„Paradoxul e că, atunci când iubești până când doare, nu mai există durere, ci doar mai multă dragoste” –Maica Tereza
Dacă m-ai lăsa să pun capul pe pieptul tău, poate te-ai liniști, sau să mă sprijin de fruntea ta acolo unde ascunzi cicatricea după șuvițele de păr. Lasă-mă să te ating, lasă-mă să-ți descopăr ridurile, povestesc atât de frumos despre viața ta, despre durerile tale, lasă-mă să-ți dezgolesc fruntea de nori, să-ți dau șuvițele la o parte, lasă-mă să-ți văd cicatricea, să-ți spun cât de frumoasă este, lasă-mă să-ți arăt că urma rămasă poate spune o poveste, poate vorbi despre o luptă, o luptă cu moartea, lasă-mă să-ți ascult cuvintele despre supraviețuire, bătălie, cădere, ridicare, victorie, Dumnezeu, arată-mi cicatricea și lasă-mă să-mi pun buzele acolo, sigur sărutul meu te va întări, habar nu ai ce putere am în dragoste, voi pătrunde dincolo de cicatrice, dincolo, și o voi vindeca…
Vorbești, îți urmăresc buzele frumoase, râzi, se zbate o pasăre în colivie, nu, e inima mea, te urmăresc, nu știi, cunosc fiecare urmă a ta, tu vorbești, eu te ating cu ochii, îți răscolesc părul, îmi plimb privirea peste tine, te cuprind și acolo unde ochii nu ajung își aruncă gândul ocheada, pornește gândul și duce mai departe ce ochii nu pot face, privirea coboară, se strecoară printre nasturii de la cămasă, apoi gândul dă cravata la o parte, desface nasture cu nasture, gândul pune palmele pe pieptul tău, e cald, e ca acasă, e liniște, o pasăre se zbate și acolo la tine, altă inimă? Aceeași? Poate că în pieptul tău și-au înfipt unghiile mai multe femei, nu știu, nu vreau să știu, dar știu sigur că acolo mi se înfig mie ochii când nu ești atent, ca unghiile femeilor din trecut. Gândul e glonț din pușcă, oprește-l de poți, deja aș vrea să-ți văd gestul cu care arunci cămașa, seara, după o zi de muncă, aș vrea să fiu de față când dai bretonul la o parte, nu te mai ferești, lași cicatricea în umbra serii, fruntea ta rămâne fără mască, aș vrea să te privesc, să te mângâi, să te ating. Atât! Nu contează ce culoare au ochii mei, sunt ochii cu care-ți privesc cicatricea, ce formă are gândul meu, este fum, este lângă tine seara, când tu îți arunci cămașa după o zi de muncă.
Acolo, în spatele cicatricei ai închis o lume întreagă, ca după zăbrele de fier, în spatele cămășii altă lume, închisă și ea, dă-i drumul, vrea să plece spre mine, nu-i pune piedici, las-o liberă, ne întâlnim la jumătatea drumului, sau lasă-mă să ajung eu la ea, mă cheamă, mă strigă, nu-i pune căluș, întinde mâna spre mine, vin, nu-i pune cătușe, acolo vreau să ajung, acolo vreau să rămân. Trupul tău este o pictură, o statuie, o artă, ai vreun semn din naștere? Tresare sub sărutul meu? Simți slăbiciunea mea în fiecare atingere? Simți cum te descopăr? Simți foc în venele tale? Simți pielea ta cum arde?
Nu te ascunde, trupul tău este atât de tânăr, cu toate semnele și cicatricele, cu riduri, vârsta ta nu este boală, șuvițele de păr alb ascunse printre cel negre sunt șuvițe din păr de adolescent, trupul tău tânjind acum după mâinile mele, poartă urmele tuturor femeilor care te-au iubit, și poartă urmele durerilor de care nu te-ai putut feri. Iubesc bărbatul care ești, nu bărbatul care ai fost, nu știu cum ai fost ieri, iubesc ce ești acum, nu știu ce erai odată, te-aș fi putut iubi oricând…O să-ți umplu spațiul din jurul tău, o să-ți acopăr timpul, arată-mi cicatricea, arată-mi lupta ta cu moartea, arată-mi că ai învins, ai să vezi, după toată povestea ta, cât de bine mă potrivesc în brațele tale goale.
Într-o zi am primit o crenguță de liliac alb. Era curată, naivă ca un copil, zâmbea știrb de pe biroul negru, stingheră în tinerețea ei, de sobrietatea din jur. Mi-a adus soare, era timpul trecut pentru liliac, cineva se zbătuse, de ce pentru mine? Cine putea fi? Sunt un urs, nu particip la întâlniri, nu sunt un om al sindrofiilor, fug de aglomerații, mă încâlcesc în mulțimi, îmi place singurătatea mea, liniștea mea, bârlogul meu de om fugit din lume, cine putea să-mi aducă atâta soare într-o ramură de liliac? Cine voia să-mi arunce anii de pe umeri, cine voia să-mi ia argintul din păr și cicatricile din inimă? Am întrebat, m-am întrebat, am răscolit, aș fi vrut să fii tu, Taină, copilul meu cu ochi cărbune, dar nu îndrăzneam. Am ascuns-o, am așezat-o frumos, într-un sertar, pe o batistă albă, să nu-i ia nimeni din nemurire, să nu-mi ia nimeni tinerețea înapoi, s-o păstrez, să-mi fac provizii din zâmbetul curat, mai puțin stingher după ce am așezat-o pe batistă, ca într-o rochie de mireasă.
Se simțea bine, se răfăța în straiul nou, de fiecare dată când deschideam biroul i se întindea zâmbetul pe față, crai nou într-o noapte senină, plină de stele și te vedeam pe tine, ascunsă acolo în sertarul meu. Nu știam dacă-i de la tine, Taină, cum te-ai fi putut strecura ca un fum, aici, fără să te vadă, fără să te simtă nimeni. A fost atâta bucurie din scrisoarea ta, am învățat despre iubire, Taină, cum n-am învățat o viață, te-am ascultat cuminte, împietrit, chinuit de chinul tău, am plâns cu lacrimile tale, m-am tânguit cu durerile tale, mi-aș fi dorit mai mult ca niciodată să fii lângă mine, să-ți șterg fața cu batista pe care stă așezată crenguța de liliac de câteva luni, acum uscată, dar tot zâmbitoare, cu petale căzute pe rochia de fată mare, dar cu atâta soare, de alungă norii toamnei de deasupra. Am simțit, am știut, dacă nu simțeam, n-o păstram, citesc scrisoarea, deschid sertarul și mângâi ramul din ce în ce mai uscățiv, mă încarc cu tine, a fost drumul meu, a fost destinul meu să te caut, sunt fericit să te găsesc. Și nu ești lângă mine, stau cu ochii în tavan și reflex, deschid sertarul și ating frunzele palide, mai cade una, îmi lasă un gol în inimă, nu vreau să-mi cazi, Taină, câteva clipe din viața mea, clipe în care citesc ce-mi scrii, m-au învățat iubirea și totul a devenit altfel, eu sunt altfel, tu ești altfel, viața mea e altfel.
Mi-ai descoperit colțuri uitate din mine, de mine și nu ești aici să te ating, să te desenez, un gol se întinde din ce în ce mai mult, pustiu e totul, pustiu e locul ce altădată mi-era refugiu, oaza în care scăpam de lume, de mulțimi, de nebunia și gălăgia în care nu mă regăsesc, acum e pustiu, prea mare liniștea căutată odată, prea întinsă pacea. După o viață scrisă de altcineva, compusă de un compozitor străin, dirijată de un regizor din afara mea, tu, Taină ești singura certitudine din calea mea dezordonată, trăită la voia întâmplării, între două studii, între două femei banale. După luni de zile, când singura dovadă că trecusem eu prin viața mea este scrisoarea ta, tu Taină, ești singurul miracol și am puterea să duc miracolul până la capăt, să-l fac nemuritor.
Taina. Inceput de poveste de Cristina Mihaela Barbu – recenzie
Iubitul meu, chiar dacă uneori mă bulversai, eu nu mi-am pierdut mințile nicio secundă, poate că alteori, cuvintele îmi rămâneau blocate, undeva în adânc și nu găseau calea de ieșire spre lumină, poate că genunchii mi-au tremurat și venele mi-au pulsat mai tare în apropierea ta, prefer să mă gândesc la clipele frumoase, la cuvintele care ne-au legat nu la cele care ne-au îndepărtat, la urmele tale pe pielea mea, pe sufletul meu și mai mult decât orice, prefer să mă gândesc că tu ai fost, că tu ești încă motivul pentru care am vrut mai mult de la mine, luni de zile am vrut să fac ceva, ceva ce n-a făcut nimeni niciodată pentru tine, să te impresionez, să fii mândru de mine, să simți asta și să-mi spui asta, să văd asta în ochii tăi, să mă reconstruiesc, chiar acum târziu, frântură cu frântură, gând cu gând, idee cu idee…
Am fost o idealistă, o naivă, am știut asta în fiece moment trăit lângă tine. Mi-am impus limite, mi-am stăvilit sufletul, mi-am oprit ochii, mi-am împiedicat zâmbetul, am vrut ca tu să te îndrăgostești de mine, am vrut să vezi dincolo de sutien, de bluze mulate și fuste strânse pe coapse, adică, dragul meu, sunt mai mult de atât și am vrut să vezi mai mult de atât, cred că m-am împiedicat pe mine însămi să trăiesc, să simt fiecare moment și asta în așteptarea unui anume moment, momentul perfect și acum stau și mă gândesc, îmi vine să arunc murdar printre dinți: să-l ia mama naibii de moment perfect! Am crezut că va fi când tu vei fugi cu mine în lume pentru o oră, poate de ziua mea, când tu vei veni să mă săruți, am crezut că va fi în orice clipă pe care o prindeam singuri, doar cu tine și a trecut și ziua mea, a trecut și fiecare zi în care eu așteptam să fug cu tine pentru o oră, a trecut fiecare zi în care eu așteptam să mă chemi să vorbim, trece și vara, vine și toamna, va trece și iarna, iar eu uit să trăiesc, așteptând momentul perfect. Știi ceva? Rămân femeia perfectă și dacă am o iubire ascunsă, rămân femeia perfectă și dacă dau jos toate prejudecățile. Nu mai vreau clipa perfectă, vreau clipa mea de rătăcire, da, dar nu clipa perfectă, vreau o clipă obișnuit, un moment ca oricare altul, un moment banal de rătăcire, sunt eu și respir în continuare, îmi vor tremura genunchii ca și până acum, poate voi regreta, sau poate nu, dar sunt suficient de rațională și sunt suficient de irațională și suficient de femeie ca să închid ușa în spatele meu, lumea să țipe, să zbiere, să lovească cu pumnii, eu să nu aud nimic pentru un moment mic de rătăcire, unic, măreț, un moment în care să stau la tine în brațe, să mă săruți, să-ți simt viața pulsând în vene, să-ți simt inima vibrând, să-ți văd vasul de sânge palpitând acolo în spatele cicatricei de pe frunte, să-ți simt dorința zbătându-se în piept, nu merită oricine momentul meu, eu știu că este pentru tine, doar pentru tine.
Ce ar urma? Nu-mi pasă! Poate că voi suferi, poate că îmi va părea rău, poate că nu mă voi putea uita la mine, dar eu nu sunt numai ceea ce văd în oglindă, poate că într-o zi, mă voi dezrădăcina de dragostea mea, dar lumea va continua să existe, pământul se va învârti mereu în jurul soarelui, Dumnezeu ne va judeca și de acum, ne va ierta, sau ne va pedepsi, dar nimic nu se va schimba în jur pentru că eu sufăr, pentru inima mea pustiită, poate că doar noi doi ne vom schimba, vom deveni mai bătrâni, mai înțelepți, mai cuminți, sau poate mai emotivi, mai sensibili… Te-am iubit, dragostea mea! Am avut ce iubi! Am avut ce aștepta! Te voi aștepta și de acum, poate că vei găsi acel moment în care poți să te rupi de tine, să uiți de tine și poate vei veni și dacă nu va fi real acel moment, vei veni în clipa de cădere din realitate în somn, clipa în care nu mai trăiești, dar nici nu visezi, atunci, în clipa aceea, dragostea mea va exista mereu pentru tine… în clipa aceea, în locul acela, eu te voi aștepta mereu!
Corespondență de la Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)
„Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina–Mihaela Barbu–mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat….” (Dan Lupescu)
Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin „marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.
Notă. A se vedea și alte articole ale autoarei în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef și director al publicației)
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
