„Omul proprietate şi omul proprietar” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Noţiunile proprietate şi proprietar sunt înrudite nu numai din punct de vedere lexical, dar prin însăşi conţinutul, sensul şi rădăcina care le determină semnificaţia. Ca o componentă a naturii omul este în acelaşi timp şi proprietate şi proprietar, adică proprietate a Naturii şi proprietar al cotei părţi din Natură în măsura în care acest lucru îi este în puteri. Concomitent în această situaţie de proprietar al unor bunuri naturale, el este proprietar şi asupra propriei fiinţe în ipostaza de aşa numitul proprietar de sine. Fiind proprietar de sine omul devine automat şi proprietar al cotei părţi din Natură care este echivalentul său în bunurile Ei, făcându-se astfel un dublu proprietar: proprietar de sine şi proprietar asupra unor lucruri ale Naturii. În acest fel Homo Sapiens capătă o semnificaţie importantă în relaţia dintre mulţimea de lucruri şi propria persoană.

Însă el este proprietar pe sine datorită faptului, că este singur în postura de proprietate a Naturii – fapt ce minimalizează rolul său în determinarea a ceea ce am putea numi capacitatea sa de fi stăpân pe Natură – situaţie ce semnifică, că Ea, în cele din urmă, îi influenţează soarta în mod hotărâtor. De aceea omul în totalitatea activităţii sale va depinde de legile Naturii mai mult decât îi oferă dependenţa faţă de sine în postura sa de proprietar de sine. Altfel spus, omul poate fi proprietar al Naturii numai în măsura în care îi permite calitatea sa de propritate a Ei, dar nu şi în măsura în care el ar fi vrut să fie în atare rol. Ceea ce trece cu semnul plus peste această normă este negat de aceleaşi legi ale Naturii, care îi determină calitatea de proprietate, dar şi de proprietar în cadrul stabilit de ele. Dincolo de aceste limite el devine un proprietar fictiv al Naturii.

Reeșind din aceste amănunte îl putem considera pe om ca pe un proprietar provizoriu ce-şi păstrează această calitate numai atâta timp cât este proprietate a Naturii, adică atâta timp cât este în viaţă. Este de la sine înţeles, că relaţia dintre om şi Natură va fi benefică (echilibrată) atâta  timp cât capacităţile pe care i le oferă calitatea sa de proprietate a Naturii şi proprietar de sine nu vor devansa posibilităţile limitate pe care i le pune la dispoziţie această dublă ipostază a sa aflată sub directa influenţă a legilor Naturii – a acelor posibilităţi pe care i le oferă  prin proprietatea Ei care este însuşi omul. În astfel de caz, un astfel de om nu va fi un prieten şi ocrotitor, ci un violator periculos al Ei. Se întâmlă acest lucru, pentru că omul nu conştientizează adevărul potrivit căruia caliatea sa de proprietar de sine şi proprietar asupra lucrurilor Naturii se datorează faptului, că el singur este proprietate a Ei, şi nu doar proprietar de bunuri naturale. Oglinda în  care trebuie să se privească pentru a se recunoaşte drept ce semnificaţie are, de fapt, este dublă, adică cu două suprafeţe aflate faţă în faţă în care imaginea sa se suprapune, din care motiv se şterg caracterele ce-i determină starea prin fracturarea luminii diurne care trebuie să-i scoată în relief configuraţia. Aceste două feţe ale aceleeaşi oglinzi sunt calităţile sale de dublu proprietar: proprietar de sine şi proprietar pe unele bunuri ale Naturtii. Astfel el îşi face falsa impresie că are de două ori dreptul de a fi încrezut că poate fi numai proprietar, pe când el este doar în consecinţă dar nu în primordial, adică creat şi nu creator. Altfel spus, omul este proprietar pentru că la rându-i este proprietate. Credinţa sa fermă că poate fi numai proprietar fără nici un fel de responsabilitate faţă de această calitate îl sărăceşte din punct de vedere spiritual .

El nu mai poate fi numit om integru, pentru că este sigur pe sine numai în postura de proprietar de bunuri, dar nu şi în postura de proprietate a Naturii. Ori, numai conştientizarea ipostazei sale de proprietate îi dă discernământ să considere, că este creat şi nu creator – creat de sufletul său ce-şi are echivalentul în puterile Naturii  toate aparţinând de Divinitate. De aceea un astfel de om va fi sărac sufleteşte. Nu este îndeajuns de a expune simplist lucrurile în aspectul lor negativ, în deosebi în cazul relaţiei omului cu Natura, ci de a descifra legea ce stă la baza ei. Fără însă a înţelege aceste lucruri, şi fără a trage concluziile necesare este imposibil ca omul să-şi facă un principiu de călăuzire în activitatea sa sistematică faţă de sine, precum şi faţă de ecosistemul din care face parte. Atare străduinţe vin să aducă lumină în rezolvarea problemelor ridicate de ecologia sistematică/sistemică  şi de sistem, fenomenele cărora se interpătrund funcţional într-o simbioză benefică care se numeşte Natură. Principiul va consta în aceea, că omul va trebui să ia de la Natură numai atât cât este echivalentul cotei părţi din Ea care este el singur ca proprietate a Ei şi nu în calitaea orgoliului său de proprietar-fapt care fiind tradus în acţiune înseamnă măsură, măsură şi iarăşi măsură–toate componente constitutive ale aceea ce numim austeritate.

În toate cazurile când omul nu ascultă de regulile acestui principiu şi întrece măsura  este readus la normalitate, fiind cel care în definitiv pierde prin gertfe inutile de toate felurile însoţite  de multă suferinţă. De aceea este necesar la început ca el să se cunoască pe sine în amănunţit pentru a fi demn de investiţia făcută de Natură (Dumnezeu) în fiinţa sa. Ideea de bază a acestui concept are, de fapt, o importanţă imensă în special în ceea ce priveşte problemele şi toate relele legate de ele, care se nasc din atitudinea greşită a individului uman faţă de proprietate din punctul de vedere al aspectului economic şi social, ce ţin de distribuţia echitabilă a bunurilor materiale al căror producător este. Pentru a le pătrunde însă, este nevoie de o radiografiere amănunţită a complexităţii ei, dar în primul rănd, şi de o înţelegere corectă a subtilităţilor relaţiilor care există între el ca propritate a Naturii, şi el ca propretar de sine, dar şi ca proprietar provizoriu de bunuri materiale, făcând abstracţie de toate teoriile economice cunoscute până în prezent, de data aceasta abordate în lumina unor concepţii complect noi bazate pe ideea de principiu vehiculată aici – temă ce poate fi abordată amănunţit doar în paginile altor publicaţii specializate.

Mijloacele de producţie fac parte din aceleaşi bunuri materiale naturale din care cauză corect ar fi să spunem despre accesul inegal al oamenilor la ele pe care Natura le oferă.  Reeşind din principiul, că oamenii sunt în primul rând proprietăţi ale Naturii, ei devin în mod egal de aceeaşi importanţă pentru Ea în sensul, că au dreptul numai la cota parte a semnificaţiei fiecăruia ca proprietari egali (pentru că oamenii sunt egali în faţa ei ca proprietăţi) ai bunurilor materiale naturale, inclusiv deci, şi asupra mijloacelor de producţie indiferent de caracterul, forma şi destinaţia lor, fapt care însă nu le permite să le folosească în mod disproporţionat. În esenţă individul poate fi proprietar asupra unui produs natural numai în măsura în care  se regăseşte în el (este pentru el proprietate) ca proprietate. Din acest motiv nimeni în mod arbitrar nu se poate considera proprietar mai mare decât semenii săi pe aceste bunuri, indiferent de mărimea capacităţilor lor de a le preface în mijloace de producţie, căci în definitiv ele apaţin Naturii ca produse ale Ei, şi nu lor care sunt la rândui proprietăţi cei aparţin. Într-adevăr capacitatea oamenilor de a modifica bunurile naturii sunt diferite, lucru ce demonstrează numai capaciatea lor de a se schimba/dezvolta, dar nu şi capacitaea de a schimba în esenţă Natura cu toate legile Ei care le domnină pe toate.

Când ei modifică bunurile Naturii, transformându-le în mijloace de producţie o fac nuami în formă, dar nu şi în esenţa lor primordială care se supune legilor nu de ei elaborate. Şi când spun despre dezvoltarea lor am în vedere tocmai atingerea unei conştiinţe avansate, care să pună la bază ideea că sunt creaţi şi nu sunt creatori – fapt în stare să le dea posibilitatea să folosească avantagele pe care le oferă Natura de a fi şi proprietari nu în dauna, ci spre ocrotiera Ei, precum şi perfecţionarea lor în limitile pe care la are calitatea lor de proprietăţi pentru Ea. Ori, prin calitatea oamenilor de a fi proprietăţi, Natura îi înzesterază cu capacităţi diferite pentru a se dezvolata, dar nu pentru a o inflenţa (dezvolta) pentru că ea este atât de vastă şi puternică, încât nimic ce face parte din Ea nu este în stare să facă acest lucru. Astfel ajungem la concluzia că Natura dă posibilitate fiecărei componenete a Ei să se dezvolte astfel diversificânbdu-şi formele prin care se manifestă,  şi nicidecum modificându-şi esenţele (Legile). Deci, toate în Natură inclusiv omul stau sub controlul Legilor Ei, şi nicidecum al unor norme limitate mereu în stare de modificare ce iau naştere în interiorul elementelor constitutive aflate permanent în schimbare, evaluând de data aceasta din interior.  

Atunci când omul îşi asumă dreptul de a fi proprietar asupra unui bun natural transformat în mijloc de producţie fără a depune nici un efort devine automat un proprietar fals şi nedrept, precum şi un violator al Legilor Naturii. De aceea indivizii care capătă calitatea de proprietari prin intermediul altor oameni sunt într-un fel şi proprietari ai acestor oameni, devenind astfel expluatatori (paraziţi). Problema expluatării omului de către om este veche de când lumea. Modalităţile apariţiei expluatatorilor şi expluataţilor a fost îndeajuns tratată şi descifrată pe parcursul istoriei (să vedem numai lucrările lui Merx şi Enghels precum şi a altor nenumăraţi cercetători şi teoreticieni). Însă rezolvarea dilemei apărută în rezultatul imposibilităţii rezolvării multiplelor probleme ridicate de către expluatarea omului de către om aşa şi rămâne fără rezultat. Cred că ea îşi poate găsi descifrarea corectă în înţelegerea corectă a principiului de fond al cărui conţinut şi sens îl găsim în relaţiile care există între om ca propritate a Naturii şi concomitent propriatar al bunurilor Naturii  şi însăşi Natură.

Ideea esenţială a acestui principiu constă în faptul, că omul poate fi proprietar şi proprietate numai pe parcursul vieţii, perioadă în care-şi poate exercita influenţa asupra Naturii şi în care concomitent este inflenţat de Ea  în calitatea sa de proprietate ce-i aparţine. Altfel spus el îşi poate păstra aceste calităţi temporar, fără dreptul de a le transmite prin moştenire. Urmaşii vor avea dreptul de a fi proprietari numai în măsura în care-şi vor exercita funcţia strict persoanlă de proprietăţi ale Naturii, şi inclusiv, prin urmare, în consecinţă şi de proprietari ai cotei părţi din Ea. Pe motiv că omul nu conştientizează corect, şi deci nu acţionează în rezultat la fel de corect, dreptul de a fi în postura sa de proprietar concomitent cu aceea de a fi şi proprietate se trag toate inegalităţile şi relele acestei lumi – concentrarea capitatalului (bunurilor) la un pol social minoritar şi micşorarea lui (lor) pe tot atât la restul corpului social. Astfel aplicarea acestei idei în viaţă ne indică clar, că omul nu trebuie să fie proprietar pe bunuri dacă nu-şi aplică direct şi necondiţionat capacităţile sale pentru producerea lor sau a mijloacelor de producţie, rămînând numai proprietar de sine şi proprietate a Naturii. Astfel nici un om nu trebuie să primească dreptul de proprietate prin moştenire afară de dreptul de proprietate asupra fondului locativ, căci el este agonisit încă în perioada în care urmaşii deveneau membrii cu drepturi depline asupra fondului locativ la apariţia cruia şi-au depus şi ei parţial eforturile. Fiind implementate aceste concepte în realitate se va pueta înlătura expluatarea omului de către om.

Indiferent în ce sferă de producţie ar lucra, omul trebuie să fie considerat de iure şi de facto proprietar asupra mijloacelor de producţie şi asupra bunurilor materiale la apariţia cărora îşi aduce direct contribuţia, primind cota parte a ceea ce i se cuvine din echivalentul însumat al lor. În fruntea colectivului trebuie să stea o persoană cu funcţii manageriale şi administrative aleasă prin consens, care să se considere şi ea proprietar, dar nu direct, ci indirect pe bunurile comune, primind însă o recompensă mărită pusă în acord cu deciziile memrilor lui,  mărimea dreptului de proprietate fiind echivalentă cu mărimea mărită a recompensii primite pentru funcţia respectivă cu scopul de al cointeresa să activeze cu interes sporit pentru buna funcţionare a întreprinderii respective şi acumularea bunului comunitar.

Echivalentul mărimii remunerării sale însă nu trebuie să întreacă niciodată echivalentul însumat al tuturor celorlalţi proprietari – lucru care se întâmplă fregvent în societăţile actuale ale expluatatorilor şi expluataţilor. În cazul când un proprietar iese din câmpul muncii, el trebuie să-şi piardă automat calitatea de proprietar asupra bunurilor şi mijloacelor de producţie, rămînând însă să primească o cotă parte stabilită de colectivul de muncă prin care să-i fie asigurat strictul necesar pentru existenţă şi nu mai mult. Noul angajat prin urmare tot în mod automat va deveni proprietar cu drepturi depline asupra mijloacelor de producţie şi bunurilor colective. Numai astfel vor căpăta dreptul de acces cât de cât echilibrat (egal) toţii indivizii corpului social indiferent de categoria socială din care fac parte. Venitul comunitar în acest mod va putea fi distribuit cât de cât în mod egal în cantiatea care să-i asigure fiecăruia un trai decent,  stabilindu-se astfel o nouă orânduire socială mai echiatbilă şi mai corectă, care prin caracterul ei nu este nici comunistă nici capitaliată, ci una de natură creştină. În cazul când persoana cu atribuţii administrative nu-şi îndeplineşte bine funcţiile ea poate deveni proprietar direct asupra bunurilor colective, trecând să muncească concret în terţe alte funcţii, pierzându-şi astfel adaosul remunerării de care a avut parte, iar în locul ei să fie aleasă alta. Îndivizii umani care vor rămâne în afara câmpului muncii (adică acei care nu vor fi propriatri) vor trebui să primească un venit în stare să le asigure strictul necesar pentru viaţă calculat şi extras din venitul social general. Numai astfel vor putea fi lichidate discrepanţele uriaşe dintre veniturile mizere ale  celor mulţi faţă de veniturile exorbitante a celor puţini.

Filozofia, Știința, Religia și Politica – Karl Marx (Corespondență de la Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Carolina de Nord)

Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Notă. Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:

• „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
• „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
• „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
• „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
• „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
• „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
• „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
• „Gândirea critică filosofică”, în pregătire

Articole asociate

Naționalul (sentimentul național), demnitatea  națională  și demnitatea  națională la români cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

„Mecanismul genetic creativ al operei poetice” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

„Iubirea și esențialitatea ei” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Nota redacției (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

• Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

Dramaturgul brașovean modern, trilingv Elise Wilk – „o voce esențială în peisajul teatral românesc și internațional” cu Jurnalul Bucureștiului, publicație cultural – educațională și științifică franco – română, agreată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe (de la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu-Cristian Dinică)

Agresorii sexuali nemonitorizați – O amenințare pentru comunitate. Contribuția OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite) într-o serie de dosare criminale sexuale în spațiul francofon european (Corespondenţă de la Lordul Sir Prof. dr. Av. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al OADO, partener al Jurnalul Bucureștiului, publicație cultural – educațională și de cercetare în științe socio – judiciare franco – română, agreată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). „Fără 6 mile” (cea mai spectaculoasă încercare de evadare de sub regimul Ceaușescu) difuzat de TVR (partenerul al Jurnalul Bucureștiului)

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

• Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) pentru doctori în științe (matematice) – 2024

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) – 2024

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

• Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

• Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului