„Când ai să fii în ordinea ta, omule? Când ai să faci din fiecare ceas un pas și din pașii zilei tale un mers, și nu o împleticire?” – Constantin Noica
Omul și-a făcut apariția misterioasă pe Pământ într-o lume pe care nu o cunoștea și nu o înțelegea. Și de la apariția sa și până în zilele noastre, omul, se pare că trăiește tot într-o lume pe care nu o înțelege și din această cauză nu este în stare să-și orânduiască viața. El nu se înțelege nici pe el însuși, și-atunci cum să înțeleagă lumea în care a fost trimis? Timp îndelungat originile umanităţii au preocupat teologii, oamenii de ştiinţă, și în loc să se ajungă la un punct comun, teoriile s-au diversificat; știința nu a putut face abstracție însă, de teoriile religioase, deoarece totul ducea și duce și în acest moment, la originea omului cea descrisă în Biblie.
Dar ce este Biblia? Mulți știu, dar sunt destui care nu știu, fiindcă nu-i interesează. Cuvântul provine din limba greacă și latină însemnând „carte”. Biblia este deci o Carte pentru toți oamenii din toate timpurile ai acestei planete. Pentru creștini, Biblia constă din Vechiul Testament (o versiune a Bibliei ebraice) împreună cu Noul Testament. Ea are șaizeci de cărți diferite, ele incluzând legi, istorie, dar și cărți poetice cum sunt Psalmii și Ecleziastul, cărți profetice precum Isaia și Apocalipsa, biografii (Matei și Ioan), epistole.
Se cunoaște că aproximativ 40 de autori au contribuit la scrierea Bibliei, de-a lungul a 1500 de ani (aproximativ), ei fiind–unii regi, alții pescari, preoți, păstori, medici etc. Și a ieșit o carte unică și prețioasă, unitatea Bibliei datorându-se faptului că a fost „insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16), adică, ei au scris ceea ce Dumnezeu a vrut ca ei să scrie. Cu alte cuvinte au fost inspirați. Cât de frumos definea Petre Țuțea Inspirația: „Se aude, nu se caută, se ia, nu se întreabă cine dă…”. Dar toți acești inspirați ai cuvintelor din Biblie, știau prea bine „cine le-o dă!”. În vremea răspândirii creștinismului domina Teoria Creaţionistă a omului. Mai târziu a apărut și Teoria evoluționistă a omului de știință britanic Charles Darwin (sec. XIX), despre care se spune astăzi, că a fost „un geolog amator, veleitar, ambițios, încăpățânat, nemilos cu criticii săi, recunoscând cu mare întârziere greșelile sale publicate în cea mai importantă revistă științifică a timpului”.
Lumea haotică în care se trăiește astăzi, putem să-i spunem – moment de prăbușire, este o înfrângere de neînțeles, alături de o teamă a demoralizării, prin îndepărtatea de la legile Divine. Pare că oamenii și-au distrus singuri punctul de sprijin („Dați-mi un punct de sprijin și voi muta pământul din loc!” spunea Arhimede). Și când nu ai punct de sprijin, fuge și speranța. Ca remediu „Să ne întoarcem privirile spre antecedentele istorice”, ne sfătuia medicul, psihologul și psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung, adică, să reconstruim mental evenimentele trecute, care includ valorile predominante ale vremurilor trecute și să le întipărim bine în minte. După primul război mondial, spunea tot el, s-a sperat în rațiunea umană, și după al doilea război mondial–așijderea, dar rațiunea a eșuat cu impresionantele dar în același timp înspăimântătoarele ei progrese.
Omul a fost fascinat de posibilitățile fisiunii uraniului, și a crezut că va realiza o epocă de aur. Fisiunea nucleară, pentru cei care nu știu, este fenomenul prin care un nucleu greu, adică constând dintr-un număr mare de nucleoni (denumirea generică a particulelor din nucleul atomic, protonii și neutronii) cum ar fi uraniu, plutoniu, sunt împărțiți/divizați, iar reacția respectivă este însoțită de emisia de neutroni și eliberare semnificativă de energie; emisia de neutroni provocând o reacție în lanț (se întâmplă în centralele nucleare pentru producerea energiei electrice și… a bombelor atomice. Dar cine a fost autorul acestor lucruri imaginate, cercetate și realizate?–Spiritul uman considerat inofensiv, dotat, inventiv, care din păcate nu este conștient de demonia sa. Se spune că uneori „grupuri, comunități și chiar popoare întregi pot fi cuprinse de „epidemii spirituale”. Pot apărea și idei, filozofii foarte stranii (iată că în acest moment avem un exemplu), și cu cât emoția este mai puternică, cu atât ea se apropie de patologic.
Pentru a înțelege mai bine, să spunem că orice reprezentare pe care o acceptăm în mod conștient și o considerăm adevărată prin simțurile noastre, se întipărește în subconștientul nostru, și apoi se materializează prin fapte. Din inconștient se naște conștientul–se spune, dar faptele uneori demonstrează contrariul. Oricum, conștiința este depășită mult prea ușor de influența inconștientului și este adevărat că uneori el se dovedește a fi mai înțelept sau mai dezastruos decât gândirea conștientă. După cum destinul individual (așa zis destin, dar este de fapt structura vieții pe care și-o determină fiecare, existența) depinde în mare măsură de factorii inconștienți, în același mod se poate întâmpla cu un popor întreg, sau cu o parte a acelui popor. Intuiția se bazează și ea, în mare, pe procesele inconștiente, de aceea cu ea trebuie să fie blagoslovit un conducător.
Mai bine războaie, de care este vinovat întotdeauna celălalt, se strigă atunci, și nimeni nu vede că toată lumea este posedată de dorința de a face ceea ce evită, și îi provoacă chiar teamă. Se pare că de vină este slăbirea conștiinței noastre, păcatul fiind inconștiența celor care ar trebui să constituie modele de conștiință pentru oamenii inconștienți. Cum spunea Thomas Mann?–„Nu le răpiți intelectualilor darul umanității…..” (redau cu aproximație). Și ajungem din nou la întrebarea: „Când ai să fii în ordinea ta, omule?…” Creștinismul ne-a arătat calea, dar omul a ieșit de sub aripa sa înțeleaptă, ocrotitoare.
Omul are nevoie de ordine în sinea lui, precum și în societatea în care trăiește. Fără restabilirea ordinii, spiritele se vor agita și vor destabiliza pe cei din jurul lor, așa precum valul unei ocean mișcă întreaga apă a oceanului și îl face plăcut (oarecum) la vedere și periculos în acțiune. Și pentru clarificare, trebuie să amintim că subiectul conștiinței noastre este Eul, de care trebuie să avem grijă în manifestări, pe când subiectul întregului nostru psihic este sinele nostru, care trebuie să rămână împăcat. Iar ordinea este cea care determină/planifică prioritățile treburilor noastre, pentru „a putea ieși la liman”, adică a atinge ținta dorită–Binele. Nu prin forță, nici cu ură, ci prin înțelegere și bunăvoință. „ Când ai să faci din fiecare ceas un pas și din pașii zilei tale un mers, și nu o împleticire?”
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
