Agistro–un colţ de lume la porţile Eladei – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

Agistro–un colţ de lume la porţile Eladei

Dincolo de frontieră

Cu cât trec anii, cu atât drumul spre ţinuturile lui Aristotel și Alexandru Macedon devine mai obositor, aşa că-l împart în segmente mai lungi sau mai scurte. Alegerea unui popas se îndrepta spre sudul Bulgariei, cât mai aproape de Kulata/Promachonas. De data aceasta, însă, uitându-mă pe hartă, privirea mi-a căzut pe o mică aşezare din nordul Greciei. Imediat după trecerea frontierei şi plata primei taxe de autostradă, la un semafor se desprinde spre stânga, de-a lungul graniţei, o panglică îngustă de asfalt impecabil, lungă de vreo 10 km. Este drumul spre Agistro, aşa cum apare scris pe plăcile de intrare sau ieşire din localitate, ori Ángistron, denumirea grecească, sub care îl găsim pe Booking.

Îndreptându-mă spre ţinta finală a zilei, un afiş aproape şters îmi atrage atenţia: Hammam! Voi afla mai târziu explicaţia apariţiei cuvântui care, provenit din limba arabă, a fost preluat în turcă, dar şi în alte limbi, inclusiv în română, cu sensul de „baie turcească”. Alesesem acest punct de odihnă cu gândul că de aici voi pleca la prima oră spre acea Eladă la care visasem tot timpul: Grecia cu ţărmuri însorite şi ape ce trec de la turcoazul deschis până la indigoul intens al adâncurilor aproape infinite.

Prima întâlnire cu satul

Rezervarea o făcusem la Boutique Rooms „Paroraia”. Nu ascund că și micul dejun inclus mi-a făcut cu ochiul! „Venim, dormim după un drum relativ lung, apoi plecăm”, m-am gândit şi am rezervat doar o noapte. Mare greşeală! În timpul unei scurte plimbări am descoperit frumuseţea locurilor, curăţenia care mă înconjura, liniştea–una de început de veac–şi, mai presus de toate, ospitalitatea locuitorilor. Câteva case mai vechi, dar şi multe vile cochete, un parc şi un teren de sport se întind pe suprafaţa restrânsă a satului. Iar în mijlocul localităţii, dominând-o, tronează un turn pe creştetul căruia flutură steagul Greciei. Un mic magazin cu de-ale gurii şi alte lucruri necesare traiului de zi cu zi, dar şi o tavernă întregesc imaginea unui sat grecesc tradiţional.

Boutique Rooms „Paroraia” 

Descoperirea cazării de la Boutique Rooms „Paroraia” a fost o revelaţie. Cum am mai spus, mă aşteptam la un simplu popas, o etapă intermediară în lungul drum de acasă spre Kamena Vourla, localitate aflată undeva în mijlocul Greciei continentale. În schimb, am descoperit un colţ de lume deosebit, înconjurat de munţi împăduriţi, unde îţi poţi petrece cu uşurinţă mai multe zile de concediu.

Camerele curate, în care te poţi odihni după oboseala şofatului, peluza cu iarbă tunsă perfect, locul de joacă pentru copii, parcarea în care se aflau doar maşini din România, cochetul bar-restaurant unde, a doua zi, am fost tratat cu un mic dejun pe cinste şi, mai ales, gazda–domnul Giannis Efstathiadis, foarte bun vorbitor de limba engleză, omniprezent şi mereu dispus să-ţi povestească istoria locurilor–întregesc imaginea pe care mi-am făcut-o despre această pensiune.

Printre altele, din discuţia cu domnia sa am aflat multe lucruri interesante despre istoria localităţii, despre apele termale, forturile din timpul Războaielor Mondiale şi traseele turistice din zonă. Iar dacă te depărtezi puţin, aproximativ 45 de kilometri, poţi descoperi peisajele oferite de Lacul Kerkini, cu numeroasele sale colonii de păsări, cu bivolii de apă, dar şi cu tavernele unde poţi încerca multe dintre preparatele tradiţionale ale regiunii.

Poveştile lui Giannis

Este seară târzie. Lumina zilei s-a micşorat, fiind înghiţită aproape complet de înaintarea nopţii. Doar luna încearcă, firav, să se facă văzută. Mă hotărăsc să aflu mai multe despre locul în care am poposit, aşa că îl abordez pe Giannis, rugându-l să-mi spună câteva lucruri despre acest colţ superb din nordul Greciei, fără să-mi închipui măcar, simţind liniştea din jur, câte frământări au marcat timp de secole aceste meleaguri.

Un cătun cu rădăcini bizantine

Agistro este foarte vechi. În memoria locală, primele informaţii datează din perioada anilor 900-918, din timpul Imperiului Bizantin. Turnul din centrul localităţii şi băile termale par să fi fost ridicate în acea perioadă, deşi aceste informaţii trebuie privite cu precauţie. Pe atunci, nu numai că zona făcea parte din Imperiul Bizantin, dar se afla şi la graniţa cu Primul Ţarat Bulgar (681-1018). Bulgarii, conduşi de ţarul Simeon I, au obţinut mai multe victorii împotriva bizantinilor, ajungând ca în anul 923 să asedieze chiar Constantinopolul. Împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul, „omorâtorul de bulgari” (958-1025), a reuşit însă să-i învingă, astfel încât până în anul 1018 toate fortăreţele bulgăreşti s-au predat, fapt care a dus la destrămarea Primului Ţarat Bulgar. Principala bătălie a avut loc la Kleidion, în anul 1014, loc aflat în imediata apropiere a aşezării Agistro. 

„Dar să ne îndreptăm puţin atenţia asupra turnului”, îmi spune Giannis. „Acesta poate fi văzut doar pe dinafară. Încă nu se poate vizita interiorul lui. Am cerut municipalităţii din Sintiki, de care depind 52 de sate, printre care şi Agistro, să facă posibil accesul în vârful turnului, pentru ca turiştii să poată vedea satul şi împrejurimile lui, inclusiv zona de graniţă cu Bulgaria, ţară de care ne despart doar doi-trei kilometri în linie dreaptă. Construit iniţial din lemn şi piatră, în timpul Imperiului Bizantin era folosit ca turn de veghe şi observator. În perioada otomană a devenit închisoare. Pe laturile lui erau spânzuraţi condamnaţii la moarte. Se văd şi acum cârligele folosite în acest scop. Intenţia era clară: oamenii trebuiau să vadă, să se teamă şi să se supună. Mai târziu, turnul a fost supraînălţat pentru a se monta ceasul, altul decât cel care poate fi văzut acum şi care a dispărut la una dintre trecerile bulgarilor prin zonă. Ceasul actual datează din anul 1995.”

Destine frânte şi oameni care au luat-o de la capăt

O altă informaţie îmi atrage atenţia: schimbul de populaţii de după războiul dintre Turcia şi Grecia, desfăşurat între anii 1919-1922. Întâlnisem aceeaşi situaţie şi în frumoasa insulă Ammouliani. Dar mai bine îl las pe Giannis să povestească: „De la războiul dintre Turcia şi Grecia şi până în jurul anului 1940, aşezarea a ajuns să numere aproximativ 2.000 de locuitori; putem spune că era o comunitate mare. Vremuri grele au trăit oamenii din Agistro. Tatăl şi bunicul meu proveneau din Phondos, din Turcia. În timpul schimbului de populaţii, au fost strămutaţi chiar lângă graniţa cu bulgarii, unde localnicii se ocupau în principal cu agricultura şi creşterea animalelor. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o parte dintre locuitorii acestor meleaguri au fost mutaţi lângă Serres. Oamenii şi-au părăsit din nou casele, iar aproape toate satele dimprejur au fost distruse. Mulţi au fugit, mutându-se în Bulgaria sau spre interiorul Greciei. După terminarea războiului, s-au întors în locurile natale. A urmat apoi războiul civil din anii 1946-1949. Cum nesiguranţa părea fără sfârşit, unii dintre locuitori au emigrat în Germania. Dar, aşa cum s-a întâmplat în multe regiuni ale Greciei, între anii 1980 şi 1990 o mare parte dintre ei s-au întors şi, încetul cu încetul, au început să dezvolte turismul local, construind camere de închiriat, pensiuni şi mici hoteluri, deschizând restaurante şi taverne, readucând la viaţă monumente şi locuri istorice sau înfiinţând muzee. Astăzi, după atâtea confruntări şi frământări politice, populaţia aşezării este formată din urmaşii localnicilor născuţi aici, ai refugiaţilor–precum familia mea–dar şi ai vlahilor. Toţi şi-au ridicat locuinţe, astfel încât Agistro număra, prin anii 2000, aproximativ 400 de suflete. Turismul local, atât în Agistro, cât şi în satele din apropiere, s-a dezvoltat datorită frumuseţii peisajului, existenţei apelor termale şi, mai ales, dorinţei locuitorilor de a-şi face cunoscută zona. Băile şi hotelul Hamam–unde temperatura apei este acum de 37°C, înainte fiind de 40°C–se află la doar 500 de metri de Boutique Rooms „Paroraia”.”

Paroraia–„locul de sub munte”

Mai adun câteva informaţii din spusele lui Giannis: „Agistro este un loc foarte liniştit. Munţii, cu o înălţime maximă de 1045 de metri, ne înconjoară, iar apa nu lipseşte. În timpuri străvechi, pe vremea lui Alexandru cel Mare, masivul era denumit „Paroraia”. De aici mi-a venit şi ideea denumirii micului meu hotel, mai ales că tot aşa se numea şi regiunea. „Paroraia” s-ar traduce prin „lângă munte”, sau, într-o accepţiune mai românească, „localitatea de sub munte”. N-am înţeles niciodată de ce vechea denumire a fost schimbată în timpul ocupaţiei otomane în Tsigkeli, în turcă Çengel–„Cârlig”, în traducere românească.”” 

Fortăeaţa Roupel şi ecourile războiului

Dacă te vei hotărî să petreci mai multe zile pe aici, dacă mâncarea tradiţională–cea de oaie, miel sau bivol–îţi captează atenţia, vei descoperi şi cele trei trasee de plimbare prin munţi, sau fortăreaţa Roupel, construită în 1914.

„În timpul Primului Război Mondial, la 25 mai 1916, guvernul regal grec din Atena a permis predarea fortăreţei germanilor şi aliaţilor lor bulgari, ca o contrapondere faţă de forţele Antantei stabilite la Salonic. Trupele germano-bulgare au continuat apoi să ocupe cea mai mare parte a Macedoniei de Est fără rezistenţă. Acest act a dus la izbucnirea unei revolte a ofiţerilor venizelişti din Salonic şi la înfiinţarea Guvernului Provizoriu de Apărare Naţională, sub auspiciile Antantei, în opoziţie cu guvernul oficial de la Atena şi cu regele Constantin I, accentuând aşa-numita „Schismă Naţională”. Fortul a devenit faimos şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când înaintarea armatelor germane pe acel sector de front a fost oprită aici. Fortul Roupel a fost încorporat în celebra Linie Metaxas (un Maginot grecesc), construită pentru a respinge o eventuală invazie germană a Greciei. Între 6 şi 10 aprilie 1941, fortul a rezistat atacului german. 

Deşi raportul de forţe era de aproape şapte la unu în favoarea atacatorilor, soldaţii greci, adăpostiţi în reţeaua de buncăre subterane, au respins val după val atacurile infanteriei şi paraşutiştilor. Germanii au suferit pierderi grele şi au fost obligaţi să se retragă temporar din faţa buncărelor. Fortul Roupel nu a fost cucerit prin luptă. Germanii au ocolit fortificaţiile prin teritoriul Iugoslaviei de atunci şi au capturat oraşul Salonic pe 9 aprilie. Rămânând complet izolat şi încercuit, comandamentul central grec a ordonat încetarea focului, hotărâre primită cu respect de către germani.”

Astăzi, una dintre galeriile fortificaţiei este deschisă vizitatorilor, la fel ca un mic muzeu, un pavilion, observatorul şi memorialul soldaţilor căzuţi la datorie. În galerie, vizitatorul are ocazia să simtă atmosfera bătăliei. Dioramele îi înfăţişează pe luptătorii greci–tunari, subofiţeri, comandanţi sau medici–în toiul confruntărilor. Atenţie însă: fiind vorba despre o zonă militară, vizitarea se face doar la ore fixe şi sub conducerea unor ghizi, soldaţi ai armatei greceşti, iar fotografierea este permisă exclusiv în zonele indicate de aceştia. De aceea, înainte de vizită, este bine să vă informaţi şi să cunoaşteţi regulile și programul de acces.

Lacul Kerkini–o altă faţă a Greciei

Deşi aflat puţin mai departe de Agistro, lacul Kerkini reprezintă un alt obiectiv turistic aparte, diferit de imaginea clasică a Greciei asociate cu plajele şi insulele. Creat artificial în anii ’30 ai secolului trecut, lacul este astăzi una dintre cele mai importante zone umede pentru biodiversitate din Europa. Aici pot fi întâlnite peste 300 de specii de păsări: pelicani creţi, flamingo, stârci, cormorani, dar şi numeroase răpitoare. Plimbările cu bărcile tradiţionale din lemn nu trebuie ratate. Bivolii de apă, care pasc liberi pe malurile lacului, au devenit adevăratele vedete ale zonei, iar din carnea lor se pregătesc mâncăruri foarte apreciate în tavernele locale și chiar în Agistro.

În împrejurimi poţi găsi trasee pentru bicicletă, poţi călări sau participa la excursii de tip „jeep safari”. Pentru cei mai antrenaţi se organizează drumeţii spre Mount Beles, aflat aproape de graniţa cu Bulgaria.

În loc de încheiere

Mă opresc aici. Dacă vă hotărâţi să rămâneţi mai multe zile pe aceste meleaguri, tentaţii şi surprize turistice vă aşteaptă la tot pasul. M-aş bucura dacă v-am deschis apetitul de a descoperi aceste locuri şi, nu uitaţi, Giannis Efstathiadis vă aşteaptă cu braţele deschise, ca pe vechi prieteni, la Boutique Rooms „Paroraia”!

• Mihai Vasile–Turism și alpinism in Cheile Turzii (Anticariat)
• Vasile Mihai, Barbelian Mircea, turism și alpinism în cheile turzii (Cărți vechi)
• Articolele publicistului Mihai Vasile-Sângealb în Jurnalul Bucureștiului

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

Dimensiunea economică și financiară a contractelor în învățâmântul universitar juridic românesc și francez (în colaborare cu Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

„Diaspora românească – rădăcini și orizonturi. Despre locuirea identității, limbaj și apartenență” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”). Elogiu jurnalistului Petru Frăsilă (directorul postului de televiziune M+Tv International)

Teoria Codului Sociogenetic (CSG) – Formalismul fenomenologic & matematic în „Constelații Diamantine” la baza unei colaborări franco – libaneze (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului & Anca Cheaito – jurnalistă libaneză, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Subiect de teză de doctorat. In memoriam Christian Ranucci – foarte probabil, nevionvat, condamnat la moarte și executat în 1976 pentru răpirea și asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla și presupusa sa legătură cu rețeua pedocriminală a lui Jacques Dugué în conexiune cu dosarul de pedocriminalitate Coral. Ironia sorții–Drama lui Jean-Baptiste Rambla–fratele victimei, condamnat la închisoare pe viață pentru femicide în recidivă (asasinatele abominabile ale lui Corinne Beidl și Cintia Lunimbu)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)