Suntem onorați și bucuroși să anunțăm inaugurarea oficială a unui mediu de întâlnire dintre viața Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și comunitatea care prețuiește istoria. Prima întâlnire cu Fundația Prietenii Muzeului de Istorie a României (PMIR) a avut loc pe 26 octombrie 2022, la sediul Muzeului din Calea Victoriei nr.12, București.
Cunoașterea istoriei ne ancorează corect în societate, ne poate inspira să fim mai buni, mai conștienți și ne oferă sentimentul apartenenței și al identității naționale, într-o lume a diversității culturale. Istoria ne aduce împreună indiferent de generații. De aceea, scopul principal al Fundației PMIR este de a crea o comunitate care să se implice activ în promovarea istoriei și a culturii românești. De asemenea, să atragă sprijinul societății civile și a mediului privat, pentru a contribui la îmbogățirea patrimoniului cultural și a diseminării activității MNIR, pentru un beneficiu reciproc.
Fundația PMIR este persoană juridică română, neguvernamentală și apolitică în temeiul dreptului de asociere prevăzut de Constituția României și de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, modificată, cu privire la asociații și fundații și va fi alături de MNIR în misiunea sa de prezentare a istoriei care încă se desfășoară și din care noi, toți, suntem parte integrantă. Aceasta poate fi percepută precum un mediu de întâlnire și de gestiune al interesului pentru înțelegerea importanței cunoașterii identității culturale. Dar și ca un facilitator care ajută apropierea de MNIR, ca parte integrantă dintr-o comunitate care prețuiește istoria și este precum un liant între MNIR și publicul românesc iubitor de istorie, cultură, artă, care oferă recunoaștere generozității persoanelor interesate de susținerea tezaurelor istorice.
Fondată în vara anului 2022, PMIR intenționează să stârnească interesul față de colecțiile și piesele de mare valoare ale MNIR și să ajute ca expozițiile permanente sau temporare ale Muzeului să devină mai accesibile și mai cunoscute pe plan local, național, dar și peste hotare și funcționează ca un instrument independent, legal și transparent, implicându-se activ în promovarea istoriei și culturii românești, dorind să atragă sprijinul societății civile și a mediului privat, pentru a contribui la îmbogățirea patrimoniului cultural și a diseminării activității MNIR.
„Fundația Prietenii Muzeului de Istorie a României (PMIR) suntem noi, toți, comunitatea care crede și care acționează în aceeași direcție, care se unește în jurul unei idei, unei povești a existenței noastre de mii de ani pe acest pământ, care are un scop comun și nobil de a înțelege că nu trăim în societate doar ca beneficiari, ci și ca participanți activi la îmbogățirea culturală. Pentru dezvoltarea sănătoasă a societății românești într-un context al întrepătrunderii diversității culturale, cunoașterea identității este fundamentală. Iar acest drum este nevoie să l parcurgem împreună. Vă punem la dispoziție și echipa@pmir.org la care să ne trimiteți gânduri, idei și subiecte pe care să le conturăm în comunitatea noastră.”
Notă. A se vedea și celelate articolele asociate despre Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

