Acasă Opinii Sunt al șaselea gălățean care și-a plătit impozitele pe acest an!

Sunt al șaselea gălățean care și-a plătit impozitele pe acest an!

Financiar nu am dus-o grozav anul trecut. Asta nu m-a ferit să stau ca dracu în ochii unor invidioși, ca orice mioritic, pe succesul vecinului. Din cele 10 contracte de publicitate, Ziarul Realitatea (al cărui director sunt) campioana presei de provincie, singura publicație care se difuzează gratuit în România, a pierdut patru pe drum și nici acum nu am aflat de ce Agrimat Matca, Plase și Unelte de Pescuit SRL, Apicola și Eva SOCOM au ales anularea lor unilaterală.

Dar asta e viața. La ceas de trecerea anilor, aveam restanță la plata impozitului și nu se făcea ca tocmai subsemnatul, recent onorat drept Cetățean de Onoare al județului să fie în această poziție nedemnă. Plus că uitându-mă pe fotografiile din anii precedenți am observat, cu mirare, că sunt aceleași personaje așezate la coadă la Direcția Impozite, Taxe și alte Venituri Locale. Ce îi mâna cu noaptea în cap spre această locație aveam să încerc să aflu marți, 7 ianuarie. De ce nu s-a început de luni naiba știe sau de ce programul zilnic este diferit miercurea față de alte zile lucrătoare. Nici somnul nu m-a mai cuprins cum trebuie, așa că la 6 fără ceva dis-de-dimineață solicit un taxi și rog să mă ducă la Romarta.

În ciuda frigului, e drept ceva mai moale decât în ultimii ani, sunt deja al șaselea gălățean diliu. Încep să treacă pe lângă noi concitadini îndreptându-se spre serviciu, care privindu-ne, se mulțumesc să-și facă o cruce lungă până la brâu. Programul începea la 8,30 și nici de-a dracului, paznicii boieri nu au răspuns afirmativ la insistențele celor de la rând de a le permite, după ce-și iau bonuri de ordine, să stea înauntru pentru a suporta frigul din ce în ce mai pătrunzător. Râd ca niște nesimțiți, deși tocmai conștiinciozitatea ciudată a celor de la rând le asigură salariile nesimțite. Se discută despre orice, de la politică la sănătate. Un tip mai tânăr, cu capul descoperit, venit din zona portului, cu geacă neagră și blugi, povestește unui pensionar solid, cu șapcă, plus sacoșă cu acte în dotare, cum s-a operat de coloană, situație în care a fost și acesta, dar cu laser. Se confruntă șpăgile date, fiecare lăudându-se cât de șmecher a fost în relația cu doctorii.

Chiar dacă statul le dă pensia cu întârziere, ei an de an semnează condica aici. O doamnă cu geacă roșie, care a schimbat locul la coadă cu soră-sa, operată de curând, care s-a mai încălzit într-un hol de scară de bloc, spune că vrea să scape de grija celor 7 milioane care înseamnă mult la pensia sa. Domnul cu fular roșu, șapcă de comunist, trenci verde, mapă neagră, adică subsemnatul, o ascultă cu atenție și o compătimește. Știu la rândul meu că restul de la pensie trebuie împărțit pe medicamente și facturi. Plus cablu, căci fără Antena 3 nu se poate rezista la ce ’’fac ăștia’’. Pensia plecată, sabia nu o taie. Se bagă în discuție și un domn cu fes și geacă bleu, plus un altul cu fes tricotat și geacă gri. Tovarășii ăștia, bankrupți în buzunar, au venit să socializeze, ca la biserică. Nu pentru cei 13 lei care n-au mai ieșit din portofelele acestor bolnavi de comunism. Vor pleca apoi să fie primii și la cârciumă, plus că vor să se vadă și la televizor. O femeie de serviciu, mută pentru câteva clipe coada tocmai cu acest gând. Încerc să le propun să facem și o listă, dar refuză categoric. Au demnitatea lor. N-au auzit de plățile on-line sau că beneficiază de reducerea de 10 la sută până la finalul lunii martie.

Nici chiar sfârșitul lumii nu-i va putea alunga de la cozile din mijlocul cărora dau acum interviuri unor fătuci care le pun întrebări idioate, grăbindu-se spre gura de cafea și țigară. Plec să-mi iau doi covrigi de la geamul unității de vizavi de hotel Dunărea, dar aștept și acolo după două colege de la salubritate cărora le-a dat setea-n foame. Merg în sus și în jos, frigul ajungând și la mine, reporterul incognito, la nivelul oaselor. Oare mă deosebesc în ochii cuiva de acești oameni care par normali la cap? Uitasem din tinerețe, de la la carne, pâine și lapte, cum mai e fericirea de a sta la o coadă. Mi-am pierdut antrenamentul lui Ceaușescu. Plus că, nu-i așa, sunt de modă veche. Distracția continuă. Grupul de fătuci posesoare de pix și microfoane cu formă adecvată, la insistențele băieților cu cameră și cioc, reușesc să fie primite la căldură.

Deh, ei sunt presa, nu muritorii platnici. Unii dintre ei, recunosc, cu creiere spălate. Anul trecut aproximativ 90 la sută dintre contribuabilii pupători de moaște și-au achitat impozitele pe clădiri și mașini. Altfel, administrația de unde ar fi cheltuit pe ce-i trece prin cap? Hedonismul e-n floare. Mulți dintre cei săraci și bolnavi, cu nepoți de educația cărora se îngrijesc, ar fi în stare să stea la rând inclusiv la morgă și la țintirim. Spun asta în 2020, an bisect, care are o zi în plus. Mâine va fi la fel, anul viitor la fel, peste doi ani la fel. Mass-media, cu nimic superioară celor de la coadă, în loc să-i lase să-și trăiască dramele, se amuză în fiecare an. Și eu râd de cât de proști pot fi unii gălățeni, dar nu e de râs.

Cu plecăciune, Pompiliu Comsa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.