Eram în urmă cu câteva zile pe o terasă din Poiana Brașov. Vine un băiat cu niște cărți pe braț, o stivă de vechituri de vai de mama lor; detalii nici nu contau, doar imaginea de ansamblu; toată situația, băiatul, hainele lui, cărțile vechi, încercarea de a ne aborda, un dezastru, mai mult cerșetor decât vânzător ambulant. Vezi uneori și prin parcări de la hipermarketuri, prin orașe te miri unde, oameni sărmani care „în loc să cerșească” se preocupă de vânzare de carte veche, dar societatea actuală îi percepe evident ca fiind cerșetori. Cine naiba să se uite la cărțile alea. Nu neapărat obiectele în sine, ci tot contextul, te face să îți îndrepți privirea în altă direcție. Nici nu vrei să ai de a face cu povestea.
În societatea noastră ultramodernă, biblioteci întregi ajung la gunoi. Trebuie repede eliberat locul. Spațiul gol valorează mai mult decât cel plin de bibiotecă. Moare câte un profesor, câte un om mai intelectualizat, și tot ce a adunat ajunge în scurt timp la ghenă. În containere. Printre verze murate și șosete vechi, printre scursuri de toate felurile. Cam atât valorează ce a mai rămas din viața omului. Am văzut un articol despre gunoierii turci care au făcut o bibliotecă consistentă din cărțile adunate din gunoaie, în capitală, Ankara. Cred că îți este clar că în orice oraș mai cât de cât.. al Europei sau Asiei, mii și zeci de mii, poate sute de mii și milioane de cărți ajung la gunoi, an de an. Adevărul este că mult poate să fie și maculatură ordinară, romane polițiste, cărți legionare, religioase și altele asemenea, dar sunt probabil 5% de cărți cu valoare. Cine să se ocupe de ele? Cine să poată să trieze și să salveze ceea ce ar merita.
În orașe mai semnificative ale lumii civilizate există anticariate serioase, chiar o cultură a cărților vechi, aste prin zone gen Paris, Amsterdam, Berlin, Londra, Viena, Budapesta șamd. Și prin București sau Cluj mai este câte ceva, dar mai mult durere. Cărți întinse pe jos sau pe tarabe improvizate, oameni semi-homeless, neîngrijiți, adică marginalitate totală. În lumea bună există evident și o altfel de realitate. În anticariate specializate pe te miri ce subiecte, case de licitații cu cărți vechi de mare valoare, ediții princeps, publicații din care au rămas doar puține copii, să nu zic de manuscrise vechi de la personalități semnificative… găsești o lume atât de aparte…un fel de sanctuar al valorilor. Bine, zona e rezervată elitelor… financiare. Spre exemplu Bill Gates a cumpărat un manuscris a lui Leonardo da Vinci, din anii 1500. În 1994 acesta a costat peste 30 Mil $US, în valoarea actuală peste 60 Mil$US. Din cartea Birds of America a lui John James Audubon, mai concret din prima ediție (1827-1838) se cunosc 119 exemplare complete, iar prețul acestora variază între 3 și 15 milioane de dolari. Câte o carte a lui Grigore Antipa poate să fie pe la 200-1.000 de euro, adică un fel de zero barat față de cărțile valoroase din lumea vestului. Acum nu zic că neapărat din categoria asta, dar îți poți imagina câte cărți de valoare, inclusiv financiară, o sfârșesc prin gunoaie. Asta mai ales pentru că civilizația umană actuală a ajuns în derapaj crunt în ceea ce privește valorile. În cancel culture, cu hoarde de zombie, se lichefiază totul. Și nici nu te poți aștepta să fie mai bine cândva.
E destul de greu de definit categoria asta, în sensul că nu e ușor să tragi o limită pentru cărțile naturalistice, ce anume înseamnă asta. Clar cele de biologie organismală, adică cele despre plante, animale, ciuperci, unicelulare; paleontologie; apoi cele de ecologie; descrieri de peisaje, de regiuni, ecosisteme; limita spre cele de ecoturism, geografie & geologie, plus astronomie este greu de definit, probabil că o abordare inclusivă este decentă. Greu de zis dacă cele de genetică, biologie celulară șamd intră în categoria asta, dar fără înțelegerea subiectului la acest nivel, cam greu se poate construi o percepție naturalistică în vremurile noastre. Apoi, cărți engleze… iar e o categorie aparte; cele scrise în engleză de autori ruși sau pakistanezi, clar nu intră în sfera asta. Adică, pentru a defini domeniul, ar trebui să iei în calcul cărțile cu subiecte naturalistice, scrise de englezi/ britanici.
Probabil că cea mai vastă cultură naturalistică este dezvoltată de britanici. Bine, habar nu avem de ce este în Japonia, China, Rusia șamd chiar Germania, că acestea sunt lingvistic mai izolate, dar la nivelul percepției noastre, cea mai influentă la nivel global este clar gândirea naturalistică englezească. Imperiul Britanic a avut destul spațiu de desfășurare, de cunoaștere a Lumii, resursele pentru explorare, backgroundul cultural pentru a privi natura cu deschidere și capacitate de analiză științifică naturalistică cu tente romantice. Oxford University, Cambridge, British Museum șamd. A existat/există și piața pentru a vinde asemenea cărți în cantitate serioasă, capacitatea tehnică de a le produce, ocazia de a pune în texte și imagini Lumea. Tot mecanismul era coerent, exista cerere, ofertă, capacitate intelectuală și financiară.
Tot felul de alte țări, limitate brutal în privința resurselor financiare, a deschiderii reale către lume, mai religioase, mai închise, cu lipsa capacității de a face expediții în număr mare, lipsa pieței interne pentru carte naturalistică/știință și cultură, evident că nu au cum să concureze cu realitățile britanice. A rezultat din asta un fel de supremație culturală, științifică, cel puțin în domeniul naturalistic. Producția intelectuală britanică în acest domeniu a ajuns să aibă influență globală, asupra elitelor din alte zone. De peste tot. Când te gândești că această cultură a fost capabilă să îl producă pe Charles Darwin, dar culmea, fix concomitent, și pe Alfred Russel Wallace, care independent ajung la concluzia că lumea vie evoluează prin selecție naturală… și fundamentează cu cărți serioase teoria evoluției biologice. De fapt, ei au pus bazele biologiei moderne.
Producția de carte naturalistică britanică este impresionantă și ca număr de titluri, pe te miri ce domenii. De la cărți ornitologice de o diversitate uluitoare la cele despre descrieri de naturalistice a variatelor microregiuni geografice nu doar din Anglia/Marea Britanie ci și de cam oriunde din Lume, de la cercetări pe specii până la lucrări de sinteză, constați că ai de a face cu o cantitate copleșitoare de cunoaștere. Eu am luat contact cu acest tip de cărți prin traducerile maghiare ale lucrărilor mai cunoscute, de la Joy Adamson cu gheparzi, leoparzi, lei din savana est-africană șamd, George Adamson, apoi Louis și Mary Leakey, Richard Leakey cu cercetările paleontologice asupra formelor fosile de oameni din Riftul Est-African, Dian Fossey cu gorilele din Munții Virunga, Jane Goodall cu cimpanzeii din Tanzania șamd. Să adaug și volume ale lui David Attenborough, de sinteze. Astea erau cărți sau serii de cărți mai cunoscute și traduse în Ungaria, dar pe lângă astea există multe sute de alte cărți naturalistice engleze, mai puțin vizibile, care au traduceri maghiare. Iar traducerile astea reprezintă un procent absolut nesemnificativ față de cele în limba lor originală.
Impresia mea este că dacă ai pune câte o copie din fiecare carte naturalistică/bio/eco scrisă în română, ai avea poate rafturile pline în ceva cameră de 3 pe 4 metri. Dar nici nu e sigur că ai umple camera aceea. Este vorba de câteva mii de volume, multe destul de subțirele. Cele în engleză, scrise de britanici, deci nu de alți autori care au publicații în engleză, probabil că ar ajunge la cel puțin 100-200 de ori mai multe față de cele din română. Adică, câteva sute de mii de volume. O sută sau 200 de camere pline de rafturi cu cărți naturalistice engleze scrise pe parcursul secolelor. Bine, astea sunt estimări brutale, bazate pe feelingul dat de preocuparea conjuncturală dar destul de serioasă cu astfel de cărți, pe parcursul câtorva decenii de viață. Nu e o analiză sistematică a subiectului, nu e pe bază de numere concrete. Dar măcar dă impresia despre marginalitatea culturală pe care o rezervă existența naturalistului în zone periferice ale civilizației. E clar că nici naturaliști englezi nu stau să citească volumele alea…cu nimeni nu are cum să le ia la rând, dar spre exemplu cineva interesat de un oarecare subiect are la dispoziție în limba lui maternă o bibliografie impresionantă, aptă să îl pună în temă, să îi creeze o gândire, o imagine mentală despre subiect… incomparabilă cu stângăcia și bâjbâiala de pe la periferiile civilizației. De când cu utilizarea englezei la scară largă, existența internetului șamd, hadicapul acesta al periferiei nu mai este atât de brutal și nimicitor, dar, totuși, imersarea organică directă și îndelungată în cultura natura. Apartenența de o astfel de cultură, mai concret de elita ei, din start îți dă o șansă în plus pentru a vedea mai de sus Lumea. Natural. Iar unul născut printre tufe, pe la periferie, de facto cam niciodată nu o să aibă o șansă reală pentru a își face o viziune naturalistică la un nivel similar.
PS. Nu căuta dreptatea, că ea nu există–sau cel puțin nu în stare pură: cine a scris cărțile naturalistice despre Africa, localnicii sau colonizatorii, te poți întreba.
Ecologia urbană e o chestiune destul de volatilă, greu de definit, ca o amibă care nu are formă, de la studii științifice cu liste de specii, areale, ecuații matematice care să prindă ceva ce nu e de prins în formule…până la texte mai mult literare, dar care prezintă interacțiuni urbane complexe, dealtfel imposibil de cuantificat. Un exemplu interesant este cartea: Adrift-A Secret Life of London’s Waterways, Helen Babbs, Icon Books Ltd 2016. Elementul cel mai Ok la cartea asta este că are un echilibru bun între elemente sociale, istorice, personale, ecologice, economice în ceea ce privește canalele, contextul în care ele au fost săpate, cum au fost utilizate pentru transportul de mărfuri pe barje, cum au devenit acum turistice și pline cu ambarcațiuni pentru locuire. Autoarea, o jurnalistă/scriitoare pe la 30 de ani, se satură să plătească chirie exorbitant de scumpă în locuințe londoneze supra-aglomerate, și pentru a avea ceva intimitate cu prietenul ei, își cumpără un vaporaș/șlep de locuit/ce care să experimenteze existența. Doar că și pe apă reglementările birocratice sunt din ce în ce mai complicate și mai imposibile, plus că ești un fel de nimeni: spre exemplu, pentru a vota, trebuie să te declari homeless.
Prezintă criza de locuințe din Londra și variate alte presiuni sociale la care sunt expuși locuitorii actuali ai orașului. Descrie săparea sutelor și miilor de km de canale, începând din anii 1700 pe la începuturile revoluției industriale, atunci când acestea serveau pentru transportul pe barje al uriașelor cantități de cărbuni, materiale de construcții, materii prime de toate felurile, alimente șamd. Un cal trăgea pe uscat cam o tonă, iar dacă trăgea de pe mal o barjă, aceasta putea duce 80 de tone. Doar că odată a venit o iarnă geroasă cruntă, și canalele au fost blocate de ghețuri, arătând ce vulnerabil și falimentar este sistemul. Cu trecerea pe transport rutier și feroviar, canalele au fost lăsate de izbeliște, depopulate, iar situația mai recentă le-a dat o nouă existență; mai eco, mai turistică, mai spre locuire deconectat de rețele. Sunt prezentate dificultățile legate de încălzirea vaporului de oțel pe timp geros, căldura infernală din fierul acesta pe timp de caniculă, dificultatea de a avea electricitate, apă, mentenanța, hidroizolarea, securitatea, acostările, deplasarea regulată… deoarece nu ai dreptul să stai ancorat mai mult de 14 zile (decât dacă închiriezi sau cumperi un loc stabil).
Are și multe elemente romantice, plăcute, feerie de toamnă, păsări de apă, plantele de pe lângă canal. La fel cum are descrieri cu gunoaiele din apă, cu criminalitatea din zonele mai obscure șamd. Modul cum mici zone cât de cât mai re-naturalizate devin pradă dezvoltatorilor imobiliari, proiectelor megalomane, Jocurilor Olimpice șamd. Bune și rele. Dar pentru cei doi tineri care lucrează în Londra, să fie nevoie să care cu bicicleta ceva bucăți de lemne din ceva cimitir, pentru a avea încălzire… sau să cari cu bicicleta cutiile etanșe reciclabile în care pe vaporaș se adună fecalele umane, să le duci la un loc special de golire, nu e cea mai distractivă situație. Un alt element esențial este că viața pe o abmarcațiune de acest gen îi conștientizează bine pe oameni cam cât de grea e mentenanța sistemului – deși acesta este primitiv și lipsit de comoditate; cum se produce energia, care este utilizarea resurselor de apă, ce deșeuri se produc și în ce cantitate… din viața noastră modernă și frumoasă și nemaipomenit de eco. Cartea de aproape 300 de pagini îți prezintă o imagine a Londrei din perspectiva asta aparte, mai de la fundul broaștei, atingând multe aspecte ecologice și economice esențiale.
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la„ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Notă. Alte articole ale autorului Dr. Biolog Lengyel Péter în Jurnalul Bucureștiului
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
[…] „Cărțile” lui Péter Lengyel (Dr. în biologie, expert în conservarea biodiversității) […]