IPO CEC Bank) nu sunt neglijabile. Dar adevăratul argument fiscal nu stă în venitul din vânzarea pachetelor, ci în costul continuu și compus al menținerii status quo-ului. Cu pierderile companiilor de stat din ultimii ani s-ar fi putut construi 3-4 spitale regionale. Cu miliardul de lei injectat în CEC Bank numai în 2025 s-ar fi putut finanța programe de sănătate publică pentru sute de mii de români. Niciun ministru de finanțe nu prezintă în fața Parlamentului acest calcul simplu: cât costă, pe an, fiecare companie de stat deficitară raportat la alternativa investirii aceleiași sume în servicii publice reale. Nu pentru că aritmetica ar fi complicată, ci pentru că răspunsul este incomod politic. Momentul în care acest calcul va deveni obligatoriu, public și asumat, atunci reforma companiilor de stat va deveni, în sfârșit, ireversibilă.
 
Piețele internaționale nu sunt impresionate de documente, ci de execuție
 
Din perspectiva investitorilor instituționali și a pieței de capital, nota de informare trimite un semnal pozitiv și destul de rar, anume că statul român este capabil, cel puțin la nivel analitic, să producă o ierarhizare economică a propriului portofoliu, cu responsabili nominalizați și termene asumate. Problema este că piețele nu vor documente, ci execuție. Iar execuția în România are un istoric care temperează orice entuziasm: jaloane PNRR transformate în exerciții formale, planuri de reformă dispărute în comisii interministeriale, angajamente asumate față de Comisia Europeană evaporate după prima schimbare de guvern.
 
România nu a ales niciun model de stat proprietar, iar aceasta este, în sine, o alegere
 
Există, în principal, două modele europene coerente de stat proprietar. Modelul nordic, care presupune pachete minoritare în companii bine conduse, management profesionist independent și extragerea valorii prin dividende și apreciere bursieră. Modelul est-european, vizibil în Polonia și Cehia, care presupune vânzări de pachete minoritare cu presiune de performanță sau exit disciplinat. România nu a ales niciunul. Practic, a ales implicit un al treilea model (cel captiv), în care companiile de stat funcționează ca instrumente de politică clientelară, platforme de angajare politică și receptacule de fonduri publice, fără obiective clare, fără responsabilizare reală și fără consecințe pentru eșec.
 
Documentul Guvernului este primul oficial care încearcă să iasă din acest model cu o metodologie explicită, responsabili nominalizați și o ierarhie de urgențe cu termene ferme. Că este un prim pas și nu o soluție completă, este adevărat. Că este mai bun decât multe altele produse în ultimii douăzeci de ani în materie de politică de proprietate a statului, este la fel de adevărat. Dacă va produce efecte reale nu o decide însă documentul, ci voința politică și stabilitatea guvernamentală din următoarea perioadă.
 
 Dr. Victor Iancu, consultant în strategie și transformare de business (doctor în economie, cu peste 20 de ani de experiență în proiecte de creștere și redesign de model de afaceri în România, Europa și Orientul Mijlociu, fost Partener în EY-Parthenon și KPMG)

Avertisment Dr. Victor Iancu pentru companii: 2026 NU mai este despre creștere. Este despre adaptare și supraviețuire. Cinci direcții strategice pe care trebuie reconstruite business-urile

Cum poate Strategia de Apărare să contribuie la dezvoltarea economică a României

E deficit de soluții? Victor Iancu, partener și lider al departamentului de Strategie la EY România, pentru Aleph Business: Anul 2025 este special din foarte multe puncte de vedere

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…