Acasă Opinii America între realitate și ficțiune (Corespondenţă de la Grid Modorcea, „prozator de...

America între realitate și ficțiune (Corespondenţă de la Grid Modorcea, „prozator de certă vocație”, „poet al intelectului”, „scriitor și cineast, înzestrat cu fervoare și talent, „un critic de temut”, „cel mai important scriitor român în viață”, SUA-New York)

82
2

Când cunoșteam America numai din filme, eram uimit de ce vedeam: violență, crime și violuri cât cuprinde în filmele polițiste sau de acțiune; dezastre, cataclisme, dystopii în filmele SF. Bietul New York, era mereu invadat de ocean și de extratereștrii, toată viața de noapte a orașului era sfâșiată de acțiuni ale mafiei, de declasați, nimfomani, plină de zeci de crime, de întâmplări odioase. O Americă bolnavă, bântuită de spectre, de fantome, de zombie!
Până și Casa Albă era loc de dezastru, țintă a mafiei ruse sau a atacurilor teroriste, cu președinți americani sechestrați, umiliți, batjocoriți, somați cu fatalicul ultimatum, cu amenințări la adresa Americii, gata să fie rasă de pe fața pământului.

Conform ideii realiste că filmul reflectă realitatea, mă speriam la gândul că realitatea americană poate fi așa cum o vedeam în aceste filme. Și am văzut mii de filme americane.
De aceea, când am fost invitat prima oară în America, am plecat cu strângere de inimă, mă, dacă bandiții ăia pun ochii și pe mine, dacă mă nimeresc într-o ambuscadă, cine știe pe unde, și o mierlesc?!
De 20 de ani cunosc America, iar de 10 ani locuiesc efectiv la New York, dar tot ce am văzut până atunci în filmul american nu există în realitate. Nimic din bazaconiile din filme celebre ca Nașul, să spunem, nu vedeam în realitate. Poate că totul nu se petrece pe față, mi-am spus, ci în culise. Și am ajuns să cunosc bine și culisele, să intru în casele americanilor, în lumea din spatele ușilor închise, să trăiesc în mediul select al clasei de mijloc, majoritată, dar nici acolo nu am dat de realități ca în filme, dimpotrivă, vedeam ceva ce nu există decât rar în filme, o lume frumoasă, de invidiat, o civilizație greu de imaginat în realitatea din care venisem.

O statistică de ultimă oră publicată de „Washington Post”, ne arată că, în România, 1% din populație îndeplinește condițiile clasei de mijloc. Suntem o țară fără clasa de mijloc, o mână de căpătuiți, și o masă de milioane de săraci. Dar în timpul dictaturii, ni se vorbea de „prăpastia capitalismului”, că în America e sfârșitul lumii. Însă cum era noaptea atunci prin București? Beznă. La fel în toată România. Deci nu era greu să cred că și în America nu pot ieși noaptea pe stradă, că la fiecare colț mă așteaptă un mafiot gata să-mi vâre un cuțit în burtă: Banii sau viața! Dar viața de noapte americană este cel mai frumos lucru pe care îl poți trăi. Ba chiar, aș zice, dacă mă refer la nopțile de pe Broadway, că nu există nopți mai frumoase ca aici, fiindcă aici este lumea teatrului, a show-ului, sunt zeci de spectacole pe noapte, în special musical-uri! Zona Times Square, de pildă, este cel mai luminat loc de pe pământ, vizibilă și din satelit.

Dar astfel de realități pozitive, adevărarte, nu vezi în filme. Se cultivă numai ceea ce este negativ și senzațional, de necrezut. De ce se întâmplă așa ceva? De ce ficțiunea bate realitatea? Fără îndoială, studiul fenomenului mi-a arătat că este vorba despre un mecanism cinematografic perfect pus la punct, care funcționează pe bază de scenarii fără cusur, dar ficțiuni sută la sută, deși majoritatea bazate pe câte un nucleu existent în realitate.

Desigur, America este mare, gigantică, de 40 de ori mai mare decât România, cu o populație de peste 20 de ori mai numeroasă. Și cu o politică dețară a imigranților”. Și cu o lege de libertate foarte specială, care include și libertatea de a trage cu pușca, deci de a cumăra arme. Adică acolo se adună oameni de pe tot pământul, este un conglomerat de nații. Și este imposibil să nu existe și crime, și violuri, și atentate, și toate câte sunt în filme. Dar în realitate, așa ceva se vede foarte, foarte rar. Eu, în 20 de ani de Americă, nu am văzut nici un accident de mașină, de pildă, acolo mai ales, în Manhattan, unde este aglomerația cea mai mare de pe planetă. Dar în filme? E dezastru. Toate sunt cu urmăriri de mașini și ciocniri violente.

Și am început să caut criterii noi, ca să învăț să fac deosebirea dintre realitate și ficțiune, ba să admir felul genial cum știu amercianii să transforme un fapt real banal într-o ficțiune perfectă, senzațională. Sunt mii de filme de acțiune, dar mă refer la cele perfecte, precum Shoot’Em Up (Lichidați-l, 2007), în regia lui Michael Davis, un specialist în genul „Juggle” (jonglerie), cu Clive Owen, Monica Bellucci și Paul Giamatti. Vedem un super erou, Mr. Smith, care fuge tot filmul cu un copil în brațe, să-l salveze, face adevărate jonglerii când are loc schimbul de focuri, luptele fiind imaginate în stil suprarealist, ca în seria care o are eroină pe Lara Croft (Angelina Jolie), el trebuie să protrejeze copilul, fiindcă teroarea se abătuse asupra copiilor, a pruncilor, care trebuiau uciși, ca în Uciderea pruncilor din vremea nașterii lui Iisus Hristos. Filmul este realizat magistral, dar trebuie văzut ca o ficțiune, ca pe o comedie chiar, în care un Mister necunoscut se hrănește cu morcovi, pe care îi folosește și ca armă de luptă. Avem o demonstrație de limbaj cinemtografic pus în slujba unei stări-limită, o parabolă a supraviețuirii umanității, salvată de un erou și o prostituată.

Sau alt exemplu, Training Day (Zi de instrucție, 2011), în regia lui Antoine Fuqua, un specialist în genul thriller, cu Denzel Washington și Ethan Hawke, povestea unui polițist care e mai tricălos decât ticăloșii pe care îi vânează. O realitate fantastică, incredibilă, da, incredibilă, fiindcă așa ceva în realitate nu există. Filmul, ca artă, concentrează mii de întâmplări asemănătoare, este o sinteză, prezintă o realitate globală, nu particulară. Este greu de imaginat existența reală a unui ucenic (Jack) al marelui polițist (Alonzo), care în prima zi de serviciu, fără nici o experiență în domeniul mafiei draogurilor, îi dă o lecție de morală și profesionalism experimentatului Alonzo, expert în ale crimei și drogurilor. Sinopsis-ul îl prezintă așa: „În fiecare zi, este dus un adevărat război pe străzile orașelor americane – un război între locuitori, traficanții de droguri și funcționarii statului obligați să-i apere pe primii împotriva celorlalți”.

De unde o asemenea realitate pe străzile americane? Păi dacă ar fi așa, ar mai veni oamenii de pe tot pământul în America? Ar veni să se omoare unii pe alții!? Exodul către America este cel mai mare din lume. Oamenii aleg această țară pentru siguranța ei, nu pentru nenorocirile ei.
Trebuie să ne obișnuim să privim filmele americane ca pe oglinda unei puternice realități fictive. Totul este exagerat, dus la paroxism, ca să nu crezi că există așa ceva. Este adevărat, mulți s-au obișnuit să trăiască în această realitate. Mănâncă filmul pe pâine, cum se spune. Dar eu cred că regizorii și actorii americani, toți care produc astfel de filme, le fac, pe de o parte, pentru bani, considerând că senzațiile tari sunt cele mai rentabile, iar pe de altă parte sunt făcute ca să prevină astfel de fapte, să nu se întâmple și în realitate. Și chiea estetică o consituie elementul de umor, un procedeau de distanțare, prin care putem înțelege că apocalipsa care ni se prezintă pe ecran este o ficțiune.

Chiar și cele mai senzaționale filme de gen polițist, precum Salt (2010), tot cu Angelina Jolie pe rolul unui agent CIA, acuzat că ar fi spion rus, dar cu însușiri fenomenale, mai ceva decât James Bond, are elemente de umor, replici sau gaguri comice. Nu mai vorbesc de o altă bijuterie a genului, Mr. and Mrs. Smith (2005), în care, după o încăierare ca în filme, cei doi protagtoniști fiind asasini ai unor angenții diferite, care se înfruntă, după un suspans continuu în care ei se vânează unul pe celălalt, avem în final surpriza apariției lor la un post TV, unde actorii Angelina Jolie și Brad Pitt, care îi joacă pe Mr. și Mrs. Smith, comentează ce am văzut, se amuză, ne explică distanțat că ceea ce am văzut este una, iar ei sunt aici, cu noi, în fața noastră, bine-mersi. Exact ca în aparteurile shakespeariene. Strunctura acestui film este ca a benzilor desenate.

Așadar, violența, crimele, violurile, mafia drogurilor, calamitățile, dezastrele din realitatea imediată sau proximă sunt preîntâmpinate de asemena filme. Se exagerează pe ecran, ca să poți umbla liniștit pe stradă. Ele o iau cu mult înaintea realității, anticipează răul, pentru ca realitatea să rămână curată, fără astfel de nenorociri. Pană la urmă descoperim că există aici o ars poetica bine pusă la punct, bazată pe o politică de concepție sănătoasă și o psihologie cu un mesaj moral.

Grid Modorcea (scriitor român, prezent în mai multe genuri literare – poezie, proză, teatru, eseu, pamflet, critică, scenarii de film, studii filosofice, religioase, jurnalism), autor de dicționare de literatură, film, muzică, arte plastice. Absolvent  al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale-secţia Teatrologie-Filmologie (promoţia 1974), el este primul doctor în filmologie al Academiei de Teatru şi Film, cu teza „Filmul de actualitate ca mijloc de comunicare”.

Corespondență de la New York

Despre  Grid Modorcea

  • „Autorul unei opere impresionante, care îl face cel mai important scriitor român în viață. Eu, ca vechi membru al Uniunii Scriitorilor, îl propun să candideze din partea României la Premiul Nobel pentru Literatură” (Dumitru Dinulescu)
  • „Scriitor și cineast, înzestrat cu fervoare și talent, partenerul unui savuros și substanțial dialog” (Șerban Cioculescu)
  • „Un intelectual fin, un harnic cercetător în ceea ce privește cinematografia, autor de romane șocante și cărți pe probleme de specialitate, autor de dicționare, adevărate puncte de referință în domeniu, și nu în ultimul rând realizator, ca scenarist și regizor, de memorabile filme documentare – și nu numai!” (Mircea Micu)
  • „Un prozator de certă vocație” (Laurențiu Ulici)
  • „Un poet al intelectului” (Constantin Sorescu)
  • „Un fel de polihistor contemporan, autor de romane și dramaturg vizionar, teleast și teatrolog, cineast și filmolog, dar mai ales polemist cu darul caricaturii atât de violent încât mai totdeauna neglijează sau, pur și simplu, uită, de dragul invectivei, cauza nobilă pentru care luptă…”(Mircea Ghițulescu)
  • „Un Saul (Pavel) al dreptei credințe întru film, ca artă… Un voluptos terorist al ideii” (Florian Potra)
  • „Un talent adevărat, solid, sănătos, pe care poți să te bazezi. Eu l-am chemat la Roma să scrie un roman despre românii de aici. Și a scris două. Sunt cele mai incitante cărți scrise despre Italia de un scriitor român” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga)
  • Posesorul unui tir jurnalistic necruțător, ce include pamfletul politic, de moravuri și dezvăluirile de senzație” (Geo Vasile)
  • „Un om binecuvântat, căruia Dumnezeu i-a dat inspirația să scrie cartea Sfânta Treime a poeziei românești” (pr. Constantin Galeriu)
  • „Un om simpatic căruia îi umblă mintea departe” (Jean Georgescu)
  • „Ființă ubicuă care scrie cu patru mâini, dintre care cu două scrie chiar strașnic” (George Pruteanu)
  • „Adversarul numărul 1 al Televiziunii Române, căreia i-a dăruit filme de neprețuit” (Dan Diaconescu)
  • „Unul din marii realizatori de film documentar” (Mihai Miron)
  • „Un om temeinic, un om de carte, un om care muncește, care știe televiziune, știe film… Alăturarea lui de Iosif Sava nu este o exagerare, dimpotrivă” (George Pruteanu)
  • „Un vizionar” (Vlaicu Ionescu, New York)
  • „Un deschizător de drumuri” (pr. Theodor Damian, New York)
  • „O voce inedită în filocalia română contemporană” (Geo Vasile)
  • „Un polihistor sofianic” (Simón Ajarescu)
  • „O enciclopedie vie. Sunt fericit că am trăit s-o văd și pe asta: cartea lui, Shakespeare și Eminescu. Numai el a avut puterea să ne pună oglinda ideală în față, să demonstreze că locul lui Eminescu este lângă Shakespeare” (Radu Beligan)
  • „Un amestec sui-generis de geniu și naivitate” (Ion Cristoiu)
  • „O personalitate covârșitoare” (Mircea Sântimbreanu)
  • „O figură cvasidiabolică dublată de un fel de sfânt apocrif” (Dumitru Dinulescu)
  • „Un preot care predică într-un bordel” (H.R.Patapievici)
  • „Un om căruia îi place spectacolul și face spectacol din orice. Fănuș Neagu sau alții care se supără pe el, nu-i înțeleg esența. El nu are nimic de împărțit cu nimeni, doar că-i place să se joace! E un degustător al ludicului” (Gheorghe Tomozei)
  • „Un prieten din copilărie… din copilăria spirituală” (Horațiu Mălăele)
  • „Un Lope de Vega al României!” (Vasile Blendea)
  • „Un nou Damian Stănoiu care face să se clatine amvoanele” (Ioan Grigorescu)
  • „Un spirit enciclopedic, înzestrat cu vocația sintezei, chemat să realizeze lucrări de referință, un cercetător capabil de un travaliu intens și continuu, autoritatea numărul 1 în critica de teatru și film de la noi. Dacă ar fi tradus, ar fi numărul 1 și în lume, nu mă îndoiesc. (…) Un cineast remarcabil, singurul creator de docudrama din România, autorul, printre altele, al unui film despre Brâncuși, care pentru mine a fost o revelație neașteptată. Un astfel de film aduce o rază de lumină în împărăția politicului grosier, a violenței și sexualității. În sfârșit, mi-am zis, văzându-l pe un post de televiziune, filmul de artă intră pe micul ecran la nivel înalt, cu un film-lecție. Într-o dedicație, eu l-am numit pe Grid Modorcea Mare Academician și i-am oferit un Premiu de Excelență pentru Desenul Ideilor operei sale” (Ion Truică)
  • „Fără el, cultura română de azi e de neconceput. E o voce indispensabilă, care ne pune tuturor oglinda în față, să ne vedem așa cum suntem, fără menajamente. Unora le pare dificil, incomod, contestabil, dar e necesar ca aerul. Dacă Grid Modorcea n-ar exista, ar trebui inventat” (Ion Țugui)

Grid Modorcea was born in Romania, in 1944. He is a prolific writer, filmmaker and critic – an authorized voice, an erudite author with a polemical vocation. Since 2010, he lives and works in Manhattan, New York. A graduate of two universities in Bucharest, the University of Mathematics (1968) and The Institute of Theater and Film (1974). For 30 years he worked as a film producer and screen writer at the National Cinematography and at the Romanian National Television. He is a Doctor of Arts (PhD), a member of the Filmmakers Union and a member of the Writers Union. He wrote for major newspapers and art magazines in Romania. He founded a film studio, five newspapers and two publishing houses. He has published 86 books – novels, encyclopedias, poetry, essays, including several books about America such as: „Dead for America” (1999), „Crucified in America” (2001), „I’m Sorry, America” (2009) following which, in English: „The American Film” (2012), „Fine Arts in America” (2012), „The Cork”, novel (2013), „Shakespeare and Eminescu” (2014). „Grid Modorcea is a living encyclopedia. I’m glad I have lived to see his book Shakespeare and Eminescu. Only he has the power to create a perfect mirror, to demonstrate that Eminescu’s place is near Shakespeare’s.” (Radu Beligan). He has made over 50 films (docudramas, essays and documentaries), including the following in English: „Brancusi – The Carver of Souls” (1996), „George Enescu – God’s Chosen” (1998), „The Treasure of Faith in the New World” (2001) – Series, „The Way of Salvation” (2001), „Nostradamus” (2002), „A London Series” (2008), „The Mask and the Mirror” (2009). He won national awards for the books „Shakespeare and Eminescu”, „Gopo’s Sight”, „The New Romanian film in the European Context”, „The New Wave of Films”. In 2010, he has received the Magna Cum Laude title for lifetime achievement. He was proposed for the Nobel Prize in Literature by the Romanian Writers Association. International Awards for his films „Brancusi – the Carver of Souls” and „George Enescu – God’s Chosen”. Grid Modorcea is the father of Mihaela Modorcea and Gabriela Modorcea, who make up the duo Indiggo Twins.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.