Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Schimbările climatice, pe care europenii, oarecum în contratimp cu restul lumii, se străduie de zor eforturi să le combată sau să le prevină, vor avea și niște beneficiari. Permeabilizarea rutelor arctice, acum blocate de ghețuri, va schimba radical traseele maritime la nivel global. Dacă Pasajul de Nord-Est este o oportunitate mai degrabă rusească, Pasajul de Nord-Vest, prin arhipelagul canadian, are o placă turnantă, Groenlanda. Dacă lucrurile ar rămâne neschimbate ar însemna că Danemarca și prin ea Uniunea Europeană să fie un fel de arbitru nechemat la acest nou „Mare Joc Arctic”, care are doar doi competitori reali: SUA și Rusia.
E drept Pasajul de Nord-Vest ar părea a fi a Canadian bussines, dar parcă Trump își dădea cu părerea, mai ieri, alaltăieri și despre Canada…E posibil ca între cele două, Groelanda să fie vrabia din mână, iar obținerea insulei să facă din Canada…„piesa lipsă” dintr-o Americă de Nord unificată sub sceptrul lui Trump. În crosul de anduranță pentru Arctica, Rusia aleargă încă din perioada sovietică, în vreme ce SUA nici nu au luat startul. Pentru Rusia, nordul îndepărtat a fost o zonă de dezvoltare economică, de colonizare planificată și de competiție geopolitică, iar rușii sunt acum bine înfipți în ceea ce privește infrastructura, populația, dezvoltarea economică și…prezența militară în zona arctică.
Doar un exemplu: în ianuarie 2024 s-a pornit construcția spăgătorului de gheață nuclear, „Leningrad”, în noiembrie 2025 avut loc ceremonia de punere la chilă a unui alt spărgător nuclear, „Stalingrad”, al cărui nume, știm prea bine, a reprezentat…punctul de cotitură în cel de-Al Doilea Război Mondial. La vreo săptămână distanță Trump a dispus construirea a 11 spărgătoare de gheață, sesizând că, în ceea ce privește Arctica, America, cu doar un spărgător de gheață, are de luat lecții de caligrafie de la rușii care operează mai bine de 40 de astfel de unități.
Deplasarea rutelor comerciale maritime duce inevitabil la formarea de noi centre de putere, reprezentate de țările care controlează rutele. Banii rușilor se pierd în Ucraina, pentru a putea valorifica Pasajul de Nord-Vest, ar avea nevoie de investitori care, datorită aceluiași război, nu pot fi decât chinezii sau indienii. De partea cealaltă, americanii ar avea cu ce, dar Pasajul de Nord-Vest, e mai degrabă canadiano-danez. O împăcare între cei Doi Mari ar fi benefică ambelor părți, iar miza nu poate fi decât…Ucraina. Deja uitatul meeting din Alaska, dintre Trump și Putin, din august 2025 se pare că este cheia exuberantelor tumbe globale făcute de americani în ultima perioadă și a premonitorii tăceri rusești.
Să revenim, pentru articolul de față, la Groenlanda noastră, prezentă, mai în toate zilele din urmă, la televizor. Dincolo de poziția strategică, apropos datorită curburii Pământului, zborul dintre Europa și Nord-America, peste această insulă, e mai scurt cu câteva sute de kilometri, se pare că insula este dăruită de la natură cu numeroase resurse: petrol, gaze, minereuri, pământuri rare pentru care, mai ales în cazul celor din urmă, omenirea se dă de ceasul morții! E drept că despre aceste resurse se știa și până acum dar, ca într-un banc cu ardeleni extins la scară planetară: „Noi acum am aflat!” Despre faptul că Groenlanda ține de Danemarca și aceasta este membră UE și NATO, Trump a sleit-o în stilul caracteristic : „Doar pentru că danezii au acostat o barcă acolo, acum 500 de ani, nu înseamnă că pământul le aparţine”. O afirmație care ar merita cercetată! În pofida mărimii, Groenlanda este doar o insulă și nu o masă continentală independentă, pentru că din punct de vedere geografic și geologic Groenlanda face parte…din America de Nord. Placa tectonică pe care se află este Placa Nord-Americană, iar relieful și structura geologică o confirmă. Ca să nu ne îndoim, într-un alt caz, Australia se află aproape integral pe Placa Australiană, separată clar de alte continente, iar asta o face un continent geologic de sine stătător.
Îmi veți spune că interpretarea asta „geologică” e cam gogonată, când pe noi ne mistuie geopolitica. Un exemplu, două ar putea să ne mai domolească un pic! Princonferința de pace de la Paris, după Războiul Crimeii, s-a impus demilitarizarea insulelor Aaland, aflate sub stăpânire rusească, în cadrul Marelui Ducat al Finlandei. Independența Finlandei, în 1918, a redeschis problema insulelor, a căror populație de origine suedeză dorea alipirea la țara-mamă. Diferendul a fost rezolvat în 1921, de către Liga Națiunilor, care a atribuit insulele Finlandei, cu păstrarea autonomiei și demilitarizării acestora. Pledoaria finlandeză care, în pofida locuitorilor suedezi, prezenta arhipelagul ca…pe o continuare a părții continentale finlandeze, în contrast cu apele adânci ce îl separau de Suedia, a avut succes!
De prisos a spune că unul dintre susținătorii Finlandei a fost Japonia, interesată de crearea unui precedent de acest gen. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Japonia își bazează revendicarea asupra Insulelor Kurile de Sud nu doar pe argumente istorice, juridice și diplomatice ci și pe rațiuni tectonice: cele patru insule în dispută sunt foarte apropiate de Hokkaido (unele se văd de pe coastă), sunt separate de acesta doar de strâmtori înguste. aflându-se pe Microplaca Okhotsk, asociată structural cu Japonia de Nord și nu pe arcul vulcanic „tipic kurilian” pe care se află restul Kurilelor. Chiar dacă dreptul internațional nu acordă suveranitate pe baza plăcilor tectonice, rațiunile geografice și tectonice servesc, în cazul de față, pentru a întări ideea că insulele sudice sunt „mai japoneze” decât rusești și din punct de vedere natural.
E drept că Europa și Asia se află pe aceeași placă tectonică, Placa Eurasiatică și că nu există o ruptură naturală clară (ocean, falie majoră) între ele. Dacă ar fi să-i întrebăm pe geologi, aceștia ni-ar spune că Eurasia este un singur continent. Cu toate acestea Europa este considerată „continent” mai ales din motive…istorice și culturale, pentru că s-a definit în timp ca spațiu cultural, politic și civilizațional distinct. Vedem că geologia, chiar dacă ne-a pus pe gânduri în cazul Groenlandei, nu este cea mai importantă, ci contează și elementele culturale și istorice. Întorcându-ne la ghețurile izolate ale Groenlandei aflăm că insula a fost colonizată dinspre America, încă de acum 4000 de ani. Abia în jurul anului 982, Erik cel Roșu, un viking islandez, a ajuns în Groenlanda, vikingii fiind cu siguranță primii colonizatori europeni ai Groenlandei. S-au întemeiat două colonii in sudul insulei, care au evoluat în așezări permanente, încercându-se a se practica agricultura și creșterea animalelor, după model european.
Așa cum ne spune Saga lui Erik cel Roșu numele de Groenlanda (Tărâmul cel Verde) i-a fost dat pentru că „oamenii își vor dori cu mai multă ardoare să vină acolo, dacă pământul are un nume care să-i atragă”. Reclama imobiliară deșănțată, așa cum am spune acum, a făcut ca în perioada de maximă dezvoltare a coloniilor vikinge acestea să ajungă la o populație de 5.000 de locuitori. Datorită condițiilor cu adevărat vitrege, diferite de cele din „prospect”, vikingii colonizatori s-au văzut captivi pe insulă, fără mijloace consistente de subzistență și fără lemnul necesar construirii unor corăbii pentru întoarcere.
Convinși că nu vor putea rezista singuri, în 1261, nordicii din Groenlanda și-au cedat voluntar suveranitatea, supunându-se de bună voie coroanei norvegiene, în speranța primirii unor ajutoare. Cele sperate de la această „închinare” nu au mai venit astfel că, după aproape 500 de ani de la instalarea lui Erik cel Roșu, la începutul secolului al XV-lea, așezările vikinge erau pustii, iar lecția predării suveranității poate fi valabilă și, astăzi, după o mie de ani…
Cei care au prosperat acolo unde războinicii vikingi au eșuat au fost strămoșii inuiților de azi, care au ajuns în Groenlanda din insulele canadiene din arhipelagul Arctic și coasta nordică a Alaskăi, în jurul anului 1200 d.Hr. De sorginte americană, promotori ai unui alt stil de viață, bazat pe nomadism și vânătoare, aceștia sunt considerați a fi populația indigenă a Groenlandei. Urmare a uniunii dintre Danemarca și Norvegia din 1380, Groenlanda considerată teritoriu al Coroanei Norvegiei, a devenit „tehnic” teritoriu al Danemarcei. Divorțul dintre cele două regate a făcut ca, în 1814, Groenlanda să rămână, cum-necum, șa Danemarca!
Văduvită de posibilitatea de a obține alte colonii, cu perspectiva ca teritoriul insulei să fie ocupat de una din marile puteri navale ale vremii, precum Anglia sau Olanda, Danemarca a început colonizarea insulei în 1721. Pretextele au fost găsirea urmașilor vikingilor (deși aceștia dispăruseră de aproape 300 de ani), creștinarea inuiților, dezvoltarea comerțului și controlul strategic al Atlanticului de Nord. Datorită numărului mic de locuitori colonizarea a avut un caracter misionar-comercial, punându-se bazele controlului danez asupra Groenlandei, dar permițându-se realizarea în secolul al XX-lea a unei autonomii progresive, cu parlament și drepturi extinse pentru inuiți.
Pe 4 aprilie 1940, Germania nazistă a ocupat Danemarca, din acel moment legătura dintre Copenhaga și Groenlanda a fost tăiată astfel că administrația locală daneză din Groenlanda a decis să guverneze insula în numele regelui Danemarcei, rămas sub ocupație germană, într-un caz rar de autonomie de facto, fără a se declara independența. În 1941, reprezentanții Groenlandei au semnat un acord cu SUA, fără aprobarea Copenhagăi, prin care SUA au construit baze militare și aerodromuri, asigurau apărarea Groenlandei și aprovizionarea populației. Oficial SUA nu au anexat Groenlanda, au recunoscut suveranitatea daneză, dar au exercitat control militar și logistic până în 1945, când Groenlanda a revenit sub control danez deplin. În 1946, bine instalați, cu mai bine de 30 de baze militare, americanii au făcut oferta de a cumpăra Groenlanda, contra sumei de 100 Mil$US. Nimic nu e nou sub soare, pentru că ideea achiziției este mai veche, pe vremea președintelui Andrew Johnson, după modelul achiziționării Alaskăi în 1867, SUA au luat în considerare, pentru extinderea influenței în zona artică și cumpărarea Groenlandei.
În 1951, la aproape o mie de ani de debarcarea lui Erik cel Roșu, a fost semnat acordul de apărare SUA–Danemarca privind Groenlanda, care consfințea postbelic dreptul SUA de a menține și opera baze militare pe teritoriul Groenlandei și integrarea apărării Groenlandei în sistemul NATO. Anii de război au însemnat suveranitate daneză pe hârtie, autonomie în fapt și control american. Experiența autoadministrării și cooperarea cu SUA, au accelerat modernizarea și au alimentat ideea că Groenlanda poate fi guvernată autonom, astfel că în 1953 Groenlanda a încetat să mai fie colonie, iar în 1979 a obținut autonomie. Poate Trump, iritând pe toată lumea, face referire, în stilul său personal, la o constantă a politicii americane, având tutuși în minte un precedent, precum cel din vremea războiului mondial? Iar dacă o fi în criză de un acronim mobilizator, îi sugerez titlul acestui articol: GAGA (…poate ar merge și niște diacritice românești ?) adică Give America Greenland Again!
Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, directorul administrației Parcului Natural Vânători Neamţ, publicist științific, Vânători, Neamţ), Redactor șef adj. & Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
