




OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) vă stă la dispoziție 24h/24h, 7z/7z.
Pentru orice problemă legata de justiția franceză ne puteți contacta pe site-ul organizației

Pentru a ne iniția în conținutul și sensul esențial al acestei noțiuni este necesar a pătrunde determinarea intrinsecă a conceptului ca atare și a atributelor sale colaterale. Invidia este o partcularitate a trăsăturilor de caracter aflat în permanentă transformare, concretizat circumstanțial de o etapă evolutivă a devenirii lui la rând cu alte multe particularități proprii ființei umane. Ea îl plasează pe om într-o dimensiune raportuală față de sine dar și față de semenii din preajmă ca atitudine morală și etică, depinzând în totalitate de orgoliile individuale determinate în de demos– demnitatea umană. Raportată la sine invidia este o certificare a acestei demnități, care îl face pe om, Om, dar care nu se supune schimbării așa cum nu poate fi supus schimbării demos/demnitatea, adică însăși intrinsecul/esența bazală a finței umane. Deci la acest nivel, în această ipostază invidia este sinonimă cu demnitatea. În atare stare ea capătă o semnificație morală și etică neimportantă, pentru că asemenea demnității rămâne fidelă sieși si sine-lui ființial, fără careva influențe exterioare asupra altor oameni, inclusiv fără a provoca incoveniente sediului său.
- Diferența dintre invidie și gelozie. În timp ce invidia își dorește ceea ce are altcineva (bunuri, calități, poziție), gelozia se referă la teama de a nu pierde ceva ce consideri deja al tău (cum ar fi o relație sau o afecțiune).
- Mecanism psihologic. Psihologic vorbind, ea apare ca o comparație socială nefavorabilă. În loc să ne concentrăm pe propria evoluție, ne raportăm la succesul altora, ceea ce generează frustrare.
- Efecte asupra stării de bine. Cronicizarea invidiei duce la nefericire, anxietate și relații interumane deteriorate. Poate naște comportamente toxice, precum bârfa sau denigrarea, pentru a-l inferioriza pe celălalt.
- Rolul constructiv (pizma pozitivă). Uneori, invidia poate funcționa ca o oglindă. În loc să provoace resentimente, ne poate arăta ce ne dorim cu adevărat de la viață, transformându-se într-o ambiție de a munci mai mult și de a ne autodepăși.
Prin urmare, invidia fiind o certificare a eu-lui ființei umane, este un atribut normal și necesar indvidului, adică este o stare de normalitate ființială de habitat suficient sieși pentru om. În același timp din punct de vedere etic-moral, invidia se comportă în exteririor în raport cu prestația altor oameni cu totul în alt mod; orgolios, individualist, egoist și neloial. Este de înțeles acest lucru odată ce ea nu este antipodul demnității omului, ci dimpotrivă o completează și fortifică. S-ar părea, că dacă invidia se comportă în acest fel față de alți oameni ea poate fi considerată drept un viciu. Ea poate fi numită astfel numai condiționat, pentru că se supune aceleași condiții care o face relativă în raport cu aceasta, în esență ea rămănând, de fapt, o stare de normalitate, adică un atribut necesar, folositor ființei umane în activitatea sa cât ar părea de paradoxal. Demnitatea umană îl impune pe om să se afirme ca atare din toate punctele de vedere prin particularitatea sa individuală, care servește drept stimulator în vederea afirmării și atingerii unor performanțe mai superioare în viață în raport cu propriile necesități, precum și în raport cu performanțele celorlalți oameni.
Invidia deci, în esență este o diferențiere a propriilor capacități și propriilor capabilități statutare inferioare trăite psihoemoțional vrute prin afimare a fi asemenea sau mai superioare capabilităilor avute de către alți oameni. Și atunci putem numi oare o astfel de tendnță-orgoliu drept fraudă, adică drept viciu? Cum poate omul atinge aceste performanțe râvnite decât numai printr-o neânduplecată exagerare a capacităților sale individuale, care se îngemănează sinonimic cu însăși orgoliul omului de afirmare a demnutății și de confirmare a invidiei, de fapt, ca necesitate intrinsecă pentru atingerea desăvârșirii dorite.
Prin urmare, astfel, invidia nu mai este viciu, ci o mijlocire pentru atingerea unui scop. În acest fel se naște întrebarea, dar atunci ce este viciul? O stare de normalite se transformă în viciu atunci când în consecință se finalizează cu o acțiune potrivnică sieși, implicit potrivnică finței înăși purtătoare. Altfel spus ea devne viciu când împedică desfășurarea exagerării neânduplecate a orgoliilr individuale dincolo de limitile când ea singură devine nocivă sieși implicit sediului ei-omul.
De aceea viciul este o relativitate evolutivă care se autocondiționează și se autoconsumă, adică se autodetermină etapizat de la concret la concret, trecând prin toate fazele legii neânduplecate a exagerării. Atunci când exagerarea nu poate fi controlată normalitatea se transformă în viciu irațional, iar atunci când ea este ținută sub control, starea de normalitate se transformă în viciu rațional, adică satisface o medie, ce suficientizează însăși controlul exagerării. Altfel spus atunci când viciul se autocontrolează fără ași face sieși rău și altor oameni, adică fără a exagera el se numește viciu rațional, iar atunci când nu se autocontrolează și exagerează întrecând măsura se numește viciu irațional. Așadar, viciului rațional îi corespude o invidie rațională cu o capacitate eficientă de autocritică a omului, iar viciului irațional îi corespunde o invidie irațională cu o capacitate slabită sau lipsită de ea. Prin urmare invidia rațională este proprie unui om rațional cu un intelect puternic, iar cea irațională este proprie unui om irațional cu intelect slab. Invidia și rațiunea umană se autcondiționează reciproc în măsura asigurată de gradul desăvârșirii intelectului omului în ansamblul lui. Iar acesta depide de performanța atinsă de dezvoltarea individului la un moment dat al evoluției sale.
- Invidia (Pizma). Gelozia și supărarea pe fericirea, succesul sau bunurile altuia.
- Mândria. Considerată cel mai grav dintre toate, fiind definită ca un egoism extrem și punerea propriei persoane deasupra tuturor, inclusiv a lui Dumnezeu.
- Mânia. Dorința necontrolată de răzbunare sau resentimentele profunde care duc la pierderea controlului și la acte de violență.
- Lenea (Acedia). Starea de apatie, nepăsare și lipsa de interes pentru viața spirituală sau pentru îndeplinirea responsabilităților.
- Lăcomia (Îmbuibarea). Consumul excesiv și irațional de hrană sau băutură.
- Avariția (Iubirea de arginți/Zgârcenia). Atașamentul bolnăvicios față de bani și bunuri materiale, dorința oarbă de înavuțire.
- Desfrânarea (Luxuria). Poftele trupești necontrolate și pervertirea intimității.
Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova. În 1972 a absolvit Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporane; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.
Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).
Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris, Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)
Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef și director al publicației)
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…































