Acasă Sănătate Inutilitatea măștii în măsurile de protecție contra Covid – 19 (Corespondență...

Inutilitatea măștii în măsurile de protecție contra Covid – 19 (Corespondență de la scriitorul și cineastul Grid Modorcea, Dr. în Arte)

Incredibil, după 20 de luni de la declanșarea epidemiei coronariene, apare știrea că virusul nu este o afecțiune respiratorie, ci vasculară, circulatorie. Iată aici ce ne spun cercetătorii de la Universitatea San Diego: Studiu: Covid-19 este o afecțiune vasculară, nu una respiratorie cum se credea până acum. Deci masca este ceva inutil, nu ne ajută la nimic. Infecția se produce pe calea lipsei de igienă, a mizeriei. Ca și în cazul altor viruși.

Niciodată nu am simțit nevoia să port mască, dar am purtat-o tot timpul, fiindcă așa cere legea, nu poți lua o pâine fără mască. Nu am simțit că mă ajută cu ceva. Nu am simțit nici o protecție, dimpotrivă, am simțit că mă deranjează, mi-a dat o stare de disconfort. Și asta până s-o mai purta oficial! Am încurajat din tot sufletul mesajul cântecului „Take Off Your Mask!

Dar porunca de la centru, de la „guvernul din umbră” care conduce lumea, este să purtăm mască, așa precum botnița pe care erau obligați țăranii să o poarte când culegeau struguri, așa cum îi descrie Zaharia Stancu. Am purtat luni de zile o botniță nenorocită, iar slugile „guvernului din umbră”, precum acest sirianistru chel și candriu de la noi, nu au ieșit din front. Degeaba le spuneau unii medici că masca nu ajută la nimic, degeaba anumite voci luminau o altă direcție, orice opoziție față de linia oficială a fost aspru pedepsită, precum o anumită senatoare, care și-a pierdut postul și a fost amenințată cu închisoarea. Vocile adverse au fost izolate.

La fel cum degeaba pe internet ni se dau știri că vaccinul nu este o garanție absolută, adică el nu garantează că persoana vaccinată nu se poate îmbolnăvi de Covid-19, degeaba se dau cazuri de morți în urma vaccinărilor, degeaba însuși laboratorul Pfizer a scăpat o știre că vaccinul său are urmări infecțioase, nimic nu contează pentru slugile lui Chiolhannis, care vrea să iasă mereu în față, să raporteze la UE că suntem în fruntea vaccinaților pământului.

Nimeni nu observă oare că domină incompetența, dacă abia acum se „descoperă” un lucru de bun simț, că masca e inutilă!? Nimeni nu observă că suntem în faza de experiment continuu și populația nevinovată e pe rol de cobai? Nimeni nu a auzit de tragedia din insulele Seychelles (republică insulară, independentă de Marea Britanie din 1976, formată din 115 insule în  Oceanul Indian, la cca 1,600 km est de Africa, în nordul insulei Madagascar, vecină cu Zanzibar la vest, Maurițius și Réunion la sud, Comore și Mayotte în sud-vest, iar Maldive la nord-est) unde vaccinul a transformat un paradis în iad? Pe țările sărace, mai ales, ca Venezuela sau Indonezia, se experimentează un vaccin chinezesc și nimeni nu spune Stop!

Dimpotrivă, se încurajează tot felul de soluții aberante ca lumea să iasă din case și să meargă la centrele de vaccinare. Așa cum l-a început ni se interzicea să ieșim din case, acum suntem încurajați să o facem. Și se dau și statistici că numărul cazurilor de îmbolnăvire și morți e în scădere. Nu era firesc să apară această curbă descendentă după atâta sacrificii, așa cum cea ascendentă era o improvizație, o mare cacealma?! Ziariștii care au susținut acest proces dezinformativ ar trebui să moară de rușine! Și acum ni se spune că virusul dispare datorită vaccinării! Ce minciună! Sună goarna: Veniți să vă vaccinați! Ba mai nou li se promite celor vaccinați că vor avea reduceri în călătoriile de vacanță! Și, culmea culmilor, la Concursul „George Enescu!”, ce se desfășoară în aceste zile, intrarea este liberă numai cu condiția ca melomanul să prezinte la intrare o dovadă că este vaccinat!!!

O rușine pentru om, pentru omenire! Trăim o epocă (anii 2020-21) a rușinii, la fel de vinovată ca perioada care a generat Holocaustul (termen utilizat, în general, pentru a descrie uciderea a aproximativ 6 milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialistdinGermania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia). Și e posibil să continue, dacă mecanismul infernal nu este stopat, dacă profiturile „guvernului din umbră” (Corporatocrația) nu sunt demascate! Bogătașii lumii sunt cauza demenței, ei sunt pacostea virotică! Și răul s-a învățat cu răul și nu renunță așa ușor la privilegii. Noi visăm la epoca despre care spuneam „era mai bine când era mai rău”. Deja cifra morților de Covid se apropie de 3,5 milioane! Și cred că un milion dintre acești oameni mai puteau trăi, dacă nu exista panica introdusă de distanțioți, dacă nu existau restricțiile aberante, ca purtarea măștii, dacă slugile virusului nu puneau atâta frână vieții normale!

Grid Modorcea, dr. în Arte

Simultaneitate spațio – temporală. București – publicarea cărții „Corona Lisa” (de Grid Modorcea) și New York – lansarea the long-running „Take off your Mask” by Indiggo Twins (from „Wicked Clone” off Broadway original album)

Nota redacției

Informatii ne care sunt furnizate despre Covid-19 și măsuri de protecție contra acestuia. Ce este un coronavirus de tip nou (Covid-19) si cum te protejezi împotriva infecției

Coronavirusurile sunt o familie mare de virusuri, ce pot îmbolnăvi atât animalele, cât și oamenii. Coronavirusurile ce afectează oamenii sunt cunoscute pentru faptul că provoacă infecții respiratorii, de la răceli obișnuite la boli mai grave, precum Sindromului Respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și Sindromul Acut Respirator Sever (SARS). Cel mai recent coronavirus descoperit provoacă maladia infecțioasă Covid-19. Acest virus, precum și boala, au fost necunoscute până la epidemia ce a izbucnit în Wuhan, China, în decembrie 2019. Virusul care provoacă Covid-19 și cel care cauzează Sindromul Acut Respirator Sever (SARS) sunt înrudite genetic între ele, dar sunt diferite. SARS are o letalitate mai mare, dar este mult mai puțin infecțios decât Covid-19. Din 2003 nu au existat focare de SARS nicăieri în lume.

Cele mai des întîlnite simptome ale Covid-19 sunt febra, oboseala și tusea uscată. Unii pacienți pot prezenta dureri, congestie nazală, nas curgător, dureri în gât sau diaree. Aceste simptome sunt de obicei ușoare și încep treptat. Unele persoane se infectează, dar nu dezvoltă niciun simptom și se simt bine. Majoritatea oamenilor (aproximativ 80%) s-au tratat fără un tratament special. Aproximativ 1 din 6 persoane cu Covid-19 devine grav bolnavă și prezintă dificultăți de respirație. Persoanele în vârstă, precum și cele cu probleme medicale, cum ar fi hipertensiunea arterială, probleme cardiace sau diabet, sunt mai susceptibile să dezvolte o evoluție mai gravă a bolii. Aproximativ 2% dintre persoanele bolnave au decedat. Persoanele cu febră, tuse și dificultăți de respirație trebuie să solicite ajutor medical.

Oamenii se pot infecta cu Covid-19 de la alte persoane care au virusul. Boala se poate răspândi de la o persoană la alta prin picături mici nazale sau din gură, care sunt răspândite atunci când o persoană cu Covid-19 tușește sau expiră. Aceste picături aterizează pe obiecte și suprafețe din jurul persoanei. Alte persoane pot să contracteze Covid-19 atingând aceste obiecte sau suprafețe, apoi atingându-și ochii, nasul sau gura. Oamenii pot, de asemenea, să contracteze Covid-19 dacă respiră picături de la o persoană cu Covid-19 care tușește sau expiră picături. Acesta este motivul pentru care este important să fie păstrată distanța de mai mult de 1 metru de la o persoană bolnavă.

Studiile de până acum sugerează că virusul care provoacă Covid-19 este transmis mai degrabă prin picăturile respiratorii decât prin aer. Vezi răspunsul anterior la „Cum se răspândește Covid-19?” Principala modalitate de răspândire a bolii este prin picături respiratorii expulzate de cineva care tușește. Riscul de a căpăta Covid-19 de la cineva care nu prezintă deloc simptome este foarte mic. Cu toate acestea, multe persoane cu Covid-19 prezintă doar simptome ușoare. Acest lucru este valabil, în special, la primele etape ale bolii. Prin urmare, este posibil să ne molipsim de Covid-19 de la cineva care are, de exemplu, doar o tuse ușoară și nu se simte rău. OMS evaluează cercetările în curs de desfășurare privind perioada de transmitere a Covid-19 și va continua să plaseze informații actualizate.

Riscul de a căpăta Covid-19 de la masele fecale ale unei persoane infectate pare a fi unul scăzut. Deși primele investigații au sugerat că virusul poate fi prezent în masele fecale în unele cazuri, răspândirea pe această cale nu este o caracteristică principală a focarului. OMS evaluează cercetările în curs de desfășurare privind căile de răspândire și va continua să plaseze informații actualizate. Deoarece acest aspect reprezintă un risc, acesta este un alt motiv pentru a curăța mâinile în mod regulat, după utilizarea wc-ului și înainte de luarea meselor.

Dacă nu vă aflați într-o zonă în care se răspândește Covid-19 sau nu ați fost în una din aceste zone sau în contact strâns cu cineva care are simptome și se simte rău, șansele dvs. de a contracte boala sunt în prezent scăzute. Cu toate acestea, este de înțeles că s-ar putea să vă simțiți stresați și anxioși cu privire la situație. Este o idee bună să obțineți informațiile care să vă ajute să vă determinați cu exactitate riscurile, astfel încât să puteți lua măsuri raționale. Furnizorii de servicii medicale,  autoritățile naționale de sănătate și angajatorul dvs.-toate acestea sunt potențiale surse de informații sigure despre Covid-19. Este important să fiți informați despre situația din zona în care trăiți și să luați măsurile adecvate pentru a vă proteja.

Dacă vă aflați într-o zonă în care există un focar de Covid-19, trebuie să luați în serios riscul de infecție. Urmați sfaturile emise de autoritățile de sănătate naționale și locale. Deși pentru majoritatea oamenilor, Covid-19 cauzează numai boli ușoare, la unii oameni se poate manifesta printr-o evoluție gravă. Mai rar, boala poate fi fatală. Persoanele în vârstă și cele cu comorbidități (cum ar fi hipertensiunea arterială, probleme cardiace sau diabet) par a fi mai vulnerabile. (A se vedea Măsurile de protecție pentru persoanele care sunt sau au vizitat recent (ultimele 14 zile) zonele în care se răspândește Covid-19).

Cele mai eficiente metode de a vă proteja pe voi și pe ceilalți împotriva Covid-19 sunt să vă spălați frecvent mâinile, să vă acoperiți gura și nasul cu un șervețel sau să strănutați și să tușiți în pliul cotului și să mențineți distanța de cel puțin 1 metru față de persoanele care tușesc sau strănută. Consultați măsurile de protecție pentru mai multe informații.

Bibliografie

Sisteme complexe. Subiect de teză de doctorat inter-pluri și transdisciplinar. Formalismul (modelul) matematic al algebrei și analizei matriciale în contaminarea unui „human specimen” cu un virus (agent patogen inframicrobian, inclusiv, Covid-2019/SARS-CoV-2). Aplicații la crearea unui vaccin rezistent contra acestuia. [Subject of inter-pluri and transdisciplinary doctoral thesis. Mathematical (model) of algebra and matrix analysis in contamination of a „human specimen” with a virus (inframicrobial pathogen, including Covid-2019/SARS-CoV-2). Applications to create a resistant vaccine against it. (Multi-and inter-disciplinary dissertation topic. The mathematical algebraic and matrix model in the contamination of a human specimen with a virus)].

Pandemia Covid-19, dictatura măștii, necesitate și efecte psihologice (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, medic, Grecia – Atena)

Katalin Karikó, cetățeana americană de origine maghiară care a făcut posibilă tehnica ARN mesager a vaccinului anti-Covid

 

 

 

Articolul precedentRecenzii pentru noua carte „Reflections 2021” (volumul 59) a scriitoarei Vavila Popovici (corespondentă permanentă a Jurnalului Bucureștiului din SUA – Carolina de Nord)
Articolul următorMisterele celei mai vechi clădiri de la poalele Tâmpei
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf

5 COMENTARII