Acasă Psiholog, Sociolog Ce este şi cum funcţionează coachingul? Învăţarea prin coaching!

Ce este şi cum funcţionează coachingul? Învăţarea prin coaching!

Coachingul îl definesc ca procesul de dezvoltare personală, profesională sau organizaţională prin care un coach calificat (care a beneficiat de un fel de formare şi practică în acest sens) asistă în principal prin întrebări un client (coachee) în realizarea unui obiectiv SMART (specific, măsurabil, asumat, realizabil şi delimitat în timp) pentru viitorul său. De obicei, cea mai specifică formă de coaching este coachingul unu-la-unu, dar există, în sport şi în organizaţii şi coachingul de echipă.

Coach-ul nu dă sfaturi, ci pune întrebări şi ascultă. Coach-ul nu oferă ajutor, ci sprijin. Coach-ul lucrează în mod primar cu resursele clientului, nu cu resursele sale.  Coach-ul nu are voie să se focalizeze pe transmiterea de cunoştinţe. Prin asta se deosebeşte de consultanţă şi training. Ocazional, un coach poate să spună o mică povestioară (metaforă) pentru a-l pune pe client pe gânduri, sau să împărtăşească informaţii bazate pe cercetare în ştiinţele socio-umane, dacă acestea sunt relevante în contextul specific al clientului, dar acestea nu sunt şi nu ar trebui să fie focusul.

Coaching-ul nu se concentrează primar pe rezolvarea de probleme, ci pe atingerea de obiective şi doar în anumite cazuri, pe rezolvarea de conflicte. Coach-ul nu are voie să rezolve el însuşi problemele clientului (nu pescuişte), ci să-l sprijine (ghideze) pe client în identificarea propriilor soluţii. Coachingul nu este focusat pe trecut, ci pe viitor. Prin asta, se deosebeşte de psihoterapie. Coachingul este un proces delimitat în timp, contractat clar, cu un început şi un sfârşit stabilit de comun acord între coach şi client.

Coach-ul nu este nevoie să fie un specialist în aria în care se încadrează obiectivul. Cu alte cuvinte, coach-ul nu trebuie să fie inginer ca să ofere coaching unui inginer. Background-ul coach-ului poate să fie în NLP, analiză tranzacţională, psihologie, gândire laterală, psihoterapie, medicină, finanţe, afaceri, psihiatrie, sport, negociere, religie sau în niciuna dintre acestea. Totuşi, un background specific în a lucra cu oamenii este foarte important (deşi nu obligatoriu), pentru că toate aceste domenii antrenează abilităţile necesare unui coach. Luând aceasta în considerare, există coachi care nu au urmat niciun fel de pregătire suplimentară faţă de coaching şi sunt excelenţi coachi şi există (din păcate) coachi care au urmat pregătire în coaching şi într-unul din domeniile enumerate mai sus care nu sunt în stare nici măcar să comunice corespunzător cu oamenii şi ar trebui să facă altceva.

Psihologie versus NLP (Neuro-Linguistic Programming) în România

Există formări oficiale în coaching, în urma căruia cel interesat poate dobândi o cunoaştere sistemică a acestui domeniu, dar (deşi este recomandat) nu este obligatoriu ca un furnizor de coaching să parcurgă această formare pentru a fi un bun coach. La sfârşitul unei formări, coach-ul trebuie să treacă un examen. Cel mai important examen care certifică internaţional calitatea profesională de coach a unui furnizor este organizat de ICF (International Coaching Federation) şi se realizează, de obicei, prin telefon. Formarea şi certificarea sunt procese scumpe, care este de aşteptat să coste între 2500-6000 € pentru o formare de aproximativ 6-9 luni (cu întâlniri de formare de weekend odată la 3-4 săptămâni). Ocazional, se pot organiza formări compacte care durează în jur de 2-3 săptămâni (în fiecare zi de dimineaţă până seara), care pot costa între 1500-3500 de euro . De obicei, ce costă mai puţin reprezintă un surogat neregulamentar.

Există mai multe trepte (stagii) în care se poate studia coachingul: coach individual (poate lucra doar cu clienţii), coach supervizor (poate superviza dezvoltarea altor coachi şi asista traineri în coaching) şi master coach (poate organiza independent formări de coaching recunoscute la nivel internaţional).

În afară de asta, există formări nişate pe un anumit coaching special. De exemplu: life coaching, coaching de afaceri, project coaching, executive coaching (pentru manageri de top), coaching de carieră, coaching financiar, coaching de conflict (a nu se confunda cu medierea), dating coaching, coaching de sănătate, coaching sportiv, coaching de echipă, etc.

O şedinţă cu un coach în România costă de obicei între 20 de euro şi 100 de euro pentru o oră, în funcţie de pregătirea şi experienţa coach-ului respectiv. În afară de asta, există coachi începători (în supervizare sau în formare) care, pentru a câştiga experienţă, oferă servicii de coaching gratuit sau sub 20 de euro. 20 de euro consider că este un prag minim de bun-simţ pentru un coach cu o pregătire minimă şi/sau practică de un an. În străinătate, o şedinţă de coaching costă între 50-500 de euro pentru o oră. Este normal şi de aşteptat ca o şedinţă de coaching să coste mai mult decât o şedinţă de consiliere psihologică, psihoterapie sau psihiatrie.

Un coach nu îşi poate crea o carieră exclusivă în coaching, pentru că nu va avea în mod constant clienţi. Astfel, o practică acumulată de 2-3 ani se poate întinde pe o perioadă de 10 ani. Nu cunosc personal absolut niciun coach în România (şi aici mă refer inclusiv la cei care au 15 ani sau mai mult de experienţă) care să câştige bani exclusiv din coaching.

Învăţarea prin coaching.

Curând se împlinesc 16 ani de când am avut primul meu client în coaching. Era cu aproape cu un decebiu în urmă, înainte să devin membru cofondator al Asociaţiei Române de Coaching şi cu patru ani înainte să devin administrator, promotor şi participant al şcolii de film fondate de Mihnea Columbeanu la sediul Cinemagia. Fără îndoială, pe atunci nu ştiam că ceea ce făceam se numea „coaching”. Nici nu îmi începusem stagiul de practică în NLP.

Piramida învăţarii susţine că o persoană învaţă cel mai bine o tematică sau o metodă atunci când învaţă pe altcineva prin sau pentru acea structură. Premisa de la care porneşte acest proiect, desfăşurat în toamna lui 2004, este aceea că, în 2001 fusesem angajat pe post de redactor pentru rubrica cinematografică a unei reviste locale, fiind ulterior promovat în poziţia de redactor cultural al evenimentelor din Iaşi. În urma succesului obţinut, o elevă mi-a solicitat să o instruiesc în domeniul redactarea cronicilor de film. Mi-am dat seama ulterior că, pe baza pregătirii mele realizate în mare parte pe cont propriu, modelul pe care l-am folosit a fost unul de coaching, chiar dacă nu a fost cadrat ca atare.

Client: M. Proiect asumat pro-bono, ulterior dezvoltat ca proiect de evaluare semestrială în facultate şi la master.

De astăzi public în mai multe părţi, câte două pe săptămână, cum anume a decurs proiectul meu de coaching, pentru că a fost considerat de toată lumea un succes, pe care acum, cu această ocazie îl aniversez, împărtăşindu-l cu tine, cititorul meu.

Introducere explicativă

Am auzit prima dată de M. (clientul) de la o cunoştinţă apropiată. Această cunoştinţă mi-a spus despre M., că ar fi o fată foarte pasionată de filme şi care de asemenea vrea să scrie mai bine despre film. Am luat legătura cu ea în vara 2004. Iniţial, contactul a fost amânat din cauza deplasării clientului potenţial în zona rurală pe perioada vacanţei. Efectiv, prima întâlnire a avut loc în toamnă şi rezultatele acesteia au fost de natură să influenţeze pozitiv aplicarea proiectului acesta, a cărui realizare este o mini-radiografie a derulării acestuia după schema nescrisă pe care am aplicat-o în mod conştient, susţinut şi direcţionat în sensul descris aici.

Ideea de bază: îmbunătăţirea abilităţilor de a evalua şi a studia filmele, ca urmare a dorinţei de cunoaştere din partea clientului.

Motivaţia: Dorinţa de a sprijini clientul pe drumul său către o cultură cinematografică.

Scopul meu: Satisfacţia de a contribui la îndrumarea acelei persoane la acel moment al vieţii şi în acest sens.

Obiectiv asumat de către client: crearea abilităţii de a înţelege şi studia corect un film, prin realizarea de cronici şi analize.

Pregătirea iniţială a coachului: Există o mulţime de cunoştinţe care stau la îndemâna oricui este interesat de a se educa şi a-şi creea o dezvoltare personală în orice sens. Proiectul îşi propune testarea cunoştinţelor studiate în zeci de cărţi de dezvoltare personală şi psihologie şi utilizarea acestora într-un mod cât mai constructiv pentru client, fără să prezume că oricine poate învăţa coaching din cărţi.

Coaching, nu transfer de cunoştinţe

Informaţiile cele mai relevante şi structura pentru studiu se regăseau în materialele pe care i le-am pus la dispoziţie clientului pentru studiu. Scopul meu nu era să fiu un profesor sau un mentor, ci în primul rând un încurajator al clientului în explorarea materialului şi în dezvoltarea abilităţilor. Cunoştinţele se găsesc în cărţi, dar abilităţile se formează prin practică. Aşadar, eu şi clientul am convenit asupra unor obiective intermediare, sarcini, pe care le parcurgeam pentru monitorizare prin întâlniri şi prin comunicare e-mail.

În urma evaluării psiholgice pe baza primei întâlniri, se ia hotărârea de a adopta drept poziţie dominantă una din cele trei stări ale analizei tranzacţionale. Cea mai potrivită am găsit că era aceea de părinte, asta presupunând disponibilitatea candidatului de a juca rolul, conform schemei din AT, de copil. Oferindu-i clientului feed-back pozitiv în mod constant şi oferindu-i accesul deschis la informaţia de care are nevoie să se documenteze (clientului i s-au pus la dispoziţie reviste şi cărţi despre film, istoria cinematografiei şi analiză profesionistă de film), acesta urmează să răspundă necesităţii cognitive de a studia într-o manieră structurată. Deci axul psihologic al dialogului, asumat de la bun început a fost eu-părinte, clientul-copil, dar fără a implica prin aceasta o dominare sau o subordonare.

Obiectivul era atingerea unui nivel de colaborare care să permită demararea unui antrenament cu termene limită şi evaluări riguroase şi direcţionate în sensul dezvoltării personale a clientului, mai ales conferirea încrederii în forţele proprii şi încurajarea aplicând principiile coachingului. Subiectul a fost doar vehiculul pentru a face asta: interpretare de film, studiul istoriei cinematografiei, dezvoltarea culturii generale prin filme, analiză şi cronică de film.

În această activitate de coaching, am insistat pe creearea unei dependenţe tot mai mici a clientului faţă de ajutorul îndrumătorului. Urmărind să ajut clientul să răspundă la următoarele întrebări, am împlinit necesităţile următoarelor niveluri ale piramidei nivelurilor neurologice:

Identitate – Nivelul rolului şi al misiunii Întrebări cheie: Cine ? clientul, prin forţele şi talentele proprii, cu îndrumare din partea coachului. Cuvânt cheie: încurajare.

Valori şi Credinţe – Nivelul motivaţiei şi al permisiunii.

Întrebări cheie: De ce ? Pe ce bază ? Pe baza reflectării propriilor convingeri, respectând şi fiind conştientă de existenţa unor sisteme diferite de referinţă, valori şi principii pentru cei cu care va intra în contact.

Cuvânt cheie: inspiraţie.

Capabilităţi – Nivelul planurilor şi strategiei Întrebări cheie: Cum ? Folosindu-şi intelectul, talentul şi celelalte abilităţi pentru a realiza o bază de pornire spre a se descurca în domeniul ales. Cuvânt cheie : antrenament.

Comportament – Nivelul acţiunilor şi tacticilor Întrebări cheie : Ce ? Deşi în primă fază, clientul a luat postura unei persoane cu posibilităţi reduse de a se descurca şi care se oprea în faţa unor obstacole (de genul jena de a recunoaşte că nu ştie să pună o subtitrare la un film şi nu-l poate înţelege pentru că nu a studiat engleza în şcoală), coachul a insistat pe explicarea unor concepte clare şi a unei comunicări eficiente, astfel încât să sporească gradul de autonomie al clientului în demararea proiectului. Cuvânt cheie : coaching.

Mediu – Nivelul Contextului şi al constrângerilor.

Întrebări cheie: Unde ? Când ?

Mediul a fost unul plin de obstacole. În primul rând, constituţia psihoemeoţională fragilă a clientului a fost un motiv care a impus o grijă excesivă a coachului de a se controla în reacţii şi manifestări astfel încât pe de-o parte, să creeze un mediu confortabil comunicării şi pe de altă parte să creeze o bază pentru o desensibilizare a candidatului la eventuale critici. Părinţii clientului erau veterani şi victime a unei viziuni lipsite de perspective de pe vremea comunismului, iar lupta cea mai importantă a fost creearea unei baze de acţiune, a unei mentalităţi opuse celei a părinţilor. Cuvânt cheie: ghidare.

Mesajele principale transmise clientului au fost:

  • Exişti. Te văd ca cine eşti.
  • Eşti preţioasă prin ceea ce poţi face.
  • Eşti importantă (prin schimbarea pe care o poţi face)
  • Asta este ceea ce-ţi place să faci
  • Poţi realiza ceva, poţi schimba ceva, poţi contribui cu ceva

Învăţarea prin coaching. Evaluarea iniţială

Cele de mai jos sunt doar câteva din întrebările necesare la începerea oricărui proiect. Le recomand cu căldură în coaching şi scrierea proiectelor. Iată cum m-am pregătit eu mental în primul rând, prin răspunsul la întrebările acestea.

Ce rezultate palpabile vor fi create prin proiect?

Un cinefil cu abilităţi riguroase de intepretare, analiză şi sinteză a informaţiei vizuale.

Care sunt potentialele beneficii pentru antrenat (coachee)?

Pe termen lung:

  • Crearea unui set de abilităţi care să pregătească teoretic solicitantul şi să constituie baza pentru formarea abilităţilor practice
  • Transformarea compormantului din cinefag în cinefil
  • Creşterea încrederii în sine
  • Stabilirea unor obiective şi oferirea unor perpective de atingere a acestora.

Pe termen scurt:

  • Antrenarea abilităţilor de a lucra sub termen-limită
  • Direcţionarea culturii cinematografice spre o linie critică, specificată clar de solciitant
  • Accesul la materiale specializate din domeniu

Cât de realiste sunt scopurile pe care vrea sa le atingă?

Sunt realiste, sunt structurate, organizate în timp şi flexibile.

Care sunt riscurile majore pe care proiectul le implica?

Investiţia unor resurse într-o manieră care să dăuneze practic unuia din cei doi colaboratori. Cea mai preţioasă resursă investită e timpul, din punctul de vedere al coachului ca manager de proiect.

Evaluarea obiectivelor.

Procesul de monitorizare, controlare şi rectificare a contextului de acţiune.

Se realizează de către coach, pe măsura demarării proiectului, urmând a viza dimensiunile psihologică, tehnică specifică, formală, şi comportamentală a comunicării. Evaluarea obiectivelor va lua forma unor strategii practice de aplicare aproiectului în funcţie de rezultatele punctuale. Din acest punct de vedere, acest proiect e un fel de studiu de fezabilitate pentru aplicarea unui proiect mult mai ambiţios, de dezvoltare personală şi profesională a candidatului.

Exista resurse si expertiza pentru acest proiect?

Resurse există, la limită, din partea coordonatorului, pe baza motivaţiei şi a scopului, iar cunoştinţele şi materialele sunt puse la dispoziţia clientului pentru documentare. Coachul nu are nevoie să fie un expert în aria filmului, dar are o experienţă suficientă, inclusiv în câmpul muncii, pentru a superviza un asemenea proiect, lucrând anterior atât în recenzie culturală, cât şi în coordonare de proiect.

Coachul are abilitatea critică de a evalua obiectiv performanţa clientului.

Resurse investite de către coach:

  • Abilităţi: comunicare eficientă, răbdare, stăpânire de sine, critică constructivă, îndrumare;
  • Bani (pentru deplasarea cu tramvaiul la locurile de întâlnire);Cunoştinţe teoretice;
  • Energie intelectuală (neuroni);
  • Energie psihică (coordonarea comportamentului spre atingerea unor obiective);
  • Informaţii externe (obţinute din cărţi şi de pe intenet);
  • Material bibliografic şi filmografic reprezentând capital fix degradabil şi valoros, împrumutat;
  • Oportunităţi cheltuite în baza obtinerii unui capital motivaţional ridicat;
  • Timp (pentru întâlniri şi evaluare);
  • Viziune (pentru planificare, strategizare şi evaluare).

Învâţarea prin coaching. Program de întâlniri

În cadrul programului de coaching am stabilit cu clientul o întâlnire, în medie, o dată la două săptămâni. O  asemenea întâlnire are următoarele etape: returnarea materialelor împrumutate (filme, reviste, cărţi, dischete), primirea unora noi, evaluarea paşilor parcurşi de la ultima întâlnire, recomandări din programul de la TV, convenirea asupra temei care urmează, clarificare, feed-back pozitiv, încurajare, stabilirea următoarei întâlniri. Durata medie a unei întâlniri : 30 minute. Locul : de obicei, un parc. Sarcinile coachului: în mare parte, pus întrebări şi ascultare.

Întâlnirea preliminară

S-au stabilit bazele comunicării, clientul s-a arătat foarte dornic de a începe colaborarea. Discuţia iniţială a implicat şi analizarea unor fotografii pe suport de hârtie fotografică din punctul de vedere al calităţii intuite de client. Rezultatele au fost surprinzătoare. Fără a se oferi vreun indiciu sau îndemnare, clientul şi-a dat seama intuitiv de nepriceperea coachului de a realiza cadre fotografice şi a putut să argumenteze tehnic riguros şi cu un limbaj nespecializat afirmaţiile.

Clientul a fost prezentat unui expert în fotografie pentru a lua ulterior legătura cu acesta spre a învăţa tehnici specifice. El primeşte o documentaţie pentru citirea rapidă şi cartea « Limbajul cinematografic » pentru o perioadă de aproximativ o lună şi îşi asumă să le parcurgă. Următoarea întâlnire este stabilită peste două săptămâni.

Celelalte întâlniri

A doua întâlnire. Clientul primeşte o serie de filme de suspans deoarece şi-a manifestat interesul pentru studiul tehnicilor de filmare moderne. Clientul a parcurs parţial materialele oferite spre studiu, aflându-se în graficul convenit şi asumat.

A treia întâlnire. Se convine prima temă, coachul urmărind spiritului de observaţie al clientului. Tema constă în povestirea în scris a unor filme văzute. Discuţiile pornesc de la filme care i-au plăcut clientului.

A patra întâlnire. Clientul nu reuşeşte să realizeze prima temă. Coachul şi clientul cadrează mai clar colaborarea. Se lucrează mult pe partea de valori.

A cincea întâlnire. Clientul vine cu prima temă realizată incomplet şi vine cu o serie de probleme care atestă faptul că acesta a lucrat. Coachul adresează problemele întâmpinate de client şi îi oferă încurajări, deşi calitatea temei era una scăzută. Clientul nu mai stabileşte o nouă temă, asumându-şi aceeaşi temă, la standarde superioare.

A şasea întâlnire. Tema, care presupunea prezentarea şi povestirea, tot scrisă, a unui film văzut din cele aflate pe lista de vizionare, marchează o evoluţie vizibilă şi încurajatoare, îndreptăţită să dea cea următoarea temă, pentru povestirea subiectului unui film, din punctul de vedere al fiecăruia din cele 6 personaje implicate.

A şaptea întâlnire. Clientul foloseşte bine termenii învăţaţi din documentaţia primită şi are talentul de a realiza construcţii reuşite din punct de vedere al efectului frazeologic, în ciuda vocabilarului rudimentar, care începe totuşi să se îmbunătăţească simţitor. Tema următoare este analiza atentă a unui singur film după o serie de vizionări repetate.

A opta întâlnire. Analiza temei nr. 3 confirmă respectarea sugestiilor şi împlineşte obiectivul asumat în comunicare.

A noua întâlnire  şi cea mai lungă, de peste 2 ore. Ultimele două întâlniri  au fost realizate la o distanţă mai mare între ele, din cauza a două amânări succesive. Clientul nu reuşeşte să vadă la TV nici unul din filmele recomandate.

Încurajaţi de rezultatul foarte bun al temei ce presupunea povestirea unui film din punctele de vedere a 6 personaje, convin cea mai dificilă temă de până acum: analiza unui gen cinematografic pe baza unor filme reprezentative pentru genul respectiv. Pentru aceasta se alege genul noir, un subgen al thrillerului, înrudit cu filmul poliţist.

Clientul are la dispoziţie 6 filme pe care deja le-a văzut şi trebuie să le revadă, din care să aleagă 3 şi, cu ajutorul documentaţie bibliografice detaliate pe acest gen (puse la dispoziţie de către coach), să realizeze o conturare a caracteristicilor scoase în evidenţă în fiecare din aceste filme: care sunt tiparele filmului noir, cu exemplificări.

Tema despre filmul noir, care este de fapt evaluarea abilităţlor antrenate îşi stabileşte termenul-limită peste două luni. În această întâlnire, coachul şi clientul discută constrângerile mediului apărute în jurul activităţii de coaching: începea din nou sesiunea la facultate pentru coach, iar pentru M., perioada de evaluări prin teze. Coachul şi clientul convin restricţionarea întâlnirilor la schimbul de materiale şi mutarea spaţiului de desfăşurare al coachingului pe internet, prin e-mail.

În acest scop, această întâlnire, implică depăşirea cadrului de coaching pentru deplasarea în teren la un intenet café, unde coachul ii explică clientului unde si cum sa caute pe internet, unde si cum sa salveze, arhiveze si trimita informatiile de care are nevoie pentru comunicare. Coachul i-a pus la dispoziţie kiturile de instalare ale programelor de care clientul are nevoie pentru desfasurarea activitatilor presupuse de redactarea temelor si a comunicării prin e-mail. Aceasta a fost ultima întâlnire de coaching faţă în faţă. Coachingul ulterior s-a desfăşurat prin e-mail şi a continuat cu rezultate satisfăcătoare de ambele părţi.

Prima dată am intrat în contact cu numele lui Andy Szekely în 2004, prin intermediul cărţii NLP-Calea succesului, apărută în prima ediţie la editura Amaltea. Am descoperit-o într-una din multele şi lungile mele plimbări prin librării. Citind-o, am avut unul din primele mele contacte cu programarea neuro-lingvistică. M-am abonat la site-ul lui, Andy Szekely. Încă de atunci, stilul său m-a cucerit. Propoziţii scurte exprimări la obiect, exemple frumoase, cu multe metafore şi cu umor.

Decizii radicale pentru oameni deştepţi, de Andy Szekely

Într-o bună zi, am luat numărul lui de telefon (pe atunci, îl avea public pe site pentru toată lumea) şi l-am sunat, ca să stabilim o întâlnire în oraş, în toamna lui 2004. Nu mai ţin minte ce i-am zis, dar spre plăcuta mea surprindere, a acceptat. Pe atunci, deja începusem formarea mea în programarea neuro-lingvistică (subiect despre care devenisem tot mai pasionat pornind de la cartea lui Andy) şi care a fost una din pietrele de temelie ale dezvoltării mele personale şi profesionale.

Ceea ce a urmat a fost istorie. Andy mi-a schimbat viaţa prin întâlnirile pe care le-am avut cu el, trainingurile la care l-am avut ca formator, oamenii pe care i-am cunoscut prin medierea lui, cărţile sale şi mai ales prin şansele pe care le-am avut de a-l observa şi a învăţa direct de la el. A fost unul din primele mele modele în coaching, iar proiectul despre care l-am realizat, despre care am început să scriu l-am conceput pornind inclusiv de la cartea sa, NLP-Calea succesului.

La toate acestea, se adaugă bineînţeles, zecile de tehnici şi exerciţii pe care le-am învăţat de la el în nenumăratele workshopuri, traininguri, formări şi discursuri ale lui la care am participat, foarte adesea la nişte preţuri incredibil de mici raportat la valoarea celor pe care le-am învăţat. Întotdeauna, de la (dis)cursurile lui Andy, am plecat cu ceva care pot folosi imediat şi din care pot să recuperez în câteva luni investiţia făcută în acel eveniment de dezvoltare personală. La acestea, se adaugă, binînţeles şi multele întâlniri în oraş, în care Andy mi-a oferit cu generozitate coaching şi mentoring fără măcar să îmi dau seama pe loc, în momente din viaţa mea în care aveam dubii, conflicte sau probleme interioare.

De la Andy am învăţat în mod deosebit abordarea pragmatică în coaching. Deşi am început să practic şi să studiez coachingul înainte să îl cunosc pe Andy, îmi place să cred că am preluat de la el, în comunicarea cu clienţii mei, coachingul conversaţional. Este vorba despre un stil aparte, pe care nu aş reuşi să îl definesc, dar în legătură cu care am avut o confirmare foarte amuzantă.

Eram prin 2010 la o întâlnire de practică în peer coaching. Eu am lucrat 10 minute cu un client pe o problemă reală, într-un cerc de coachi. La sfârşit, fiecare coach a dat feed-forward. Una din participante, coach acreditat, a spus: „mi-a plăcut foarte mult cum ai folosit tehnica X, apoi tehnica Y, se vede că ai studiat coachingul!”. Eu am zâmbit politicos şi am zis „Mulţumesc!”. Eu habar n-aveam despre tehnicile pomenite de ea. Eu pur şi simplu mi-am folosit intuiţia în a pune nişte întrebări care mi s-au părut potrivite. Am scris mai multe despre cum privesc eu coachingul aici şi aici. Cred că foarte mult în coaching nu stă în a-ţi gravita prin cap un sac de tehnici învăţate din cărţi, ci în a fi atent la client, iar asta am învăţat-o inclusiv şi mai ales de la Andy, din cum l-am observat în timp că a lucrat cu mine şi că a lucrat cu alţii.

A propos de coaching – arta de a pune întrebări – un alt lucru pe care îmi place să cred că l-am învăţat din interacţiunea cu Andy, deşi nu ştiu dacă a fost chiar modelare (cel puţin, nu conştient). Eu pe la traininguri, workshopuri, formări, conferinţe, mă fac repede cunoscut prin „acela care pune întrebări”. Ţin minte că la un moment dat, un profesor la master mi-a spus, când ceasul se apropia de 9 seara: „Sper că îţi dai seama că toată lumea o să te urască pentru că va trebui să stăm mai mult ca să-ţi răspund la întrebare”. Întrebările fiecăruia vorbesc mult despre cel ce le pune.

Ei bine, acesta sunt eu, şi nu renunţ la întrebările mele. Nu pentru că am ceva de demonstrat sau că vreau să pun vorbitorii în dificultate. Chiar vreau să ştiu răspunsurile la întrebările mele, iar de obicei le obţin, într-un fel sau altul. Sunt mulţi traineri şi vorbitori în public care se simt puşi în dificultate de întrebările mele, iar asta e regretabil, mai ales pentru ei, pentru că dacă se întâmplă o dată, a doua oară nu am să mai calc pe la (dis)cursurile lor. Tocmai pentru că am participat la multe zeci de evenimente de învăţare, precum şi forme de învăţare, am un standard ridicat şi exigenţe mari în privinţa furnizorilor de training.

Andy a ştiut întotdeauna cum să folosească o întrebare de mea: fie o folosea ca pe un prilej de a explica ceva, fie o reformula (şi astfel mă învăţa pe mine şi pe ceilalţi participanţă care era de fapt întrebarea bună care trebuia pusă), fie o recadra şi dirija energia întrebării spre a fi de folos întregului grup, chiar dacă asta însemna uneori: „vorbim în pauză sau la sfârşit”. Asta mi se pare foarte util, pentru că pe de-o parte, am învăţat mai bine cum să pun întrebări, când să pun întrebări şi, atunci când eu însumi ţineam workshopuri, cum să răspund eu ca formator la întrebări. În concluzie, Andy este un om care formează abilităţi şi care demonstrează ceea ce spune în fiecare clipă a vieţii sale.

Desigur, nu spun că sunt mereu de acord cu Andy. Nu spun că Andy este perfect. Dar este, fără îndoială, unul din cele mai bune modele pe care un tânăr le poate avea şi de aceea recomand tuturor să beneficieze în orice fel poate de experienţa întâlnirii cu el. Un bun început, cum a fost şi pentru mine, este să-l citeşti (pe blogul lui şi în cărţile lui), să-l asculţi (prin audiobookurile lui) şi să-l vezi (pe canalul său de YouTube). Găseşti aici mai multe din ceea ce are de oferit Andy aici.

Evaluarea finală a proiectului

Desfăşurarea

Acum 16 ani am demarat primul meu proiect de coaching faţă în faţă, cu un client care avea ca obiectiv formarea abilităţilor scrise de analiză şi recenzie a filmului pe fundalul dezvoltării unei culturi cinematografice. Coachingul a constat pentru mine în aplicarea tehnicilor şi cunoştinţelor deprinse din zeci de cărţi despre dezvoltare personală, psihologie, comunicare. Scopul meu, dincolo de antrenamentul propriu-zis al abilităţilor la care aspira clientul, era de a încuraja şi a canaliza un proces de creştere a încrederii în propriile abilităţi şi de a oferi un feed-back pozitiv.

Rezumarea aspectelor către care proiectul converge.

Clientul şi-a propus dezvoltarea abilităţilor de a înţelege, analiza şi interpreta arta filmului. Coachul şi-a propus ca clientul să îşi formeze o încredere justificată în propriile abilităţi, să îşi formeze o atitudine pozitivă susţinută prin realizări conştiente, pas cu pas, cu privire la antrenarea acestui hobby (filmele). Evaluarea măsurii îndeplinirii obiectivelor clientului se face prin tema finală. Evaluarea măsurii îndeplinirii obiectivelor coachului se face prin monitorizarea atentă a limbajului non-verbal şi para-verbal al clientului, precum şi prin atenţia la atitudinea pe care clientul o are în procesul de învăţare şi antrenament.

Determinarea rezultatelor.

Rezultatele sunt elemente prin care putem determina impactul proiectului asupra beneficiarului. Evaluarea acestora se va face pe baza lucrării finale de examinare, în formă tehnoredactată, predată în formă electronică, conform rigorilor cerinţei (realizarea unei prezentări a genului noir prin expunerea caracteristicilor importante rezultate din anumite filme). Deşi lucrarea nu se ridică la nivelul standardelor cerute, este peste medie şi ca atare, justifică eforturile de a continua activitatea începută prin acest proiect, într-un altul.

 Determinarea indicatorilor de performanta.

Indicatorii de performanţă sunt corectitudinea în raport cu următoarele sisteme de referinţă: cerinţa temei finale de evaluare, normele de exprimare adecvată (evaluarea dobândirii unui limbaj adecvat domeniului), normele ortografice, ortoepice şi de punctuaţie, normele de tehnoredactare, şi ele ne permit sa masuram stadiul în care ne aflam în raport cu rezultatele care trebuie obtinute.

Determinarea standardelor de performanta.

Ne indica valorile pe care ar trebui sa le atinga indicatorii. Se realizează pe baza normelor existente parţial în materialul bibliografic şi parţial menţionate în comunicare verbală directă.

Determinarea timpului necesar.

Intervalul de timp necesar pentru atingerea unui obiectiv se masoara în raport cu data de la care a început implementarea proiectului.

Beneficii obţinute de client:

  • obţinerea de cunoştinţe teoretice despre arta şi analiza filmului;
  • formarea abilităţii de a analiza critic un film ;
  • antrenarea abilităţii de a privi aceeaşi poveste din mai multe perspective;
  • antrenarea abilităţilor de formulare şi argumentare obiectivă a unor păreri proprii;
  • sinteză şi analiză, prin urmărirea tiparelor cuprinse într-un subgen cinematografic;
  • încredere în propriile abilităţi formate;

Beneficii obţinute de coach

  • Antrenarea abilităţilor de coaching;
  • Energie intelectuală (creeare de sinapse);
  • Experienţă capitalizabilă din punctul de vedere al cantităţii informaţiilor de calitate cu caraceter şi rol educativ;
  • Fixarea cunoştinţelor teoretice, îmbunătăţirea cunoştinţelor despre film prin exerciţiul de a evalua critic gândirea critică a unui client.

    Bibliogafie

    • Dilts, RobertFrom coach to awakener, Meta Publications, 2003, California, SUA
    • Grosu, DanCurs on-line de managementul proiectelor educaţionale, Academia Online, Bucureşti, 2004 (Academia Online)
    • Pease, Allan & Garner, AlanLimbajul vorbirii: Arta conversaţiei, Editura Polimark, Bucureşti, 1998
    • Prutianu, ŞtefanManual de comunicare şi negociere în afaceri, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, 2004
    • Tracy, Brian – Dezvoltare personală, Editura Polirom, Iaşi, 2003
    • Szekely, Andy – NLP: Calea Succesului., Editura Aamltea, Bucureşti, 2002.
    • C. Joseph, O’Connorș & Andrea, Lages – Coaching with NLP. How to Be a Master Coach – a apărut şi în română la Curtea Veche sub titlul „Coaching cu NLP. Cum să fii un coach de succes“
    • Alain Cardon – Coaching şi leadership în procesele de tranziţie

Am mai găsit două liste de cărţi pe coaching pe care să le citesc: la Asociaţia Română de Coaching şi la Cariere.

Sincer, nu sunt atât de entuziasmat la ideea de a citi despre coaching. Dar o formare în coaching, urmată de o acreditare internaţională ICF (International Coaching Federation) tot vreau să fac la un moment dat. Ar fi fain să învăţ coaching la modul profesionist. Mi-ar place foarte mult să lucrez coaching pe Skype cu clienţi internaţionali, la un tarif rezonabil pentru un începător (de 30-40 € pe oră), doar că aici intervine o lacună de-a mea: încă nu am înţeles cum anume coachingul pe Skype poate funcţiona în absenţa unei prezenţe fizice non-verbale complete, deşi ştiu că mulţi coachi o fac cu succes, la fel şi coachingul prin telefon – eu nu am experimentat niciodată aşa ceva, deci nu înţeleg cum poate funcţiona. Ah, şi încă o chestie – eu nu cred în coachingul de grup sau, mai pompos intitulat, „coaching de echipe”. Dacă se extinde vreodată lista artelor, cred cu tărie că ar trebui să fie inclus şi coachingul pe acolo. Oricum, pentru începători, cărţile de sus sunt tocmai excelente.

Notă. Prima parte a acestui articol este o versiune inițială a capitolului 25, „Ce este și cum funcționează coachingul” din cartea „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelență”, descrisă aici.

Celelalte părți ale acestui articol pot fi citite integral, în ordine și actualizat mai jos, pe blogurile în limba română ale autorului:

Marcus – Victor Grant (Consultant & trainer in communication strategy and human resources), consilier în carieră (Global Career Development Facilitator), analist grafolog, critic literar-artistic, cofondator al Asociaţiei Române de Coaching (ARC)