1.jpg)
În condiţiile în care se ajunge ca, într-o ţară, o parte din vârfurile ierarhiei sociale, să îşi facă legi speciale (precum cele pentru pensii, pentru salarii etc.), pentru propriul interes, în dauna marii majorităţi a populaţiei, într-o asemenea ţară ierarhia socială de vârf s-a transformat într-o oligarhie discreţionară. La noi s-a şi uitat că ierarhia socială trebuie să fie stabilită numai după criteriile cinstei şi ale valorii meritului personal, bazat pe muncă. Circumstanţele sunt cu adevărat agravante într-o ţară în condiţiile in care ierarhia socială de vârf s-a transformat într-o oligarhie discreţionară prin săvârşirea, de către aceasta, cu bună ştiinţă şi pentru propriul interes, a unor manipulări legislative, a emiterii unor legi discriminatorii, predilecte, a unor delicte legislative, promovate chiar de către cei care sunt investiţi prin lege cu înfăptuirea justiţiei sociale.
Prin toate aceste aşa-zise „legi speciale”, cei care sunt investiţi prin lege cu înfăptuirea justiţiei sociale şi care beneficiază de pensii pe cât de exorbitante, pe atât de nemeritate, produc o vătămare întregii societăţi prin faptul că fiecare salariat şi fiecare pensionar suportă o parte din pensiile paradoxale, absurde ale acestora. Acordarea oricăror venituri fără aplicarea unei reale justiţii drepte, şi a unor autentice principii de echitate fiscală şi socială, nu sunt decât nişte tâlhării. S-a ajuns în situaţia ca cei mici să sufere prea mult din cauza ilegalităţilor săvârşite de cei mari, ca mizeria celor săraci să nu fie cauzată atât de mult de legile naturii, cât de instituţiile statului. Aceşti profitori, care s-au situat mai presus de lege, care şi-au stabilit venituri exorbitante, nu conştientizează un adevăr cu o valoare axiomatică: cei care îi jefuiesc pe cei mulţi şi săraci, nu vor putea fi salvaţi de furia acestora. Abraham Lincoln a ţinut să atragă atenţia că „Puteţi înşela o vreme întregul popor; puteţi înşela mereu o parte a lui, dar nu puteţi înşela, tot timpul, tot poporul!”.
Trăim efectiv într-o ipocrizie a clicii politico-parlamentară-guvernamentală exercitată printr-un mecanism ingenios cu ajutorul căruia, în numele interesului naţional, dar făcând legi în interes propriu fraudulos, politicienii, parlamentarii şi guvernanţii obţin maximum de venituri personale. Observăm că iubirea de câştig întunecă şi mintea celor inteligenţi şi că majoritatea politicienilor noştri în loc să se pună ei în slujba poporului, pun poporul în slujba lor. Tot omul constată că, în România, „Politica înseamnă cârmuirea treburilor obşteşti în folosul persoanelor particulare” (Ambrose Bierce, 1842-1913, dicţionarul diavolului, 1911), că „Partidele noastre politice s-au înţeles a vorbi unele de altele şi a tăcea numai cu privire la Ţară” (Nicole Iorga)şi că „Schimbare politică. Alţi ciobani, alţi câini, aceleaşi oi” (Valeriu Butulescu – Frunze fără ram).
Viitorul unei ţări nu poate fi decât sumbru în condiţiile în care: 1) politicieni de ocară au ajuns să conducă în ţară, şi 2) cei incompetenţi şi nedrepţi judecă, conduc şi fac legi pentru propriul interes fraudulos. În adevăr că „Politica nu se face cu sfinţii, dar dacă oamenii politici îl iau ca model pe Iuda, vai de ţara în care se face politica acestuia!” (Victor Duţă), ţară în care cei mai mulţi ajung tot mai săraci, şi nu din vina lor, în timp ce ierarhia socială de vârf devine tot mai bogată, şi nu datorită calităţilor proprii. Dispreţul populaţiei faţă de politicieni, parlamentari şi guvernanţi a fost şi este cauzat şi de faptul că „Politicienii vând zilnic iluzii… Este pâinea pe care ne-o oferă pentru a ne împiedica să vedem cât de amărâtă este viaţa noastră” (Victor Duţă), şi că „Ţara întreagă aşteaptă să se facă ceva nou şi politicienii discută despre lucrurile pe care le-au făcut, şi le-au făcut rău” (Nicolae Iorga).
Aşa s-a ajuns la convingerea milioanelor de oropsiţi că „Spuma asta-nveninată, astă clică, ăst gunoi, care-a ajuns a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie, numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, prea şi-au arătat arama sfâşiind această ţară, prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară” (Prelucrare de N. Grigorie Lăcriţa după Scrisoarea III-a, de M. Eminescu). Crima celor mai mulţi dintre aceşti oligarhi discreţionari constă în pierderea instinctului de dreptate, de justiţie socială autentică, în înfiorătoarea lor inconştientă şi în încăpăţânare cu care se luptă pentru satisfacerea unor interese nelegitime, personale şi ale grupurilor de aceeaşi speţă din care fac parte. Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bună voie, care şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai şi numai pentru apărarea acestui neam. Cei mai mulţi dintre conducătorii noştri actuali, departe de asemenea sacrificii, într-o perioadă atât de importantă pentru soarta României, fac tot ce le stă în putinţă pentru a-şi căpăta şi a-şi menţine puterea şi pentru obţinerea unor venituri exorbitante, prin toate mijloacele posibile. Actualii oligarhi discreţionari, situaţi mai presus de lege, cu venituri exorbitante, nu gândesc la altceva decât la averile pe care le pot agonisi fraudulos, la ambiţiile pe care şi le pot satisface, la orgiile lor.
Aşa s-a ajuns că s-a furat ca în codru, că s-a distrus avuţia naţională în folosul lor, inclusiv prin vânzarea acesteia străinilor la preţuri derizorii, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie, în învăţământ, în sănătate şi în toate sferele vieţii economice şi sociale, că s-a distrus specificul naţional, toate acestea fiind adevărate crime împotriva siguranţei statului şi atentate contra fiinţei neamului nostru. Constatând actuala situaţie, cu numeroasele şi gravele inechităţi, fie şi numai pe cele din domeniul pensiilor, elite româneşti, care s-au dedicat pentru apărarea acestui neam, nu ar rămâne indiferente, aşa cum nu au rămas nici pe timpul vieţii lor, când au luat atitudine, prin mijloacele aflate la îndemâna lor, dintre care reproducem unele în cele ce urmează.
Pornind de la crima elitelor conducătoare româneşti care constă în pierderea instinctului statal şi în înfiorătoarea lor inconştientă, în încăpăţânarea cu care îşi apără „puterea”, Mircea Eliade a scris articolul „Piloţii orbi”, care constituie una dintre cele mai usturătoare lecţii ala istoriei, cu scopul ca politicienii, parlamentarii şi guvernanţii să nu mai stea surâzători la cârmă, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Orice bun român ar trebui să citească articolul „Piloţii orbi” de Mircea Eliade, foarte uşor de cunoscut accesând pe internet „Piloţii orbi” (Mircea Eliade). Articolul „Piloţii orbi” a fost publicat de M. Eliade în revista Vremea, Nr. 505 din 19 Septembrie 1937, p. 3.
- Alexandru Vlahuţă nu ar face altceva decât să ne amintească următoarele versuri din poezia sa intitulată „Cârmacii”: „[…]Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!/A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns/Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!/Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,/Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,/Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi./Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”.
- Dar nici Mihai Eminescu nu ar rămâne mai prejos cu următoarele versuri: „[…]Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii.[…]/Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.[…]/Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire[…]/Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!/Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,/Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,/Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!/Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!/I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!/Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi/Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri/Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,/Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară![…]/Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă/Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,/Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,/Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?/Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,/Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,/Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,/Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi-nişte mişei!/Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;/Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.[…]/Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” (Din poezia Scrisoarea III-a, de Mihai Eminescu).
- „[…]Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră/Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;/Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră/Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră/Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.[…]/Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,/Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;/Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,/Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,/Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’./De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,/Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?/De ce boala şi moartea să fie partea voastră,/Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă/Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?[…]/Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,/Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!/Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,/Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,/Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi![…]” (Din poezia Împărat şi Proletar, de Mihai Eminescu).
- „[…]O, biet popor român sărac/Cu-o ţară prea bogată!/Tu vino-i răului de hac/Să nu ţi-o vândă toată!/Ş dă-i afară pe străini/Cu toţi îmburgheziţii,/Să nu-ţi mai fie-n alte mâini/Guverne si poliţii!/Cu trupe de comedianţi/Numindu-le partide/Sunteţi românii emigranţi/Din rai în ţări aride..Pierdut-aţi banii ţării-n vânt/Şi-i goală vistieria./Mai daţi şi ape şi pământ/Şi vindeţi România.[…]”. (Din poezia Eminescu răsucindu-se în mormânt)
- Şi Octavian Goga, prin poezia Munţii noştri, ne-ar transmite cel puţin următoarele versuri: Munţii noştri aur poartă,/Noi cerşim din poartă-n poartă.”/De-am închide-a Ţării poartă,/Alţii ne-ar cerşi la Poartă!/Însă Hoţii-s chiar din Ţară/Trădători la cei de-afară![…]/Doamne, Dă-i la Neam unire/Şi Dă-i demnă cârmuire./Că-i prea mult blajin şi laş/Şi supus stă la borfaşi!/O Neam românesc din Daci/Nu mai cerşi doar pozmaci/Ci Ridică-te creştin/Ca să scapi de cel Hain! (Din poezia Munţii noştri, de Octavian Goga).
Printre cele mai emoţionante mesaje patriotice se numără şi poezia lui Andrei Mureşeanu „Deşteaptă-te române!”, care a fost prezentă în toate înfăptuirile istorice ale românilor în secolul al XIX-lea şi, în special, în Revoluţia de la 1848. Această poezie, care este Imnul de stat al României, este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11. Fiind şi Imnul de stat al României fiecare bun român ar trebui să o aibă în casă şi să-i cunoască textul integral. În cele de mai jos redăm numai prima strofă. „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/În care te-adânciră barbarii de tirani;/Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,/La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!” (Andrei Mureşeanu, „Deşteaptă-te române!”).
Dar şi alte ţări au avut elitele/eroii lor care au luptat, din cele mai vechi timpuri, pentru binele poporului, bine care se înfăptuieşte numai printr-o bună cârmuire şi printr-o justiţie dreaptă.
- Pitagora, în celebra sa operă „Legile morale şi politice”, atrăgea atenţia, încă de acum 2.500 de ani !?, asupra raţiunii care trebuie să domnească în elaborarea şi în aplicarea legilor, în alegerea conducătorilor, în conducerea statului, asupra rolului muncii şi a educaţiei în societale. Printre cele mai importante „Legi morale şi politice” elaborate de Pitagora sunt de reţinut: „Senatori! Nu trageţi foloase de pe urma legilor pe care trebuie să le faceţi” şi „Popor. Nu îngădui ca legea să fie masca cu ajutorul căreia cârmuitorii să tiranizeze nestânjeniţi”, fapt pentru care „Cenzori ai republicii! Supravegheaţi-i pe capii poporului: de la ei începe corupţia mulţimii. Întrebaţi-i pe pescari care este partea ce se strică prima la un peşte? Vă vor spune: capul”. Conducerea statului este o problemă foarte importantă, fapt pentru care trebuie respectate următoarele „Legi morale şi politice” în alegerea şi în menţinerea conducătorilor: „Popor. Nu păstraţi nişte cameleoni pe post de cârmuitori”. „Legiuitorule! Nu da poporului decât cârmuitori care să domnească doar pentru un timp. Magistraturile prea îndelungate se transformă întotdeauna în tiranii”. Nu există pedeapsă a lui Dumnezeu mai mare decât cea pentru „rânduielile proaste pe care le acceptăm”, fapt pentru care Pitagora a ţinut să atragă atenţia şi asupra acestui aspect: „Popor! Crimele şi nenorocirile ce ţi se întâmplă sunt rodul unei proaste rânduieli; rânduielile proaste sunt urmarea firească a suferinţelor pe care le înduri” şi „Democraţia încetează să mai existe de îndată ce răii pun măna pe cârmă sau piciorul în senat”
- „Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8, 3). Amin!
Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița
Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției (redactorul șef Thomas Csinta). Paradoxul Modorcea–Grigorie Lăcrița. În acest artiol autorul face o serie observații, care deși sunt pertinente, generează, simultan, atât confuzii cât și contradicții, impertinente, incompatibile cu realitatea, cu orânduirea socială la care se referă. Pe de o parte, el trăiește într-un capitalism „modern” de consum (social–democratizat), spre deosebire de cel „primitiv” (sălbatic, de tip american), dar pe de altă parte ar vrea ca legile care îl guvernează să fie specifice unui regim, nu totalitarist (dictatorial), dar plasat undeva în sfera societăților (orânduirilor) sociale superioare (socialism, comunism), pentru că numai în acestea există o conștiință suficient de „superioară” (înaltă) care să permită „ierarhiei sociale de vârf” să nu se „oligarhizeze” discreţionar. De altfel, nicio democrație (occidentală) capitalistă „validată” (recunoscută) nu scapă de „oligarhie discreţionară”, doar că în animte state acest „fenomen social” este mascat, este mai mult sau mai puțin vizibil (în funcție de metodele și tehnicile de manipulare în masă utilizate) pentru că există o interdependență (sub formă de proporționalitate inversă) între „oligarhism” discreționar și conștiință. În această problematică, autorul articolului (Nicolae Grigorie–Lăcrița) comite aceleași greșeli ca și Puiu–Mitică (Grid) Modorcea al cărui vis este să ajungă în Lumea II (care urmează, probabil, conform unei noi ordini mondiale) în care nu există decât creație, plăcere, iubire, bucurie, lipsă de griji materiale, etc. Numai că așa ceva debutează doar în orândiuirea socială (societatea) socialistă și se maturizează în cea comunistă, grație și unor „constrângeri naturale” care acționează (sub o formă sau alta), direct sau indirect asupra conștiinței, cum sunt dispariția monedei (banului), a proprietății private, a claselor sociale, etc., în conformitate cu principiul marxist–leninist „de la fiecare după capacitatea lui și fiecăruia după nevoile pe care le are”. Ori, istoria a infirmat funcționarea „naturală” a orânduirilor sociale superioare celor de consum (datorită convergenței lor „în sens tare” către dictatura oligarhiei partidului unic aflat la conducere/putere) ceea ce generează (natural) un paradox. Și iată cum doi intelectuali cu profiluri diferite, doresc același lucruri într-un context diferit. Dar, în timp ce Modorcea se declară un sciitor utopist, Grigorie–Lăcrița se consideră un economist realist și asta face diferența, nu atât în bine, cât în rău. De altfel, ceea ce caută cei doi („Paradoxul Modorcea–Grigorie-Lăcrița) nici nu există în lumea reală, decât în cea „artificială”, generată de noua ordine mondială, în care indivizii umani vor fi niște „roboți–sociali” („oameni–matrice”) „cipați” care vor executa doar comenzi de la distanță (ceea ce îi absovă de responsabilitate penală) care în funcție de matricea lor asociată vor trăi conform principiului marxist–leninist și liberi dar „sub sechestrul electronic” a unei superpoziții de GNSS (Global Navigation Satellite System) cum sunt GPS (Global Positioning System, SUA), funcțional și cele care urmează să devină funcționale: GLONASS (globalnaïa navigatsionnaïa spoutnikovaïa sistéma, Rusia), GALILEO (UE), COMPASS (BeiDou Navigation Satellite System, China), IRNSS (Indian Regional Navigation Satellite System, India) și QZSS (Michibiki/Quasi-Zenith Satellite System, Japonia), dar culmea, în care „la butoane” va fi tot o „oligarhie discreţionară”. Cu alte cuvinte, faptul că „Ierarhia socială de vârf s-a transformat într-o oligarhie discreţionară” trebuie considerat un poreces „social-economic” natural și ireversibil în societățile de consum, iar eradicarea acestuia este o utopie. Până și în orânduirea socială „socialist-capitalistă” (non conformă cu teoria marxist-leninistă și nici măcar cu „prelungirea prin continuitate” a acesteia în forma maoistă) dezvoltată de cei 3 muschetari chinezi Jiang Zemin, Hu Jintao și Xi Jinping, foști „discipoli” ai lui Mao Zedong. Ca urmare Lumea II care corespunde negării afirmației de mai sus, trebuie căutată, după părerea mea, numai de către cei credincioși și numai în lumea ireală, în Rai. Într-un asemenea context social-istoric, ar fi bine să renunțăm la studiul paradoxului „oligarhiei discreţionare, în favoarea principiului meu de epicureism (existențialist): „Nous avons toujours une part de responsabilité dans ce qui nous arrive et nous semble injuste, car nous sommes responsables de nos choix, lesquels à notre insu, déterminent notre avenir. Dès lors, nous devons accepter leurs conséquences, sans regret, ni résignation, mais, avec sérenité et humilité!” (Întotdeauna avem o parte de răspundere în ceea ce ni se întâmplă și ni se pare nedrept pentru că suntem responsabili de alegerile noastre care ne determină viitorul. Ca urmare, trebuie să acceptăm consecințele lor fără regrete, fără resmnare, dar cu seninătate și umilință). Que Dieu vous bénisse et vous garde dans sa Paix, au nom du Père, et du Fils et du Saint Esprit – Amen!
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
