Acasă Turism Jurnal de călătorie în plină criză de pandemie (Covid -19). Corespondenţă de...

Jurnal de călătorie în plină criză de pandemie (Covid -19). Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (Naţiunile Unite)

Cu toate acestea, am plecat şi nu mi-a părut rău de loc, lucru care o să vedeţi şi de ce, cu destinaţia Paris – Roissy – Aeroportul Charles de Gaulle, de unde am luat trenul rapid TVG, cu destinaţia finală Strasbourg.

În antichitate cunoscut sub numele de Argentarorum, a fost locuit de gali, apoi a devenit o cetate, în timpul epocii romane. Orașul suferă invaziile barbare (alemani, apoi franci in secolul al V-lea) și își primește numele actual sub ocupația francilor. De numele orașului este legat primul document al limbii franceze (încă puțin distinctă de latină), un angajament dintre doi nepoți ai lui Carol cel Mare, contra fratelui lor, cunoscut sub numele de Jurămintele de la Strasbourg. Este încorporat în anul 870 ca oraș episcopal în Sfântul Imperiu Roman, până în secolul al XIV-lea, când devine oraș liber imperial. În urma păcii de la Westphalia, în 1648, orașul a fost anexat la regatul Franței. Re-anexat la Germania în anul 1940 și din nou revenit la Franța, în perioada postbelică, Strasbourg a devenit un centru important al Europei. Numeroase instituții europene sunt reunite aici: Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Centrală a Navigației pe Rin, Fundația Europeană pentru Știință, Institutul Internațional pentru Drepturile Omului. De asemenea, Strasbourgul este sediul Școlii Naționale de Administrație (ENA) a Franței. „Grande île Strasbourg” a fost înscrisă în anul 1988 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Întreaga călătorie a durat cam opt ore, cu toată trambalarea de la Aeroportul Henry Coandă, respectiv, de dimneaţă de la 07,30 şi cu două schimburi de TGV-uri (tren pendular de mare viteză pe șine, record mondial absolut: 574,8km/h, pe 3 aprilie 2007, 13h15, pe LGV-Linia de mare viteza „Est Européenne”), până în oraşul, unde,  47 de state europene sunt membre şi fac parte din aceste instituţii selecte, simbol al democraţiei şi al drepturilor fundamentale ale omului.

Am ajuns într-un oraş vechi, plin de istorie şi simboluri, de o curăţenie şi un rafinament demne de evidenţiat şi aplaudat. Ce am observat şi apreciat este faptul că toţi cetăţenii străini şi autohtoni, adică francezi, purtau în mod civilizat masca obligatorie. În aeroporturi, în gări, autogări, chiar şi pe stradă, nu am văzut oameni fără mască.

Exceptând staţiile de tren, tramvai sau atobuz, distanţa regulamentară se păstra şi, desigur, masca de rigoare. Nimeni nu era timorat sau agitat. Toată lumea era calmă şi dezinvoltă, tratând această pandemie ca pe orice altă gripă sau viroză. Toţi angajaţii îşi respectau clienţii şi, la nevoie, îţi cereu să îţi pui mască dacă cumva nu aveai, pe un ton cât şi poate de calm şi politicos.

E o plăcere să poţi parcurge pe jos acest oraş, atât centrul dar şi periferiile lui, căci vei întâlni cartiere întregi de vile, cu un aer de poveste, cu trotuare pavate cu dale de diverse culori. Este cât se poate de vizibilă influenţa arhitecturii austro-germane, oraşul fiind foarte aproape de graniţa cu Germania şi Austria.

Centrul vechi al oraşului, care îţi dă impresia unei urbe medievale, este bine conservat, în stil german.  Simţi cu adevărat atmosfera din acea perioadă. Nu mai sunt aceeaşi oameni şi aceeşi ţinută, că s-au schimbat generaţiile, dar neîndoielnic respiri  un aer medieval. Trebuie să ajungeţi în acest oraş splendid şi, obligatoriu, să vedeţi clădirea Bibliotecii Centrale, a  Teatrului, să vizitaţi muzeele, care nu sunt deloc puţine, precum Muzeul de Istorie a oraşului Eurométropole de Strasbourg, Muzeul de Artă decorativă, dar şi Muzeul Notre-Dame, aflat în imediata apropiere a Catedralei Notre-Dame din Strasbourg (reconstruită în stil gotic între anii 1176-1439), o adevărată operă de artă, o fantastică clădire care a dăinuit peste timp şi a dat grandoare acestui minunat oraş. Sigur, să nu ocoliţi Piaţa centrală sau alte câteva catedrale mai mici, de rit creştin catolic, care, chiar dacă nu au dimensiunea monumentalei Notre-Dame, sunt la fel de frumoase.

Oraşul este plin de hoteluri mai mari sau mai mici, dar şi magazine ale unor firme celebre de case de modă, parfumerie, bijuterii etc., pe care le găseşti în marile capitale ale lumii. Dar scopul deplasării mele la Strabourg a fost să vizitez Consiliul Europei, dar şi  Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Consiliul Europei îşi desfăşoară activitatera într-o construcţie arhitecturală de tip nou, amplasat pe o esplanadă. În faţa clădirii se găsesc arborate, pe stâlpi de metal înalţi, alături de steagul Consiliului, toate cele 47 de steaguri ale ţărilor membre ale Consiliului european. Tot aici, puţin în dreapta steagurilor arborate, se găseşte un monument care simbolizează fraternitatea între popoare: pe un soclu de marmură cu un bazorelief din bronz, stilizat, sunt reprezentaţi  bărbaţi, femei, gravide şi copii, uniţi între ei prin spirit şi inimă, ca într-un cerc indestructibil al prieteniei.

În imediata vecinătate, despărţită de un râu, se află Curtea Europeană a Drepturilor Omului  (CEDO) care este o construcţie futuristă şi este locul unde circa 1,5 miliarde de cetăţeni din cele 47 de popoare se pot adresa şi da în judecată statul din care fac parte dacă, aşa cum prevede Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în ţara natală le-au fost încălcate unul sau mai multe drepturi fundamentale.

Este cetatea dreptăţii, reprezentată de către un judecător din fiecare stat, dar unde funcţionează şi câte o secţie pentru fiecare din cele 47 de ţări, fiecare secţie fiind condusă de un Agent guvernamental, angajat al Ministerului de Externe. Actualmente, Agentul nostru guvernamental la CEDO este doamna Oana-Florentina Ezer, despre care nu pot spune mai nimic deoarece, la solicitarea mea de a avea o întrevedere cu domnia sa, mi-a comunicat, extrem de politicos, că nu acordă audienţe şi nici nu are birou la CEDO. Probabil lucrează de la Bucureşti. Actualul Preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului este domnul Róbert Ragnar Spanó, numit recent în această funcţie, respectiv la 18 mai 2020.

Adresa exactă a CEDO, pentru toţi cei care consideră că li s-au încălcat drepturile fundamentale, este Allée des Droits de l’Homme, 6700, Strasbourg, Franţa. La CEDO nu ai acces în incinta instituţiei doar dacă se stabileşte o întâlnire prealabilă şi nici nu se primesc cereri. Acestea se trimit către Grefierul Curţii exclusiv prin poştă, cu confirmare de primire. Cam atât despre frumoasa mea excursie la Strasbourg. Dacă puteţi, nu ocoliţi această minunată destinaţie turistică.

Ajungând seara la unul dintre cele mai mari aeroporturi al Europei cu un trafic de cca 70 mil. de pasageri (după LondraHeathrow, cel mai mare, după traficul de pasageri – cca 80 mil. de pasageri și Paris – CDG, cel mai mare, ca suprafață, după traficul aerian – numărul mișcărilor de aviane, cargo și cu cca 75 mil. de pasageri), să vezi şi să nu crezi, era aproape gol, de unde, altădată, fremăta de vânzoleala călătorilor care veneau şi plecau din şi în toate colţurile lumii, fiind un nod gordian al planetei, în general în tranzit, cu destinaţii către alte zări.

Nota redactorului. Cele mai mari aeroporturi europene ca suprafață sunt Paris – Roissy Charles de Gaulle (cca 33 km2), Madrid-Barajas (cca 30 km2), Roma – Fiumicino Leonardo da Vinci (cca 29 km2), Amsterdam – Schiphol (cca 28 km2) și Francfort (cca 23 km2). Din contră, Aeroportul LondraHeathrow nu dispune decât de o suprafață de cca 12,5km2.

(A se vedea pentru detalii și articolul autorului Thomas CSINTA)

„Bagajiștii – haiduci” de pe Complexul aeroportuar Paris – Roissy „Charles de Gaulle”. Incursiune în domeniul aviației civile (comerciale) contemporane (investigații jurnalistice, dezvăluiri)

Aeroportul era aproape plin cu avioane aparţinând companiei naţionale Lufthansa, care erau garate la terminalele cu burduf şi nu numai, ceea ce nu am observat la alte companii, şi cu atât mai puţin la compania română Tarom care, în decurs de 24 ore, a avut un singur zbor, de la Bucureşti la Frankfurt şi retur. Şi ne mai întrebăm de ce această companie are anual pierderi de zeci de milioane de euro. Aşa au înţeles oficialităţile române să fie în piaţa internaţională a zborurilor.

Am trăit să o văd şi pe asta, un aeroport de talia celui din Frankfurt, mort pe timpul nopţii, închis tot, din cauza pandemiei, deşi geme de magazine de marcă, cafenele, baruri, restaurante şi shopuri în timpul zilei. Curios că nu vezi nici lucrători de la care să poţi lua o informaţie, să-ţi indice un terminal, o poartă, ceva, nici patrule de poliţie nu întâlneşti, să afli cum ajungi la un anumit ghişeu.

A început dezmorţirea după ora locală 07.00, când, puţin câte puţin, tot acest monstru a început să revină la viaţă. Sigur, asta după ce m-am cazat în proximitatea aeroportului, la un hotel de patru stele, Sheraton şi unde pot spune că se menţine eticheta prin servicii deosebite şi o ospitalitate desăvârşită.

Revenind la viaţa din aeroport, de la prima oră am văzut şi pasageri în tranzit, care şi-au chinuit oasele pe scaunele din plastic-tip, unde era creată distanţarea socială prin suprimarea unor locuri, adică la o bancă cu patru locuri, cele două din mijloc erau marcate cu o bandă verde, aproape imposibil de îndepărtat. Sigur, până trimiţi bagajul la cală pentru cursa pe care urmează să o ai şi până te îmbarci, ai suficient de mult timp la dispoziţie să admiri forfotă din Grădina Domnului, de la bebeluşi de ţâţă, la mame cu copii mai mari şi mai mici, bunicuţe şi bunici preocupaţi de nepoţeii lor, dar şi mulţi tineri dornici de viaţă, oameni de afaceri şi turişti de toate vârstele.

Deliciul îl fac bebeluşii care sunt căraţi în braţe sau ancoraţi în tot felul de baticuri sau hamuri special create de designeri sau în propriile landouri. Ei sunt mai irascibili, scâncesc sau plâng de-a binelea atunci când nu obţin ceea ce vor. De regulă, sunt necăjiţi de fraţii mai mari, care nu prea le acceptă mofturile. Toate rasele de oameni ale planetei le vezi pe post de angajaţi ai aeroportului sau ca pasageri în tranzit. Din când în când ai ocazia să vezi călători care, dintr-o iubire uşor egoistă, nu şi-au lăsat animalele de companie acasă, fără să se gândească că mai mult le chinuie, forţându-le să stea în lesă şi să nu cumva să îndrăznească să îşi facă nevoile în aeroport, fără să mai vorbim de controlul fitosanitar la care sunt supuse obligatoriu. În general câinii şi pisicile sunt cele mai plimbate animale în cuştile lor de rigoare. Desigur, stăpânii deţin paşapoarte de transport pentru micile patrupede.

Nu cred că am văzut o singură persoană fără mască în aeroport, ba dimpotrivă, au fost chiar şi copii mici pe care i-am văzut cu mască şi, oricum, la difuzoarele aeroportului din 10 în 10 minute speakerul anunţa pasagerii în două limbi, engleză şi germană, despre purtarea obligatorie a măştii şi de păstrarea măsurii de distanţare de minimum 1,5 m. Lume de toate neamurile şi vârstele se întâlneşte într-un loc de unde vor călători spre destinaţiile pe care şi le-au programat anterior.

A fost realmente interesantă această atmosferă creată de oameni fără pretenţia de a fi actori, care mai de care cu problemele lor personale, cu diferite costumaţii, de la simple treninguri, până la ţinute elegante de seară, dar şi cu nelipsitele măşti, multe dintre ele personalizate. Se percepe pe faţa fiecărui călător, fără doar şi poate, pe de o parte o frică evidentă indusă prin mijloacele mass-media şi prin megafoanele din gări, aerogări, aeroporturi, dar s-a creat şi un anumit respect şi o grijă pentru fiinţa umană, pentru semenii lor cu care, inevitabil, toţi aceşti turişti au intrat în contact direct.

Călătorie cât mai aproape de normalitate pentru toţi cei care îndrăznesc un viitor concediu sau drum de afaceri şi/sau politic.

Dar, atenţie, să nu vă uitaţi cumva masca acasă!

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist (Press Attached, Organization for the Defense of Human Rights – United Nations)

Sisteme complexe. Subiect de teză de doctorat inter-pluri și transdisciplinar. Formalismul (modelul) matematic al algebrei și analizei matriciale în contaminarea unui „human specimen” cu un virus (agent patogen inframicrobian, inclusiv, Covid-2019/SARS-CoV-2). Aplicații la crearea unui vaccin rezistent contra acestuia. [Subject of inter-pluri and transdisciplinary doctoral thesis. Mathematical (model) of algebra and matrix analysis in contamination of a „human specimen” with a virus (inframicrobial pathogen, including Covid-2019/SARS-CoV-2). Applications to create a resistant vaccine against it. (Multi-and inter-disciplinary dissertation topic. The mathematical algebraic and matrix model in the contamination of a human specimen with a virus)].

Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)

4 COMENTARII

  1. Jurnalele de călătorie au scopul de a trezi dorul de ducă… Acesta și-a atins țelul, deși dorul meu s-ar putea numi dor de a sosi… a sosi la Straßbourg, deși am fost deja – mult prea scurt și mult prea rar – în acest oraș ce mereu te recheamă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.