Dacă ar fi trăit, cercetătorul inginer Ștefan Manea ar fi împlinit astăzi 82 de ani. Principala sa convingere științifică – pe care a afirmat-o cu putere de-a lungul timpului – a fost aceea că natura este capabilă să ofere soluții la toate problemele, inclusiv și în mod special, la cele de sănătate. Pe temelia acestei convingeri a fondat Hofigal, care a devenit cea mai mare companie de suplimente alimentare cu capital românesc.
Declarație dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu, director de marketing și logistică Hofigal: „Prin Ștefan Manea, cercetarea românească în domeniul plantelor medicinale și aromatice a câștigat enorm. Rezultatele sale de excepție l-au făcut cunoscut pe plan internațional, de unde a ”cules” medalii de aur și aprecieri, dar l-au făcut și foarte iubit de către români, pentru care a avut mereu respect și admirație. Timpul petrecut împreună cu cercetător inginer chimist Ștefan Manea este memorabil! A fost un mentor remarcabil și o personalitate electrizantă, în ciuda bunului-simț și a modestiei proverbiale. Mi-a oferit oportunitatea de a învăța lucruri excepționale despre profesia noastră, despre beneficiile plantelor medicinale, despre modestie, muncă, dar mai ales despre importanța de a împărtăși cunoștințele pe care le ai. Căci cea mai mare preocupare a sa a fost aceea de a oferi educație pentru sănătate, lucru pe care astăzi îl continuăm cu drag și cu mândrie.”
Declarație Cristina Manea, director general Hofigal: „Tata a fost un om cu o capacitate de muncă și sacrificiu ieșite din comun! Hofigal–compania ce valorifică plante din flora excepțională a României pentru a susține sănătatea, starea de bine și vitalitatea – i-a cerut timp și devotament, iar el le-a dăruit pe amândouă, nelimitat! Tata a fost un mare iubitor al ideii de educație pentru sănătate pe care a împletit-o cu misiunea de a realiza produse pentru nevoile de sănătate ale românilor. Aceasta este moștenirea de suflet pe care ne-a lăsat-o! Alături de echipa Hofigal sunt onorată și responsabilă să-i duc mai departe viziunea, îmbogățind portofoliul de produse și continând munca de cercetare, studii clinice și comparative. Brandul Hofigal înseamnă remedii naturale fără toxicitate, unicate în domeniu, de o forță curativă recunoscută de mediul academic național și internațional, dar înseamnă și încrederea consumatorilor români de care ne bucurăm de aproape trei decenii și care ne dă forța pe care o avem astăzi.”
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

