1.jpg)
Recenzie. Viața, acest dar divin, cel mai de preț lucru primit de la Dumnezeu, adeseori este nedreaptă, injustă devenind prin prisma încercărilor la care suntem supuși, un calvar, o cruce mult prea grea de suportat și de purtat. Nuvela „Inima străinului” vine să ne arate cât suntem de fragili sub povara crucii mai cu seamă atunci când, din motive mai mult sau mai puțin întemeiate refuzăm să căutăm ajutor celest lipsindu-ne convingerea că am putea găsi sprijin în divinitate. Scriitorul Eugen Oniscu abordează acest subiect în nuvela sa într-un context extrem de actual, invocând două realități de notorietate ale prezentului: exodul românilor spre occident și pandemia de care întreaga omenire este zdruncinată. Derularea poveștii are ca si debut cronologic evenimente petrecute în urmă cu un deceniu atunci când personajul principal, tânărul Eusebiu decide să părăsească România, motivat fiind de o decepție în dragoste, secondată de mirajul occidentului.
Foarte interesantă și de reținut descrierea plecării românilor din țară, acest vis al vestului, ce ademenea oferind un trai și o viață mai prosperă cel puțin din punct de vedere material dar nu și al impactului social și emoțional adesea neglijat sau minimalizat. Revenit în patria natală după zece ani, pentru o scurtă vacanță în frumosul oraș de pe malul Dunării unde își petrecuse anii tinereții, descoperă cu un gust amar că lucrurile au cam stagnat și totul i se părea neschimbat. Timpul tânărului fiind limitat, se impune luarea unei decizii iar acesta se vede pus în fața unei dileme: să se întoarcă în frumosul Berlin sau să rămână în țară alături de familie?
Scoțând la rampă în lumina reflectoarelor subiectul dezrădăcinării românilor, atât de arzător și de febril al zilelor noastre, acest „trend” al emigrării ce distruge familii întregi și lasă părinții îndurerați, face din scriitorul Eugen Oniscu un mesager al adevărului, al realității contemporane. Eusebiu decide totuși să meargă înapoi în Germania pentru calitatea vieții occidentale fiind adaptat la un mod de viață net superior versus meleagurile natale. De asemenea îl ajută în luarea deciziei existența unui alt motiv, o tentativă sentimentală eșuată, cu Elena. Aceasta trecea printr-o perioadă dificilă cu fiica sa ce necesita o intervenție chirurgicală pe cord deschis dar neavând suma necesară operației se afla sub presiunea stării de urgență și îl abordează cu răceală și dezinteres de aceea pentru el reîntoarcerea părea chiar o scăpare.
După reîntoarcerea la Berlin tânărul se lovește de un alt insucces sentimental, cu Flavia, care era animată de puternice idealuri creștine pe care le susținea cu tărie, făcându-și din acestea un adevărat sens al vieții ei, dar în care Eusebiu nu se regăsea și care în mod evident duc la despărțire. Conexiunile interumane și mai ales cele sentimentale joacă un rol important în viața fiecăruia dintre noi, modelându-ne și schimbându-ne traseul vieții iar autorul Eugen Oniscu prin nuvela „Inima străinului ” ajunge la inima cititorului oferindu-i șansa să se regăsească în întâmplările și personajele din povestire . Analizând parcursul vieții proprii Eusebiu ajunge la concluzia că a avut o serie de dificultăți în viață, mai ales pe plan sentimental a avut de suferit negăsind formula magică în a lega o prietenie trainică, de viitor. El devine obsedat de acest aspect al sorții și încearcă să găsească comuniunea cu divinitatea, dar cum nebănuite sunt căile Domnului iată că, în anturajul unor amici aflați și ei în Berlin dar mai cu seamă cu ajutorul lui Marcu găsește răspunsurile pentru problemele ce-l frământau pe plan spiritual și afectiv și redobândește calea sufletului către Dumnezeu. În acest context au loc întâlniri spirituale cu cei câțiva prieteni mai vechi sau mai recenți, printre ei aflându-se și sora lui Marcu, tânăra și frumoasa Sefora, care îi cucerește aproape instantaneu inima lui Eusebiu și în mai puțin de două luni devin un cuplu fericit unit prin jurământul căsătoriei.
Însă destinul joacă o carte extrem de dură, viața Seforei fiind brutal curmată în urma vaccinării anti-covid, o decizie luată individual de Sefora, în condițiile date de pandemie. Autorul Eugen Oniscu descrie detaliat un episod cumplit din viața lui Eusebiu care intră într-o cruntă depresie în care se adâncise după pierderea ființei iubite. Moartea partenerei declanșează în el un sentiment ce duce la distrugerea totală în relația cu divinul neputând admite tragedia ce i-a fost destinată într-un moment al vieții în care-și găsise fericirea alături de Sefora. Totul s-a năruit în universul tânărului rămas văduv fără preaviz. În opinia lui, Dumnezeu era vinovat, pentru că lăsase o asemenea tragedie să aibă loc. Ajuns într-o stare deplorabilă la limita disperării provocată de drama ce o traversa, găsește pentru a doua oară sprijin psihologic în Marcu fratele Seforei un om credincios cu ample cunoștințe religioase. Cu tactul unui învățător experimentat și înțelept și cu ajutorul lui Fabian, un bătrânel renegat de familie pentru convingerile sale despre pandemie, cei doi reușesc să-i arate prin nenumărate discuții și exemple bine argumentate că singura soluție viabilă ca să iasă din starea în care se afla este credința în Dumnezeu. Autorul ne prezintă cum astfel Eusebiu face pace cu divinul, îl reprimește pe Dumnezeu în suflet și încet recâștigă credința de care s-a lepădat după trauma psihică suferită și decide să se întoarcă în România după doi ani de la ultima vizită. Maturizat de tragedia trăită și întărit în credință, în puterea și existența divină oferă și el ajutor celor din anturajul lui îndemnând pe cei în nevoie la împăcarea cu Dumnezeu. O regăsește pe Elena total schimbată, devenită o persoană mult mai caldă și prietenoasă, după perioada dificilă prin care trecuse cu fiica ei, acum restabilită în totalitate și între cei doi se produce o scânteie ce va declanșa o flamă a iubirii unindu-și destinele în fața lui Dumnezeu în anul următor.
Eugen Oniscu, cu o vădită măiestrie scriitoricească, aduce în fața cititorului, o serie de evenimente, care clădesc această nuvelă bine structurată și ne surprinde cu realități ale momentului, cu adevăruri nespuse, cu bucurii tristeți și drame ale sufletului prin care trecem și pe care le trăim cu toții. Într-o perioadă în care valorile ne sunt răsturnate și în care moralitatea devine o bijuterie de lux ce nu se prea poartă iată că Eugen Oniscu prin scriitura sa, pune un accent deosebit pe latura spirituală a ființei umane îndrumând spre credință cu exemplificări și pasaje biblice și încercând parcă prin aceasta o reîntoarcere a cititorului la divinitate, la credință, la valorile creștine reale, la familie, căsătorie, prietenie, adevăr și speranță. Felicit autorul pentru această lucrare remarcabilă, cu descrierea perioadei dificile, fără precedent, cu un impact răsunător, în care ne aflăm, de care întreaga omenire este terorizată și adusă la marginea disperării fără a se întrevedea un final. Salut apariția nuvelei „Inima străinului” pe care o recomand călduros cititorilor și transmit aprecieri scriitorului îndeosebi pentru curajul și flerul de a pune degetul pe rana sângerândă a întregii omeniri. (Johnny Ciatlos Deak senior editor Globart Universum, Montreal)
Nuvela „Inima străinului” în format pdf (integral), Eugen Oniscu
„Dumnezeul este un soare și un scut”
Călătoream de la Valencia spre un sat numit Perello însoțit de un prieten și o femeie tânără ce venise cu fetița ei. Scopul nostru era să facem niște vizite unor oameni ce aveau nevoie de ajutor. Priveam din mașină acel peisaj ce se întindea în fața mea, o pădure de pini frumoși înalți cu frunziș verde, iar unde se termina pădurea începea plaja, de-a lungul mării Mediterane. Un tablou natural ce fascina, prin faptul că puteam vedea atât de aproape acea minunată pădure și marea, iar peste tot în atmosferă frumusețea primăverii. Aveam impresia că tot acel tablou îmi strecura în suflet o bucurie de nedescris, o stare de pace și armonie cu mine însumi și cu tot ce mă înconjura. Mă gândeam la cât de fericiți trebuie să fie acei oameni ce trăiau în acele sate de pe lângă pădure ce zi de zi beneficiau de acel peisaj atât de frumos.
Primul om pe care trebuia să-l vizităm era un tânăr țigan de douăzeci și opt de ani, pe nume Alexa, pe care prietenul meu îl mai vizitase și în altă ocazie. Am înțeles că declara că nu fusese niciodată fericit, și nu înțelegea de ce a trebuit să sufere atât de mult în viața lui. Locuia cu încă o familie într-o casă închiriată în apropierea plajei. După ce am ajuns și am făcut cunoștință, am început să-l analizez. Era un tânăr solid cu prezență bărbătească, însă ceea ce m-a surprins a fost fața lui ce era marcată de o expresie de tristețe adânc întipărită peochii săi căprui ce păreau suferinzi. Expresia feței lui îmi dădea impresia că bucuriile cele mai obișnuite ale vieții îl ocoleau. Puțini oameni am întâlnit în viață atât de marcați de nefericire, iar când vorbea, până și timbrul vocii sale dădea impresia că fusese în viață lovit de valurile vieții mai tare decât alții.
După ce am început să vorbim câte ceva din Biblie, Alexa s-a decis să ne spună povestea vieții sale: ,,De mic copil am cunoscut ce este suferința, aveam doar șase ani când eu și cu ceilalți trei frați ai mei eram acasă singuri târziu în noapte, mama și tata erau plecați la niște rude. Când casa noastră a luat foc, iar focul s-a extins cu putere a ars toată casa până la temelie. Vecinii au venit și au încercat să stingă focul însă nu au reușit, au intrat în casă să ne salveze pe noi copiii, reușind doar pe doi eu și o soră ce avea opt ani. Ceilalți doi frați mai mici au murit din cauza fumului, a fricii cine știe. Era un spectacol tragic să privești acea casă arzând și apoi ruinele ei fumegânde.
Mama nu a mai putut să-și revină niciodată după cele întâmplate, nu putea accepta faptul că îi pierduse pe cei doi copii ai ei din cauza unei vizite la niște rude, a murit așa cum se spune în popor de supărare. La scurt timp oamenii din sat ne-au ajutat și am putut să construim o altă casă. Apoi tatăl meu s-a recăsătorit cu o femeie ce avea și ea doi copii. Așa că am crescut cu mama vitregă ce nu se purta cu noi nici prea bine și nici prea rău, iar tata abia dacă ne mai băga în seamă. În copilărie, adolescență și tinerețe mediul m-a transformat, beam fumam trăiam ca cei din jurul meu pentru că era tot ce eu știam despre viață.
Locuiam în acea casă unde cât priveai în jur se vedea doar kilometri și kilometri de livezi de mandarini și portocali, doar la o depărtare cam de douăzeci și cinci de kilometri se vedea o șosea pe care treceau mașinile spre oraș. După patru luni am hotărât că nu mai pot și trebuie să plec de acolo. Nu era ușor pentru că se puneau uneori violenți, am așteptat momentul când într-o seară izbindu-l de pământ pe unul din ei am reușit să scap. Străbătând pe jos distanța până la șosea în plină noapte, apoi călătorind pe jos după indicatoare îndreptându-mă spre Valencia. După câțiva kilometri buni am fost luat de o mașină de ocazie și așa am ajuns în oraș.
Mi-a fost greu la început m-am lovit de atâtea greutăți dar mai aveam rude, prieteni, așa că am supraviețuit. La scurt timp după aceea trăiam în concubinaj cu o fată pe nume Virginia, din relația noastră s-a născut o fetiță care la trei ani a murit în spital fiind bolnavă. Când îmi aduc aminte cum m-am simțit atunci țipam, vociferam acolo la spital nu puteam accepta realitatea dură, au adus paza spitalului să mă liniștească. Relația mea cu Virginia nu a mai putut continua, am rupt cu ea iar acum trăiesc cu o femeie mai mare ca mine tot în concubinaj, nu cred că avem viitor împreună, nu știu cum se va termina. Lucrez cât pot cu ziua, în rest caut cupru și alte metale, nu fur pentru că nu vreau să am probleme cu poliția.”
După ce și-a terminat istoria vieții sale noi încercam să-l consolam pe cât puteam, era o armonie perfectă între noi pentru că în tot cei spuneam din Biblie sau sfaturi practice despre viață ne completam, cred că Duhul Sfânt conducea acel dialog. Mai era acolo prezentă și o altă femeie cu copilul ei mic ce locuia tot în aceeași casă, ne asculta și ea cu atenție. Tema centrală a discuției noastre era despre lucrarea Lui Hristos în favoarea oamenilor păcătoși. Îmi plăcea să privesc acea scenă să văd că în urma a ceea ce noi îi spuneam apăreau raze de speranță pe fața lui Alexa. Mă gândeam că toată suferința ce a avut-o în viața lui, tot mediul în care a trăit nu au reușit să stingă în el acele aspirații spre ceva mai bun, mai nobil. Simțeam că era atras de Evanghelie, dorea să cunoască mai mult din dragostea lui Hristos. Martin Luther King a făcut o afirmație care mi-a plăcut și anume: ,,Dacă am trăit aducând speranță doar în viața unui singur om, atunci nu am trăit degeaba.”
La plecare prietenul meu ce era animat de un autentic spirit creștin i-a spus: ,,Dumnezeu te cheamă la un nou început, ai nevoie de Evanghelie pentru că doar puterea ei te poate salva. De asemenea poți să rupi această relație de concubinaj în care trăiești, roagă-te, cere înțelepciune și nu uita că Dumnezeu te iubește și a demonstrat lucrul acesta la Golgota. Deschide Biblia și citește cea mai frumoasă poveste de dragoste ce a fost scrisă vreodată și anume, iubirea lui Dumnezeu ce caută oameni păcătoși ce nu merită atâta har. Cerul este un loc plăcut în care poți să mergi și tu, prețul a fost plătit la cruce.” Când ne-am despărțit de el i-am privit ochii și am văzut raze de speranță ce-i luminau fața, nu mai era așa de îndurerat ca la început, câtă speranță poate aduce Evanghelia în viețile oamenilor. Pe drum, discutând între noi despre Alexa am ajuns cu toții la concluzia că mult din ceea ce a suferit în viață a fost din cauza alegerilor sale greșite.
După aceea ne-am îndreptat spre o altă casă, unde nu am găsit acasă decât o fată româncă pe nume Sanda ce avea în jur de douăzeci și șapte de ani, și un băiat cam de opt ani ce era un fel de rudă cu Sanda care venise la acele rude cu gândul să poată lucra. Însă lucrase puțin și se purtau cam aspru cu ea cu toate că fata le făcea mâncare, curățenie în casă însă mereu îi găseau motive să o certe, se vedea că era timidă. Am aflat cu surprindere că citea Biblia, de fapt mai toate informațiile despre ea le-am aflat de la copil ce era foarte vorbăreț și îndrăzneț, el ne reda tot ce se discuta în casă. Iar fata se înroșea de câte ori acel copil spunea câte ceva negativ despre ea.
În acea casă curată, chipul fetei îmi părea ca un tablou al unei fete pline de modestie, simpatică, cu bun simț, ce se simțea atât de rău că trăia pe lângă rudele ei și nu reușise încă să fie independentă. Vorbea puțin și ne asculta cu atenție se vedea că avea un anumit grad de educație și de asemenea valori morale. Era atât de simplă și sfioasă încât pur și simplu ți se făcea milă privind-o, din atitudinea ei am înțeles că îi era rușine pentru că o găseam în situația în care era. Întâlnești uneori pe căile obișnuite ale vieții bărbați și femei atât de deosebiți care întăresc o afirmație a unui filozof: ,,N-am întâlnit nici un om de la care să nu am ceva de învățat.” ,,Dar pentru voi care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii și tămăduirea va fi supt aripile Lui; veți ieși, și veți sări ca vițeii din grajd.” ,,Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de nici un bine pe cei ce duc o viață fără prihană. Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în tine.” (Maleahi 4:2; Psalmul 84:11-12)
Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
[…] „Inima străinului” (Corespondență de la scriitorul Eugen Oniscu – Berlin, Germania) […]
[…] „Inima străinului” (Corespondență de la scriitorul Eugen Oniscu – Berlin, Germania) […]