Acasă Literatură (proză, eseu, poezie, critică literară) O viață în altă lume (Corespondentă de la Conf. dr. Cristina –...

O viață în altă lume (Corespondentă de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, eseist, prozator, USH Craiova) cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sarsă sigură de informare)

Cristina Barbu

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiuluiaims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.
The principles that will be at the basis of this publication are: 
– Democracy cannot exist without opposition
–Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.
„Paradoxul e că, atunci când iubești până când doare, nu mai există durere, ci doar mai multă dragoste” Maica Tereza

După ce am terminat liceul, am dat la medicină. Am picat cu 3 sutimi. Nu mă atrăgea meseria asta, dar eram influențată de cei din jur, de medicii din familie, de părinți care voiau pentru mine o lume mai reală, mai puțin cu capul în nori. În anul acela, Ceaușescu a dat o lege, cei din promoțiile anterioare care voiau să dea la facultate aveau nevoie de un an de muncă în producție. Au alergat ai mei, au încercat, dar peste tot mă primeau cu normă întreagă, ori eu aveam nevoie de timp ca să învăț. Și atunci, m-am angajat pe șantier. Era singurul loc în care am fost primită cu jumătate de normă, 04h00 ore.

A urmat unul dintre cei mai grei ani din viață. Munca începea la 6 dimineața, mă trezeam la ora 05h00. Ar fi trebuit să termin la 10h00, dar exact atunci se lua masa de dimineață și eram trimisă să iau diverse: gogoși, covrigi, conserve, etc. Am fost prima dintr-un grup de 4 viitori studenți. Au mai venit, la ceva timp, o fată și doi băieți. Fata avea un nume cu rezonanță în oraș, iar băieții erau băieți. Nu se prea lua nimeni de ei. Eram eu calul de bătaie. Unii nu puteau înțelege de ce noi avem normă redusă, de ce dăm la facultate. Era și invidie și gelozie. Da, și o oarecare respect. Dar fiecare gândea în felul lui și eu eram de cele mai multe ori, victima modului lor de a vedea lucrurile. Aveam o muncitoare pe macara, era cât un munte, o chema Mihaela. Cum greșeam câte ceva, mă trântea și mă bătea. Mă duceam acasă cu ochii vineți, cu hainele rupte, cu vânătăi. Aveau un cod al onoarei destul de riguros, dar ciudat. Ei nu pârau. Niciodată nu se duceau la șef să spună ce a făcut unul sau altul. Ei își rezolvau singuri diferendele și de cele mai multe ori, în modul acesta, se băteau. Masa de dimineață o luam în baracă, acolo era un godin metalic, vechi, care scotea un fum infernal, dar am prins o iarnă cruntă, cu zăpezi mari, cu geruri și godinul ne încălzea cât de cât. Mai ieșeam din când în când și mai luam o gură de aer curat, dar frigul ne răpunea repede și intram în baraca încălzită. Masa era un ritual aproape. Cam neortodox, dar mereu același. Începeau cu bancuri mai cumințele, apoi continuau cu cele cu conotații sexuale ajungând la cele de-a dreptul porcoase. Se incitau, se asmuțeau, apoi doi se duceau în spatele barăcii, își rezolvau problemele, se întorceau și continuau. Noi, grupul celor 4, eram martori muți și încremeniți la această lume simplă, în care lucrurile se rezolvau simplu, și iubirile și certurile erau simple, viața era simplă, gândurile erau simple, problemele erau simple. Dacă mă uitam mai atent, sau dacă întrebam ceva, când ieșeam din baracă, mă aștepta Mihaela și mă trântea în zăpadă, cu pumni și picioare. Eram un intrus, nu trebuia să știu, să văd, să spun mai departe.

Am luat bătaie de nenumărate ori, mi s-a aruncat de sus de pe blocul ridicat un mănunchi grele de chei, m-au lovit în umăr, dacă nimereau capul cred că nu mai eram vie acum. Nu puteam să facem grup separat, cei patru, eram amenințați, eram bănuiți că punem ceva la cale, că pârâm. Mai vorbeam în drum către casă, atât. Am fost martoră la momente paralizante, dar și la tragedii. Șeful de echipă, nea Ion, a căzut printre blocuri de la ultimul etaj. Era tare iubit de echipă. A fost jale mare. În locul unde a căzut au fost așezate maldăre de lumânări lângă poza lui nea Ion și timp lung nu se apropia nimeni de locul acela, sau dacă era nevoie o făceau cu respect, cu căciula în mână, cu lacrimi în ochi. Când iarna era spre final, dar zăpada era încă stăpână, un cofraj mi-a căzut peste mână. Nu puteam lucra cu mănuși, indiferent cât de frig era, nu eram suficient de îndemânatică să bat sau să scot cuie, să car, să prind sau să arunc cu mâinile acoperite. Cofrajul mi-a căzut peste articulația degetului mic. Nu curgea sânge, iar eu din cauza gerului, aveam mâna amorțită. Nu simțeam nimic și nu înțelegeam agitația din jurul meu. Noul șef de echipă nu avea suficientă autoritate, i-a fost teamă să-mi dea drumul acasă. Atunci, Mihaela s-a așezat în fața lui, stăpână pe ea, de neclintit și a spus clar că pe răspunderea ei, plec acasă. M-a luat de mână, nu stăteam departe și m-a dus ea. Pe drum mâna s-a dezmorțit și durerea cruntă a început. Am leșinat. M-a luat în brațe și m-a lăsat doar când mama a venit. Am avut concediu o perioadă, când m-am întors, credeam că sunt prietenă cu Mihaela, dar bătaia a continuat când i se părea că nu-mi văd de treabă. Se ajutau la orice nevoie, dar nu-și dezgoleau sufletul prea mult. Era o lume dură, viața oricui atârna fragilă de un fir de pai. Eu nu știam, dar ei simțeau de ani de zile moartea lângă ei.

Când mă întorceam acasă, doborâtă de frig, aș fi dormit, dar dorința de a scăpa de viața aceea grea mă făcea să trec imediat la învățat. Am învățat mereu, cu încrâncenare, zi și noapte. Am intrat a 8-a la București. Am intrat toți cei 4. Am fost cu câteva sticle de șampanie la fostul nostru loc de muncă. Ne-au felicitat, nimeni nu ne-a strâns în brațe, au băut șampania, apoi serioși au trecut la treabă. Ieșisem din viața lor.

Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin ”marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.

Notă. A se vedea și alte articole ale autoarei  în Jurnalul Bucureştiului

Articol asociat

Rezumat scurt. (Cca 5% din articol). Istoria nu iartă! Dreptul la replică, într-o (lungă) bătălie franco – română, în care, pentru restabilirea adevărului istoric, acord sprijin autorităților românești, în sensul că susțin cu probe materiale fiabile faptul că Jean-Louis Calderon (coleg de generație) nu a fost asasniat „la comandă” de către cei care au preluat puterea politică în timpul „RR89”, dar a fost victima un accident regretabil! Conform comentariului unei persoane de sex feminin cu prenumele Alicia, la un articol din Revista „Express” (Franța) intitulat „Calderon-l’enigme de Bucarest” din data de 24/04/2009, semnat de Eric Pelletier, Jean-Marie Pontaut și Marion Guyonvarch (cu oocazia comemorării celor 20 de ani de la moartea Reporterului-cameraman francez Jean-Louis Calderon pe 22 decembrie 1989, considerată mai mult decât enigmatică de către autoritățile franceze), s-ar părea că Eu (Thomas Csinta) și Virgil Măgureanu am cunoaște tot ceea ce s-a întâmplat, inclusiv comandatitarii, organizatorii, teroriștii, etc., dar mai ales „adevărații revoluționari români”, care astăzi, din păcate, sunt atât de numeroși (depășind chiar și limita bunului simt)! Iată ce spun autorii (trimiși speciali la București!) în articolul lor din Revista „Express”: „Calderon: l’enigme de Bucarest”, din dată de 24 aprilie 2009, într-o traducere (liberă!) și adaptată pentru noi, muritorii de rând: „Ancheta privind moartea jurnalistului francez Jean-Louis Calderon în decembrie 1989, în România, a fost întocmai relansată în circumstanțe surprinzătoare. Elementele neclare din acest dosar (care persistă încă și după două decenii!) pun în evidență clar dificultățile acestei țări în privința lămuririi contextului izbucnirii și desfășurării Revoluției”. (…) „În România, sute de dosare „cartonate” („de carton”) se ascund în spatele unei misterioase referințe: 97/P/1990″: Un cod unic pentru o procedură de excepție, regrupând cazurile a 2.000-3.000 de răniți și morți-bilanțul oficial rămânând pufos (mai mult vag!)-al „Răscoalei din 1989”, care va provoca căderea regimului comunist. Un general este depozitar: Ion Vasilache, Procurorul Șef al Parchetelor Militare din București. Autoritățile l-au însărcinat să ducă la bun sfârșit anchetele legate de „Revoluție”. O provocare: între amenințări de prescrieri și subînțelesuri politice, investigațiile (anchetele) conosc desori un parcurs haotic. Numai câteva procese au avut loc până astăzi, la Sibiu sau la Timișoara. Aici justiția scria Istorie. Dar smucit (prin intermitență).” Pentru prima oară în acest dosar se vorbește de „crimă”….(…)
Timp de peste două decenii am evitat subiectul: „RR89” (Revoluția Română din Decembrie 1989, pe care am conceput-o ca o serie de proteste și mișcări populare pentru înălturarea Dictatorului Ceaușescu de la putere, precum și al Regimului său dictatorial socialist-multilateral dezvoltat, de „orientare″ comunistă) și nu mi-am dorit (permis!) să mă exprim pe diversele ei „tematici”, neprovocat, neîntrebat. Din păcate (sau din fericire!) însă, în urma comentariului „Doamnei Alicia”, m-am simțit obligat să dau unele explicații (nu cu foarte multe detalii!) pentru a evita eventualele polemici care ar putea decurge din acestea. În ceea ce îl privește pe Jean-Louis Calderon și enigma legată de moartea lui pe 22 decembrie 1989 la București, pot spune că eu nu l-am putut cunoaște personal, dar urma să mă întâlnesc cu el la ora 16h30, pe 22 decembrie 1989 în fața Liceului francez „Anna de Noailles” (din strada Christian Tell), lângă Consulatul Francez, pentru a-i înmâna o înregistrare video realizată în după masa zilei de 22 decembrie 1989 în sediul CC al PCR, asediat atunci de revoluționarul Dan Iosif (cu „unitatea” sa de „intervenție de elită”). Accesul meu în sediul acestuia (înconjurat pe atunci de mii de „insurgenți” în jargonul jurnaliștilor francezi de la „Express”!) în jurul orei 13h30, a fost facilitat de faptul că eram în posesia unor documente franceze de identitatea (echivalentul unui „green card” american, confundată de către „insurgentii” lui Dan Iosif cu cele de presă, cu atât mai mult cu cât adevărații jurnaliști francezi erau așteptați conform celor relatate corect de către Dumitru Pătrașcu), precum și a unei camere video (marca Canon, cu casetă mică video 8mm, pe care încă o am „în dotare” pentru amintire!) și poate nu în ultimul rând, de Mircea Diaconu și Diana Lupescu, sosiți și ei și prezenți în imobil (la etajul clădirii), care au „omologat” indirect „legalizarea” mea în clădire susținând că sunt la curent cu sosirea mea (ceea ce nu era adevărat, pentru că pe soții Diaconu- Lupescu, nu-i cunoșteam decât ca actori). Contactul meu, inițial, a fost Jean – Louis Calderon, dar ulterior i-a luat locul un oarecare Patrick (nu Durand, fotograful, prietenul lui Jean-Louis), dar un individ (destul de misterios, aparținând, probabil, fie DST – Direcția de Supraveghere a Teritotiului fie RG – Direcția centrala a Informațiilor Generale!) pe care l-am întâlnit de câteva ori la Ambasada Franceză în a doua parte al deceniului opt când efectuam demersurile pentru plecarea mea definitivă din România și stabilirea mea în Franța, aprobată în 1987/1988 (în mai multe „trepte”) de către autoritățile franceze și transmisă mie de către Ministrul de Externe de atunci, Roland Dumas prin intermediul lui Michèle Scardina (de la Ambasada Franței la București, aflată atuci sub autoritatea ambasadorului Jean-Marie Le Breton).
Eu am fost prezent la locul și momentul dramei (destul de aproape, în Piața Revoluției). Daca Jean – Loius ar fi fost mai atent și nu s-ar fi ascuns după tanc, care a făcut „un pas” înapoi, probabil și astăzi ar fi în viață. Faptul că nu ne-am întâlnit se datorează, în primul rând, contextului, conjuncturii. Eu am ieșit mai tâziu din sediul CC cu Mircea Diaconu și Diana Lupescu (după ora 17h00), dar chiar dacă aș fi sosit la timp, nu știu dacă ne-am fi putut întâlni pentru că, conform celor spuse de Patrick, nici el n-ar fi putut veni, motiv pentru care l-ar fi trimis pe el. Eu am ajuns la locul de întâlnire în jurul orei 18h00, destul de târziu, bine că el m-a așteptat și i-am putut „dona” caseta cu înregistrările făcute în interiorul CC.

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

  • Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

Dramaturgul brașovean modern, trilingv Elise Wilk – „o voce esențială în peisajul teatral românesc și internațional” cu Jurnalul Bucureștiului, publicație cultural – educațională și științifică franco – română, agreată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe (de la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu-Cristian Dinică)

Agresorii sexuali nemonitorizați – O amenințare pentru comunitate. Contribuția OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite) într-o serie de dosare criminale sexuale în spațiul francofon european (Corespondenţă de la Lordul Sir Prof. dr. Av. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al OADO, partener al Jurnalul Bucureștiului, publicație cultural – educațională și de cercetare în științe socio – judiciare franco – română, agreată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). „Fără 6 mile” (cea mai spectaculoasă încercare de evadare de sub regimul Ceaușescu) difuzat de TVR (partenerul al Jurnalul Bucureștiului)

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) pentru doctori în științe (matematice) – 2024

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) – 2024

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…

 

 

Articolul precedent„Omul proprietate şi omul proprietar” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)
Articolul următorProtejat: Les viols collectifs lugubres de Mazan. Violurile colective (lugubre) din Mazan – dosarul criminal sexual Pélicot, fără precedent în istoria marii criminalități sexuale franceze contemporane (și internaționale). Aanchetă privată, procesul & verdictul (Curții Criminale departamentale Vauclause de la Avignon)
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf