Acasă Supliment Cultural Lângă răutate, stă țanțoșă prostia…(Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela...

Lângă răutate, stă țanțoșă prostia…(Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, Craiova)

Cristina Barbu

Nu sunt un radar fin al ipocriziei, sau al răutății. Am fost crescută să am încredere în oameni, am fost convinsă mereu că neîncrederea este un handicap și am hotărât acum mulți ani că nu vreau să trăiesc cu o astfel de greutate pe umeri.

Cunosc mulți oameni, pe unii îi las în urmă după o dezamăgire, deși mi-e greu uneori. Mă leg, da, mă leg nejustificat de prea mulți oameni, dar asta e viața, merg înainte, mai uit, mai iert, mai tac, mai iau lumea în răspăr. Și cunosc mereu, alții și alții. Simple cunoștințe care nu-mi vor lăsa nicio urmă, nici pată, nici lumină, doar trecere de meteor unul prin viața celuilalt, dar și oameni care-mi devin importanți, simt asta de la prima întâlnire, sau nu simt nimic, însă mă pomenesc după ceva timp cu ei, tot acolo, tot aproape de mine, ținându-mă sau ținându-i de mână, ridicându-mă sau ridicându-i. Dacă m-ar întreba cineva, după prima întâlnire, cum mi se pare unul sau altul, aproape despre toți cei care-mi trec prin viață aș putea să spun: ”de treabă!”.

Cam atât, nu mă bag la altfel de aprecieri, nu mă pricep, mă înșel mult prea des. Pe parcurs aș putea să spun mai multe, că e deschis, că e sincer, că e rigid, că e bun sau rău. Am mai spus, nu am altă măsură a celor din jurul meu, decât prima privire. Dintr-un gest, din câteva cuvinte, ce poți cunoaște? Suntem diferiți, vedem lumea altfel, în spatele unui cuvânt din care eu înțeleg ceva, poate stă altceva, un alt adevăr, poate în spatele unui gest, stă o altă realitate. Înțeleg curiozitatea cu care sunt privită atunci când fac cunoștință cu cineva, da, și eu cercetez, din păcate, mie trăsăturile nu-mi spun prea multe. Da, mă rog, ce-i nou sub soare? Doi ochi, o gură, un nas, ce-ar putea astea să-mi spună? Rămân cu ocaua mea, prima privire. Dacă prima privire este sinceră, am impresia că omul din fața mea este bun. Dar m-am înșelat de atâtea ori! Sinceritatea nu are aceeași definiție pentru toți. Dacă prima privire este rea, iscoditoare, bănuitoare, parcă îmi vine să nu-i dau șanse omului din față. Dar m-am înșelat și aici de multe ori, și rămân, totuși cu ocaua mea să măsor lumea din jur. Altă unitate de măsură, n-am învățat încă, mă las în seama primei priviri, și mă rog să aibă Dumnezeu grijă de restul. Foarte rar mi s-a întâmplat să nu pot privi la o persoană, atunci când o cunosc, să mi se pară că este atât de rea, încât dacă aș privi-o în ochi, mi-ar inocula răutate.

Grav, pentru mine, este când cunosc pe cineva de mult timp, nu neapărat prieten, poate cunoștință, poate coleg, mie mi se pare că este bun și un gest, un cuvânt, o ironie întoarce pe dos tot ce credeam că știu despre el. Azi, o persoană cu care nu am prea multe legături, dar ne cunoșteam, ne vedeam zilnic, ne salutam, vorbeam banalități, o persoană față de care nu-mi cenzuram fiecare cuvânt, habar nu am de ce, pentru că alții spuneau că este o persoană rea, dar eu nu vedeam asta, o persoană pe care viața a așezat-o lângă mine fără scop, de la care nu am ce învăța, care nu are ce învăța de la mine, pur și simplu, un figurant, de umplutură. Până când, o replică aruncată i-a așternut pe față atâta răutate, aproape că nu i-a încăput pe față, s-a întins și pe gât, s-a scurs pe mâini, pe trup, s-a întins ca o plagă, i-a strâmbat gura, trăgându-i colțurile în jos, i-a schimonosit ochii făcându-i mici, zâmbetul i-a devenit un rictus, o tăietură pe chip făcută cu un cutter, îmi venea să-i spun stupefiată: ”răutate, asta-i fața ta!”, dar nu era numai răutate acolo, era prostie, multă prostie, să nu poți să ascunzi răutatea, să nu vrei, să nu-ți dai seama că trebuie ascunsă atâta răutate, că dă în clocot, să o întinzi pe toată ființa, înseamnă că lângă răutate, stă țanțoșă prostia. Și apa a tremurat în pahar, aerul, în jur, a murit otrăvit, parcă îmi venea să mă țin de gât să nu mă sufoc. Toți avem momente de răutate, mai o bârfă, mai o replică, mai o ironie, dar o răutate ce nu mai poate fi mascată, care dă pe margini, care transformă un chip oarecum plăcut, într-o grimasă hidoasă, mă face să mă îndoiesc de tot.

La tinerețe, dăm vina pe tinerețe, la bătrânețe, dăm vina pe bătrânețe, dar uneori, o singură clipă ne definește, chiar dacă îmi spun că suntem, fiecare mai mult decât greșelile noastre, suntem, fiecare, mai mult decât un rictus de o clipă. Am mai văzut asta pe unele fețe, s-au mai transformat sub ochii mei alte chipuri, s-au mai zbârcit alte suflete. Friedrich Wilhelm Nietzsche  spunea în Apusul zeilor, Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici”. Pe mine, ce nu mă omoară nu mă face mai puternică, poate mai atentă, dar mai fragilă cu siguranță. Orice s-a întâmplat, se poate întâmpla. Trebuie să cenzurez tot ceea ce spun? Trebuie să controlez fiecare cuvânt? Să-mi pun o mască? Alta?

Povestea de dragoste pe care Nietzsche n-a trăit-o….

Numai Dumnezeu are privilegiul să abandoneze” spunea Emil Cioran. Oamenii nu pot decât să întoarcă spatele”. Voi întoarce spatele, într-o cutie sub forma unei cuști, unde nu am niciun control asupra a nimic din ce se întâmplă, nu pot decât să întorc spatele. Nu pot să mă prefac că nu am văzut acea față, nu pot nici s-o privesc, nu pot să comunic cu un astfel de om, aș vedea mereu doar fața hidoasă, cred că aș uita că a fost odată un chip plăcut. Este adevărat, o dovadă de bunătate absolută întinsă pe o față, poate că nu o vede nimeni, poate nu o vedeam nici eu, dar o dovadă de răutate parcă la adresa întregii lumi, am văzut-o, o analizez, o descriu, și da, mă tem. Pentru că am mai văzut-o, întinsă, lăbărțată, și altădată!

Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)

,,Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova ….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie – 2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina – Mihaela Barbu– mai presus de acestea – este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat…..(Dan Lupescu)

Articolele autoarei Cristina – Mihaela Barbu în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției

Lansare de carte la BCU București. Cultură generală contemporană prin intermediul faptului divers. Carte de investigaţii jurnalistice din actualitatea internaţională dedicată Generalului Bartolomeu–Constantin Săvoiu, Suveran Mare Comandor–Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880

Articolul precedentCum să-ți îmbunătățești vederea? Exercițiu simplu pentru miopie și hipermetropie
Articolul următorOameni suntem. Reflecții personale sub fomă de „tablete” social – politice. Corespondență de la SGK (Dr. Sofia Gelman–Kiss, muzicolog, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.