1.jpg)
O întâmplare fericită a făcut ca la puține zile după întoarcerea mea din Scandinavia, o adevărată Planetă a Luminii, să fiu invitat la expoziția artistei Valeria („Valery”) Glibiciuc găzduită la Kulterra Galery, acolo unde i-am văzut anul trecut debutul triumfal – vezi art. „O artistă cu sclipiri de geniu” în vol. Ideal (2024).
Expoziția ei se numește There Is Only Light, fiindcă pentru Valery nu există decât lumină. Fiindcă vine din țara luminii, are o bursă în Olanda, la Academia de Arte din Groningen, vine din țara lui Vermeer și Van Gogh, pictori ai luminii. La Vermeer totul e lumină, cel mai obscur lucru al unei încăperi, este luminat. Totul e transparent. El a dat-o pe Mona Lisa a Nordului, „Fata cu turban albastru”.
El vede aerul așa cum am văzut eu lumina, noaptea, în Stockholm și Bergen. Acolo sunt nopți albe, acolo e Aurora Boreală. Acolo există Baldur, zeul viking al luminii. Valery nu l-a pictat încă, nu a pictat nici Aurora Boreală, fiindcă natura nu poate fi concurată, natura pictează direct cu lumină, dar va găsi sigur o soluție. Deocamdată e ocupată cu Lumea I, lumea în care trăim, o lume tare strâmbă. Numai lumina poate ucide răul și întunericul. Așa cum încerca și Van Gogh, care a fost, într-adevăr, un pictor al luminii. Numai că pe Van Gogh lumina îl speria, îl copleșea, era o lumină dramatică, pentru Valery, în schimb, înseamnă eliberare, vindecare. Ea are instinct angelic, face parte din marea geneză a Angelophaniei, dovadă că unele tablouri sugerează minuni ale luminii, care sunt îngerii, cum face în tabloul Forcefull Form, în care vedem un fel de înger din brațele căruia se nasc două fjorduri, pe fundalul unor munți ascuțiți, poate Alpii Scandinavi. Îngerul poate fi un Serafim al apei, care își dezvăluie înzestrarea acvatică, printr-o paletă albastră de linii murale. E o replică metaforică la invazia de imagini SF. Și mai trebuie precizat că simbolistica artistei nu este de natură religioasă, ci magică, misterioasă, cu accentul de a-i opune lumii în care trăim o nouă lume, purificată. Un realism magic, fiindcă tot ce este figurativ, în special copacii, are o sugestie de dincolo de vizibil, ca în Rooled Equillibrium, unde pământul este parcelat de benzi galbene și roșietice șerpuitoare, pe care ar fi invidios și un Vincent Van Gogh.
Fiecare tablou, privit cu atenție, are o idee, unele au chiar idei epice, pot fi povestite. Și cea mai mare dovadă sunt titlurile. Engleza Valeriei este foarte subtilă, titlurile lucrărilor sunt mai mult decât metaforice, sunt conceptuale. Ea știe, ca și Kandinski, că între imagine și cuvânt trebuie să fie o legătură indisolubilă. Cuvântul nu explică imaginea, ci îi dă înțelesuri profunde, ca și cum lucrarea ar fi „fără titlu”. Dar și acest „fără titlu” lansat de Kandinski, e un titlu, a devenit un concept. Bunăoară, doi vulcani în erupție care proiectează o formă umană, carbonizată, poartă acest titlu sugestiv: We can go There, Is Too Dangerous. De aceea, tablourile Valeriei Glibiciuc ar trebui private separat, fiindcă marea lor valoare stă în sine. Poate cel mai frumos tablou dedicat păcii și iubirii, de la Picasso încoace, este Up Side Up, doi porumbei desenați cu albastru, care se rotesc pe fond galben. Au ramura de măslin în cioc, și cuprind circular un cap uman, o rotație sclipitoare, ca în Roata vieții lui Vigeland. Lucrarea este o bijuterie, de o frumusețe eclipsoidă.
Simbolul expoziției însă este Floarea Soarelui, frumoasă, zveltă, o alternativă pe pământ a soarelui, cum vedem într-un tablou numit chiar cu acest cuvânt. Floarea Soarelui însă este în pericol. În mijlocul sălii mari a galeriei vedem o Floare a Soarelui carbonizată. Este o lucrare uluitoare, șocantă. Un semnal de alarmă pentru omenire. Și omenirea ce face? Inventează monștri din fier și oțel, precum cei din filmele SF (gen Jaeger–vezi Pacific Rim).
Un tablou al Valeriei Glibiciuc reprezintă chiar un astfel de monstru, dar, deasupra lui, vedem un porumbel, care îi aduce un plic, este mesajul Păcii. Parcă ar fi Bumblebee din Transformers și i-ar dărui Premiul Nobel pentru Pace, premiu care se înmânează la Oslo (restul premiilor Nobel, inclusiv, pentru Literatură se oferă la Stockholm). Titlul lucrării este Good News, da, sunt vești bune pentru acel om/monstru contorsionat! Și peste tot, aproape în fiecare tablou al artistei cu sclipiri de geniu vedem lupta luminii cu forțele răului, fie că sunt întruchipate în roboți, în extratereștri sau oameni fără chip. Light or Light? ne arată puterea luminii/a soarelui, care ucide, care aruncă în hău răul, ca pe dracii aruncați de îngeri în lupta dintre bine și rău reprezentată de geniul popular pe peretele nordic al mănăstirii Sucevița. În acest tablou al luminii dedublate, benzile de lumină sunt palpabile, fiindcă zeul necunoscut este foarte cunoscut, este chiar Soarele. M-am bucurat că tema unei Noi Geneze o preocupă pe Valeria. O vedem și în tabloul Untly Unvelled, Untly fiind o invenție de la Ontly, în care geneza din paradisul lui Bosch este amenințată de flacăra unui vulcan în erupție, care se vede la orizont.
Lumina, prin tehnica acrylic pe canavas, este văzută ca niște panglici late și foarte lungi, care își pune victimele la pământ. Sau ca niște ramuri dintr-un pom al vieții. Ca în Captured by Spring, unde ramurile unui copac îi țintuiesc la pământ pe doi extratereștri. Numai primăvara pot fi capturați monștri, fiindcă atunci lumina revine la puritatea ei genezică, asemenea legii anotimpurilor. Lumina pulverizează tot ce este întuneric. Cine se luptă cu ea, piere. Înseși florile sunt umanizate, au chipuri umane, pe care artista le și aude într-un Language of Flowers. Cum sunt și autoportretele Blooming Soul. Sau formidabilul tablou de pe peretele din spate al galeriei, Il Found It, în care artista/personajul feminin, în dialog cu veșnicul pom al vieții, stă răstignită ca un fjord între doi munți prăpăstioși, ca niște roci ascuțite, așa cum vedeau peisajele muntoase renascentiștii! O imagine pur scandinavă. Alte titluri vorbesc de la sine, precum Cocoon Phase, o formidabilă geneză aflată în faza de germinație (Cocon).
Dar Valery s-a născut în țara luminii, Moldova românească de peste Prut. Și ea seamănă cu o Floare a Soarelui, care este și simbolul Moldovei. Adică este longilină, ca și familia sa, părinți și frați, pe care i-am cunoscut la vernisaj. Oameni pictați de El Greco, foarte înalți, cu fața spre viitor. Tatăl Valeriei o încurajează neîncetat, de când ea era mică, dar nici acum nu e mare, are doar 22 de ani! El a fost pictor de biserici și de aici pasiunea Valeriei pentru liniile largi, pentru bolți și deschideri ca în pictura murală. Tatăl ei m-a întrebat cum văd viitorul Valeriei, ce ar trebui să mai facă? Nu sunt un Mecena, i-am spus, dar un mic profet sunt, am și câteva comori în acest sens, cărțile pe care i le-am dăruit, în ele găsește răspunsul. Dacă urmează calea purificării, angelophanică, va fi cea mai originală artistă din lume. O spun în cunoștință de cauză, am o lungă experiență trăită în galeriile americane, și în volumul Experimente în arta lumii, tocmai despre acest lucru scriu, despre natura experimentală a artei. Și Valeria se află în această fază Cocon, experimentală. Deocamdată, preocuparea ei este lupta cu materia, încă nu a ajuns la Lupta lui Iacov cu Îngerul, se află în chingile dintre ideal și comercial, dar preocuparea este de cea mai vibrantă paletă intelectuală, așa cum declară însăși artista, citez:
„Expoziția se desfășoară ca o odă a dualității sublime, explorând echilibrul dintre lumina cerească și cea umană. Lumina este prezentată nu doar ca fenomen fizic, ci ca o forță socială și spirituală care formează țesătura realității noastre. Conceptul de „mimetică a naturii” analizează interacțiunea noastră cu mediul, transformând omul într-o sursă luminiscentă care reflectă și amplifică energia cosmică primordială. Paleta cromatică vibrantă și formele fluide creează o experiență senzorială dinamică, invitându-ne să recalibrăm nu doar privirea, ci și gândirea. Expoziția ne provoacă să descoperim adâncimile esențiale ale experienței umane. Vă așteptăm cu nerăbdare să explorați această fascinantă reflecție asupra luminii și complexității umane”.
Tehnică de pictură inedită folosită de Rembrandt pentru „Rondul de noapte”, relevă un nou studiu
Țara luminii unde învață acum Valery l-a dat și pe geniul clarobscurului, Rembrandt, care în capodopera Rondul de noapte ilustrează o conspirație politică, așa cum demonstrează și Greenaway în serialul dedicat acestei lucrări. Clarobscurul la Valery este Floarea Soarelui carbonizată, fiindcă și soarta lui Van Rijn a fost carbonizată. Atenție, omule, nu mai lovi în sclipirile tale de geniu! Învață să lucrezi cu lumina, ea este paleta culorilor vii! Și Varery învață să picteze cu lumină. Când pleci de la expoziția ei, rămâi cu un nimb de lumină, parcă expoziția sa te sfințește, căci culorile ei sunt senine, domină albul, galbenul, albastrul și auriul. Tablourile ei simbolice resping orice urâțenie. Este singura artistă pe care o cunosc care privește în viitor. Ea se află deja cu un pas în Lumea II, în Civitas Innocentiae.
Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte)
- Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
- Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
- Grid Modorcea filmografie
- Grid Modorcea IMDB
Articol asociat
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, “Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet (“Volpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
