1.jpg)
În acest material am făcut o descriere esențială a democrației ca noțiune, act social-politic și fanomen ștințifico-gnostic explicând impactul pe care îl are asupra poziționrăii individului uman în cadrul societății în legătură directă cu caracterul actului democraic ca. atare, subliniind influența pe care o posedă interpretrarea deemocrației cu rezultatele social-politice survrenite în urma implementării lor în viața socială. S-au scos în evidență factorii care influențează calitatea actului demoratic și legătura lui pentru al democratiza și mai mult cu regulile și legile creștine.
Se spune că democraţia este ceea ce a inventat mai bun omenirea în materie de adevăr, echitate şi drept social. Lumea de veacuri a căutat un adevăr suprem în relaţiile sociale care să satisfacă deopotrivă şi în cea mai mare măsură necesităţile tuturora în diverse sfere ale vieţii. Însă potrivit binecunoscutei legi a relativităţii totul în ea este relativ, inclusiv mult râvnitul adevăr în care individul uman îşi pune atâta şi atâta speranţă. Pentru a pătrunde însă în esenţa relaţiei dintre adevăr, echitate socială şi drept social este imposibil fără a nu atinge colateral componenta filosofică a problemei. Mersul triumfal al instaurării regimurilor democratice în lume a arătat însă, că ele sunt departe de a rezolva toate problemele cu care se confruntă. Cu toate acestea atare lucru nu ne permite să subestimăm, totuşi, partea bună a sistemelor democratice în raport cu caracterul dictatorial al formelor autoritare de guvernare a statelor. Unul dintre cele mai importante ajunsuri (de natură însă relativă) ale democraţiilor este acela, că ele permit schimbarea de către majoritatea corpului social în urma unor alegeri libere a unui regim cu altul. Spun relativ, pentru că, de fapt, are loc înlocuirea unui regim imperfect cu altul la fel de imperfect sau mai puţin imperfect. Altfel spus, o imperfecţiune este schimbată cu alta în mod liber şi nu întotdeauna în cunoştinţă de cauză, imperfecţiuni care însă pentru unii, fiind interpretate în mod fals, sunt satisfăcătoare, bune sau chiar foarte bune, iar pentru alţii-nemulţumitoare, rele sau foarte rele. În felul acesta cercul rezolvării problemelor ridicate de relaţiile umane în interiorul comunităţii se închide, fără însă a le aduce la un numitor comun. Atare lucruri sunt dovedite de nenumăratele crize, contradicţii şi frământări sociale de masă care zdruncină serios temeliile democraţiilor occidentale prospere crezute de nezdruncinat.
Nu putem să ne închipuim un corp social ce alcătuieşte o formaţiune statală în afara unei mobilităţi vitale în stare să-i asigure existenţa determinată de relaţiile de interdependenţă a structurilor sociale care îl alcătuiesc. De aceea vom considera fenomen democratic autentic participarea fiecărui membru al colectivităţii în aceeaşi măsură, atât la actul decizional, cât şi la cel de traducere activă în viaţă a lui. În variantă desăvârşită deci, fenomenul democratic în esenţă depinde de caracterul activităţii factorului demografic. Dar pentru ca acest lucru să se petreacă este nevoie de o conştiinţă civică înaltă a lui, lucru însă pe care nici o democraţie nu-l poate înfăptui. Astfel se face că, chiar şi în cele mai avansate democraţii o mare parte din factorul demografic rămâne în afara actului decizional cu toate că în integritatea lui el participă într-un fel sau altul la procesul de traducere în viaţă a problemelor pe care le pune statul în faţă.
Din acest motiv absenteismul este foarte ridicat atât în cele mai democratice exerciţii sociale cum sunt plebiscitele referenţiale cât şi în plebiscitele pentru alegerea conducerii statului. Este acesta un argument în plus care dovedeşte faptul, că democraţia nu este în stare să rezolve toate problemele ridicate de neajunsurile de care suferă. Toate alegerile de-a lungul timpului din terțe state au arătat în detaliu, că acei cărora li s-a cerut să-şi opineze poziţia privitor la modalitatea de ieşire din nenumăratele crize politice dar nu numai, prin lipsa lor de responsabilitate şi poziţie civică faţă de actul decizional, hotărăsc soarta celor care se implică activ în el. Altfel spus, cei ce nu sunt la urna de vot hotărăsc soarta celor ce sunt. De aceea ca o astfel de aberaţie să nu influenţeze destinul unei întregi societăţi un referendum (un scrutin electoral) trebuie să fie validat, reieşind din numărul celor care nu au ieşit la vot, dar nu din numărul celor care au eșit la vot deoarece ei fregvent alcătuesc numeric un pocentaj ma imare decât a elor care votează efectiv. Rezultatul unui astfel de eczercițiu consultativ va arăta care este starea adevrtă a actului democratic într-o țară sau alta. El ar oferi posibilitatea de a gândi asupra cauzelor , care au făcut ca să existe un număr sau altul de indiferenți, a le analiza și a lua niște decizii favorabile în măsură să rezolve motivația aparției lor și a situaților de acest gen cu scopul ca partea neparticipativă a societății să fie ascultată, auzită, înțeleasă și racordată la actul decizional în suficientă măsură capabilă s-o facă activă și eficientă socil, econoic, politic și culturl.în cât mai mare pstivipare, fapt ce neapărat va duce la eficientizarea per ansamblu a componentelor demografice dar și a celor democratice.
Însă cu toate acestea nici o astfel de calificare a rezultatelor unui consult popular nu înlătură toate consecinţele pe care le ridică caracterul relativist al abordării relaţiilor sociale ce se instalează, chiar, şi printr-un vot liber într-o construcţie statală democratică. Căci, întotdeauna, indiferent de opţiuni, vor exista mari părţi din populaţie, care într-un fel sau altul îşi vor vedea interesele lezate parţial sau total în urma votului uneia sau alteia din majorităţi în terţe scrutine electorale. Crizele mondiale nu sunt numai de natură economică sau morale, dar în primul rând crize de structură şi eficienţă a celor mai avansate democraţii aparent prospere şi stabile. Cauza o găsim în incorecta interpretare a adevărului. Lumea se mişcă astăzi, ca de altfel cum s-a mişcat întotdeauna, în cercul îngust al adevărului relativ în căutarea adevărului esenţial. Oare, parafrazat spus, atunci când cei ce nu sunt hotărăsc soarta celor ce sunt nu este o aberaţie? Şi de ce cei ce sunt în minoritate trebuie să sufere din cauza celor ce sunt în majoritate a căror alegere este departe de adevăr şi exprimă doar un adevăr relativ într-un proces electoral democratic? Ieşirea din asemenea circuit aparent închis există, şi ea duce spre adevărul care rezolvă toate problemele omului, cu toate că se consideră că omenirea n-a inventat nimic mai bun în materie de politică socială decât democraţia. Acest adevăr se numeşte adevărul religios – pentru lumea creştină adevărul creştin.
Nu întâmplător o lume dezamăgită de eficienţa claselor politice născute din sânul democraţiilor crede din ce în ce mai mult în biserică şi din ce în ce mai puţin în capii partidelor ce o guvernează. Adevărul religios spune că într-un fel sau altul indivizii unei colectivităţi umane se află în relaţii de interdependenţă în care fiecare se găseşte sub stăpânirea celuilalt, iar toţi împreună-sub stăpânirea Celui Atotputernic. Acesta este adevărul căutat şi care se găseşte la dispoziţia tuturora şi a fiecăruia în psrte. Îl vom găsi în Învăţătura creştină. Traducerea în fapt a normelor Legii care-l consfinţeşte reprezintă calea ce duce din adevărul relativ spre adevărul esenţial. Ea ne oferă şansa pe care, folosind-o vom rupe cercul îngust al adevărului relativ şi al interpretărilor lui de toate felurile. Vom găsi atare adevăr consfinţit în celebrul exemplu de credinţă a sutaşului care se considera stăpân dar şi stăpânit redat în unul din capitolele Învăţăturii (Vindecarea robului unui sutaş. Evanghelia după Matei). Marele exemplu de mare credinţă a sutaşului în situaţia însă a unora fără credinţă sau cu puţină credinţă, de fapt, se găseşte fiecare muritor reprezintă o mostră de netăgăduit de autentică şi dreaptă democraţie în care fiecare este stăpânul său propriu şi stăpân al celora care se află în relaţii de interdependenţă cu el prin stăpânirea credinţei, dar şi stăpânit prin stăpânirea şi sub stăpânirea credinţei precum şi al semenilor săi, astfel încât toţi împreună stau sub stăpânirea Celui Atotputernic și a Legii Sale Supreme.
În traducere şi exprimare lumească credinţa presupune existenţa unei încrederi totale reciproce între semeni. Dacă ea lipseşte, atunci este inexistentă şi credinţa într-un Adevăr suprem şi viceversa. În situaţia sutaşului din cunoscutul exemplu creştin, însă în varianta unuia fără credinţă se află astăzi o lume întreagă. Perioada postmodernistă în care a intrat cea mai mare parte a ei scoate în relief într-o interpretare modificată realităţile care o guvernează. Exegeza academică ce tratează legităţile economice, social politice şi culturale ce o caracterizează continuă, în aceeaşi manieră, să dea noi şi noi interpretări în relativ adevărului, complicând şi mai mult într-o sofistică exagerată multiplele probleme născute de lupta care se dă între bine şi rău, în loc să le rezolve cu ajutorul mijloacelor care îi stau la îndemână de milenii. Atare soluţii se găsesc toate în Înţelepciunea creştină . Asistăm astăzi şi vom asista şi în viitor la parcurgerea în sens invers prin suferinţe şi poticnire a drumului ce duce spre acest unic deziderat când cei mulţi şi nemulţumiţi prin aceleaşi procedee democratice cunoscute şi încercate se mişcă spre origine, cucerind pas cu pas adevărul suprem al credinţei ce-i va elibera până la urmă de minciună şi diverse forme de interpretare în fals a realităţii. Frământările sociale pe care le trăieşte lumea civilizată contemporană constituie un indiciu, că ea trebuie să se reformeze din temelie pe alte principii/criterii – principiile/criteriile religioase. Primele încercări firave în acest sens se fac şi vor trebui să fie continuate la început în statele aflate în fazele finale ale etapei postmoderniste de dezvoltare în care
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Notă. Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
Articol asociat
Notă. Alte articole ale autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
