Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Tunisia mi s-a arătat ca un tărâm de contraste și mistere, unde nisipul fin al plajelor se întâlneşte cu agitaţia porturilor, iar resorturile luxoase coabitează cu medine vechi de secole, cu străduţe înguste și vestigii arheologice impresionante. În această călătorie am vrut să descopăr nu doar frumuseţea turistică, ci și istoria bogată a ţării, de la cele mai îndepărtate timpuri, trecând prin Protectoratul francez, până la Tunisia modernă, construită în timpul lui Habib Bourguiba și a politicilor sale, cu impact major asupra turismului și economiei și a vieţii de zi cu zi a oamenilor. Fiecare pas, fiecare întâlnire cu localnicii sau cu turiştii, fiecare parc arheologic vizitat sau privelişte admirată, m-a purtat prin cercuri aproape concentrice ale realităţilor tunisiene, în care viaţa cotidiană și istoria ţării lor se împletesc într-o poveste fascinantă, ce merită descoperită încetul cu încetul.
De la Bucureşti la Monastir – primii paşi pe pământ african
Tunisia, nici prin gând nu mi-a trecut vreodată că voi ajunge acolo. Dar nici în China n-am crezut că voi merge, și totuşi, imediat după 1989–chiar în 1990, dacă-mi aduc bine aminte–am mers la Beijing. Imaginile Pieţei Tiananmen, ale Oraşului Interzis, ale Mormintelor dinastiei Ming și chiar plimbarea pe porţiunea turistică a Marelui Zid Chinezesc mi-au revenit în memorie din ceaţa trecutului ca și cum le-aş fi vizitat ieri. Tot de acolo am mai dezvelit amintirea unei plimbări, după o ninsoare proaspătă și abundentă, prin grădina zoologică. Mi-a rămas în memorie un cetăţean chinez care m-a întrebat de unde vin. Când i-am spus că din România, mi-a răspuns cu două cuvinte: „Ceauşescu, Nadia!”. Am zâmbit. Aş fi vrut să-i spun „Tiananmen”, dar m-am abţinut. Astăzi, aceste cuvinte s-au schimbat. Pe oriunde ai merge, pe primul loc auzi „Hagi”, apoi „Nadia” și, din când în când, „Năstase”. Din discuţia cu onorabilul chinez m-a scos un urs panda care, prin zăpada proaspătă, mi-a oferit un splendid număr de acrobaţie. Se juca doar ca să-mi facă plăcere, mie, singurul lui spectator, pentru că, între timp, chinezul plecase.
Dar să revenim la oile noastre, sau, cum zice francezul, revenons à nos moutons! De ce am introdus și expresia franceză în text veţi înţelege mai târziu. Puţintică răbdare, stimabililor, vorba lui Trahanache! China rămâne o amintire aparte, dar acum mă aşteaptă o altă lume. O lume caldă, africană, pe care n-am bănuit că o voi cunoaşte vreodată. Never say never! Iată-mă, deci, pregătind bagaje sumare și pornind spre aeroport. Biletul, cumpărat de la o agenţie de turism (cât nu mi-a plăcut să merg cu grupul, dar acum nu am avut ce face), promitea o vacanţă de vis: hotel de cinci stele, plaje întinse și ape curate, mâncare din belşug, deh, doar era all inclusive! Exact ce nu prea mi-am dorit. Prefer să mă plimb, să înţeleg viaţa localnicilor, să le învăţ, atât cât e posibil, istoria, să le gust bucatele, nu să mă pierd printre turişti, mâncând și bând de dimineaţa până noaptea târziu. Dar astea sunt condiţiile și trebuie să mă adaptez.
Zbor de noapte, plecare la timp. Avionul pare vechi, cu scaune ce au căpătat forma şezutului. Nici măcar nu mă pot bucura de spectacolul zborului. Cu mici excepţii, prin fereastră se vede doar întunericul nopţii. Din când în când, câteva puncte luminoase mai înviorează peisajul. Încerc să mă localizez în spaţiu, dar nu reuşesc. Pe la mijlocul călătoriei survolăm un oraş aflat la mare. Linia ţărmului se vede clar, distinctă. Puţin mai departe, câteva luminiţe stinghere par a fi vapoare acostate în rada portului. Hotărăsc în sinea mea că este Atena. O fi, n-o fi, cine poate şti! Din cabina pilotului nu aud nici o confirmare sau măcar o infirmare a gândurilor mele. Pe vremuri, Compania Tarom avea în flotă cel puţin un avion cu monitoare pe care se afişa poziţia exactă a aparatului… Erau și piloţi care ne anunţau, cu plăcere, pe unde suntem, dar acele timpuri se pare că au apus. Acum te temi să auzi vreun anunţ din cockpit. Ultima dată când un pilot ne-a vorbit a făcut-o pentru a ne spune că din cauza unei greve a controlorilor de trafic trebuie să ne îndreptăm spre alt aeroport, anunţ urmat de o întoarcere bruscă, aproape pe o aripă… Bine că nu am auzit înfiorătorul Brace for impact! În rest, când e linişte, totul e bine, totul decurge normal. Așa a fost și zborul nostru.
Luminile oraşului Monastir au apărut puţin după anunţul însoţitoarelor de zbor: „În 20 de minute vom ateriza…”. Un pic cam dur, dar în deplină siguranţă, avionul a ajuns pe pământ african, pe pământ tunisian. Somnul îmi dispăruse complet. Ne îndreptam încet spre locul de debarcare, când o firmă luminoasă, singura, îmi atrage atenţia în micuţul aeroport. Acesta se numeşte „Habib Bourguiba” (după numele primului fost președinte al țării între 1957-1987), prietenul târziu și de demult al lui Ceauşescu. Dar despre el o să vă povestesc puţin mai târziu.
Dacă la Bucureşti nu ne-a adunat nimeni din partea organizatorului (lucru bun, după opinia mea), la Monastir am văzut repede un afiş mare pe care era înscris numele agenţiei. O doamnă, româncă, Patricia Damsa, însoţită de alte două persoane din partea locului, ne primesc ca pe vechi prieteni. Mă simt revigorat. Ne îndreptăm spre un autocar dintre multele aflate în parcare. Numărul 161, dacă bine îmi aduc aminte. Fiind primii care ne urcăm, aleg locul din spatele şoferului, de unde pot vedea mai bine drumul. O emoţie mă încearcă gândindu-mă că, repet, pentru prima oară în viaţă am ajuns în Africa. Autocarul se umple cu turiştii veniţi cu „avionul nostru”. În sfârşit, plecăm. Ne strecurăm în viteză printre maşinile mai lente. Toate bune până când, în faţă, apare alt autocar. Mă aşteptam să mergem liniştiţi, unul în spatele altuia. Dar nu! Un claxon puternic arată o dorinţă arzătoare de depăşire. Benzile străzii mi se par înguste, trecerea cam „la mustaţă”. Puţini centimetri despart oglinzile autocarelor. Meseriaş e şoferul nostru!
Turiştii coboară, rând pe rând, în localităţile și la hotelurile unde aveau cumpărate sejururile. În sfârşit, vine și rândul nostru. Marhaba Palace este impresionant, dar suntem morţi de foame. Vom avea destul timp să-l admirăm. După ce arătăm paşapoartele și voucherul de cazare, suntem invitaţi în sala de mese. O gustare stropită cu un excelent vin alb tunisian ne aşteptă. Impresionant, mai ales că era cam ora unu după miezul nopţii.
Am călcat cu dreptul, gândesc. Se pare însă că m-am grăbit cu concluziile. Plătisem cam 120 € în plus pentru privilegiul de a privi marea, de a-i respira aerul în fiecare clipă în care mă aflam în cameră, dar mai ales pentru a asista la splendide răsărituri de soare. Când colo, ieşind pe balcon, nu văd decât ceea ce bunica numea „fundul curţii”, o grădină mărginită de alte clădiri. Abia pe la miezul zilei următoare mă pot bucura de camera pe care o cerusem și o plătisem…O să vedeţi în fotografii că a meritat banii!
Ca de obicei, nu am somn când sunt în excursii. Mă trezesc de cum se luminează de ziuă. Sunt curios să dau o raită prin hotel și zona adiacentă. Văzusem fotografii care-mi plăcuseră, dar realitatea a fost mult peste aşteptări. Holurile impunătoare, imensul candelabru, restaurantele, barurile, parcul cu cele două piscine, multitudinea de palmieri și flori frumos îngrijite care, uneori, serveau unui chelner drept cadou pentru doamnele pe care le plăcea și pentru care păzea, ca un veritabil Cerber, mese aflate chiar lângă mare, aproape pe nisip. Lângă buchetul de flori apărea imediat și o frapieră cu deosebitul vin alb tunisian, pe care, cu gentileţe, îl oferea favoritelor domniei sale. Toată această scenă, bună de pus în ramă, se petrecea zi de zi în micuţul restaurant de lângă plajă.
Dar ceea ce m-a impresionat a fost plaja, cu un nisip atât de fin cum nu mai văzusem, care făcea să-mi pară grunjos nisipul Mamaiei din copilăria mea. După ce parcurg podina de lemn care leagă aleea parcului de nisip, am tendinţa să mă descalţ pentru a nu-l murdări. Iar, ca să întregească sentimentul că trăiesc într-un basm, un afiş îi pune în gardă pe turişti: Plajă fără tutun! Asta însemna că nisipul nu va fi agresat de mucurile aruncate la întâmplare. Ce frumos!
Realităţi în cercuri concentrice
Dar să nu mă grăbesc. La început am avut intenţia ca în acest text să descriu un sejur pe o plajă din Tunisia. Însă, pe măsură ce luam contact cu realitatea din jurul meu, curiozitatea începea să mă roadă. Ce-ar fi să ies pe poarta păzită straşnic și să privesc lumea din jurul meu?, mi-am zis. Curând, îmi voi da seama că această „realitate” nu este doar una. Sunt mai multe, ca nişte cercuri aproape concentrice în care ea este întotdeauna alta:
- realitatea resortului turistic, realitatea oamenilor care trăiesc în jurul lui și care încearcă să supravieţuiască de pe urma turiştilor, realitatea localurilor aproape pustii sugrumate de all inclusive; pe care nu ştiu cum să le numesc, pentru că nu sunt nici ca tavernele greceşti, nici ca restaurantele de pe alte meleaguri, realitatea pe care o trăiesc tunisienii de rând
- realitatea patrulelor de poliţie pe care le zăreşti la fiecare sens giratoriu, realitatea forţelor de ordine înarmate pe care le-am văzut aproape în fiecare intersecţie din centrul Tunisului
- realitatea gunoaielor care coexistă cu o curăţenie perfectă a plantaţiilor de măslini, pe care le-am zărit, altădată, din goana autocarului, realitatea politică pe care n-am putut-o înţelege în cele câteva zile cât am stat acolo, dar pe care am încercat s-o pricep din multiple surse de informaţii și, nu în ultimul rând
- realitatea turismului tunisian cu parcurile lui arheologice, cu urmele trecutului prezente în foarte multe locuri, cu siturile UNESCO, dar și cu plajele aproape nesfârşite sau cu deşertul din sudul ţării.
Dacă în deşert n-am reuşit să ajung, despre celelalte sper că am putut, cât de cât, să-mi formez o opinie, care, mai mult ca sigur, nu corespunde cu a altora. Spun asta pentru că, după încheierea excursiei, am văzut un reportaj sumbru, care căuta să pună în evidenţă locurile urâte, gunoaiele, răutatea oamenilor și prezenţa forţelor de represiune. Dacă aş fi vizionat acel material înainte de plecare, mai mult ca sigur aş fi renunţat, și rău aş fi făcut. Poate că, în liniştea aproape de inconştienţă cu care m-am plimbat prin Tunisia, un rol deosebit l-au avut cuvintele Patriciei Damsa, spuse imediat ce autocarul numărul 161 s-a umplut: „Tunisia este o ţară sigură pentru turişti. Nu vă luaţi actele cu voi, păstraţi-le în seiful din cameră. Nu veţi fi legitimaţi de nimeni. Brăţara pe care o veţi purta la mână este un însemn respectat de autorităţile de pe aceste meleaguri”.
Și ce dreptate a avut! Dar ora târzie și visarea în care căzusem m-au împiedicat să aud și urmarea acestei recomandări. „Păstraţi în seif documentele personale și de călătorie, inclusiv paşaportul, precum și banii și bunurile de valoare, nu le expuneţi la vedere, în cameră, pe stradă sau, mai ales, în zonele aglomerate…” Recomandări de bun simţ nu numai în Tunisia, ci și oriunde prin lume. Aceste cuvinte, cât și reportajul despre care am amintit mai sus, ar fi avut menirea să mă pună în gardă cu privire la pericolele care mă pândesc dacă intram adânc în realitatea oamenilor simpli, apăsaţi de problemele de zi cu zi și pe care nu-i poţi blama în niciun caz pentru comportament, unul de supravieţuire.
De fapt, de ce mergem în excursii? Marea majoritate merg pentru odihnă, mare, munte, soare, gastronomie, SPA (sănătate prin apă). Dar, mă întreb, toate acestea nu le găseşti și acasă, mult mai aproape, fără să faci drumuri lungi cu autocarul și avionul? Bineînţeles că da. Variază doar preţul, de cele mai multe ori egal sau chiar mai mare decât cel de pe la noi! Dar mai sunt unii care vor altceva. Vor să înţeleagă cum trăiesc oamenii de pe alte meleaguri, să le simtă pulsul vieţii, să le înţeleagă istoria, să viziteze locuri pe unde au călcat personaje istorice. Iar Tunisia este una dintre acele țări.
Și ar mai fi ceva ce le scapă celor tineri. Unii dintre noi au trăit în timpul socialismului. Pe atunci nu puteai să ieşi din ţară decât foarte greu. Acest privilegiu era accesibil doar unui număr restrâns de persoane. Excursii puteai face numai în câteva țări din lagărul comunist. Neputând ieşi peste hotare am descoperit România până în cele mai ascunse și mirifice colţuri ale ei: din Carpaţi până la Marea Neagră, din Maramureş și Bucovina până în Delta Dunării, din Transilvania și Banat până în însorita Dobroge…Așa am admirat frumuseţea naturii, tradiţiile, istoria, gastronomia bunicilor, ca să nu mai vorbesc despre aventura care te învăluia la fiecare pas! O fi fost bine, o fi fost rău?… Dar acum, când graniţele s-au deschis, nu merităm să vedem și alte locuri din lumea largă? Cred că da.
Abia ajunşi pe pământ tunisian, aflăm că două zile timpul va fi destul de închis, nu va fi chip să stăm la soare. Se pare că în însorita Africă am adus toamna de acasă. Nu-i nimic: norii care vor inunda cerul vor da bine în fotografii. Totuşi, ploaia ne iartă ziua, se cerne din ceruri doar câteva ore pe noapte, un motiv în plus să vizităm împrejurimile hotelului, micul port El Kantaoui și zona de cumpărături de lângă el.
În port, aglomeraţie mare: vas lângă vas, localuri lângă localuri, mai toate goale, unde doar câte un angajat mai încearcă, de obicei fără succes, să convingă muşteriii să le calce pragul. Magazinașe și iar magazinașe care te atrag cu cămile, scuze, dromaderi!, atârnaţi peste tot, dar și cu grămezi imense de „Trandafirul deşertului” Într-un magazin cu articole din piele, de la portofele și genţi până la haine, un tunisian simpatic ne vorbeşte destul de bine în limba română, deşi nu călcase prin ţara noastră. Reconfortant! Oamenii se adaptează, iar ceea ce am observat la mulţi locuitori ai Tunisiei este că au un spirit de observaţie deosebit de ascuţit.
Vremea închisă mă face să mă gândesc la faptul că ar trebui să-mi plec ochii peste excursiile opţionale pe care le organizează agenţia de turism. Aş putea să le împart în mai multe categorii. Aleg să văd urmele istorice dinainte și din timpul trecerii Imperiului Roman pe aceste meleaguri nord africane, care se îngemănează cu cele ale popoarelor migratoare, ale Imperiului Bizantin sau ale cuceririi arabe din secolul al VII-lea. Dar despre asta, despre bogata istorie a Tunisiei voi vorbi într-un episod viitor.
- Mihai Vasile–Turism și alpinism in Cheile Turzii (Anticariat)
- Vasile Mihai, Barbelian Mircea, turism și alpinism în cheile turzii (Cărți vechi)
- Articolele publicistului Mihai Vasile-Sângealb în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Distincții prestigioase – Thomas Csinta (french scientist – research professor & scientific director at CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D, french director & chief editor at JB – Journal of Bucharest, french press attached at OADO – Organization for Human Rights Defence) pentru activitatea sa științifică în domeniile educației de excelență (sistemul elitist „Grandes Ecoles”) și a cercetării fundamentale & aplicate în științele socio – judiciare (jurnalismul de investigații criminale)
Subiect de teză de doctorat în științe sociale (socio – judiciare). Incursiune în istoria execuțiilor celei de a V-a Republici Franceze (4 octombrie 1958 – 9 octombrie 1981). Modelul operatorial – spectral de investigare {sup[ps(y) – sp(y)]diag(y)} a (i)responsabilității penale în combaterea erorilor judiciare
Ziua Internațională a Drepturilor Omului (Human Rights Day/Journée internationale des droits de l’Homme) – 2025 la sediul general al OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite). Imagini foto și video de la eveniment – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Ziua Internațională a Drepturilor Omului – Invitație din partea OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Națiunile Unite). Marele Premiu ONU (echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului) cu participarea OADO la evenimentul din 2028 – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Diaspora Română–în căutarea propriei sale identități. Dinamica identitară a diasporei române și abordarea gaussiană a tipologiei acesteia. Aspecte administrative și social–economice – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
CUFR R&D (Conseil/Centre Universitaire Formation Recherche auprès des Grandes Ecoles Françaises/Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R & D – Thomas CSINTA, scientist & research professor, scientific & research director)
Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)
Omagiu și recunoștință unor personalități românești în cărți de matematici generale și aplicate, prezente în Bibiloteca Națională a Franței „François Mitterrand“ și adresate elevilor „preparatoriști” (studenți în primul ciclu universitar – Licență) candidați la concursurile de admitere în școlile superioare franceze de înalte studii științifico – inginerești și economico – comerciale (Corespondență de prof. univ. dr. Thomas CSINTA)
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
ODPD (Organization for the Defense Prisoners form the Diaspora) – OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora, partener de anchete (investigații) al ICIS (International Criminal Investigation Service) al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, specializată în științe socio – judiciare, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
