Acasă Opinii 3R (Remember Revoluția Română): Prima revoltă anticomunistă din Brașov, 15 Noiembrie 1987....

3R (Remember Revoluția Română): Prima revoltă anticomunistă din Brașov, 15 Noiembrie 1987. Încă o zi „uitată”!

Zona metropoloitana Brasov

Anul de grație 1987 marchează îțn istoria națională modernă a românilor începutul sfârșitului pentru regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu.

Uităm prea repede, uitând riscăm să repetăm greșelile trecutului, fie că ele sunt îmbrăcate cu o haina nouă fie că poartă aceeași haina veche și ponosită!

Ceea ce s-a întîmplat la Braşov în 15 noiembrie 1987 a ajuns astăzi să fie complet uitat. Probabil că unii foșți sau odraslele lor vor încerca, printr-un ONG chiar să interzică și această parte din istoria noastră cum deja au reușit cu atâția sfinți ai închisorilor. Mai știe cineva măcar vreun nume de muncitor dintre cei care au participat la protestele anticomuniste din acele timpuri? Apare această zi în manualele de istorie post-decembriste?  Știe vreunul din tinerii care protestează acum „dorind o țară ca afară”, câți oameni au fost închiși pentru că s-au ridicat în acea zi rece de noiembrie împotriva celui mai odios sistem represiv din Europa Centrală?  A prezentat vreo televiziune, fie ea de stat sau particulară” – românească însă (cel puțin în aparență!) – măcar un material scurt, fie el de numai un minut, despre acest eveniment. Au  existat măcar câteva discuții, interviuri, fie chiar opinii ale celor ce au participat și sunt încă în viață, contemporani cu noi, în amintirea acelei zile, zi în care au dovedit un curaj excepțional și o solidaritate extraordinară, iesita din comun în contextul dat?

Azi putem afirmă că, acel  15 noiembrie 1987 a fost complet dat uitării. Mai întâi de partidele de stânga care vroiau să uite” complet de eveniment. Apoi a venit rândul partidelor de la dreapta esicherului politic care s-au aliniat” și ele la idee, datorită penetrării excesive. Astfel, acum nimeni nu își mai asumă protestul spontan al muncitorilor de la Brașov, și asta pentru că niciodată comuniștii care încă ne mai conduc destinele nu vor cuteza să-și critice rădăcinile lor.  Cei care își asumă azi cu emfază titlul de intelectuali și care ar trebui să aibă datoria sacră de a ține aprinsă în mintea și sufletul românilor, dar mai ales a noilor generații, generația Messenger,  generația Facebook, flacăra evenimentelor sângeroase petrecute acum 28 de ani, ignoră cu nonșalanță tocmai acel moment unic, al revoltei, al curajului, solidarității umane. Această din cauza că ei nu se mai consideră legați în vreun fel de protestele proletariatului românesc.

Toată lumea privește acum spre malurile Senei, uitând complet de tragediile României, de istoria ei și de realitatea ei socială actuală. Când au murit tinerii din Colectiv nimeni nu și-a schimbat poză din statusul de pe FB în culorile naționale, când tragedia s-a întâmplat la cei ce cu o luna în urmă ne denigrau și ne batjocoreau, brusc, toată lumea și-a schimbat statusul în culorile Franței! Astăzi nimeni nu mai revendică acel moment istoric care ne-a așezat pe harta Europei în prima linie a protestelor antitotalitare din țările CAER-ului, din estul Europei anilor 80, proteste care în 1989 au culminat cu cele din decembrie însângerat, și astfel,  într-un final apoteotic au dus la căderea comunismului în tot fostul bloc sovietic.

Nicăieri în țară nu se mai auzise până atunci strigandu-se Jos Ceaușescu”, scânteia pornită în Brașov fiind preluată apoi la Iași și Timișoara, în 14 și 15 decembrie 1989, și la Bucureșți, în 21-22 decembrie 1989.
Muncitorii din Brașov au fost singurii români din acea perioada care au avut curajul să înfrunte sistemul și care au demonstrat că și-au păstrat demnitatea în față ultimelor practici staliniste din blocul comunist.

Totul a început în seară zilei de 14 noiembrie 1989, când angajațîi Întreprinderii de Autocamioane Steagul Roșu” (I.A.Bv.) și-au primit salariile înjumătățite fără să primească vreo explicație. De câteva luni, directorii uzinei obișnuiau să reducă salariile muncitorilor, oamenilor spunându-li-se că erau “sancționați” pentru nerealizarea planului economic. De dată asta, însă, pe fluturașîi lor scria un singur cuvânt pe care nimeni nu l-a înțeles: social.
Sătui de frigul din case și din fabrică, de lipsa alimentelor și de propagandă atât de diferită de realitățile cotidiene, muncitorii secției 440 veniți în schimbul 3 au refuzat să pornească mașinile pe perioada nopțîi și au format primele nuclee de protest. La ora 5.00, starea de agitație a protestatarilor nu mai putea fi controlată. După sosirea celor din schimbul I, în jurul orei ora 7.00, mii de muncitori se adunaseră la porțile uzinei.
Ei așteptau să stea de vorba cu conducerea întreprinderii, însă dialogul nu a avut loc, autoritățile refuzându-i într-un mod arogant. Răspunsul i-a radicalizat pe muncitorii care au început să distrugă însemnele comuniste și să spargă geamurile sediului administrativ al IABv.

Primul Jos Ceaușescu”, strigat pe străzile Brașovului
Din miile de oameni care protestau la uzina, 400 au decis să plece pe străzile Brașovului, spre sediul Consiliului Județean al PCR, pentru a-și cere drepturile. Primele scandări erau de ordin economic – Hoțîi”,  „Vrem banii înapoi”, „Ajunge, nu mai vrem să fim mințiți”,  „Vrem duminică înapoi”, „Vrem mâncare la copii”, „Vrem lumina și căldură”,  „Vrem pâine fără cartelă” – dar după ce muncitorilor li s-au alăturat și locuitori ai orașului, protestul a devenit unul politic.
Astfel s-au auzit pentru prima oară în România comunistă Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos cu epoca de aur!”, „Jos tiranul!”, „Jos dictatorul!”. Ajunși în față spitalului județean, protestatarii au cântat imnul de azi al României:  „Deșteaptă-te române”.
La sediul Consiliului Județean al PCR au fost devastate încăperile, iar produse considerate a fi delicatese pentru acea perioada (salam de Sibiu, cașcaval, portocale, banane) au fost aruncate pe geam pentru a fi împărțite populației.
Apoi au fost distruse însemnele comuniste: a fost aruncat de la etaj și ars atât tabloul lui Ceaușescu, cât și steagul roșu al partidului. Protestatarii furioși au distrus mobilier, aparatură, au spart geamuri. Au fost agresați verbal și fizic câțiva membri ai nomenclaturii brașovene, dar și membri ai autorităților de supraveghere. Este cazul unui militian care a fost bătut și dezbrăcât în pielea goală, uniformă fiindu-i sfâșiată de mulțimea furioasă.
Populația de pe margine era solidară cu manifestanțîi: unii se alăturau pur și simplu coloanei, alțîi aplaudau, alțîi plângeau de bucurie, în timp ce alțîi prevedeau deja viitoarea reprimare.

Dreptatea bastonului de cauciuc
Aparatul de reprimare al sistemului nomenclaturist comunist nu a așteptat prea mult până să fie pus în funcțiune. În următoarele zile au fost arestate sute de persoane, majoritatea celor reținuți fiind bătuți, torturați și amenințați că vor fi condamnați la moarte.
Au fost aduse echipe de anchetatori din întreagă țară, care au făcut o selecție a celor mai “periculoși” dintre protestatari, lideri de opinie care trebuiau separați atât între ei, cât și de restul muncitorilor. Anchetarile au fost făcute la Brașov, dar unii dintre muncitori au fost ulterior trimiși și la Bucureșți.
Maltratările la care au fost supuși protestatarii arestați au fost extrem de variate: bătăi cu pumnii, cu picioarele, cu un scaun, cu părul, cu bată, lovituri cu bastonul de cauciuc la testicole, lovituri în stomac, bătăi la palme și la tălpi cu bastonul de cauciuc; lovire de calorifer; strivirea degetelor la ușa; smulgerea părului.
De asemenea, arestatii erau siliți să stea într-un picior, pe vine, să țînă un creion cu bărbia, să sprijine cu nasul tabloul lui Ceaușescu, să facă genoflexiuni, să stea într-o mâna, să sară că broască. Unii protestatari au fost înfășurați în cearceafuri ude și bătuți sau ținuți în frig dezbrăcăți.
Anchetatorii au mizat mult și pe factorul psihologic, protestatarii puțând să audă strigătele de durere și gemetele celor interogați. În anumite cazuri a fost alternat anchetatorul brutal cu cel fals serafic, nonviolent, iar, la Bucureșți, au fost încarcerați intenționat printre deținuți de drept comun, mizându-se pe intimidarea la care aceștia aveau să îi supună pe deținuțîi politici de la Brașov.
Deși experimentul Piteșți era dintr-o altă perioada comunistă, Securitatea ceaușistă reținuse atât efectul asupra deținuților politici, cât și strategia reeducării. Documentele de la proces spuneau că inculpațîi  „se pot reeducă sub supravegherea unor colective de muncă”, așa că urmau să fie trimiși la  „muncă corecțională”.
Cel puțin 12 dintre cei anchetați și judecați în urmă revoltei de la Brașov au murit în condiții suspecte la scurt timp de la evenimente deși ultimele controale medicale îi arătau că fiind perfect sănătoși. Potrivit unor note informative, în timpul arestului aceștia ar fi fost îmbrăcați în niște combinezoane care le-au provocat leziuni pe piele, fiind evident vorba despre iradiere. 61 de verdicte într-o ora și jumătate!
Procesul a avut loc pe 3 decembrie 1988. S-a desfășurat cu ușile închise și a fost atent monitorizat de către persoane din conducerea sistemului. Pentru pregătirea lui, venise cu o zi înainte în Brașov chiar ministrul de Interne, Tudor Postelnicu.
Motivul pentru care cele mai multe dosare au fost deschise îl constituia participarea la  „acte de huliganism”, „acte de dezordine”, „acțiuni turbulențe” sau „angrenarea în unele acțiuni dușmănoase” desfășurate la Brașov în dată de 15 noiembrie 1987.
Deși fuseseră cercetate și anchetate 183 de persoane în legătură cu revoltă brașoveană, la proces sunt prezenți 61 de acuzați, care au primit aceleași încadrări că și minerii din 1977: ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
Deși anterior, în numeroase ședințe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea pentru participanțîi la revoltă pentru a constitui un exemplu, 61 dintre aceștia au fost condamnați cu pedepse la locul de muncă între 6 luni și 3 ani. Suplimentar, s-a luat măsură deportării lor și a fixării domiciliului obligatoriu în alte orașe.
Totul s-a stabilit într-o ora și jumătate. Condamnaților li s-a făcut imediat lichidarea și au fost îmbarcați către noul loc de muncă în diferite colțuri ale țării. Aici au fost supravegheați continuu și priviți cu suspiciune de noii colegi pentru că Securitatea lansase zvonul că erau informatori.
Chiar dacă a fost înfrântă, revoltă muncitorilor din Brașov a arătat gradul de nemulțumire al populației și a scos la iveală ostilitatea față de regimul ceaușist.
Reacția muncitorilor brașoveni la nedreptatea pe care trebuiau să o îndure românii a spart până și barierele controlului Securitățîi și a izolării lui Ceaușescu pentru a ajunge în ziarele occidentale, unde a creat senzație.
Curajul acestora l-a enervat pe Nicolae Ceaușescu atât de tare încât, un an mai târziu, a dorit să facă o vizită fulger la secția 440 a uzinei  „Steagul Roșu”, locul de unde au pornit protestele. Gestul era, evident, unul de sfidare, prin care vroia să arate că nu îi este frică de elementele turbulențe.
Oricât de bine ar fi fost folosite instrumentele de represiune pentru a reduce totul la tăcere, revoltă de la Brașov a fost prima piesă de domino care s-a prăbușit în sistemul comunist din țară noastră. Evenimentele de la Brașov, din noiembrie 1987, au așezat România pe drumul pe care porniseră și celelalte țări din Europa de Est, destinația urmând să fie atinsă în decembrie 1989.

Uitarea acelor momente și nepăsarea ne așeaza în afară istoriei.  Oare, că popor, nu trebuie să ne fie rușine de uitarea noastră ? Acceptăm, pasivi, să ne uităm istoria. E că și cum am spune că în acele zile de noiembrie nu s-a întâmplat nimic.  Acceptăm, pasivi, să-i ignorăm pe cei care au luptat, au suferit în închisorile comuniste, au fost deportați și au murit pentru că noi astăzi să fim liberi. Torționarii celor din acel 15 Noiembrie 1987 trăiesc liniștiți și netulburați printre noi, nimeni nu este vinovat de moartea celor 12 protestatari în condiții mai mult decât suspecte iar societatea cu greu își amintește ce s-a întâmplat atunci. Trist!

Rușine, România, rușine!

Bao Gong

Bibliografie

1989 – 1919. În memoriam Jean-Louis Calderon (1958-1989). Enigma enigmei morții lui Jean-Louis Calderon la București! (Contactul meu de la Ambasada franceză, prezența mea la locul dramei – Thomas CSINTA)

Articolul precedentProtejat: Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.
Articolul următorCorina Ozon în vizită la Kitchener (Corespondență de la Paulina Popescu, prozator, preşedinte al Asociatiei Românilor din Triunghiul de Aur-ARTA, Canada – Ontario)
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.