1.jpg)
Stând în fruntea unui stat monopolizat căpetenia lui devine automat autoritatea unei majorităţii, care în cea mai mare măsură îşi acceptă şi acsultă conducătorul, fără a pune la îndoială pornirile şi faptele sale, ducându-le fără crâcnire la îndeplinire. Această stare de lucruri, petrecându-se în sânul unui întreg popor (demos) capătă caracteristicile unui soi de democratism bolşevizat de tip statal. Cu atât mai periculoasă devine situaţia în cauză când ea dă naşltere unei politici pe plan internaţional cu consecinţe drastice, cu cât deciziile luate la nivelul căpeteniei (căpeteniilor) nu pot fi supuse nici unei critici cu adevărat democratice, luând configuraţia formală şi semnificaţia esenţială a unor decizii a majorităţii, adică a statului cu un aşa numit democartism bolşevizat de stat de factură majoritară. Istoria modernă cunoaşte un număr mare de astfel de urmări catastrofale pentru lume, toate provocate de acest factor dominnat al timpului ei care este democartzismul bolşevizat de stat monopolizat.
Fenomenul democratic (demos) a evoluat, s-a diversificat, s-a diferenţiat, s-a evidenţiat şi s-a separtat în mai amănunţit odată cu intarea lumii, în special a unor părţi mai avansate ale ei, în etapa postmodernă a dezvoltării. Particularităţile caracteristice pentru democartismul bolşevizat de stat de timp monopolizat s-au transmis acestei următoare perioade, însă în aspectele achiziţionate ale tiparelor noilor atribute atât în formă cât şi în conţinut. Incidenţa conflagraţiilor mondiale tipice pentru perioada modernă a devenit mai mică şi va fi şi mai mică tocmai datorită intrării omenirii aproape în tot ansamblul ei în perioada postmodenă în care fenomenul democratic la nivel de stat a devenit mult mai diversificat şi mai profund. Pericolul izbucnirii lor mai persistă şi va mai persista atâta timp cât în lume vor mai exista marile imperii bazte mai mult pe un democartism bolşevizat imperial, deşi ca formă el a îmbrăcat vestimente noi, dar în esenţă rămănând acelaşi. Locul lui s-a transferat în perioada postmodernă pe care o parcurgem în interiorul comunităţii statale, luând configuraţia conflictelor interne minore dintre diferite grupări sociale a căror interese şi luptă pentru putere se duce în interiorul acestui nou tip de democratism numit democratism de grup.
Actualmente suntem martorii consecinţelor a unei democraţii încă nematurizate de grup cu anumite particularităţii moştenite de la perioada modernă a democratismului bolşevizat de stat. Crizele economice care iau semnificaţia din ce în ce mai mult a unor crize economice cronice, care duc după sine şi crize morale şi viceversa, culturale, naţionale şi nu în ultimul rând şi de natură spirituală, sunt manifestările de suprafaţă ale acestui democrtaism de grup nedesăvârşit. Pe el îl puetm numi încă democratism bolşevizat minor de grup.
Pentru conflictele sociale cu caracter economic sunt tipice grevele economice asociate cu conflicetele cu caracter religios sau ecologic care împreună pot declanşa la rândule conflicte naţionale şi separatiste. Toate aceste fenomene se întâmplă din cauza persistării a unor democraţii la nivel de stat neperformante în care majoritatea, deşi venită la puetere prin alegeri libere, devine un fel de bolşevism de grup care determină în fond politicile sociale interne cât şi pe cele externe, rămănând nerezolvate un şir de probleme ce ţin nemijlocit de fiecare individ în parte. Ori, şi într-o astfel de democraţie nu sunt luate în calcul părerile şi ultimului individ care într-un fel sau altul îşi poate aduce contribuţia personală la rezolvarea marilor probleme ale comunităţii.
Adevărul este monopolizat şi crezut ca făcând parte din actul democratic autentic îngust înţeles şi fals implimentat în viaţă de o parte sau altă parte dintre participanţii la fenomenul social în democraţiile de tip postmodern. Democraţia înţeleasă în forma sa actuală nu este altceva decât un bolşevism minor de grup care nu acceptă nici un fel de opoziţie a altor forţe de opoziţie pe una şi aceeaşi platformă politică. Membrii unui sau a altui grup se socot mai democraţi decât toţi democraţii, considerând fiecare că adevărul lor este cel adevărat, fenomen care are loc pretutindeni în cele mai diverse activităţi sociale: economice, culturale, religioase, etc. Drept exemplu este imposibil de găsit o publicaţie exponent al unui anumit tip de opinii în care pe lângă viziunea susţinută oficial de grupul respectiv să se însereze opinii diametral opuse, situaţie care dacă s-ar întâmpla ar certifica cu adevărat prezenţa unui spirit democratic avansat. Acest lucru este caracteristic pentru toate grupările sociale partizane (partidele). Membrii lor comportându-se în acest mod se complac într-un fel de deliciu al unui soi de democraţie greşit înţeleasă şi incorect aplicată.
A încerca a pune lângă opina proprie pe cea a adversarului pe aceeaşi coală de hârtie atât la propriu cât şi la figurat este un lucru pe care nu-l acceptă nimeni. Nu importă contraargumentele, ci părerea chipurile că ele ar lipsi cu desăvârşire. Şi atunci adevărul uneea sau alteea dintre părţi, neavând opoziţie în interior devine un argument forte. Este uşor în aceste situaţii de a deţine un astfel de adevăr, şi de al crede singurul în drept să existe. O democraţie adevărată înseamnă demonopolizarea oricăror opinii de grup nu numai în condiţiile opoziţiilor aflate în conflict, ci şi în interiorul opoziţiei forţelor de opoziţie. Numai atunci vor fi create premizele dispariţiei ultimelor bariere din calea democraţiei adevărate, care presupune demonopolizarea adevărului de grup şi tansformarea lui într-un adevăr individualizat deţinătorii căruia svor simţi confortabil, semnificativi şi importanţi în luarea actului decizioal comunitar. Spre deosebire de democraţiile divizate după criteriile de grup în democraţiile avenasate în care fiecare individ deţine adevărul său şi contribuie la produsul cognitiv social, conflictele se vor muta în fiecare individ, luând configuraţia luptei orgoliilor persoanle cu adevărul devnit lege prin decizia tuturor membrilor corpului comunitar. Fiecare se va afla într-o luptă continuă cu sine însuşi, astfel desăvârşindu-se din punct de vedere moral şi spiritual, în acest mod perfecţionându-se prin autoanaliză, audisciplinare, autocunoaştere, autoresponsabilitate şi autoeducaţie şi întreg ansamblul societăţii. În cazul eşecului fiecare îşi va simţi cu adevărat partea sa de vină, stăruindu-se să-şi potolească pornirile rele şi să se supună legii la elaborarea căreia a luat el singur parte.
Atare lucruri au a se petrece în următoarea etapă a dezvoltării omenirii- etapa transpostmodernă. În ea adevărul şi deciza se vor caracteriza printr-o particularizare în esenţial diferenţiată la nivelul fiecărui individ, făcându-i reponsabili faţă de sine şi faţă de întreaga colectivitate. Atunci pe aceeaşi coală de hârtie vor putea fi citite opinii diametral opuse într-o confruntare directă şi deschisă, capabilă în definitiv să nască spiritul conciliator al compromisului şi conlucrării adevărate în stare să pună bazele mult doritei atmosfere pacifiste între indivizi. Va fi tocmai acea pace socială, la general vorbind, de care duc lipsă atât de mult socităţile etapei postmoderne și cu atât mai mult ai dus lipsă etapele premodernă și modernă.
Epoca transpostmodernă nu va fi lipsită complect de conflicte, dar ele se vor limita mai mult în planurile spiritual şi cel pragmatic ale individului, impunându-l să protesteze mai mult faţă de sine decât faţă de semenii săi uneori cu excese care să se răfrângă şi asupra lor. Însă toate acestea se vor petrece într-o etapă avansată a perioadei transpostmoderne. Responsabilitatea pentru legea statală va cădea în seama fiecărui membru social ca ultim factor particularizat în planul transversal comunitar, dar nu în cel orizonasl sau ce e şi mai rău în cel segmentar. De aici provine şi genericul de epocă transpostmodernă. Va fi etapa de fond a unei conlucrări adevărate între toţi indivizii şi nu una mimată caracteristcă pentru epoca modernă şi mai puţin pentru epoca postmodernă. Ori, timpului prezent îi lipseşte dialogul, compromisul şi iertarea dealtfel caractersitici esenţiale ale înţlepciunii creştine.
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Notă. Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
Articole asociate
Notă. Alte articole ale autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
