Oglinda, mister, tradiție și intrarea în alte dimensiuni (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist, Grecia – Atena)

Există oare vreo casă fără oglinzi? Peste tot suntem înconjurați de oglinzi și-n fiecare dimineață ne examinăm chipul, când zâmbitori și încrezători într-un frumos început de zi, daca suntem satisfăcuți de noi înșine, de felul de viață și plini de exuberanță sau, din contra, ne cercetăm cu scepticism, observănd ravagiile unei nopți nedormite sau urmele ce ni le lasă trecerea timpului. Când omul se privește în oglindă, caută mai mult decât o reflectare a chipului său, caută satisfacerea nevoii de frumos! Noi, femeile în special, iubim mult oglinda fiindu-ne un accesoriu nedespărțit, în care deseori privim pentru a căpăta siguranța și încrederea de sine. Ne machiem, ne coafăm privind metamorfoza care ne va face să devenim pe dată mai încrezătoare, mai satisfăcute de noi înșine vorbind imaginii, Eului nostru, socotind că totuși timpul e încă bun cu noi, primind acea doză de siguranță atât de necesară pentru a întâmpina cele de fiecare zi!

În reflecția chipului metamorfozat, ești totuși aceeași cu sufletul tău, după cum se spune că „ fața este oglinda sufletului”, cu bucuriile sau supărările, tristețile tale, cu împliniri și dezamagiri, secrete, dorințe și aspirații la care tinzi, acea ființă plină de mister, care poate nimeni nu o cunoaște cu-adevarat sau puțini, chiar nici dânsei nefiindu-i dat a se cunoaște pe deplin. Oricât ar părea poate simplu și banal, oglinda este unul dintre cele mai frumoase și controversate obiecte din casă.

Dincolo de utilitate, oglinda și-a păstrat un farmec deosebit, plin de mister părând să răspândească o lumină anume și-o energie pozitivă în orice casă, dacă este pusă la locul potrivit, cum ar spune adepții feng shui. În textele grecești apar cuvintele „esoptron” întâlnite la Pindar (fost poet antic, fiul lui Daiphantus și Cleodice, născut în anul 522 î.Hr. în Cynoscephalae, o localitate din Boeotia și mort în anul 443 î.Hr. la Argos, la vârsta de 79 de ani) și Plutarh (fost scriitor, moralist și un istoric antic, de origine greacă, cunoscut mai ales prin scrierile sale biografice și filozofice, unul din principalii reprezentanți ai aticismului în literatura greacă dar a fost cunoscut pentru lucrarea Viețile Paralele), „enoptron” care apare în tragediile lui Euripide (480 î.Hr.- 400 î.Hr, fost poet tragic grec, fondatorul tragediei clasice, influențat într-o oarecare măsură de Protagoras și supranumit de către Aristotel „poetul tragic prin excelență”, care alături de Eschil și Sofocle,  face parte din celebra triadă a poeților dramatici eleni) și „kateptri”, cuvânt ce apare pentru prima dată în Eschil, păstrat până și azi în vorbirea curentă, toate însemnând proprietatea reflectantă a apei. Simbolic vorbind, oglinda reflectă ceea ce ești, cu adevărul tău sinceritatea, potențialul afectiv și-al conștiinței tale. Însă, câteodată, nu simți parcă nevoia de-a cunoaște și tu mai mult din labirintul sufletului tău și al lumii în care trăiești? N-ai vrea să te cufunzi în adâncul conștientului, să cauți răspunsuri, cauze, greșeli să repari, să afli cheia ce duce spre fericire? Cu sigurață că da, așa că, hai să facem o incursiune urmând cărarea dintre ficțiune și realitate !

Ordinea–Lege a progresului (Corespondență de la Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Carolina de Nord)

Înseși istoria oglinzilor ne fascinează. Înaintea apariției lor a existat fenomenul natural de oglindire. Începând din epoca primitivă, oglinda era reprezentată fie de suprafața unei ape curate, limpezi, de o gheață netedă și lucioasă sau de-o placă de marmură bine lustruită. Fenomenul de oglindire era considerat un miracol. Pe-atunci, oamenii se temeau că luciul misterios al oglinzilor le poate fura sufletul. Puterea oglinzii de a le arăta propriul chip sau lucrurile din jurul lor părea o magie, cu atât mai straniu, cu cât primele oglinzi din istorie se pare că au fost negre, deci considerate un fel de Magie Neagră, fiind făcute din bucăți de obsidian, o rocă vulcanică neagră ca smoala, care devenea lucioasă dacă era șlefuită cu piatră și nisip. Astfel de oglinzi au fost descoperite în Turcia și cele mai vechi dintre ele datează de peste 7.000 de ani. Cu siguranță că erau rare, fiind deținute doar de șamani sau de cei cu puteri magice și folosite în ritualuri cu scopul de a-și înspăimânta supușii.

De-a lungul veacurilor, oglinzile negre au fost considerate obiecte înfricoșătoare, capabile de-a induce la blesteme, farmece și boli grele schimbându-și menirea cu trecerea vremii, de multe ori căpătând semnificații pline de mister și superstiții. Hai să aflăm câteva lucruri mai puțin cunoscute despre puterea magică a oglinzilor! Despre oglinzi s-au spus destule și, firește, multe se vor mai spune, reprezentând un subiect controversat, vast și neepuizabil, acordându-i-se calități de previziune, încă din vechime. Caterina de’ Medici (Caterina Maria Romola di Lorenzo de’ Medici, 1519-1589, fostă regină a Franței  și soția regelui Henric al II-lea al Franței, precum și mamă a trei regi aparținând Casei de Valois) și regele Henric al IV-lea al Franței (1553-1610,  fost rege al Navarei între 1572-1610 și rege al Franței între 1589-1610,  primul rege din familia de Bourbon) își consultau adesea oglinzile magice.

Se spune că profetul și astrologul francez Nostradamus (Michel de Nostredame, 1303-1556), a făcut faimoasele-i previziuni (ascensiunea lui Adolf Hitler, Revoluția franceză, etc.) nu numai cu ajutorul cunoștințelor sale astrologice, ci și printr-o extraordinară capacitate de-a vedea viitorul privind diverse vase umplute cu apă. Celebrul scriitor rus Maxim Gorky a întâlnit odată un yoghin în Caucaz, care l-a întrebat dacă ar dori să vadă ceva specific în „cartea” sa cu foi de cupru, la care Gorky a spus că vrea să vadă o fotografie a Indiei. Filosoful indian a pus cartea pe genunchiul scriitorului și i-a cerut să întoarcă paginile, una câte una. Pe foile de cupru lustruite au apărut orașe frumoase, temple și peisaje din India care l-au impresionat. Când a terminat, Yogi i-a spus zâmbind: „De ce nu mai arunci o privire?”, la care Gorky scriind despre acea experiența avută a zis: „Am deschis cartea și nu am găsit decât pagini de cupru goale! Nu era nici o urmă de fotografii… ”. Pe o oglindă chinezească dintr-un muzeu de la Hanai se poate citi: „Precum soarele, precum luna, precum apa, precum aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în inima ta”. Oracolul lui Apollo (zeitate olimpică și profet) din Delphi impunea deviza „Cunoaște-te pe tine însuți ”.

Adolf Hitler – un fost dictator meloman –„clasic” și modern!

Oglinzile au fost folosite frecvent în antichitate ca simboluri ale înțelepciunii și cunoașterii de sine. Tot Apollo avertiza însă că excesul oglindirii s-ar putea asocia cu vanitatea și cu narcisismul care nu-i altceva decât aprecierea exagerată, patologică a propriei persoane. Așa a luat naștere celebrul mit al lui Narcis și termenul de narcisist provenit de la legenda lui Narcis, tânărul care s-a îndrăgostit de propria sa imagine reflectată, fiind blestemat să îşi privească reflexia în apă până la moarte, trupul lui transformându-se într-o narcisă. Multă vreme, adevăratele virtuți au fost uitate, vanitatea și înșelăciunea luând locul adevărului, prudenței și modestiei. Unii filosofi au remarcat rolul oglinzii ca fiind obiect al autoadmirației, dar și al reflexiei universului, acesta din urmă apărând ca un Narcis ce-și privește propria-i oglindire în conștiința umană. În credința șintoistă din Japonia, o veche religie a japonezilor, având soarele ca divinitate principală, oglinda este considerată simbol al zeiței Amaterasu, considerată obiect sacru și păstrată astfel în altarele șintoiste. În Enneadele filosofului Plotin (203-270 d.Hr), filosul neoplatonist zice că Dionysos i-a apărut privind într-o oglindă, privirea lui vrând să denote parcă dorința-i vie de a crea o lume nouă, asemănătoare frumuseții sale.

Filozofia, Știința, Religia și Politica. Neoplatonism – Plotin (Corespondență de la Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Carolina de Nord)

Cu-adevărat însă nici-un om nu-și cunoaște propriul chip, așa cum îl văd ceilalți, chiar când și-l privește în cea mai perfectă oglindă. În ea îți vezi partea stângă a chipului în locul celui drept, mâna dreaptă devine mâna stângă, deci imaginea este inversată, virtuală, rezultată prin reflexia luminii pe suprafețe reflectante, ca în chimie cu cele două versiuni (izomeri) ale unei molecule. De aici și credinţa că nu omul se reflectă în ea, ci o dublură a sa, un Alter Ego, fiind singurul chip căruia îi dai valoare obiectivă și deci autenticitate, în timp ce ceilalți nu-ți cunosc decât înfățișarea tridimensională, reală. Fotografia însă este reproducerea chipului real, viu, pe care niciodată nu ți l-ai văzut așa, ci numai reflectat și inversat. „Străinul” din fotografie care te privește „necunoscutul” ești tu însuți.

Primul care a expus o teorie a oglinzilor și a reflecției luminii a fost Ptolemeu, iar despre Arhimede se spune că ar fi aprins pânzele corăbiilor dușmane cu ajutorul unor oglinzi concave ce concentrau razele soarelui, acest fapt fiind experimentat și dovedit prin anul 1747 (în preajma Parisului) de către învățatul Georges-Louis Leclerc, baron de Buffon (1707-1788, naturalist, matematician, biolog și scriitor francez care influențat decisiv generațiile următoare de naturaliști, printre care Jean-Baptiste de Lamarck și Charles Darwin.

Nota redacției. Buffon a fost primul matematician care s-a ocupat cu aplicarea noțiunii de probabilitate în geometrie. Mai mult, în problemele de probabilitate a introdus variabila continuă. Aceasta s-a reflectat în special în celebra problemă a acului, care a devenit problemă de bază în biochimie și marchează introducerea calculului integral în problemele de probabilitate. Ulterior, problema acului a fost generalizată de Gabriel Lamé. În lucrările sale, a acordat o importanță deosebită sistemului de numerație duodecimal. Iată enunțul problemei lui Bouffon: „Se aruncă un ac de lungime L în mod repetat pe o suprafață marcată cu linii paralele aflate la distanța S > L una de cealaltă. Dacă acul este aruncat de n ori și de x ori el va cădea astfel încât să intersecteze o linie verticală, atunci vom obtine pentru probabilitate evenimentului P = x/n.  Să se calculeze această probabilitate P=P (L si S) conform figurii alăturate (vezi Metoda Monte Carlo)

Oglinda a fost asociată cu Magia, puterea ei magică și superstițiile rele dăinuind până în zilele noastre. Pline de mister, li s-au atribuit proprietăți magice, capabile să prezică viitorul și să schimbe soarta. Caracterul echivoc, duplicitar de „oglindire” a realității, dar și de „deformare” a acesteia prin fenomenul invers al reflecției, a făcut ca presupusele forțe oculte ale oglinzii să capete un complex de semnificații atâd benefice cât și malefice. Făcute din metal lustruit sau din sticlă, acestea au fermecat omenirea timp de milenii prin luciul lor adânc și misterioasele sclipiri păstrând și azi o fascinantă magie, chiar dacă în timpurile moderne ele ar avea doar efectul unor frumoase mituri. Aparent simplu obiect ce ne reflectă înfățișrea, oglinda a fost folosită încă din vechi timpuri ca o poartă de comunicare cu lumea spiritelor, cu tarâmul de dincolo, pentru întâlnirea cu spiritele defuncților jucând un rol deosebit încă din vremi străvechi. Informațiile ne vin din literatură, din mitologie, din religie și din viața de zi cu zi.

Antropologii care au studiat culturile si ritualurile tribale au afirmat că invocarea spiritelor era facută prin metode asemănătoare celor din Vechiul Testament. Deși în Biblie nu se descrie metoda folosită, cu siguranță s-a apelat la o suprafață de apă sau la un obiect strălucitor, pe care ar fi putut să apară o viziune. Tot în Vechiul Testament se vorbește despre vase de argint folosite și pentru hrană, dar și ca oglinzi pentru profeții. Imaginația umană a făcut din oglinzi o parte din legende persistente și azi. Practicile oculte, folosite de vrăjitori, samani, vraci, au o varietate surprinzatoare de-a lungul istoriei. Practic, oricărei suprafețe lucioase, ca apă, sticlă sau metalele bine șlefuite, i s-a atribuit puteri supranaturale implicându-se în diverse ritualuri la multe popoare. Vechii greci, de exemplu, au scufundat oglinzile în izvoarele „sacre” și le-au studiat pentru a căpăta răspunsuri la întrebările ce-i preocupau, iar în Egipt erau considerațe „cheia vieții” și păstrațe în temple pentru comunicarea cu zeii. Se găsesc referințe la oglinzi magice pe pergamente vechi și manuscrise, în scrierile cronicarilor bizantini, ale scriitorilor arabi medievali și-n în povestirile rămase de-a lungul vremii.

În tradiția samanică, samanii Tungus din Siberia, chemau spiritele cu ajutorul oglinzilor din cupru, considerând că în ele este acumulat sufletul. Studii rusești și occidentale au dovedit că samanii aveau într-adevăr puterea de a vedea spiritele defuncților concentrându-se asupra lor, căutând astfel să rezolve problemele cu care se confrunta întreaga comunitate: războaie, secetă, epidemii. În nordul Americii ecuatoriale, samanii diagnosticau bolile privind într-o oală cu apă clocotită. Ca și-n pasajul din Odiseea, în care Homer descrie viziunile lui Ulise, indienii pawnee din America de Nord citeau viitorul în picaturile de sânge. Când un membru al tribului omora un viezure, cel mai batrân om din sat îl jupuia în timpul noptii, varsându-i sângele într-un vas, iar copiii erau îndemnați să-și contemple chipul în luciul acestuia. Dacă se vedeau apărând cu părul alb, aceasta însemna că vor trai până la bătrânețe; dacă imaginea era întunecată și difuză, însemna că vor muri de boală; dacă nu apărea niciun fel de imagine, copilul urma să fie ucis de mâna unui dușman.

La Fez, în Maroc, pentru invocarea spiritelor este folosit până și azi un vas cu apă. Dee Halde, mare călător al secolului al XVIII-lea, ajuns până în China, povestește că prezicătorii taoiști citeau într-un vas cu apă evenimentele care urmau sa agite imperiul. Tulusii din Africa ghiceau viitorul într-un vas cu apă neîncepută ce aparținea vrăjitorului. Și în satele (nu neaparat izolate) din România se practica identificarea, unui hoț sau criminal într-o galeată cu apă. Într-o lucrare despre proprietățile plantelor medicinale, Richard Evans Schultes și Albert Hofmann, cei doi chimiști care au descoperit LSD-ul, vorbesc despre un trib din vestul Americii care intra în legatura cu mortii prin intermediul unei plante, „iboga” numită, ce-o consumau în cantități mari și-a unei oglinzi, astfel ca spiritul lor sa ajungă în „țara morților”.

Dar cea mai fascinantă istorisire a viziunilor în oglinzi îi aparține englezului John Dee (1527-1606, fost matematician, astronom, astrolog, ocultist, imperialisi și consilier al reginei Elisabeta) un erudit al epocii elisabetane, născut la Londra, ce și-a dedicat viața cărților, studiului fizicii și-al matematicii în care excela, cercetării, făcând diverse invenții dar și anumite excentrități. În timpul studiului unor obiecte aduse de spanioli din Mexic, Dee a descoperit o oglindă din chihlimbar, care părea că fusese folosită de azteci în scopuri divinatorii și în care a observat anumite viziuni. Într-o zi, în timp ce era plecat într-o călătorie în afara țării, casa lui a fost incendiată. Se spune că, din locul în care se găsea, Dee a văzut incendiul care îi mistuia casa și cărțile în oglinda sa de chihlimbar, de care nu se despărțea niciodată. În locuința sa, Dee amenajase o cameră specială, unde chema spiritele prin intermediul oglinzii aztece însemnând apoi viziunile avute într-un manuscris, în care etala tehnicile obținerii lor în oglindă descriind amănunțit concluziile despre spiritele care-i apăreau pe luciul ei. Manuscrisul a dispărut vreme de câteva decenii și după moartea sa, ca printr-un miracol, a fost regăsit într-o pescărie din Londra, din întâmplare, de către un erudit, pentru că păstrăvul pe care-l cumpărase i s-a dat învelit în filele acestuia și-așa a supraviețuit parte din el. 

Există lucruri incredibile pe care le poate face o oglindă. Ea atrage, încântă și captează, putând arăta cine sunteți cu adevărat, dar și ce nu doriți să vedeți. Simbolic vorbind, oglinda reflectă purul adevăr, înseși conștiința noastră. Psihologia nu respinge întru totul credința populară că oglinzile ar avea puteri supranaturale ci, dimpotrivă, ar confirma puterea acestora de-a face să apară, sub formă unor viziuni, intuițiile și presentimentele pe care le ascunde subconștientul uman, acesta fiind ca o anticameră între conștient și inconștient. Aici, în subconștient, sunt înmagazinate toate informațiile acumulate: amintirile, deprinderile, vorbitul, scrisul, mersul. Din această anticameră plină de date, omul nu activează, decât o portiune extrem de mică. În acest sens sunt fascinante experimentele celebrului doctor american Raymond Moody, care ar fi izbutit impreună cu studenții săi să „cheme” în oglindă spiritele unor rude defuncte. Studiile sale despre vrăjitorie, după cum arată în cartea sa, au dus la constatarea că „viziunile prin oglinzi erau văzute nu numai de psihici și ghicitori, ci și de oamenii obișnuiți și-n cea mai mare parte rezultatele au fost impresionante”. Concluzia doctorului Moody a fost că „secretul” nu este ascuns în oglinda însăși, ci în subconștientul uman.

Pentru astfel de experimente e nevoie de multă răbdare și putere de concentrare maximă. Se spune că dacă ai vrea, ai putea să experimentezi într-o seară, când sufletește ești echilibrat aprinzând o lumânare în spatele tău, astfel încât aceasta să dea o lumină difuză, dar fără să se reflecte în oglindă. Te așezi cât mai comod in fața ei, faci câteva exerciții de relaxare, prin respirație calmă, adâncă, golești mintea de gânduri, meditezi, te concentrezi asupra chipului tău, asupra ochilor și va ieși la iveală subconștientul începănd să ți se contureze în oglindă cu totul altceva decât ceea ce există in fața ei. De tine depinde apoi cum folosești imaginile primite de la subconștientul tău, cum le interpretezi și cum le folosești. Indiferent de ceea ce vezi, nu trebuie sa te sperii, deoarece totul pornește din mintea și din sufletul tău, acolo fiind doar tu, egoul tău. Ce pot apare ? Pot să apară slab conturate imagini demult uitate, din fragedă copilărie, diferite plăsmuiri ale gândurilor de-atunci, diferite evenimente… Subiectul spiritelor invocate prin intermediul oglinzilor, a aprins imaginația literară și a altor culturi, în afara celei grecești.

Unii filosofii, istorici, fizicieni, poeți, artiști i-au cercetat proprietățile, descifrându-i funcțiile și mecanismele sale de abordare a lumii invizibilului, de reflectare a intelectului supranatural, divin, suprem. De exemplu, multe dintre poveștile cuprinse în cartea „O mie și una de nopți” descriu experiențe oculte cu oglinzi, în povestea lui Aladin și a lămpii sale fermecate vorbindu-se de apariții, numite „genii”, niște entități extrem de bizare, care aveau capacitatea de a îndeplini dorințele celui care putea să le elibereze din lămpile unde erau ținute prizoniere. În povestea „Albă-ca-Zăpada” oglinda informează mama vitregă care este cea mai frumoasă femeie din lume și în povestea cu „Frumoasa și monstrul”, tânăra fată este informată printr-o magică oglindă că tatăl ei este bolnav și primește permisiunea de a merge să-l vadă. În „Regina zăpezii” tot ceea ce era oglindit în oglinda magică era distorsionat și devenea urât și dezgustător, cel mai minunat peisaj, cel mai frumos om prin ea părând oribil și dezgustător. Această oglindă, a căzut la pământ și s-a spart în nenumărate bucăți, mici ca boburile de nisip, care au intrat în inimile oamenilor. Așa, oamenii chiar și astăzi văd numai urâțenie și rău în jurul lor. În „Stăpânul inelelor” există o altă oglindă magică, oglinda Galandriel, în esență apă, în care sunt oglindite diverse lucruri pe care nimeni nu le poate prezice. Galandriel le permite lui Fronto și Sam să privească înăuntru și ceea ce văd ei vine probabil să-i facă să se gândească la viitorul lor și să-i ajute să ia decizia corectă.

În mitologia greacă, Perseu a ucis-o pe Medusa prin oglindirea chipului ei în suprafața lucitoare a scutului său, dat de zeița Atena, astfel încât să nu vadă direct figura acesteia și să-l poată  împietri. Celebrul portret al lui Dorian Grey, din romanul cu același nume, acționează tot ca o oglindă, eroul încetând să îmbătrânească, portretul său în schimb îmbătrânind a surprins și toată corupția în caracteristicile fizionomiei. Într-un manuscris celt datând din secolul al XII-lea, se povestește despre o întâmplare a regelui Lludd al Bretaniei, atunci când a văzut în luciul unui vas plin cu apă niște dragoni așa de fioroși, cu strigătul lor așa de cumplit, încât „barbații se albeau la față și-și pierdeau puterile, femeile însărcinate avortau, băieții și fetele își pierdeau conștiința, animalele, copacii, pamântul și apele deveneau sterile”. Întrebându-l pe fratele lui, regele Franței, acesta l-a sfătuit ca dragonii să fie făcuți să apară în luciul unui vas cu hidromel și prinși cu o bucată de matase spunând: „Vei arunca matasea peste ei și îi vei închide într-un cufăr de piatră pe care să-l îngropi apoi în locul cel mai sigur al regatului tău”, lucru pe care Lludd a facut întocmai, reușind să-i închidă pe dragoni pentru totdeauna în capcana de piatră. Povestea lui Lludd dovedește continuitatea istorică a miracolelor înfăptuite pe luciul unor vase cu apă, precum se întâmplă și-n scena din piesa lui Shakespeare, „Macbeth”, în care trei vrajitoare fac sa apară viziuni în aburii apei fierbinți. Evul mediu avea și el ritualuri sale, menite sa obțină informatii necunoscute până atunci, cu ajutorul spiritelor.

În opera „Faust”, Goethe menționează unele dintre tehnicile folosite care permit demascarea hoților, experiențe extracorporale, stabilirea diagnosticelor diverselor maladii, chiar și-o metodă care permite aducerea unor spirite prin intermediul unui pahar umplut cu apă de izvor. Oglinzile au fost prezente în scrierile lui Lewis Carroll, J.K. Rowling, Oscar Wilde și au apărut în picturile lui Tizian, Diego Velasquez, Rubens, Memling, Georges de La Tour, Paul Delvaux. Pe vremuri, exista o practică numită „lampado­mancie”, care consta în cititul în lămpile de metal. Lămpile cu ulei din India deveneau niște oglinzi excelente când erau aprinse. La fel sunt și vechile oglinzi ale lămpilor cu gaz românești, menite să amplifice puterea flăcării. În vechile ritualuri ale țiganilor din Ardeal, lampa cu oglindă din metal lustruit era folosită adesea în facerea și desfacerea vrăjilor.

Oglinda reflectă lumina și poate fi folosită și ca Armă împotriva energiei direcționate. Lumina înseși este energie, oglinda reflectând-o înapoi la „emițător”. Este atât un simbol solar, cât și un simbol lunar, cu proprietăți magice, considerată a fi portalul către „regatul inversat”. Pusă cu suprafața netedă în jos, într-un templu sau mormânt, formează o „axă a luminii”, calea ascensiunii sufletului. Este un instrument capabil să acumuleze sau să descarce energie, la discreția operatorului. Deasemeni oglinzilor li s-a atribuit de unii caracterizarea că ar putea fi și Ucigașe. Din dosarele poliției s-au remarcat cazuri în care oglinzile ar fi avut și puteri malefice asupra omului, uneori influența lor fiind fatală, putând provoca hemoragii cerebrale dacă sunt privite prea intens. Astfel, un fenomen bizar a avut loc in Franța, în 1997, adică la sfârșitul secolului XX, cel mai rațional secol. Era vorba despre dispariția unei vechi oglinzi, ce se aflase în custodia poliției din martie 1910, când aceasta omorâse pe loc doi oameni intr-un hotel din Paris. Dispariția ei s-a descoperit întâmplător, când un profesor de criminalistică a cerut permisiunea de-a face câteva fotografii ale acesteia pentru a le prezenta studenților săi. Oglinda nu a putut fi găsită. Anticarii au adresat jurnaliștilor rugămintea de a avertiza colecționarii, astfel ca aceștia să nu achiziționeze o oglindă veche, pe a cărei ramă se afla inscripția Louis Arpo 1743. Conform declarațiilor acestora, oglinda omorâse 38 de persoane de-a lungul existenței sale tenebroase. Explicația experților vremii asupra deceselor a fost că, probabil, oglinda reflecta razele luminoase într-un mod deosebit, declanșând hemoragii cerebrale grave.

Trebuie să fim foarte atenți înainte de a agăța pe perete o oglindă veche, pentru că aceasta purtând o istorie bogată, poate da naștere adesea la vise ciudate, pline de imagini bizare. Astfel de oglinzi, se spune, stochează sentimentele și gândurile, trăirile și emoțiile proprietarilor antecedenți, însă aceste „amintiri” nu apar ca imagini, ci ca efecte, ca radiații negative asupra celui care le priveste. „Într-un sens, oglinzile sunt cel mai bun sistem de realitate virtuală care poate fi construit”, spunea Marco Bertamini de la Universitatea din Liverpool. Dacă erau mai degrabă socotite ca lucrul Necuratului în Europa medievală, în Orient, din contra oglinzile au avut o semnificație pozitivă fiind la chinezi simbolul înțelepciunii și al cunoașterii, iar la japonezi simbolul purității sufletului și al frumuseții interioare. Oglinzile mici, pe care femeile din China le purtau cu ele peste tot, aveau darul de-a le ocroti de spiritele rele și de-a le apăra căsnicia și familia. Tot la popoarele orientale, oglinda era considerată un portal care permitea sufletului sau gândurilor să călătorească dincolo de lumea fizică, prin oglindă amplificându-se puterile telepatice, de transmitere a mesajelor către cei aflați departe sau chiar către persoanele dragi care au părăsit lumea. La indieni, oglinda era un fel de telescop magic prin care puteau urmări o altă persoană de la distanță.

Unii erudiți consideră că oglinda poate anihila atât timpul cât si spațiul dintre ființele umane, că este străbătută de un gen de fluctuație și ciclicitate a imaginilor din ea susținând că prin intermediul lor s-ar putea face Călătorii în Timp. La prima vedere, e greu de închipuit că ar exista vreo legătură concretă între oglinzi și călătoria în timp, însă lucrurile sunt mai complexe decât ne-am putea imagina. Astfel, dacă luăm două oglinzi și le așezăm la o distanță de câțiva micromilimetri una de cealaltă, într-un spațiu vid, se creează așa-numitul „efect Casimir dinamic”, un efect al mecanicii cuantice descris de Hendrik Casimir și Dirk Polder în 1948, care pare să sfideze logica lumii de zi cu zi.

În acest caz, rezultă energia vidului din „spațiul gol” care exercită o forță de deplasare, născută din câmpul cuantic al celor două oglinzi, unde densitatea energetică a fluctuațiilor dintre ele este mai mică decât densitatea de energie din afara lor. Această diferență între densități, crează forța respectivă care va face ca una dintre oglinzi să se miște provocând acumularea continuă de fotoni în regiunea dintre oglinzi. Masa crează o încărcătură negativă în raportul spațiu-timp și o viteză superioară celei a luminii. Astfel călătoria în trecut devine posibilă, dar nu și cea în viitor.

Nota redacției. Efectul Casimir, efect al mecanicii cuantice, a fost prezis de Hendrik Casimir și Dirk Polder în 1946 și verificat experimental în 1958 de Marcus Spaarnay. Dacă se așază o pereche de plăci metalice paralele, foarte aproape una de cealaltă, în spațiu vid prin care se deplasează felurite radiații cu diferite lungimi de undă, efectul lor este o ușoară reducere a lungimilor de undă care se potrivesc între plăci, față de numărul lungimilor de undă din afară. Înseamnă că densitatea de energie a fluctuațiilor stării fundamentale dintre plăci, deși tot infinită, este mai mică decât densitatea de energie din afara lor cu o cantitate finită. Această diferență dintre densitățile de energie dă naștere unei forțe care împinge cele două plăci una spre alta, forță observată experimental.

Tot oglinzile sunt socotite ca o poartă spre alte dimensiuni! Suprafața lucioasă și capacitatea lor de a reflecta „imaginea” figurilor și obiectelor, au dat oglinzilor un rol misterios străvechi. În spatele reflecțiilor lor se află o polaritate opusă, o „energie” care poate duce la lumi invizibile, neguvernate de legile materiei, între ele fiind și cea a morților. „Transcendența” realizată de oglinzi este o „poartă” către câmpuri care nu se află în dimensiunile cunoscute ale spațiului și timpului, este o „ușă” pentru a vedea o „altă lume”, dincolo de realitatea zilnică pe care o percepem cu simțurile noastre. De aici și obiceiul de a acoperi oglinzile sau de a le întoarce cu fața spre perete, imediat ce moare cineva, de teama că sufletul ce privește în oglindă ar putea fi răpit de fantazma decedatului, dezvăluindu-se astfel puterea „absorbantă” a oglinzii. Astfel, a apărut un tip special de divinație, pentru a dezvălui trecutul, prezentul și viitorul guvernat de aceleași principii ca divinația cristalelor și divinația apei.

Nota redacției. Oglinzile „misterioase” apar și cercetările legate de existența timpului la nivel cuantic. În 1982, fizicianul francez  Alain Aspect (n.1947) profesor la École supérieure d’optique (Institut d’optique Graduate School/SupOptique, prestigioasă scoală superioară pariziană de înalte studii–grande école, fondată în 1917) realizează o (celebră) experiență istorică în care pune în evidență violarea inegalitățiilor Bell (Hidden variable theory) pentru care a fost distins cu Fernand Holweck Medal and Prize), instaurat în onoarea fizianului francez (și membru al Rezistenței franceze) Fernand Holweck (1890–1941, ucis de Gestapo) cu contribuții importante „in the fields of vacuum technology, electromagnetic radiation and gravitation”. În experiența sa, Alain Aspect „trimite” un cuplu de particule de lumină (fotoni) prin intermediul fibrelor optice la două oglinzi semi-transparente aflate una de alt la 14m. Conform teoriei, cei 2 fotoni puteau fi reflectați de către oglinzi sau puteau să traverseze oglinzile (să treacă prin ogliniz), ceea ce s-a și constatat! Însă, ceea ce părea ciudat și inexplicabil, era faptul că cei 2 fotoni, întotdeauna, „s-ar fi înțeles”, adică, fie să se reflcete, fie, să traverseze oglinzile amîndoi, și asta fără nici o excepție! Adică, ca și cum cei 2 fotoni s-ar fi „solidarizat” să facă de fiecare dată, amândoi, același „lucru”, rezultat contrar teoriei lui Bell! Concluzia experienței era (deci) clară: corelarea comportamentului cuplului de fotoni față de oglinzi nu poate fi explicată printr-o cauză comună din trecut. Nimic nu-i poate „programa” să „comită” aceleași fenomene fizice.

Inexistența timpului în structuri materiale infinit mici, supuse legilor fizicii cuantice. Teleportarea cuantică!

În Grecia Antică găsim oglinda ca un simbol al Afroditei, zeița iubirii fiind adesea reprezentată cu o oglindă în mână. În antichitatea greacă și romană s-a folosit oglinda ca mijloc de divinație a viitorului. În orașul Patra, spune Pausanias in scrierile sale că, în fața sanctuarului Demeter exista un izvor care formase un mic lac. În el, coborau o oglindă legată cu un fir ce-o așezau pe suprafața apei. Apoi se rugau zeiței, ardeau tămâie și priveau în oglinda care le arăta bolnavii în viață sau morți, aceasta fiind ca o deschidere către lumea morților, unde trecutul, prezentul și viitorul comunică. Oglinda era ochiul, instrument de comunicare cu tot ce este invizibil, era deschisă către lumea zeilor înregistrând și transmițând imaginile. Funcția sa religioasă este evidentă și în Lycosura din Arcadia, unde, spune tot Pausanias, că exista o oglindă lângă ieșire și-ntr-un mod ciudat, aceasta nu îi reflecta pe cei care o priveau sau îi reflecta foarte slab, în ​​timp ce statuile zeităților și tronul lor arată foarte clar. Această oglindă inversa deci proprietățile oglinzilor obișnuite, înlocuind imaginea privitorului care se apropie de ea cu imaginea celor din jur.

În Almyros, Tesalia, de sărbătoarea Înălțării Domnului, cu ajutorul oglinzii, ar vedea, se spune, sufletele rudelor lor trecând prin apa fântânii. O clasă specială de oglinzi a apărut la Roma numită Specularii. În Scoția, femeile tinere stau în fața unei oglinzi mâncând un măr sau pieptănându-se în timp ce țino lumânare aprinsă. În partea de jos a oglinzii văd ceea ce caută. În Japonia prima oglindă a fost dată, conform tradiției, de zeița Amaterasu în timpul întemeierii Imperiului și este cunoscută sub numele de oglinda lui Ize, o oglindă sacră formată dintr-un disc metalic ușor convex, iar partea din spate acoperită de un capac metalic decorat cu inscripții misterioase. Această oglindă a fost folosită pe scară largă de către judecătorii justiției ierarhice japoneze, unde vedeau în oglindă vinovatul. De asemenea, „oglinda lui Ize”, câștigase reputația unui spion, care nu a făcut niciodată greșeli în operațiunile militare și a dezvăluit mișcările inamicului.

Preoții Azteci „au văzut” viitorul în oglinzi obsidiene. Oglinzile Onyx au fost adesea folosite de magii din secolul al XIV-lea în Europa lăsându-le mai întâi în lumina lunii pentru a le „încărca”. În China, oglinzile „profetice”, magice sunt considerate a fi unele dintre cele mai ciudate obiecte din lume. Nu se știe cu siguranță când au învățat să facă oglinzi transparente în China, dar cea mai veche oglindă magică găsită datează din 500 d.Hr. A fost descoperită în timpul săpăturilor mormântului unui nobil din sudul Chinei și 500 de ani mai târziu, în timpul domniei dinastiei Ming, oglinzile magice au încetat să mai fie o raritate pentru conducătorii Chinei. Oglinzile acestei epoci pot fi găsite acum în cele mai mari muzee din lume. S-au scris zeci de articole și cărți pe acest subiect, dar niciunul dintre autori nu a fost în stare să dezvăluie secretul oglinzilor. Cum au fost făcute? De ce au apărut imaginile de pe spatele oglinzii? Și-n sfârșit, cel mai important mister-de ce doar una dintre sutele de oglinzi realizate aveau așa-zise proprietăți magice? Nimeni nu știa răspunsurile la aceste întrebări. Primele încercări de dezvăluire a secretului au fost făcute în secolul al XI-lea.

Omul de știință chinez Shen Kua credea că la turnare, partea mai subțire a oglinzii se răcește mai repede decât cea mai groasă, iar acest lucru duce la mici curburi de suprafață, imperceptibile. Pe spatele acestor oglinzi erau imagini sau ideograme din alamă, în timp ce partea din față care acționează ca o oglindă era realizată din bronz lustruit și curbată. Când o astfel de oglindă este expusă la lumina soarelui, partea din față a imaginii apare transparentă și permite tuturor imaginilor și ideogramelor din partea din spate să treacă și să fie proiectate în partea din față. Asta este un mister punându-se întrebarea: poate bronzul solid să devină transparent? Acest fenomen metalurgic a fost explicat științific în Occident în 1922, deși chinezii au realizat aceste oglinzi păstrându-și tehnica secretă timp de 1.600 de ani, fiind decorate cu simboluri astrologice și cosmologice.

David Brewster, fizician scoțian și inventator al jucăriei noastre preferate de caleidoscop, a scris că imaginea generată de oglindă nu este asociată cu modelul din partea inversă, ci este aplicată cu o soluție slabă de acid pe suprafața frontală, după care este șlefuită. La începutul secolului XX a crescut un nou val de interes pentru oglinzile chineze. Dar apoi, din păcate, primul și apoi cel de-al doilea război mondial izbucnind, nimeni altcineva nu va mai face oglinzi magice nici în China, nici în Japonia pierzându-se secretul lor. Din fericire, în 1961, premierul chinez Zhou Enlai, după ce a vizitat Muzeul Shanghai, s-a interesat de oglinzile magice și a ordonat refacerea producției lor. După 3 ani, s-au făurit oglinzi magice chineze, care nu erau în niciun fel inferioare celor antice. Prin urmare, vechea tehnologie a fost reînviată. Dar, ca și înainte, secretul făuririi a fost păstrat cu strictețe. Cu câțiva ani în urmă, oamenii de știință ruși și americani au tăiat o oglindă magică pentru a verifica dacă au existat neregularități metalice în locurile care proiectează imaginea. Au fost utilizate cele mai noi tehnologii, microscoape, dar nu s-au găsit neomogenități structurale. În cele din urmă, un articol a apărut într-o revistă științifică, care spunea: „În istoria opticii este greu să găsești un mister atât de fascinant, care poate fi comparat cu ghicitul oglinzilor magice ale Orientului, deși omenirea se luptă de aproape patru milenii pentru a le explica proprietățile uimitoare”. Cu toate astea a fost descoperită proprietatea magică a oglinzilor chineze, pe care au numit-o „transparență”, proprietatea uimitoare reieșind chiar și în proverbul: „La soare, întotdeauna apare adevărul ”, sau cum spun grecii „nimic ascuns sub soare”!

Cu siguranță, oglinzile joacă un rol important însă într-o mulțime de aplicații optice complexe, de la sisteme de citire pe bază de laser până la telescoape, microscoape, scanere de coduri de bare și playere CD. Se folosesc în aproape toate domeniile bazate pe tehnologiile ultramoderne, de la antenele parabolice care sunt uriașe oglinzi ce captează undele emise de sateliți, până la radare, aparate de fotografiat și aparatură medicală. Suprafețele precum oglinzile și sferele de cristal ajută pe unii oameni să fie conduși la diferite stări de conștiință, unde canalele de comunicare sunt deschise cu nivelurile mai profunde ale existenței și, de ce nu, cu alte „lumi”, care sunt ca semnalele emise de telefonul mobil pe care nu le vedem, dar ele există. În această direcție și având mai multă „curiozitate” pentru practicile și convingerile secolelor, cercetătorii științifici din marile universități din Europa și SUA au început studii serioase pentru a determina exact unde-i ascuns adevărul, între „mit” și „exagerare”.

Alte articole ale autoarei Anna-Nora Rotaru în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului