Acasă Opinii Pentru România capitalistă de mâine. Confesiunile politice și artistice ale lui Grid...

Pentru România capitalistă de mâine. Confesiunile politice și artistice ale lui Grid Modorcea („cel mai important scriitor român în viață și cel mai prolific din istoria literaturii române, după Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu”)

100
2

Vin noi alegeri locale, apoi generale, europarlamentare și prezidențiale. Mereu vin noi alegeri. Asta e o situație permanentă în democrație. Da, alegerile vin ca și cum ar fi noi, dar oamenii sunt aceiași. Mai rău ca pe vremea lui Eminescu, care zicea în Glossă: „Alte măști, aceeași piesă. Alte guri, aceeași gamă”. Dar azi piesa e aceeași, gama la fel, dar joacă în ea aceleași măști. România nu mai scapă de aceleași guri hrăpărețe! Ce fel de democație e asta, în care nici o lege nu ne poate scăpa de aceiași „aleși” voiajori, care fecalizează nestingheriți țara?!

E nevoie de oameni noi, de o nouă clasă politică, de o nouă revoluție pentru a stopa căderea în groapă a României, numită cu apropo și „un Colos/Ciolos cu picioare de lut”. Aștept tinerii, cei școliți, cei cu experiență internațională. E nevoie de oameni curați și capabili care să iubească România și care să-i lumineze pe oameni, să voteze pentru o țară capitalistă.

Încotro, România de azi? Spre capitalism sau spre comunism? Nu se știe. E condusă de o clasă politică oarbă și neputincioasă, care nu e în stare să oprească nebunia galopantă care duce la instituirea unei realități negative, ieri cu legi de amnistiere, în favoarea ticăloșilor, azi cu măsuri aberante, care nu pot controla o epidemie!

De la propunerea fostului prim-ministru, ex-pușcăriașul Adrian Năstase, care a cerut grațiere și apoi reabilitare, recuperarea daunelor pe care Legea i le-a făcut lui (!!!), România curge iremediabil spre haos. Ce s-a obținut? Compromiterea și chiar distrugerera statului de drept. S-a ajuns ca sute de parlamentari să voteze pentru ruperea unui ținut („secuiesc”?) de trupul țării, iar un fost buldozer comunist să vrea să candideze din pușcărie la șefia PSD!! Același individ, aceeași gașcă drac(g)omanică, profitoare, lacomă de putere, care a luptat din răsputeri să blocheze numirea unui român ca procutor șef al UE!

Ce este România de azi? O țară fără nici un statut clar. Ea s-a aflat și la președinția Europei, dar madam Vasilica nu a fost în stare să-și conducă propria familie. Sacrificiul pentru libertate nu a dus la libertate, ci la înscăunarea ticăloșilor pe toate fronturile. Cum s-a putut ajunge la o asemenea performanță negativă? O cauză majoră ar fi birocratizarea excesivă a țării. Ieri ne sufoca birocrația comunistă. Dar azi s-a augmentat de zeci de ori această birocrație, ajungându-se la birul de neimaginat al taxelor. Am și scris un roman, Mahalaua (Editura Scriitorilor, 2016) despre această realitate, despre nebunia funcționară. De fapt, birocrația este făcută ca să fie plătiți slugoii care o formează. Aceasta nu este muncă. Este jaf. Mii de funcționari, milioane, contribuie la jaful „legal” al țării. Și am să vă dau câteva exemple din domeniul pe care îl cunosc bine: cultura.

Birocratizarea excesivă a unor instituții ca ICR, TVR, CNC, Ministerul Culturii, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Minsterul Fondurilor Euro-pene, ca și sateliții lor, au dus la falimentul acestor instituții. Dovadă că în România cultura a atins limita de jos a prostiei. Sau așa cum spunea Solomon Marcus, „suntem o țară semianalfabetă cu internet”. Nici una din instituțiile amintite nu ajută să existe și să se exprime artistul liber, adevărat, neînregimentat. Uitați-vă numai la moartea în tropot a galeriilor de artă, a librăriilor și a cinematografelor, transformate în cărciuni!

Dacă nu faci parte din mecanismul găunos care se numește „politica de gașcă”, nu primești nici un sprijin. Mai nou am aflat că dacă nu ești pe lista de personalități a ICR, de pildă, nu ai nici o ușă deschisă. Poți să fii geniul geniilor, ești ocolit, iar neica nimeni, care e membru PSD, e trimis peste mări și țări să repezinte România în lume! Altfel cum se explică faptul că o valoare este recunoscută de toată lumea, dar nu și de ICR sau TVR? Cine dă verdicutul? D-na Țuroiu et co., ei decid cine să fie pe lista de personalități? Desigur, lista este făcută pe linie de partid. Dar cine din partid cunoaște valorile? De aceea, cultura este în groapă, iar ICR este groparul șef.

Instituții precum cele numite mai sus nu există în America, nicăieri în țările capitaliste, poate cu excepția Franței, care este cea mai birocratică țară din lume și pe care România a imitat-o. Modelul francez este un model comunist, fiindcă Franța a vrut în ultimele decenii să fie o țară comunistă, socialistă. Și mulți din America vor. Dar Trump a declarat răspicat că America nu va fi niciodată o țară socialistă.

Vă spun sigur, fiindcă am cunoscut bine aceste realități, mai ales pe cea americană. Dar și în Franța m-am străduit să-mi public o carte și am cunoscut ce înseamnă lațul birocratic. Totul e smile la intrare, dar ieși cu coada între picioare. Și am atacat o editură de top, Gallimard. Ca apoi George Banu și George Astaloș să-mi confirme că Franța e cea mai biroctratică țară din lume.

Dacă România se americanizează și vrea să fie o țară capitalistă, trebuie să aibă model America, nu Franța. De aceea, trebuie să se debirocratizeze urgent, să scape de balast. Cultura adevărată este o afacere privată, se face numai pe calea unei realități fără liste de pomeni, fără control de la stat. Funcționăreala de tip comunist din România nu mai există azi nicăieri în lume. Totul e fals la noi, prefabricat, aranjat pe baza de plicuri, de gașcă. Asta nu e cultură.

Cultura este cheia identității unui popor.

Iată de ce noua clasă politică, oamenii noi din viitor, trebuie să schimbe radical această situație ori să desființeze aceste instituții. Care sunt total politizate, sunt căpușe ale puterii. Există, numai ca să aibă puterea o trompetă, precum TVR, care e cea mai falimentară televiziune din lume, plătită însă gras numai să joace cum i se cântă atunci când „vrea” mușchii ei, ai puterii! Așa cum sunt azi, nefuncționale, aceste instituții sunt total inutile. Nemaivorbind de faptul că sunt dubluri ale consulatelor sau ambasadelor, care și așa fac figurație. Înainte de ICR, nu se făceau activități culturale în străinătate? Iar Minsterul Fondurilor Europene sau cel al Românilor de Pretutindeni, ministere superbirocratice, dublează activitatea guvernului. De ce e nevoie de atâtea ministere și instituții? Puterea excesivă a statului nu înseamnă capitalism. E un comunism deghizat. Ca să fie plătită clientela, ca să existe cât mai multe „cimitire ale elefanților”.

De 30 de ani, milioane și milioane de lei date acestor profitori falimentari se duc pe apa sâmbetei. Adică în buzunarele unor funcționari corupți. Cu acești bani s-ar putea construi școli, spitale, drumuri, grădinițe, biblioteci, instituții caritabile pentru copiii supradotați, un învățământ modern, programe lucide și realiste, un fundament total nou, curat, pentru punțile cu românii din diaspora, cu puternica Românie care se prefigurază în afară.

De ani de zile lupt să fac punți cu țara mea și în cale apar mereu aceste instituții inutile, care pun frână oricărui proiect liber, prin simplu motiv că divizează cultura, după logartimul politic. Cum a ajutat țara mea un artist din Bangladesh sau de pe planeta Marte, așa   m-a ajutat și pe mine. Am realizat fapte însemnate, precum cele 47 de filme și la toate am găsit sponsori, căci asta este condiția unui realizator din TVR, să găsească sponsori dacă vrea să facă filme, căci toți banii TVR se duc pe colaboratori, pe politruci, și pe salariile uriașe ale angajaților (regula este că dacă directorul general are un salariu foarte mare, 70 000 lei și mai mult, salariile tuturor cresc automat, de aceea se tot fac greve ale foamei, nu pentru a produce ceva, pentru a scapa de faliment, ci pentru a le mări salariile!).

Iar pentru imaginea României în lume, am scris cărți speciale, pe care le-am publicat în ediții în limba engleză precum Brancusi in America, Shakespeare and Eminescu, Fine Arts in America sau The American Film, fără nici un ajutor românesc. Așa ceva nu vor face niciodată instituțiile sus pomente.

La fel, nu am auzit să fie ajutat un talent care se formează, în schimb se dau bani, milioane, pe tot felul de festivaluri aberante. În România sunt mai multe festivaluri decât la New York. Acum sunt anunțat că Bucureștiul va fi capitala mondială a jazz-ului! Ce aberație! De un festival mondial de jazz are nevoie România!? E ca și cum americanii ar organiza „festivalul mondial al iei sau al ciocârliei”! Trebuie să fim primii în aberații! Cui folosește astfel de… performanțe!?

Ucidem folclorul românesc, îl vindem cu sacul sau îl manelizăm, și punem în loc jazz-ul! Pe toate le-am făcut, jazz ne mai trebuia! Să ne cântăm colindele în ritm de jazz! Să aducem și Times Square la București! Ca mâine, îl vom vedea reprodus în piața parlamentului. Sunt diversiuni, care vor să mascheze situația reală, foarte amară, în care trăiesc românii.

Pentru oamenii din viitor am publicat volumul Artiști români la New York (în context american si mondial), un document, din care pot afla cum impiedică ICR exprimarea valorilor, fapt pe care i l-am comunicat și președintei ICR, d-na Liliana Țuroiu, dar nu mi-a răspuns nici până azi. Dacă ar avea o conștiință de artist adevărat, doamna respectivă ar trebui să ceară desființarea ICR-ului. Ea, dacă știe cum funcționează cultura occidentală, nu se poate să    nu-și dea seama cât de inutilă este instituția pe care o conduce. Pentru privilegiile pe care le are, față de talentele abandonate din România, să nu aibă pretenții să fie respectată ca artist. Gestul ei de a cere desființarea unei instituții pline de amartaloi, ar elibera-o, ar face o reparație morală față de valorile din exil.

Să nu existe oameni în stare să recunoască paguba pe care o aduc aceste instituții falimentare? Poate există, dar trebuie să aflăm și noi. Așa cum am aflat cât câștigă un fost poet disident, care de peste 10 ani taie frunza la câini la TVR sau freacă la propriu ridichea, ceapa sau morcovul, și primește 15 000 euro pe lună, iar un așa-zis „analist politic”, slinos și sâsâit, ia 10 000 euro pe lună pe vorbăreală! În România bătălia se dă pe salarii, pe cine ia mai mult, nu pe muncă sau creație. Mor poeții de foame în timp de analistul sâsâit a golit Antena 3 de peste 500 000 de euro pe vorbăreală, iar acum și-a mutat cuibul, a dat iama pe TVR!

Oamenii noi ar trebui să taie craca unor astfel de păsărele uteciste, care doar fură, înșeală, nu produc nimic! E bine să existe o renaștere a spiritului justițiar românesc, care să producă depolitizarea culturii române și să stopeze bătaia de joc față de români. Altfel, alte milioane și milioane de lei se vor duce pe apa sâmbetei.

Timp de peste 20 de ani, societatea CROM din Germania, într-o regiune unde trăiesc peste 30 de mii de români, nu a reușit să facă nimic împreună cu ICR München, s-a descurcat singură, organizând zeci de evenimente culturale. Cu instituții politizate nu se poate face nimic trainic, nimic adevărat.

A sosit ora, altfel pandemia nu se mai termină, ca oamenii noi să înțeleagă faptul elementar că dacă România se capitalizează, dacă vrea să fie o țară capitalistă, astfel de Instituții falimentare, ca TVR, CNC, ICR, căpușele ministeriale amintite, sunt de prisos, trebuie desființate. În capitalism, artiștii se descurcă pe alte căi, private, prin forme libere și adevărate, funcționând după mecanismul cererii și al ofertei. Instituții culturale de stat nu există, decât cele protocolare.

Nu se poate ca milioane și milioane de lei să se ducă numai pe salariile unor funcționari fără căpătâi, ce seamănă cu Rică Venturiano, care au greșit adresa. Evenimentele ICR din străinatate trebuie să se facă nu pentru români, ci pentru străini, să afle ei ce valori are România. Funcționarii ICR trebuie sa slujească cultura română, nu cultura română să-i slujească pe ei. Ei nu produc nimic, doar profită de ce au produs alții și consumă. Jos cu profitorii! La debaraua istoriei cu astfel de instituții! Să se termine odată cu listele negre și cu lista cu pomeni!

Oamenii noi trebuie să știe că se conturează o Românie puternică în diaspora, se creează o prăpastie cu România de acasă, iar puterea de azi nu face nimic pentru a uni românii de pretutindeni. ICR, TVR et co. sunt co-partași la politica de gașcă de la București, care trage în jos România și îi distruge imaginea, devine o țară tot mai desfigurată, își pierde identitatea. Oameni noi, aveți pe umeri o mare sarcină, fiindcă numai cultura este aceea care păstrează identitatea, ea nu ține de granițe, natura ei este o identitate spirituală. Și unde există un creator român adevărat, acolo e si România. Nu ne putem cunoaște decât prin fapte. Pe politrucii de azi, faptele negative sau lipsa de fapte îi condamnă.

Cauzele plecării în masă a românilor, chiar și pe vremuri de pandemie!, le-am tot scris în articolele și cărtile mele. Ele sunt deja documente. Va rog să citiți mai ales ultimele mele articole pe această temă: Brâncuși sau Dreptul de a fi român și Români, recuperați-vă țara!, scrise după experiența germană.

Dacă România vrea să se capitalizeze, să funcționeze ca o țară cu un angrenaj total nou, adică privat, este nevoie de o schimbare radicală a statului, a felului cum este concepută la noi democrația.

Am scris toate acestea ca să se afle că eu nu am de împărțit nimic cu d-na Țuroiu et co., nici nu-i cunosc, dar am făcut publice aceste gânduri întrucât consider că problemele pe care le evoc aici nu mă privesc numai pe mine, sunt de interes general, sunt o bază de lucru pentru oamenii noi din viitor.

Grid Modorcea (scriitor român, prezent în mai multe genuri literare – poezie, proză, teatru, eseu, pamflet, critică, scenarii de film, studii filosofice, religioase, jurnalism), autor de dicționare de literatură, film, muzică, arte plastice. Absolvent  al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale-secţia Teatrologie-Filmologie (promoţia 1974), el este primul doctor în filmologie al Academiei de Teatru şi Film, cu teza „Filmul de actualitate ca mijloc de comunicare”.

 Despre  Grid Modorcea

  • „Autorul unei opere impresionante, care îl face cel mai important scriitor român în viață. Eu, ca vechi membru al Uniunii Scriitorilor, îl propun să candideze din partea României la Premiul Nobel pentru Literatură” (Dumitru Dinulescu)
  • „Scriitor și cineast, înzestrat cu fervoare și talent, partenerul unui savuros și substanțial dialog” (Șerban Cioculescu)
  • „Un intelectual fin, un harnic cercetător în ceea ce privește cinematografia, autor de romane șocante și cărți pe probleme de specialitate, autor de dicționare, adevărate puncte de referință în domeniu, și nu în ultimul rând realizator, ca scenarist și regizor, de memorabile filme documentare – și nu numai!” (Mircea Micu)
  • „Un prozator de certă vocație” (Laurențiu Ulici)
  • „Un poet al intelectului” (Constantin Sorescu)
  • „Un fel de polihistor contemporan, autor de romane și dramaturg vizionar, teleast și teatrolog, cineast și filmolog, dar mai ales polemist cu darul caricaturii atât de violent încât mai totdeauna neglijează sau, pur și simplu, uită, de dragul invectivei, cauza nobilă pentru care luptă…”(Mircea Ghițulescu)
  • „Un Saul (Pavel) al dreptei credințe întru film, ca artă… Un voluptos terorist al ideii” (Florian Potra)
  • „Un talent adevărat, solid, sănătos, pe care poți să te bazezi. Eu l-am chemat la Roma să scrie un roman despre românii de aici. Și a scris două. Sunt cele mai incitante cărți scrise despre Italia de un scriitor român” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga)
  • Posesorul unui tir jurnalistic necruțător, ce include pamfletul politic, de moravuri și dezvăluirile de senzație” (Geo Vasile)
  • „Un om binecuvântat, căruia Dumnezeu i-a dat inspirația să scrie cartea Sfânta Treime a poeziei românești” (pr. Constantin Galeriu)
  • „Un om simpatic căruia îi umblă mintea departe” (Jean Georgescu)
  • „Ființă ubicuă care scrie cu patru mâini, dintre care cu două scrie chiar strașnic” (George Pruteanu)
  • „Adversarul numărul 1 al Televiziunii Române, căreia i-a dăruit filme de neprețuit” (Dan Diaconescu)
  • „Unul din marii realizatori de film documentar” (Mihai Miron)
  • „Un om temeinic, un om de carte, un om care muncește, care știe televiziune, știe film… Alăturarea lui de Iosif Sava nu este o exagerare, dimpotrivă” (George Pruteanu)
  • „Un vizionar” (Vlaicu Ionescu, New York)
  • „Un deschizător de drumuri” (pr. Theodor Damian, New York)
  • „O voce inedită în filocalia română contemporană” (Geo Vasile)
  • „Un polihistor sofianic” (Simón Ajarescu)
  • „O enciclopedie vie. Sunt fericit că am trăit s-o văd și pe asta: cartea lui, Shakespeare și Eminescu. Numai el a avut puterea să ne pună oglinda ideală în față, să demonstreze că locul lui Eminescu este lângă Shakespeare” (Radu Beligan)
  • „Un amestec sui-generis de geniu și naivitate” (Ion Cristoiu)
  • „O personalitate covârșitoare” (Mircea Sântimbreanu)
  • „O figură cvasidiabolică dublată de un fel de sfânt apocrif” (Dumitru Dinulescu)
  • „Un preot care predică într-un bordel” (H.R.Patapievici)
  • „Un om căruia îi place spectacolul și face spectacol din orice. Fănuș Neagu sau alții care se supără pe el, nu-i înțeleg esența. El nu are nimic de împărțit cu nimeni, doar că-i place să se joace! E un degustător al ludicului” (Gheorghe Tomozei)
  • „Un prieten din copilărie… din copilăria spirituală” (Horațiu Mălăele)
  • „Un Lope de Vega al României!” (Vasile Blendea)
  • „Un nou Damian Stănoiu care face să se clatine amvoanele” (Ioan Grigorescu)
  • „Un spirit enciclopedic, înzestrat cu vocația sintezei, chemat să realizeze lucrări de referință, un cercetător capabil de un travaliu intens și continuu, autoritatea numărul 1 în critica de teatru și film de la noi. Dacă ar fi tradus, ar fi numărul 1 și în lume, nu mă îndoiesc. (…) Un cineast remarcabil, singurul creator de docudrama din România, autorul, printre altele, al unui film despre Brâncuși, care pentru mine a fost o revelație neașteptată. Un astfel de film aduce o rază de lumină în împărăția politicului grosier, a violenței și sexualității. În sfârșit, mi-am zis, văzându-l pe un post de televiziune, filmul de artă intră pe micul ecran la nivel înalt, cu un film-lecție. Într-o dedicație, eu l-am numit pe Grid Modorcea Mare Academician și i-am oferit un Premiu de Excelență pentru Desenul Ideilor operei sale” (Ion Truică)
  • „Fără el, cultura română de azi e de neconceput. E o voce indispensabilă, care ne pune tuturor oglinda în față, să ne vedem așa cum suntem, fără menajamente. Unora le pare dificil, incomod, contestabil, dar e necesar ca aerul. Dacă Grid Modorcea n-ar exista, ar trebui inventat” (Ion Țugui)

Grid Modorcea was born in Romania, in 1944. He is a prolific writer, filmmaker and critic – an authorized voice, an erudite author with a polemical vocation. Since 2010, he lives and works in Manhattan, New York. A graduate of two universities in Bucharest, the University of Mathematics (1968) and The Institute of Theater and Film (1974). For 30 years he worked as a film producer and screen writer at the National Cinematography and at the Romanian National Television. He is a Doctor of Arts (PhD), a member of the Filmmakers Union and a member of the Writers Union. He wrote for major newspapers and art magazines in Romania. He founded a film studio, five newspapers and two publishing houses. He has published 86 books – novels, encyclopedias, poetry, essays, including several books about America such as: „Dead for America” (1999), „Crucified in America” (2001), „I’m Sorry, America” (2009) following which, in English: „The American Film” (2012), „Fine Arts in America” (2012), „The Cork”, novel (2013), „Shakespeare and Eminescu” (2014). „Grid Modorcea is a living encyclopedia. I’m glad I have lived to see his book Shakespeare and Eminescu. Only he has the power to create a perfect mirror, to demonstrate that Eminescu’s place is near Shakespeare’s.” (Radu Beligan). He has made over 50 films (docudramas, essays and documentaries), including the following in English: „Brancusi – The Carver of Souls” (1996), „George Enescu – God’s Chosen” (1998), „The Treasure of Faith in the New World” (2001) – Series, „The Way of Salvation” (2001), „Nostradamus” (2002), „A London Series” (2008), „The Mask and the Mirror” (2009). He won national awards for the books „Shakespeare and Eminescu”, „Gopo’s Sight”, „The New Romanian film in the European Context”, „The New Wave of Films”. In 2010, he has received the Magna Cum Laude title for lifetime achievement. He was proposed for the Nobel Prize in Literature by the Romanian Writers Association. International Awards for his films „Brancusi – the Carver of Souls” and „George Enescu – God’s Chosen”. Grid Modorcea is the father of Mihaela Modorcea and Gabriela Modorcea, who make up the duo Indiggo Twins. 

Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.