Acasă Apararea drepturilor cetatenilor Un nou caz cutremurător la Londra (Corespondenţă de la Lordul, Prof. dr....

Un nou caz cutremurător la Londra (Corespondenţă de la Lordul, Prof. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite)

Să faci bine și să primești rău numai pentru că ești evreu

Anul trecut, am vorbit de un caz terifiant, care a rămas fără răspuns, la Londra. Este un caz aproape identic cu cel din România, „Cazul Elodiei la Londra”– O condamnare pe viață prin probe foarte subțiri, indirecte, dată unui cetățean englez de etnie evreică, pe numele lui adevărat D. Robert Ekaireb.
În această vară, mai precis în luna august, am primit la Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) ECOSOC-ONU (Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite), un Memoriu, din partea unui om care după ce i-am studiat personal CV-ul poate trece cu ușurință drept un personaj.

Sorin Marcovici (SM), căci despre el este vorba este cetățean de etnie evreu, născut la 21 septembrie 1967, la Baia Mare-România, oraș la nordul Maramureșului, într-o familie creștină cu mai mulți copii.
Firea lui rebelă, dorința de cunoaștere, curiozotatea și spiritul de luptător l-au determinat să părăsească țară, nemulțumit fiind de regimul comunist.
După 2 ani de la căderea regimului comunist și a Revoluției din 22 decembrie 1989, SM revine în țară unde stă până în 1997, când decide să plece în țări cu o democrație mai puternică, văzând că în România lucrurile se mișcă lent. Ajunge în Spania unde prestează mai multe munci în Madrid, Barcelona, Valencia și zăbovește până în anul 2009 aprilie când se stabilește în Regatul Marii Britanii și a Irlandei de Nord, chiar în capitală-metropola Londra, unde lucrează în  securitatea privată, o activitate care se mulează perfect pe temperamentul sau.

Viața lui SM este liniștită, nimic care să îl scoată din tiparele firescului, are o familie în țară și o soție alături, este împlinit cu ceea ce face și mulțumit de sine,până în 08 decembrie 2019, când este sunat de o conațională și rugat să ducă 4 persoane de origine sârbă, să ia niște scule de pe un șantier.
Drumul, pe GPS, indică în jur de 27 de minute, locația fiind aflată într-un cartier rezidențial de 57 de camere, era poziționat pe partea cealaltă a Tamisei, în Kensington Palace Garden.
Și …cu uimire și groază la 5 zile distanță, mai precis pe 13 decembrie 2019 respectiva vilă  care aparținea unei importante familii este spartă și din seiful ei, adică dintr-un spațiu special amenajat, numit „camera de siguranță”, se sustrag nici mai mult, nici mai puțîn de 409 bijuterii, cu o valoare considerabilă. În urmă acestei acțiuni, domnul Sorin Marcovici (SM) este pus sub acuzare de Procurorul de caz pentru transport în vederea recunoașterii la față locului.
Lăsat liber inițial de procuror, este arestat pe 8 aprilie 2020 împreună cu soția-Melania Cureu, care a fost șantajată și amenințată de poliția metropolitană, și de care se desparte că urmare a presiunilor organelor de cercetare penală.

Este eliberat și rearestat pe 8 iulie 2020, când timp de 209 zile a fost dus în  celebra închisoare din Londra, Wbrnwood-Scrcibs. Aici are parte de un tratament la limita subzistenței, dar în octombrie 2020-sub acuzația că ar avea Covid-19, este izolat 29 de zile, nu i se administrează tratament medicamentos, nu are minimul condițiilor de igienă, are  o singură masă pe zi și aceea fără pic de proteină, nu este lăsat să se plimbe în spațiile special amenajate. Cu toate acestea, SM este eliberat până la procesul cu 12 jurați, de Graduated Court de la Londra. Deși procurorul susține că  SM minte că nu are nici o legătură cu cazul, totuși  cei 12 jurați decid că este Nevinovat, not guilty-less guiltiness.

La baza acestui verdict stă în primul rând declarația Proprietarei domeniului, care a afirmat că acea locație era exclus să fie jefuită de cineva din exterior deoarece dispunea de un sistem de supraveghere de ultima generație
Pe parcursul procesului au existat numeroase aberațîi pe care organele de cercetare penală le-au susținut, una dintre ele fiind că un seif electronic ultra performant ar fi fost spart cu o singură lovitură de lopata.
SM este eliberat din închisoarea de maximă siguranță pe dată de 4 ianuarie 2021, în plină iarnă și nu i se pune la dispoziție nimic care să-i asigure o minimă sursă de existența: nu are locuința,conturile îi sunt blocate, licență este suspendată.

SM încearcă din răsputeri să se remonteze și să își continue viața în Anglia. Presiunea la care este supus este prea mare, se simte urmărit, amenințat sub diverse forme, astfel încât decide să se reîntoarcă în orașul natal, Baia Mare, unde se simte mai în siguranță. Sechelele sunt resimțite în mod direct, SM  suferă de insomnii și adesea utilizează pastile care să îl liniștească.
Cele relatate mai sus  fac parte infimă din întregul șir de întâmplări dramatice pe care SM le-a trăit în mod catastrofal doar pentru faptul că era într-un moment nepotrivit într-un loc nepotrivit sau mai degrabă că era Român.

Mii de întrebări fără răspuns are acest OM în minte și privindu-l poți cu ușurință să-i vezi tristețea, dar  și îndârjirea cu care vrea să i se facă dreptate.
Din păcate, asistăm la o mare eroare judiciară, una de neexplicat  țînând seama că este vorba despre justiția din Regatul Marii Britanii, unde se crede că respectarea legii, a Constituției și a drepturilor omului sunt cu adevărat respectate. Drept urmare, s-ar cere în mod imperios că cei vinovați de aceste abuzuri să răspundă în față legii, plătind părții vătămate daune morale și materiale.
Vom reveni, cu noi amănunte după ce vom face toate demersurile necesare către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Eurométropole de Strasbourg (Franța).

Corespondenţă de la Lordul, Prof. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite

A se vedea și articolul conex

Protest pașnic la CEDO Strasbourg (Corespondenţă de la Lordul, Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite)

Articolele autorului Florentin Scaletchi  în  Jurnalul Bucureştiului

Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)

Nota redacției

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.