Acasă Educație & Învățământ Adaptarea la noile tehnologii şi feluri de învăţare, soluţia pentru viitor. A...

Adaptarea la noile tehnologii şi feluri de învăţare, soluţia pentru viitor. A 5-a ediție a Ghidului Meseriilor Viitorului (Inaco). Sute de elevi și profesori, instruiţi în meseriile viitorului (cu Jurnalul Bucureștiului)

Şase sesiuni de instruire au fost susţinute de trainerii Asociației INACO  în perioada 31 octombrie -15 noiembrie 2022 în trei școli din sectorul 3–Liceul Teoretic Dante Alighieri, Școala Gimnazială nr. 80 și Școala Gimnazială nr. 195 (Hamburg). Trei sesiuni au fost dedicate elevilor, iar trei cadrelor didactice din școli; temele abordate au adus în discuţie, printre altele, abilitățile de bază pentru locurile de muncă ale viitorului, competențele digitale esențiale în viitorul apropiat, mega-tendinţele tehnologice cu impact relevant asupra pieţei muncii şi tendințelor de formare profesională. S-a discutat şi despre cum pot fi pregătiţi elevii încă din școală în vederea susținerii unui interviu de angajare şi s-au dat informaţii relevante despre cum poate fi construit un CV în format clasic, dar și unul în format video, conform noilor tendințe de pe piața muncii.

Alte teme care au stârnit un real interes în rândul audienţei au fost cele legate de crearea unui brand personal în rețelele sociale pe care tinerii petrec mult timp, precum şi cele care au adus în discuţie competențele de viață în vreme de pace și război, care să îi ajute să găsească soluții în vremuri de maximă instabilitate și incertitudine. Training-urile s-au desfășurat în cadrul proiectului Ghidul meseriilor viitorului, conceput și derulat de Asociația INACO (Inițiativa pentru Competitivitate), și finanțat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la bugetul local

Notă. INACO-Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, educațional, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO sprijină prin analiză, investigație, cercetare și propunerea de soluții ridicarea nivelului de competitivitate economică a instituțiilor publice și al mediului de afaceri din România.
INACO crede că raportarea la tendințele tehnologice, științifice, economice și sociale ale viitorului prin educație non-formală și consiliere vocațională este obligatorie pentru competitivitatea tinerilor, pentru a fi împliniți în viața profesională, prin corelarea propriilor aptitudini și vocații cu alegerile educaționale și profesionale potrivite. Ghidului Meseriilor Viitorului ediția a V-a îl are coordonator pe conf. dr. Andreea Paul (Facultatea REI, ASE), iar echipa de autori a lucrării este compusă din: Raluca Iuliana Merian, Adriana Davidescu, Ioana Bălășoiu, Iulia Bojiță, Carmen Holotescu, Mariana Nicolae, Anca Tamaș, Daniela Palade Teodorescu, Monica Got, Alina Stanciu, Eduard Manta, Mirela Mărcuț, Izabela Lazăr, Tiberiu Simulescu și Silviu Ioniță. Toate cele cinci ediții ale Ghidului Meseriilor Viitorului au fost susținute de către Primăria Sectorului 3.

Co-finanțatori privați pentru ediția a V-a: ShapeRobotics Romania SRL, Samsung, Graphtec Design. INACO crede că raportarea la tendințele tehnologice, științifice, economice și sociale ale viitorului prin educație non-formală și consiliere vocațională este obligatorie pentru competitivitatea tinerilor, pentru a fi împliniți în viața profesională, prin corelarea propriilor aptitudini și vocații cu alegerile educaționale și profesionale potrivite. 

Articole asociate

Școala nu te pregătește pentru viitor, susține o majoritate a elevilor din școlile românești (conform unui studiu al INACO-Inițiativa pentru Competitivitate, comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, educațional, etc.) cu „România educată” repetentă din nou… a ziaristului Viorel Patrichi

Meseriile viitorului adaptate (și) nevoilor noilor absolvenți de școală generală în cadrul proiectului „Ghidul Meseriilor Viitorului” derulat de către comunitatea (non – profit) INACO (Inițiativa pentru Competitivitate)

Investiții importante în renașterea kaiacului românesc, pentru creșterea performanțelor în rândul tinerilor sportivi cu sprijinul comunității (non – profit) INACO (Inițiativa pentru Competitivitate)

Nota redacției

 

Articolul precedentO filosofie politico – religioasă a teoriilor „creaționistă” și „evoluționistă” a omului (de la corespondenta permanentă a Jurnalului Bucureștiului Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Stamford, Connecticut)
Articolul următorDistincții fundamentale care îți permit să accelerezi dezvoltarea personală în viața ta
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf