Născut în 1956 la Paggaio, în prefectura Kavala din nordul Greciei, monahul Epifanie Mylopótamitul s-a retras mai întâi la Mânăstirea Sf. Pavel din Sfântul Munte Athos, pentru ca din 1990 să-și continue viața monahală la Așezământul Sf. Eustatie (Mylopótamos), metoc al Sfintei Mânăstiri Marea Lavră. Viețuind în Sfântul Munte a avut șansa să învețe melosul bizantin de la vechi monahi aghiopavliți, dar s-a școlit și în arta culinară a Sfântului Munte devenind un adevărat simbol al ei, un maestru bucătar binecunoscut în întreaga lume.
La Mylopótamos s-a ocupat de restaurarea chiliei istorice, încercând și chiar reușind să-i dea o viață nouă. În același timp, respectând tradiția milenară a locului, tradiție care coboară până în secolul al IX-lea, atunci când odată cu ridicarea Paraclisul purtând hramul Sf. Eustatie și a turnului bisericii Sfântul Athanasios (Atanasie Athonitul) și discipolii lui au plantat viță de vie și măslini iar așezământul a fost dotat cu o presă de ulei, monahul Epifanie a plantat viță de vie și a pus pe picioare o cramă care în scurt timp a devenit cunoscută pentru celebrul vin liturgic de Mylopótamos.
Pe lângă vin, cartea „Arta culinară a Sfântului Munte” întregește munca de o viață a monahului, aducând mai aproape de omul de rând dornic să cunoască lumea în care trăiește, viața, pe alocuri misterioasă, de pe această fâșie de pământ care intră adânc în Marea Egee numită Sfântul Munte Athos.
Nici nu mi-aș fi închipuit, în anul 2010, atunci când l-am văzut pentru prima oară în România pe călugărul Epifanie preparând o mâncare specifică Sfântului Munte Athos, că drumurile noastre se vor împleti și că odată vom sta la aceiași masă ascultându-i povestirile cu sufletul la gură, precum nu mi-aș fi închipuit că mă voi împrieteni cu Nikitas și cu Kaiti… buni prieteni cu părintele! Și uite așa s-a închis cercul…
În Insula Ammouliani alegeam să ajungem în zilele în care insula era în sărbătoare. Turiștilor veniți întâmplător pe acolo nu le venea să creadă că pot participa la eveniment. Cu toate acestea, la mesele întinse, fie pe platoul central, fie în port, oricine putea să sărbătorească împreună cu localnicii.
Așa s-a întâmplat și la „Sărbătoarea Sardelelor”, pe 15 septembrie 2019. Pescarii, pentru că majoritatea locuitorilor insulei se ocupă și cu pescuitul, mulțumeau astfel lui Dumnezeu pentru că avuseseră un an bun în care din munca lor au putut să-și întrețină familia. La festivitate invitat principal a fost călugărul Epifanie, nu să stea în capul mesei, ci să pregătească mâncare pentru toți oaspeții; și au fost peste 800, cu toate că insula are doar vreo 5-600 de locuitori permanenți!
L-am urmărit atent pe monahul Epifanie cum pregătea o mâncare tradițională cu orez cu fructe de mare. Ceaunul nu părea foarte mare iar cei dornici să guste parcă nu se mai opreau din venit! Am rămas uimit atunci când am văzut că a pus în mâncarea care fierbea pe foc, 5 litri de ulei de măsline! Citisem mai multe rețete din cartea mai sus amintită și la fiecare mâncare cantitatea de ulei prevăzută era foarte mare. Dar de aici și până la a turna uleiul dintr-un bidon era cale lungă, credeam eu… Mâncarea preparată, excelentă, gustoasă și sățioasă mi-a amintit de aceea de la Schitul Prodromu care, cu toate că părea puțină, îți ținea de foame o zi întreagă. A fost o seară de neuitat! A doua zi am avut plăcerea să stau din nou de vorbă cu părintele Epifanie în frumoasa grădină a hotelului Sunrise, locul unde suntem primiți totdeauna cu brațele deschise. Gazdă primitoare și translator desăvârșit ne-a fost doamna Eleni Tsakni. Ne-am exprimat părerea de rău că părintele nu a putut să vină la Salonul de Vinuri „Vintest” unde fusese invitat de doamna Lucia Pîrvu, directoarea salonului, dar și bucuria că scrierea despre „Arta culinară a Sfântului Munte” a fost atunci foarte bine primită de vizitatori.
Sfântul Apostol Pavel spune că slujitorii Domnului trebuie să fie vrednici a-i învăța pe alții, să fie buni chivernisitori sau gospodari, dar și ospitalieri. Așadar, ospitalitatea, ca parte din misiunea Bisericii, trebuie cultivată. Este ceea ce ne îndeamnă, printre altele, monahul Epifanie în interviul pe care ni l-a acordat in exclusivitate. Ospitalitatea trebuie cultivată–convorbire cu monahul Epifanie Mylopótamitul
- Pentru ce cartea dumneavoastră, „Arta culinară a Sfântului Munte”, un adevărat bestseller, este deosebită? De ce românii, alături de alte sute de mii de cititori ar trebui să vă citească?
- Nu numai pentru români este importantă. Cartea vorbește despre cultura ortodoxă pentru că și gastronomia Sfântului Munte face parte din această cultură. Sunt sigur că, ortodocși fiind și voi, românii, vă dați seama de importanța postului, de însemnătatea unor preparate foarte sănătoase, cum sunt cele mediteraneene. Cu toate acestea și în țări catolice cartea a avut o primire foarte frumoasă.
- Cum ați ajuns la ideea să o scrieți?
- Sunt 12 ani de când cartea se află în librării. Pasionat de bucătărie, am adunat de-a lungul anilor, rețete de la înaintașii mei și, dorind ca acestea să se transmită peste ani și în formă scrisă, nu numai din gură în gură, le-am pus pe hârtie. Una dintre aceste rețete am făcut-o aseară și, din câte am văzut, a fost foarte bine primită!
- În magazinul Prikonisos din Ammouliani – și nu numai acolo – am văzut cartea dumneavoastră publicată în mai multe limbi străine…
- Da, publicată inițial în limba greacă se găsește acum și în română, engleză, germană, italiană, bulgară și rusă, aproape de finalizare fiind și edițiile în limba spaniolă și franceză. Astfel, volumul a ajuns până astăzi la câteva sute de mii de exemplare tipărite și vândute.
- Paradoxal „Arta culinară… ” este un îndemn la cumpătare…
- Parfumurile bune se țin în flacoane mici…
- Deși sărbătoarea de aseară s-a numit „a sardelelor”, ea a fost de fapt una a spiritului…
- Acesta trebuie să fie spiritul unei sărbători. Să apropie oamenii, amintind de munca lor prin discuții, prin muzică și nu în ultimul rând prin mâncare. Ceea ce s-a întâmplat și ieri, așa cum ați văzut. Viața fără sărbătoare și mai ales fără sărbătoare spirituală este ca drumul lung fără opriri! Și în Biblie se spune: lucrăm 6 zile și a 7-a ne odihnim, ne relaxăm.
- Ce mesaje ați vrea să transmiteți pentru cititorii dumneavoastră din România?
- Să ținem aproape, să muncim, să fim prieteni, să ne bucurăm de viață cu moderație.
Firește, am mai fi avut multe de povestit. Cu binecuvântarea monahului Epifanie Mylopotamitul a rămas să vorbim la o viitoare întâlnire, poate chiar în România, unde-l așteaptă numeroși cititori și iubitori ai gastronomiei athonite, despre vinul făcut sub îndrumarea dânsului la Schitul Mylópotamos, dar și despre virtuțile uleiul lor de măsline.
Mihai Vasile-Sângealb (Inginer și alpinist, membru al al AJTR–Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România), corespondent permanent al Jurnalului Bucureştiului
Emil Stanciu (Ziarist, UZPR–filiala București, editor coordonator, Editura „Noi Media Print”, Manager PR al Fundaţiei Culturale Art Promo–interfaţă culturală între România şi occident prin organizarea de evenimente de elită), Director coordonator al Jurnalului Bucureştiului–UZPR (România, București)
Articole asociate
Ammouliani – „Turiștii români sunt foarte, foarte importanți pentru noi”
Nota redacției
[…] Mulțumesc prietenului dr. Thomas Csinta pentru găzduirea acestui articol în paginile prestigioasei sale publicații, Jurnalul Bucureștiului. […]
[…] De la melosul bizantin la gastronomia Sfântului Munte Athos (Corespondență de la inginerul și al… […]
[…] De la melosul bizantin la gastronomia Sfântului Munte Athos (Corespondență de la inginerul și al… […]
[…] De la melosul bizantin la gastronomia Sfântului Munte Athos (Corespondență de la inginerul și al… […]
[…] De la melosul bizantin la gastronomia Sfântului Munte Athos (Corespondență de la inginerul și al… […]