Dacă ar fi numai paradoxal nu ar fi grav, dar este de-a dreptul absurd. Cum poți schimba ceva fără a încerca cel puțin să schimbi acest ceva? În cazul de față este vorba, în acest sens, de realitățile românești actuale, care se presupne, că vor să fie schimbate și transformate în mai bine de poporul român și autoritățile sale, când și unde se vocifereasă des, tare și apăsat, că primenirile/resetările/reformele, în special în activitățile financiar-economice, dar nu numai, ale statului sunt absolut necesare pentru a nu risca ca România să intre în faliment. Da. Absolut toată lumea de la vlădică până la opincă este întru totul de acord și conștientizează necesitatea stringentă a singurei mijlociri, care se oferă sieși, din proprie inițiativă și proprie înțelegere de a se salva de căderea în prăpastie, adcă de a-l face pe ce/ceva cu ajutrul lui cum/mijlocirea. Dar iată că aici începe marele paradox/marea dilemă, pe care toți cei care își vor mai binele singuri și le fabrică și tot ei și le pun ca sarcină pentru a fi rezolvate, știut cum să facă, dar nicidecum nu știut cum anume vrut, ci mai bine zis cum putut ceea ce se vrea.
S-a dovedit însă, că acest vrut și putut cere mult ma mult decât umplutra lor și anume a renunța pentru totdeauna de o parte din plin, care s-a dovedit, că se măsoară nu în altceva decât în a renunța la tot, pentru totdeauna, pe scară largă, la privielegii; pensii speciale exorbitante, incorecte, nedrepte, nesimțite, nerușinate și parazitare, la salarii neândreptățite economic, la fel de fel de sporuri, adaosuri și execepții de la regulile salariale generale, a aboli aparatul administrativ de stat umflat până peste margini de la toate nivelurile cheltuitor, ineficient și nesecat de bani publici, a renunța la fel de fel de distracții, vacanțe peste vacanțe și odihne nemeritate ș.m.d. Într-un cuvânt, toți trebuie să-și ceară și să-și impună voința de la sine inițiativă și înțelegere a jertfi ceva, a jertfi din propriul eu, sedus fetișist și pervertit de marele păcat al supraconsumului, adica al consumului neândreptățit economic, de fapt, în esență neîndreptățit moral, neîndreptățit de înțelepciunea bine cuniscutei slove creștine care spune: „Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâne; căci ziua de mâne se va îngrijora de ea însăș. Ajnge zilei necazul ei”, („Evanghelia după Matei” ,cap. 6, vers. 34, Word Wide Printing Ducanville, USA). În fond ce înseamnă acest strop de înțelepciune iisusiană? Bineânțeles, el este o chemare la o viață moral-creștină, adică austeră, economă deci–așa cum cere Mama Natură.
În încălcarea acestei Norme Creștine constă marele păcat, care reprezintă umplutura Dilemei astfel fabricată de către toți cei care își doresc shimbarea/transformarea, fără însă a schimba și transforma nimic, adică fără a renunța, în esență, la desfrâul fizic, cel moral, cel creștin, cel economic și financiar, la desfrâul păcatului astfel săvârșit, care a pus stăpânire pe o mare parte din suflarea românească. Prin urmare rezolvarea Dilemei constă în renunțarea la păcatul grijei pentru ziua de mâne, renunțarea la desfrâu, renunțarea la supraconsumul nejustificat economic, renunțarea, de fapt, la parazitism.
Culmea! Dilema este alimentată pr de o parte din căpeteniile partiinice vinovate, de facto, de colapsul economic al României, care nicidecum nu au înțeles în ce constă marea lor problemă, implicit a statului român, continuând să pună pedici serioase bunului mers al reformelor, alimentând și incitând astfel masele inconștiente de ceea ce fac prin protestele și împotrivirea lor cu nedorința de a renunța tactic la ceva pe moment, și de fapt, pentru a câștiga apoi strategic în final acest ceva–bunăstarea dreaptă mult dorită și vrută. Ce s-a întâmplat de fapt până în prezent? Românii au făcut din vrut/a vrea o virtute, iar din putut/a putea o Dilemă–un Păcat, astfel, transformâdu-se pe sine într-o Dilemă–într-un Păcat din propriul cap, pe propriul cap și pe proprii umeri.
Uimește faptul cum cei nimeriți acum și chemați de soartă să descifreze și să rezolve Dilema și Păcatul, se învălmășec și se bulversează verbal și nu numai uneori chiar și cinic, alteori paradoxal, teatral fără sens, esență și chiar absurd, împotmolindu-se în discuții menite să ducă la rezultate palpabile înțelepte, dar care sunt sterile și duse numai până la jumătate și abandonate din lipsă critică de viziuni clare în vederea modalitățlor foloste pentru a le continua și a ajnge la un numitor comun. Se întâmplă atare lucru, pentru că lipsește discursul politic–discursul gândirii critice autentice–singura capabilă să rezolve probemele atât conjuncturale cât și pe cele capitale.
Și atunci carei problema? Dacă nu ajung viziuni, competență și gândire critică, de chemat în ajutor pe cei care le au economiștii, finanțiștii, alți experți, atâțea și atâțea oameni înțelepți pe care îi are Româna să ajute, căci aceasta le este menirea/rolul și să polemizeze cu ajutorul experienței și cunoștințelor lor până se va ajnge la adevărul și mijlocirea, care să dea rezutatele scontate, dar nu să se certe, învinuinduse unii pe alții ca niște incompetenți orgolioși, căci in prezent România nu are nevoie de mofturi, supărări, neânțelegeri, destrămări de coaliții, dezmembrări și dezamăjiri inutile și nocive. Austeritatea economică statală cere și austetate mental-cognitivă instituțonală, dar nu de perversare prin inversarea si sofisticarea interoperativităților statal-socio-comunitare, care numai complică rezolvarea problemelor, dar nu le simplifcă.
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova, a absolvit în 1972 Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporan; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.
Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).
Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris (Referat asupra Operei filosofice al autorului Dr Peru Ababii), Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)
Articol asociat
Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…














1.jpg)





















