Acasă Opinii Parole, Parole, Parole,…..(Corespondență de la prof. univ. asoc. Pompiliu Comșa, directorul ziarului...

Parole, Parole, Parole,…..(Corespondență de la prof. univ. asoc. Pompiliu Comșa, directorul ziarului Realitatea)

E groasă rău prin lume, dar noi pozăm în mutanți sălbatici conduși doar de ură, bolnavi de mârlănie. Adunătură de grobieni ai națiunii.
Șefilor le place că stăm atât de prost cu memoria încât să uităm unde ne-au adus în acești 30 de ani de coșmăreală. Ar vrea să ștergem cu buretele că în perioada amintită s-a retrocedat de 3-4 ori suprafața României.
Nimeni nu mai invocă raționamentul filozofic al lui Descartes, anume Cogito ergo sum, sum ergo Deus est” (Gândesc, deci exist, exist deci există și Dumnezeu). Societatea modernă a pierdut în bună parte acest simț al căutării răspunsurilor la întrebări chinuitoare.
Suntem puși la zid cei care avem invidii. Suntem la ora când nu se fac necropsii, dar se stabilește în concret cauza decesului.
C-așa vrea Nea Caisă, managerul.
Nu le pasă nimănui ce vor să spună niște indivizi educați care văd numai inamici peste tot, pe care vor să-i împuște.
Mita nu se poate dovedi cu declarații de martori denunțători. Nimeni nu mai apără interesul național ca să nu i se facă dosar penal. Actul de justiție e folosit pentru a elimina ținte, nu pentru a aplica legea.
De parcă am fi învățat imunitatea indiferenței în închisoare.
Ordinea de drept e un colaps, iar România s-a întors la inchiziția Evului Mediu întunecat. Judecătorii se vând pe o promisiune Parcă nciodată n-a fost mai umilă și mai nefericită țara asta. Judecătorii de la CCR au reglementări de Curte Marțială. 
  
Românul majoritar are doar două viteze.
De aici acum, în plină pandemie, invazia badantelor și ștergătorilor de cururi. De aici apocalipsa de la Nădlac.
Defulăm cu entuziasmul deținutului eliberat după mulți ani de pușcărie. Ascundem orice gunoi sub preșul pseudo-educației noastre.
De altfel nu interesează pe nimeni ca specia să fie educată.
Știu, sunt cinic, nu pot fi popular. Asta e, mama nu mai poate să facă altul.
Adevărata față a umanității estte relevantă numai în momentele de criză majore în care, ne place sau nu, primează instinctul de conservare. Restul e literatură
  
Zilele trecute am încercat să fac o glumă din tranșee, așa cum mai comit diurn. Spuneam că nu am văzut niciun caz de Covid 19 la oamenii care dorm prin canale sau sub cerul liber.
De aceea nu mi se închide mie cercul.
Este răspunsul la lipsa noastră, la respectul față de noi înșine și tot ce face parte din echilibrul național al Terrei.
De aici pornim trecerea inclusiv a morților din accidente rutiere în rândul celor cu coronavirus. Mai discriminați ca românii în România nu există.
Am devenit cobai într-un experiment al unor minți diabolice. Am devenit minoritari în țara unde eram majoritari. Într-o fracțiune de secundă întreaga omenire a fost îngenuncheată. Este și motivul pentru care deranjează opiniile care rup logica supunerii.
Am redovedit că specia cea mai rea de pe Pământ este omul. Baștanii ne freacă într-un ping-pong mental.
Suntem ca o specie de insecte care ar vrea să provoace zum-zum pentru atenții și reacții. Borna de start au dat-o procurorii care au călcat în picioare tot ce înseamnă lege și stat de drept. Am făcut asta cu zâmbetul pe buze și cu o satisfacție bolnavă. Cuvântul lor de ordine este numai instituționalizarea marii corupții. Avem o magistratură fără probe.
Degeaba unul ca mine îi roagă să lase harneala, vorba clasicului Becali: pentru ce, de ce? Lui Orban i se spune în popor, inspirat, trafalete.
Suntem prea fleoșcăiți ca nație, nu mișcăm nimic, dar vrem totul. Securitatea nu a plecat de la putere, trăiește bine mersi în adâncurile SRI. Pentru unii, măreția dreptului este răstălmăcirea legilor după bunul plac sau prin erate la deciziile CCR
  
Cine e înregimentat într-un partid nu are identitate sau poate face un pas lateral, ori, ori. Să fie clar: ziaristul nu e o slugă în folosul cetățeanului, în folos personal. Hau, hau, miorlău.
Când nimic nu ai a spune, vorba poetului, proștii inventați de sistemul la umbră, ies la drum. Mai ales pe FB.
La pensie nu se iese după cât de bătrân ești sau câți ani ai băut. Ci doar după câți ai muncit efectiv și nu poți spune nimănui: eu doar m-am distrat. Mai lasă șlagărele că suntem sătui până-n gât. Sigur, poț fi și boschetar de canal și la un moment dat să-ți iasă în viață.
Ăsta nu-i retard, e idiot din naștere, sau idi…oată, personaj din Noaptea Minții.
S-a petrecut într-o zi de adineauri cu timpul și nu putem scăpa de această burghezie proletară veroasă, de o rapacitate rar întâlnită, profitoare pe seama unor femei stivuitori. Se intră dincolo în sistem pentrucă se dorește o profesie, nu se aleargă după plac.
Nu ne va ucide pandemia, ci mizeria morală. Dar abundă încă patrioții cu cărămida. Ce se întâmplă azi va intra în manualele de practică medicală și de psihologie medicală. E ora când moartea e clasificată la strict secret. Victimele colaterale au devenit victime nemijlocite.
Suntem la un pas de legea marțială. Avem rude internate în niște Guantanamo mioritice. Gândiți cu capul vostru, oamenilor.
Degeaba pompăm economia și finanțele, dacă pământul nu ne mai rabdă Dumnezeu s-a săturat.
Limitarea contactelor umane este o veritabilă spălare pe creier. Se vor folosi ANM-arme de nimicire în masă, de aceea e cazul să deschidem ochii, să ne desfundăm urechile. Poate ne vom repara și omenia.
Sistemul nostru imunitar nu știe de Covid 19, deci nu avem anticorpi.
Statul ar trebui să păzească măcar acum, la ceas de criză, oamenii care-i aparțin. Avem ce ne-am făcut singuri, meritam ceea ce facem la alții, așa că înregimentarea e bună doar ca exericițiu.
Multă sănătate celor care au înțeles ce am vrut să spun, Pompiliu Comsa
Articolul precedentCum a redevenit Iașul capitala europeană a culturii și științei (Corespondență de la prof. univ. asoc. Pompiliu Comșa, directorul ziarului Realitatea)
Articolul următorPrintr-o Bulgarie enigmatică și nostalgică după 30 de ani! (Corespondență de la Paulina Popescu, prozator, preşedinte al Asociatiei Românilor din Triunghiul de Aur-ARTA, Canada – Ontario)
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.