A-ți lua rămas bun de la un muzician care era prezent mereu în viața ta prin interpretările pe care le ascultai pe CD sau aievea în sala de concert, înseamnă să încerci imposibilul, să accepți faptul că a trecut în neființă… Este vorba despre celebrul pianist Radu Lupu (1945-2022) care s-a stins din viață la vârsta de 76 ani, vârstă care i-ar fi putut rezerva încă multiple înregistrări sau apariții pe podiumul sălilor de concert de pretutindeni. Despărțirea este grea, chiar dacă ești în stare să accepți ideea vă viața își are sfârșitul ei doar de destin știut.
Numele pianistului Radu Lupu a intrat în lexicul publicului meloman încă de pe vremea când câștiga premiul I la Van Cliburn International Piano Competition (Harvey Lavan Cliburn, 1934-2013, celebru pianist american) în anul 1966. Tânărul pianist–atunci în vârstă de 21 de ani–avea să parcurgă un itinerar deosebit conturat printr-o carieră de excepție care să cuprindă alături de numeroase premii, concerte și recitaluri memorabile precum și nenumărabile înregistrări.
Radu Lupu își începe studiile muzicale la 6 ani; după absolvirea Școlii Populare de Artă din Brașov, devine, la București elevul Floricăi Musicescu și Cellei Delavrancea. La 16 ani (1961) dobândește o bursă de studii la Conservatorul din Moscova unde va deveni timp de doi ani, studentul lui Heinrich Neuhaus. În luna noiembrie 1969 susține un recital de mare succes la Londra, care avea să marcheze punctul de plecare în cariera sa extraordinară: cântă cu cele mai prestigioase orchestre din lume sub bagheta unor dirijori celebri celebri ca Daniel Barenboim (1972 Orchestra din Cleveland) Carlo Maria Giulini (Orchestra Simfonică din Chicago). După concertul din Salzburg (1978) avându-l la pupitru pe Herbert von Karajan urmează numeroase turnee, la Berlin, Viena, Tel Aviv, diverse orașe din America, Asia și China. Periplul continuă cu mare succes, recitalurile și concertele pianistului Radu Lupu înseamnă evenimente muzicale peste tot în lume. Numele său astăzi este sinonim cu perfecțiunea, interpretările sale constituie puncte de referință în arta pianisticii. Imprimările CD i-au adus numeroase distincții, de pildă, în anul 1995, i se acordă premiul Grammy pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului–cu Sonata în Si bemol major și Sonata în La major de Franz Schubert (la patru mâini, cu Daniel Barenboim).
Dincolo de virtuozitatea de înaltă calitate și a tehnicii instrumentale de care dispune, interpretările pianistului Radu Lupu demonstrează o deosebită sensibilitate în ceea ce privește tălmăcirea mesajului lăuntric, disimulat, al partiturii. Sunetul pianisticii sale, acel sunet diafan la care puțini instrumentiști pot ajunge, îi caracterizează interpretările. Diversitatea culorilor prin care rostește textul muzical, este imposibil de imitat: paleta sa de la un pianissimo aproape imperceptibil până la un fortissimo impresionant, cuprinde o infinită varietate a expresiei sonore pusă în slujba formulării esenței mesajului. Meditația esoterică în care gândurile autorului se confundă cu cele ale pianistului Radu Lupu, conduce către o perfectă simbioză concepută spre a asigura recepționarea mirabilei comunicări nemijlocite dintre compozitor și auditor. La ora tristă a despărțirii nu ne rămâne altă consolare decât bogatul repertoriu al înregistrărilor de care dispunem și care păstrează cu veridică autenticitate arta interpretativă ieșită din comun, neasemuibilă a personalității pianistului Radu Lupu.
Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Notă. Alte articole ale autoarei Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
