Acasă Opinii Entuziasmul și foamea din presă! (Corespondență de la prof. univ. asoc. Pompiliu...

Entuziasmul și foamea din presă! (Corespondență de la prof. univ. asoc. Pompiliu Comșa, directorul ziarului Realitatea)

Avem un virus care nu va dispărea niciodată, indiferent cât vom sta în casă. Îl vom lua peste 10 ani când vom iesi afară.
Virusul nu moare de foame.
El poate trai inclusiv sub forma de spori și apare chiar peste milioane de ani.
Așa nu au dispărut nici HIV, nici altele.
Conform datelor OMS – de gripă sezonieră au murit de sute de ori mai mulți de la începutul anului. Pe mine personal mă doare altceva. Să vă zic.
  
Niciun politician, dar absolut niciunul, nici măcar cei care provin din presă, nu a mișcat un deget pentru jurnaliștii din România.
Se votează privilegii pe bandă rulantă pentru niște troglodiți politici care ajung în Parlament sau în alte funcții cheie.
Se acordă facilități pentru cei care au lucrat în servicii, justiție, armată sau poliție, dar pentru jurnaliști nu se face nimic, deși se spune că presa este a patra putere în stat.
Sigur, în mare parte, este și vina presei, extrem de divizată, care nu este reprezentată profesional de nicio organizație profesională serioasă.
Clubul Român de Presă, nici nu știu dacă mai există, a fost o glumă sinistră, care nu a făcut nimic pentru breaslă. UZPR trebuie să-și arate deschiderea către timpul breslei. Și nu doar declarative, în reviste frumos colorate.
Cum despre relația presei cu propria conștiință se pot scrie tomuri întregi.
De altfel substratul rândurilor mele se vor un apel la unitatea tuturor jurnaliștilor.
Unitate, conlucrare și profesionalism.
Odată cu pierderea publicității, care a trecut spre platformele non-jurnalistice, publicațiile au intrat în picaj,
Este un fenomen care continuă de mulți ani și există o dezbatere intensă, în toate statele occidentale, referitoare la oportunitatea de a finanța presa din bani publici, dat fiind faptul că mass-media nu au decât o cale de a rămâne credibile:imparțialitatea.
Nu mai bateți câmpii precum că presa locală recâștigă terenul pierdut. Este o minciună sfruntată. Jurnaliștii nu sunt apărați de nimeni, nici atunci când sunt dați în judecată de penalii despre care scriu, nici atunci când sunt amenințați, nici când sunt obligați să suporte abuzurile angajatorilor, sau sunt concediați prin SMS.
Despre drepturile și perspectivele lor nu s-a scris niciodată, ci doar despre obligațiile lor. Deși s-au elaborat zeci de studii care atestă că meseria de jurnalist este una rea, stresantă, nimeni nu a avut niciun moment de compasiune pentru jurnaliștii de la care află, zilnic, fărădelegile care se întâmplă în jurul lor.
Lucrez de mai bine de 45 de ani în presă și am pierdut prea mulți colegi.
Nu au migrat spre alte domenii, ci s-au dus la cer.
Au murit, prematur, din cauza unor afecțiuni grave, cauzate de epuizare. Au murit pentru că statul român, prin reprezentanții săi, nu are niciun respect pentru jurnaliști și nu a făcut nimic pentru ei. Și vă dau doar un exemplu, poate cel mai flagrant, de indiferență mizerabilă.
Pentru un fost coleg de la ,,Curentul,, s-a făcut chetă pentru înmormântare.
Era bolnav și nu îl mai angaja nimeni.
Vânduse tot pentru tratament și dormea pe la prieteni.
În 1989 și-a pierdut, parțial, auzul din cauza unui glonț. Trăgătorul, probabil, trăiește și poate chiar bine. Sorin s-a stins înainte să împlinească o vârstă rotundă. Statul român poate sta, însă, liniștit, la cum merg lucrurile acum și la cât de strâmtorată este presa, puțini dintre cei care au intrat, și rămas, în presă, după 1989, vor apuca vârsta de pensionare. 
  
Am trecut și eu prin asta. Au fost alte vremuri, alți oameni, altă pregătire, alte coaie. Acum totul este atât de facil și consumist încât nu mai poți discerne cu aceeași ușurință care informație e de calitate și care nu, pentru că lumea s-a polarizat în funcție de simpatii, de modă și preferințe fără argument. Nu de puține ori am auzit afirmații de genul că „la ce mai trebuie ziare, când ai facebook?”.
E frumoasă invenția asta, dar parcă prea mulți au abuzat-o din toate pozițiile, făcându-se formatori de opinii nedigerate, ca să nu conțină și o doză mare de diluant mental. Spun asta pentru că nu orice informație e o știre și nu orice comentator sau „analist” de pe facebook face o afirmație după ce a verificat-o în prealabil.
Susțin presa scrisă – dar plătită! – indiferent că e pe hârtie tipărită sau pe net, pentru că banul cheltuit responsabilizează. O informație pe care nu ai dat niciun leu, face exact cât ai cheltuit pe ea, adică zero.
La fel de bine poate fi o petardă sau o intoxicație „la copcă”. 
  
Și cu toate acestea este înfiorătoare dinamica aglutinării informațiilor moca. Numărul cititorilor de pe net care înghit căcat este uriaș, iar căcatul amplificat de ei cunoaște dimensiuni astronomice.
Căcat înghițim, căcat cultivăm și tot căcat lăsăm în urmă.
Apoi ne mirăm că avem o viață de ciocolată și nu mai știm pe cine să dăm vina.
N-ar fi rău să schimbăm asta, cumpărând un ziar, bine documentat, de la chioșc.
Sau dând click pe un site care să nu facă vreun compromis asupra calității informațiilor. Dar există site-uri din astea?
De-a lungul ultimilor 30 de ani, am fost scuipat, înjurat, amenințat, am luat-o în freză și de la șefi, ars la salariu, târât prin instanțe, fugărit prin șanțuri sau peste garduri, printre vii și morți, prin gunoaie dar și palate cu baluri de cristal și multe altele, dar toate supărările mele dispăreau de fiecare dată când mă întâlneam cu un necunoscut care îmi zicea că mi-a citit textul din ziar. Acum e altfel.
E un preaplin de „ziariști” facebook, care nu au riscat niciodată nimic, dar uite că își dau cu părerea, ba mai fac și strategii electorale. Ce vremuri… 
  
Nimic nu este gratis pe lumea asta şi nici nu a fost vreodată.
Faptul că banii vin de la cititor sau din publicitate ar trebui să schimbe datele problemei, dar adevărul este că important este cum sunt investiți banii care intră într-o publicație, iar asta până la urmă o decide sau nu consumatorul, iar consumatorul este bombardat de informație la ora actuală şi nu mai digeră ştirile şi opiniile banale a fost educat, cum de cine ?
De presă (!), să nu mai reacționeze decât la “senzațional”, “fantastic”, “nemaivăzut”, etc. Iar ea, presa, cum a ajuns la asta ?
Simplu! A speculat ceea ce au dezvăluit studiile asupra creierului uman. 
  
Suntem victimele a ceea ce suntem de fapt, un produs imperfect al unui presupus Creator perfect. Ziarul cumpărat de la chioşc nu garantează deloc corectitudinea şi imparțialitatea informației într-o epocă ce pune accentul tot mai mult să transforme orice într-un produs vandabil. Îți dau un singur exemplu: pretinde unui cocalar, care a bătut ulițele satului în aburii alcoolului, să asculte şi altceva în afara manelelor urlate din boxe sau căştile dispozitivelor de reprodus muzică, pune-l pe ăla să citească un ziar sau să îi explici un subiect social.
Cifrele de analfabeți funcționali, cu HIS (Handicap Intelectual Sever), vorba prietenului  prof. univ. dr. Thomas Csinta, îți va explica de ce un blog serios sau o pagină de Facebook a unei publicații profesioniste 100% nu are suficienți cititori şi prea puțini dintre aceştia sunt dispuşi să plătească accesul.
Şi cu asta închei: sunt genul de cititor care ar fi dispus să plătească pentru conținutul “exclusivist” însă dacă pentru un Financial Times (este publicația pe care o folosesc ca referință şi termen de comparație în analizele mele fără ca să preiau de bun 100% tot ce este acolo) poți cumpăra de oriunde de pe glob accesul online, la GSP.ro de exemplu sunt probleme de ani de zile.
Românii se laudă că sunt cei mai buni IT-şti din lume, deşi gurile rele spun că indienii şi chinezii sunt campioni, foarte ieftini (ceea ce nu e deloc cazul românilor) dar cu standarde calitative foarte înalte, dar nu reuşesc să rezolve probleme vitale pentru clienții lor.
În Franța, am rămas surprinsa să văd eternul Le Figaro,  sau chiar altele (Le Parisien, Le Monde), zilnic având cca 40 de pagini, 40 de pagini de conținut pe bune, reclamele aproape că nici nu erau…
Păi, să vezi aşa ceva şi la publicațiile româneşti.
În UK publicațiile care găzduiesc publicitate sunt “gratuite”.
Toate celelalte, au publicitatea în funcție de costul ziarului/revistei pe care o cumperi. Sigur, ar mai fi multe de spus sau de scris,dar mă opresc aici. Deja sughiț, semn că ai mei confrați, ca de obicei, mă bagă în seamă.
Articolul precedent2% din 5%. E mult, e putin?
Articolul următorProtejat: Dezechilibre religioase și ideologice. Atentate extremiste în numele religiei. Lumpen-teroristul, teroristul modern, contemporan (Subiect de teză de doctorat în MAss – Matematici Aplicate în științe sociale – cu fonduri europene)
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf