Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
În 1947, pe o insulă aproape pustie, situată în vestul Scoției. măturată de vânt și ploi, cu un peisaj tern alcătuit din stânci și mlaștini. un om grav bolnav de tuberculoză, slăbit fizic, a început a scrie o carte. Peisajul insulei, gol, sever, lipsit de confort și starea sa de sănătate s-au regăsit în atmosfera romanului în care senzația de claustrare și ostilitatea mediului față de individ se împletesc cu sărăcia cromatică. Educat la Eton, ofițer de poliție în Birmania, George Orwell a luat parte la Războiul Civil din Spania (1936–1937) și mai apoi, în anii celui de-Al Doilea Război Mondial a contribuit ca jurnalist la propaganda Imperiului Britanic împotriva Axei.
URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) -ul lui Stalin și Germania nazistă în care se practicau epurările, poliția politică, rescrierea istoriei, supravegherea, dar și presa și limbajul politic britanic care datorită anilor de război și „răcelii” care a urmat deveniseră din ce în ce mai manipulative au constituit sursele de inspirație pentru „1984”. Dincolo de devoalarea mecanismelor de supraveghere, control și distrugere a adevărului, romanul lui Orwell ne-a lăsat moștenire concepte precum Big Brother, Newspeak, Doublethink sau Ministerul Adevărului care, datorită revoluției informatice, sunt mai de actualitate decât oricând.
Nu doar acestea, ci și o împărțire (premonitorie ?) a lumii, între trei superstate totalitare, aflate într-o stare de război permanent. Oceania, care includea Americile, Anglia, Australia și sudul Africii, bazată pe o ideologie numită Ingsoc (socialism englez), Eurasia întinsă peste Europa și Rusia, tributară unui neo-bolșevism și, în fine, Estasia (n.r. țară fictivă, prezentă în romanul O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell, care uprinde Asia Extremului Orient și de Sud-Est), adică China, Japonia și Asia de Sud-Est.
Important este că cele trei superstate se aflau mereu în război, în alianțe extrem de volatile, scopul războiului dovedindu-se a fi nu victoria, ci menținerea fricii și justificarea controlului total și permanent asupra populației. Cât de departe suntem, la început de 2026, de această viziune a lui Orwell ? Bottom of Form. Ideea unei lumi multipolare sună, la prima vedere, seducător. Ea promite sfârșitul dominației unui singur centru de putere, pluralism geopolitic și o ordine internațională mai „echilibrată”. În discursul oficial promovat de Rusia, mai ales după 2007 (discursul lui Putin la Munchen,…iar Munchen!), multipolaritatea apare ca o alternativă firească la hegemonia occidentală de după Războiul Rece.
După 1991, lumea a fost dominată de un pol principal, Statele Unite, iar extinderea NATO, intervențiile militare occidentale și impunerea unui set de reguli prezentate drept „universale” au alimentat resentimente legitime în multe regiuni ale lumii. În acest context, Moscova se prezintă ca purtătoarea de cuvânt a celor nemulțumiți, state care nu vor să mai fie „elevi” într-o clasă globală condusă de Occident.
Multipolaritatea este tradusă, în practică, de politica rusă (și, mai nou, de cea americană), ca fiind dreptul marilor puteri de a-și delimita sfere de influență, statele mai mici fiind variabile de ajustare, piese pe o hartă pe care alții o (re)desenează. În această privință, abordarea rusă amintește mai degrabă de vechile reflexe imperiale decât de o reformă a ordinii internaționale. Există o continuitate istorică frapantă între această viziune și logica Tratatului de la Tordesillas din 1494, când Spania și Portugalia au tras o linie imaginară pe glob și au decis cui aparține lumea. Atunci, legitimitatea venea de la papă; astăzi, ea vine din „dreptul istoric”, „securitatea regională” sau „echilibrul global”. Principiul rămâne însă același, lumea este negociată doar de cei puternici, iar statele mici trebuie să se conformeze.
Lumea multipolară în care Rusia pretinde că vede mai mulți poli legitimi printre care India, Brazilia sau Iranul are de fapt doar trei competitori care contează, cel puțin în prezent: SUA, China și Rusia. Relațiile dintre aceste trei mari puteri sunt mai puțin ideologice și mai degrabă pragmatice, asimetrice și tensionate. Între SUA și China se desfășoară marea competiție a secolului XXI. Nu este un nou Război Rece în sens clasic, ci o confruntare structurală între o putere consacrată și una emergentă. America rămâne lider militar și financiar global, dar China a devenit atelierul, creditorul și rivalul tehnologic al lumii occidentale. Cele două economii sunt profund interdependente, SUA au nevoie de producția chineză, iar China are nevoie de piața și dolarul american. Această dependență reciprocă face conflictul direct improbabil, dar rivalitatea inevitabilă. Chimerica, cuvânt inventat de Niall Ferguson, combină China și America într-o singură entitate simbolică, pentru a explica simbioza economică profundă care a definit globalizarea de la începutul secolului XXI. Nu o alianță politică, nu o prietenie strategică, ci o dependență reciprocă care a funcționat, o vreme, ca motor al lumii.
Pe măsură ce China a urcat în lanțul valoric reprezentat de tehnologie, inteligență artificială, infrastructură globală, Statele Unite au început să perceapă interdependența nu ca pe un avantaj, ci ca pe un risc strategic. De aici au decurs conflictele comerciale, restricțiile tehnologice și discursul despre „decuparea” lanțurilor de aprovizionare. Astăzi, Chimerica a intrat într-o fază paradoxală, se destramă politic, dar supraviețuiește economic pentru că separarea completă ar fi extrem de costisitoare pentru ambele părți. Războiul din Ucraina, urmat de sancțiunile europene, a făcut ca resursele rusești refuzate de europeni să ajungă, la prețuri mai convenabile, pe „masa” Chinei, care a devenit mai puțin dependentă de piața americană, ceea ce îi oferă grade de libertate în plus în ceea ce privește un posibil conflict cu SUA. Relația SUA–Rusia, în schimb, pare a fi una a declinului relativ și a resentimentului. După 1991, Rusia nu a reușit să se integreze ca partener egal într-o ordine occidentală dominată de SUA. În locul unei adaptări lente, Kremlinul a ales confruntarea: extinderea NATO a fost percepută ca o umilință strategică, iar războiul din Ucraina s-ar fi dorit ca o ocazie de a forța recunoașterea Rusiei drept mare putere indispensabilă. Din perspectiva americană, Rusia nu mai este acum un rival sistemic global, ci un actor disruptiv, slab economic și periculos la nivel regional.
Relația China–Rusia este adesea prezentată ca o alianță solidă anti-occidentală. În realitate, este un parteneriat de conveniență, nu o prietenie strategică. Am putea spune că superputerea asiatică, prin relațiile sale comerciale ține pe linia de plutire Rusia, jucând oarecum rolul pe care Uniunea Europeană îl are privitor la Ucraina. Războiul curge…în avantajul Chinei care își vede adversarii tradiționali, Rusia și SUA, slăbiți mai ales că Rusia, dependentă economic, acționează acum mai degrabă ca un proxy al Chinei împotriva SUA. China cumpără resursele Rusiei, aceasta oferă materii prime, arme și sprijin diplomatic. Dar balanța este clar înclinată, China este puterea dominantă, Rusia partenerul junior. Pentru China, Rusia este utilă atâta timp cât distrage atenția și resursele Occidentului, slăbește unitatea euro-atlantică și furnizează materii prime ieftine. Rusiei nu îi convine „îmbrățișarea” economică a dragonului chinez, iar China nu poate uita umilința tratatelor inegale impuse de Imperiul Țarist în secolul al XIX-lea, prin care a pierdut aproape 600.000 kmp de teritoriu. Colac peste pupăză, migrația chineză în Extremul Orient rusesc face ca economia locală să depindă mai mult de China, chiar dacă teritoriul este rusesc. Diferendele teritoriale sino-ruse nu (mai) există pe hârtie, dar nu au dispărut din memoria de elefant a chinezilor, ele au fost doar înghețate, nu uitate. China nu revendică Extremul Orient rusesc pentru că nu este încă momentul, iar Rusia este nevoită să accepte această ambiguitate pentru că nu are alternative.
Realitatea este că SUA și Rusia, vechii adversari din vremea Războiului Rece, acum când nu mai există motive ideologice, nu prea au motive de conflict. Economiile lor nu sunt dependente, nu există diferende teritoriale directe etc. Cu o singură excepție: Europa, de care aparent SUA nu are nevoie, dar care „lăsată de capul ei”, ar putea intra într-un parteneriat benefic cu Rusia. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, resursele rusești și tehnologia europeană ar trimite la colț atât China cât și Statele Unite. De altfel, sub influența teoriei Heartland a lui Mackinder, SUA au avut de fiecare dată grijă să intervină atunci când se părea că cineva ar putea să unifice, măcar parțial spațiul european cu cel rusesc.
A se vedea intervenția tardivă a SUA în Primul Război Mondial, atunci când se părea că Germania va cuceri Europa și se va extinde în mult în Rusia, la fel apariția americanilor în Europa pe finalul celui de-Al Doilea Război Mondial cînd devenise limpede că sovieticii sunt în stare să-i învingă singuri pe germani și să ocupe întreaga Europă. Cele trei puteri încearcă să se alieze, de conjunctură, câte două împotriva celeilalte. Astfel dacă întâlnirile dintre Xi și Putin au fost mai dese (din 2013, câteva zeci), se pare că meetingul din Alaska dintre Trump și Putin din august 2025 a fost cel care a resetat jocul. Este de așteptat ca parteneriatul ruso-american să funcționeze mai bine decât cel sino-rusesc, ambele părți având motive serioase a se teme de China.
În Alaska, se pare că cei doi și-au dat mână liberă în privința rezolvării intereselor directe, bineînțeles pe spinarea celui de-al treilea, China, fără a mai vorbi despre victimele „colaterale” ale jocului, gen țările europene, africane sau sud-americane. China se poate vedea astfel îndepărtată de resursele de petrol mondiale, un adevărat „călcâi al lui Ahile” pentru o economie care este astăzi cel mai mare importator de petrol din lume. Pentru chinezi Rusia, Iranul și Venezuela au reprezentat sursele de petrol ieftin și, la fel de important, care nu au depins de bunăvoința Statelor Unite.
În noua sa Strategia de Securitate Națională, Administrația americană promite să „restabilească preeminența SUA în emisfera vestică” și să „blocheze competitorii din afara emisferei”, iar ce s-a întâmplat în 2024 și 2025 în Panama pentru reducerea influenței chineze, nu a fost un caz izolat, ci s-a dovedit a fi parte a unei politici de „recuperare” a vecinătăților strategice. Venezuela este noua „piesă de domino” intrată în buzunarul american, urmare a unei „operațiuni speciale” reușite. În pofida faptului că Rusia împrumutase masiv țara încă din vremea lui Hugo Chávez în vederea achiziției de armament, de ochii lumii, Rusia a numit loviturile militare americane și capturarea lui Nicolas Maduro un „act de agresiune armată” și o încălcare a suveranității Venezuelei, atribuind acțiunii Washingtonului pretexte nefondate. Consilierii militari ruși din Venezuela s-au dovedit a fi (voit ?) ineficienți în fața atacului american, e de așteptat ca reacția viitoare a Moscovei să fie la fel de palidă ca și în cazul bombardării Iranului (un aliat mai consistent al rușilor) de către israelieni și americani.
Dacă lațul în jurul Venezuelei, sau a lui Maduro dacă vi se pare mai relevant, a început să se strângă cam acum șase luni, după întâlnirea din Alaska, președintele Trump, fidel cruciadei antidrog care pare oferi un fel de indulgență pentru păcatele geopolitice a declarat în noiembrie 2025 că ar fi „de acord” să lanseze atacuri în Mexic și Columbia, împotriva cartelurilor de droguri, făcând abstracție de suveranitatea acestora. E posibil ca, în baza discuțiilor din Alaska „pentru pacea în Ucraina”, să mai vedem intervenții ale lui Trump, așa cum „inspirat” l-a luat gura pe dinainte, prin Canada, Mexic, Columbia sau prin țărișoarele din America Centrală! Iar dacă cruciada antidrog dă bine la publicul american, nu va fi o problemă ca Trump, de bună credință, să „confunde” zăpada Groenlandei cu cocaina !
Extinderea influenței americane asupra țintelor vizate de Trump, măcar verbal, reface aproape în totalitate Oceania lui Orwell. Eurasia are de așteptat câtă vreme Statele Unite își mențin influența în Europa și câtă vreme vrajba dintre europeni și ruși, pe care americanii au avut grijă să o întrețină, continuă în Ucraina. Obsedat de China, din dorința de a-i îndepărta un aliat sau poate chiar a-i crea un inamic, Trump poate manevra în așa fel în Ucraina și în Europa astfel încât să-și aproprie Rusia, chiar cu riscul de a-și crea un viitor competitor major: Eurasia. Aș prefera ca, în ceea ce ne privește, zvonurile despre înțelegerile secrete ruso-americane din Alaska și implicațiile acestora, să fie doar ficțiune geopolitică, un exercițiu de imaginație. Într-o lume condusă de jucători obsedați de câștiguri rapide, despre a căror moralitate nu are rost să discutăm, e greu să nu te întrebi, după logica lui Orwell de schimbare perpetuuă a alianțelor, cum se va schimba lumea după întâlnirea Trump–Xi din 2026. Iar ca să răspund la întrebarea din titlu aș putea spune că nu suntem încă în lumea lui „1984”, dar spre asta ne îndreptăm, pentru că, vorba lui Orwell: „Cine stăpânește trecutul stăpânește viitorul. Cine stăpânește prezentul stăpânește trecutul.”
Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, directorul administrației Parcului Natural Vânători Neamţ, publicist științific, Vânători, Neamţ), Redactor șef adj. & Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
