În săptămâna 17-23 ianuarie 2022, în plină criză sanitară, de pandemie Covid-19, care a tot recidivat, aflată acum în valul 5, varianta Omicron, am plecat (împreună cu șoferul meu Marius) într-o țară, care se simte amenințată de o eventuală invazie, a vecinului de la Est-Rusia. Am plecat cu ceva treabă, dar puțin cu inima îndoită ca nu cumva să ne fie refuzată intrarea în Ucraina.
După un drum destul de anevoios, pe timp de noapte, de la București și până la Siret, punctul de trecere al frontierei cu Ucraina, am beneficiat și de un lucru bun căci, drumul era uscat și mai puțin congestionat, în partea aceasta de țară–Moldova. La granița românească am întâlnit un vameș, care un pic confuz și nedumerit m-a întrebat: „Când începe războiul din Ucraina, domnule Președinte?”. Și-a motivat întrebarea spunându-mi că ambasada SUA din Kiev–capitala țării, a primit ordin de evacuare. Am răspuns că: există un conflict deschis încă de acum 9 ani, între naționaliștii ruși și armata ucrainiană, în zona Donetsk-Lugansk (n.r.Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk) undeva la 1500-1800 km, de punctul de frontieră, în care mă aflam eu, în partea de est a țării, la granița cu Rusia.
Ziaristul Viorel Patrichi: Hulă rusească și arohanță haholă pe… Donul liniștit
Sigur, nimeni, în acest moment, nu știe cu exactitate ce intenționează să facă Rusia și ce reacție va avea Ucraina, pe deoparte și lumea internațională, pe de altă parte. Ce este un fapt cert, un adevăr incontestabil, palpabil, este masarea a peste 100.000 de militari ruși și a multor echipamente militare rusești, mai nou chiar spitale de campanie, cu toate dotările aferente unei stări de război, la granița de Est a celor două tări. Oricum, avem de a face cu un război neconvențional, hibrid, ale cărui manifestări și mijloace privesc atacuri cibernetice, informaționale, meteo, dezinformări și crize sociale.
Declarațiile belicoase sunt fie din partea Rusiei, prin vocea Președintelui rus, Vladimir Putin, fie din cea a SUA, prin vocea actualului Președinte american, Joe Baiden, ba chiar și prin cea a Secretarului General al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg (în funcție din 1 octombrie 2014)care conduceo forță militară de menținerea păcii, o alianță militară din care face parte și România, cu drepturi depline. Ca țară vecină și cu o graniță destul de lungă cu Ucraină sigur că nu putem rămâne indiferenți și chiar cred că avem toate motivele să ne îngrijorăm. Firește că ne putem gândi la ce este mai rău și nu putem sta cu „mâinile în sân” ignorând cu bună știință evenimentele, care au loc în țara vecină, dar și în zona Mării Neagre. Faptul că SUA și Franța, prin vocile președinților lor, și-au arătat disponibilitatea de a trimite trupe în țara noastră este cu certitudine un semnal de alarmă și îngrijorare.
Dar, cum speranța nu moare niciodată,noi ăștia mai naivi sperăm să fie abordată calea diplomatică, dorindu-ne ca astfel să fie stopat „zăngănitul munițiilor de război”. Ce am întâlnit la vecinii ucrainieni? O acalmie a populației și autorităților, care nu prevede în nici un caz un viitor război sau o invazie. Să fie oare liniștea dinaintea furtunii? Problema pandemiei de Covid-19 a fost practic uitată, nimeni nu mai poartă mască, nimeni nu se mai agită pe acest subiect–al vaccinării în masă, și nici restricții nu cred că mai există. Mie personal nu mi-a solicitat nimeni, nimic, nici măcar purtatea măștii în farmacie, unde se păstra o oarecare regulă. La nivelul populației, al autorităților ucrainiene, cu care am interferat și socializat nu există nici un fel de schimbări, totul își urmează cursul firesc, cotidian. Lumea trăiește și își desfășoară activitățile curente cu aceeași viteză cu care o făcea și când nu exista amenințare în Estul țării. Totuși, să nu credeți că nu se vorbește „pe la colțuri” despre faptul că rușii și-ar dori o schimbare a actualului președinte al Ucrainei, Vladimir Zelenskiy, cu care conducerea rusă „nu se poate înțelege”. Se mai aude că rușii și-ar dori să creeze un culoar terestru, care să lege Rusia de Crimeea, că ar fi fost investite sume mari de bani în instalațiile de distribuire a gazelor naturale, aflate pe teritoriul Ucrainei, dar și că Ucraina are încă o mare datorie externă față de Rusia.
Și în sfârșit, dar nu și în ultimul rînd, între cele două popoare există o animozitate istorică și o incapacitate de conciliere–între națiuni, pe care nici măcar nu mimează că și-o doresc, deși sunt din același trunchi genealogic-slav. Din motive, care au ținut de obligativitatea de a-mi face datoria față de o comunitate de studenți, culmea din India, care studiază la Universitatea din Cernăuți, cărora a trebuit să le prezint o serie de lecții deschise despre protecția drepturilor fundamentale ale omului, am fost nevoit să revin și în săptămână 31 ianuarie–6 februarie 2022, în țara vecină–Ucraina.
Concluzia mea, fără dubii, în privința invadării Ucrainei, de către Rusia, este că la mijloc există foarte multă propagandă și dezinformare făcută atât de politicieni, diplomați, cât și de militari. Se vinde bine imaginea armatelor și a armelor de ultimă generație. Se speculează la maxim starea generală de frică și izolare în care se află omenirea, de doi ani încoace, creată de cele cinci valuri de Pandemie globală de Covid-19, astfel încât, acum să poate fi ușor terorizată, prin teama de a fi confruntată cu un război. De la opinii privind invazia Ucrainei, până la un eventual al treilea război mondial–cum afirmă diverși politicieni zeloși și iresponsabili ai lumii, piața media este suprasaturată.
De fapt, ce nu știe lumea este că de la al doilea război mondial și până azi, când scriu acest articol, nu au existat decât 7 zile de pace totală pe mapamond. În rest, a existat permanent, într-un colț de lume, „tropăit de bocanci militari” și „zornăit de arme”, soldat cu nenumărate victime, suferință, durerere, pierderi, teamă, nesiguranță, foamete. În timp ce iureșul „informațional” privind invazia Ucrainei de către Rusia și un posibil nou război mondial a cuprins lumea, de la un capăt, la altul, în China au loc jocurile olimpice de iarna, boicotate de mai multe state ale lumii, din SUA și UE. Refuzul acestora state de a nu da curs invitației de participare nu mi se pare de bun augur și poate fi interpretat ca o lipsa de sportivitate, ca un impediment pentru buna colaborare și înțelegere între popoarele lumii, care completează starea de criză generată de pandemia de Covid-9.
Efectele Pandemiei sunt ca la jocul de domino, criza sanitară va fi urmată de alte crize, economică, financiară și chiar militară. După câte se observă, ele bat la ușă și vor intra nepoftite în viețile noastre, când ne așteptăm mai puțin. Și ca întotdeuna, pe noi românii ne va găsii nepregătiți. Că nu-i așa, „iarna nu-i ca vara”?! Deschiderea și participarea la olimpiada de iarnă din China a unor state cu strânse legături economice, sociale, financiare și militare din zona Asiei, ar trebui să dea de gândit. Aceasta poate fi o situație cu un impact mult mai mare, la nivel planetar, decât discuțiile pe tema invaziei rusești în Ucraina. Poate aceasta olimpiadă este poarta de deschidere către un nou monobloc economic și militar al Asiei, ceva de genul a ceea ce a fost Tratatul de la Varșovia.
Deși președintele Chinei a cerut președintelui rus să nu se invadeze Ucraina, înainte de începerea olimpiadei de iarnă, totuși iată că ne-am trezit la Beiing în fața unei întâlniri între cei doi conducători, care au mers mai departe parafând o înțelegere fără precedent, între cele două puteri mondiale. Înțelegerile dintre Președintele rus, Vladimir Putin și omologul său chinez, Xi Jinping, pe toate palierele: economice, sociale, financiare și militare, ar trebui să preocupefoarte serios atât blocul militar al NATO și UE, cât și SUA. Se pare că ne aflăm în fața unei noi așezări geostrategice a lumii și că „după cum spun gurile rele” în dorința de a fi puteri hegemonice, Rusia ar vizastrategii de mult mai mare anvergură, decât cea a invadării Ucrainei, iar China ar avea în intenție să își atașeze insula Taiwan.
Revenind la aspectele care privesc Ucraina, ca vechi analist politic văd cum fiecare parte din dialogul Est-Vest își arată „mușchii”, de parcă asta și-ar dori și ar avea nevoie omenirea și așa secătuită de puteri și bulversată, după aceștiani de criză sanitară.
Un lucru este cert, „până la fapte mai avem destul timp, să ascultăm vorbe”! Și totuși, de ce ne-am dori să trăim într-o teroare informațională, într-o așteptare epuizantă, când am putea să ne canalizăm energiile în direcția construirii unei lumi mai bune și mai frumoase pentru noi și generațiile viitoare? Oare nu avem capacitatea de a învăța din greșelile trecutului și de a folosi ce au făcut bun predecesorii noștri?
Să dea Bunul Dumnezeu să fie pace pe pământ și prietenie între toate popoarele! În definitiv, orice război oricât de lung și de distrugător ar fi, se termină cu o pace, iar când spun aceasta mă gândesc la războiul celor două roze – cel de 100 de ani, desigur la rândul lui sfârșit cu o pace!De ce să nu încercăm, prin arta dialogului, să stopăm orice intenție belicoasă în lume? Orice ar fi să fie, pace să fie!
Corespondenţă de la Lordul, Prof. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (Națiunile Unite- Ecosec)
Nota. Articole asociate ale autorului în Jurnalul Bucureştiului
Notă. Articolele Lordului Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Damaschin James Robert
Nu știu cât e de „biata Ucraina”, din moment ce bună parte din teritoriul vechii Moldove îi aparține și n-ar renunța sub niciun chip la el, iar românii de acolo nu au niciun drept să studieze în limba maternă. Tratatul de Pace de la Paris dintre România și Puterile Aliate și Asociate din 1947 a lăsat României Insula Șerpilor, însă aceasta a fost transferată ilegal de URSS după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și anexată în cursul anului 1948. În prezent este parte a raionului Ismail al regiunii Odesa din Ucraina.
Teritoriile românești anexate ilegal cu forța de URSS, preluate fără niciun drept de Ucraina și umilință la care sunt supuși românii care locuiesc acolo o transformă într-un stat prieten sau deosebit de periculos pentru noi? Ne temem de ruși, dar n-avem nicio problemă dacă ne sfâșie statele vecine. Nu văd logica!
Dinu Lazar (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Laz%C4%83r)
Nu știu dacă mai există în memoria voastră acest nume…Florentin ScaleţchiDinu Lazar
Un tip foarte tare.
”La 16 martie 1985, în ajunul Marii Adunări Naţionale, nava comandată de Scaleţchi era scena unei tentative spectaculoase de evadare. Mineralierul Uricani de 12.500 tdw, care făcea curse Constanţa – Galaţi pentru aprovizionarea Combinatului siderurgic, fusese deturnat de comandant şi de complicele său îmbarcat clandestin, timonierul Alexandru Mateescu. La bord se mai afla îmbarcat, tot ilegal, actorul Lucian Iancu. Toţi trei voiau să fugă în lumea liberă. Seara pe vas a fost o agapă marinărească, la care echipajul a fost invitat să bea în cabina comandantului. Scaleţchi i-a trimis apoi la culcare pe ofiţeri, spunând că va avea el grijă de cursul navei. Timonierul adus la bord a preluat cârma şi a virat spre Bosfor în loc de Galaţi, astfel că dimineaţa de 16 martie a prins Uricaniul în apele teritoriale ale Turciei. Secundul navei a dat alerta, iar revolta echipajului – care nu voia să fie considerat trădător, iar familiile să aibă de suferit – a dus la eşuarea planului lui Scaleţchi. Cei trei fugari au fost judecaţi public la Clubul Portul Constanţa, într-o sală care gemea de lume, iar la 26 martie 1985 a fost pronunţată sentinţa: Lucian Iancu şi Alexandru Mateescu au primit 20 ani închisoare, iar Florentin Scaleţchi a fost condamnat la moarte pentru complot în vederea trădării şi subminării politice a societăţii socialiste şi comuniste din România.”
Condamnarea la moarte i-a fost comutată la 20 ani de închisoare. „Imediat după plecarea Dictatorului, chiar pe 22 decembrie 1989, am fost eliberat din închisoarea politică de maximă siguranţă şi exterminare Aiud, din celula 19 de pe secţia deţinuţilor politici numită zarcă. Ce m-a frapat a fost faptul că pe zarcă, condamnaţi pentru o faptă politică nu mai rămăseserăm decât 3 deţinuţi politici reali, adică eu, Iancu Lucian şi Mateescu Alexandru. La momentul eliberării din închisoarea Aiud, mai erau câţiva deţinuţi cu noi, dar care, prin faptele lor, nu aveau nimic de-a face cu politica“, scrie Florentin Scaleţchi pe blogul personal.
La Revoluţie a fost scos în triumf din închisoare şi prezentat ca un adevărat disident. A intrat în viaţa publică, devenind membru al primului Guvern postrevoluţionar, ca vicepreşedinte al Comisiei Legislative, Juridice şi a Drepturilor Omului şi apoi al Adunării Constituante. A fondat Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADO). Este membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi al Asociaţiei de Luptători în Revoluţia din Decembrie 1989 – Club 22
Citeste mai mult: adev.ro/pbd2sq
Bibliografie
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/interviu-dinu-lazar-editurile-sunt-ca-locurile-de-parcare-alea-bune-sunt-mereu-ocupate-iar-alea-libere-sunt-pentru-handicapati-4093870
https://www.youtube.com/playlist?list=PLayoErSLpBmj3MzF0SYcjTd-bnFOefh-0
https://stiripentruviata.ro/o-platforma-de-stock-image-nu-i-a-permis-cunoscutului-fotograf-dinu-lazar-sa-incarce-o-fotografie-cu-un-calugar-in-anii-80-la-buftea-grija-fundamentala-era-sa-nu-fie-cruci-undeva-intr-un/
Comments are closed.